Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna ziua! Trec printr-o perioada difícila si cred ca as avea nevoie de dumneavoastra! Acum 8 luni mi sa intamplat cel mai groaznic lucru … eram insarcinata in 39 de saptamani si asteptam din clipa in clipa sa vina pe lume baietelul meu… vladut!! Cu 3 zile inainte de nastere inimioara lui sa oprit fara sa stiu de ce fara sa inteleg de ce tocmai eu!! A trebuit sa il nasc mort si sa sper pana in últimu moment ca se va face o minune si il voi auzi planga dar nu a fost asa lam vazut fara sa respire parea ca doarme nu am avut curajul sa il iau in brate si sa il satur imi era prea greu in acelas moment!!!
Din acel moment viatza mea sa schimbat nu ma pot obisnuita cu absenta lui nu pot intelege unde am gresit? Il vise noapte si vreau sa ajung la el dar nu pot,imi este foarte greu sa adorm, plang din orice sunt moment cand inca il simnt cum misca in burtica si imi e enorm de dor de el!!
Nu stiu daca e normal tot ce se intampla dar simnt ca nimenii nu ma intelege sotul imi spune ca raman in urma ca nu mai stiu sa zambeste …dar cum sa zambeste daca nu sunt fericita daca nimik nu ma mai face fericita!! De multe ori lumea vorbeste cu mine si nici macar nu imi aduc aminte ce au vorbit, ma invinovatesc de fatul ca nu lam luat in brate si nu lam sa ruta acum imi doresc enorm acest lucru si ma gandesc ca poate asa ar fi avut loc un miracol si ingerasu meu ar fi reventó la voatza!! Fiecare lucru pe care il fac mil imagine cum las fi facut cu el cum las fi iubit si cum ar fi fost daca era langa mine!!!
Nu stiu cum sa merg mai departe si sa acceptati ceva ce sa intamplat mié foarte greu si simnt ca nu mai pot de multe ori am ajuns sa ma gandesc daca exista viatza in cer so daca acolo las putea avea pe vladut?? Va rog ajutati-ma macar cu un sfat

imi pare rau pt pierderea suferita de tine si iti pot spune ca nu aveai ce face mai ales daca erai acasa si este vorba despre o malformatie cardiaca (sau orice altceva necontrolabil). Pierderea copilului pt o mama este ingrozitoare la orice varsta, atat a mamei cat si a copilului. Ma gandesc ca esti acum, cum ar fi si normal, in depresie si ca ai nevoie de tratament de specialitate, atat medicamentos cat si psihoterapeutic. Consulta un medic psihiatru dupa care alege un psihoterapeut impreuna cu care te simti confortabil si vorbeste despre ce se intampla cu tine… poate ca sotul tau are un mod diferit de a depasi aceasta trauma insa inteleg ca ceea ce simti tu nu este inteles si acceptat pe deplin de cei din jurul tau. Se poate, curaj!

Draga mea, eu cred ca e perfect normal sa suferi pentru ca ai pierdut un copil. Si tot normal e ca cei din jur sa nu te mai inteleaga de la un anumit punct. Tu ai avut o relatie speciala cu copilul, a fost cu(in) tine 39 saptamani , l-ai simtit in fiecare clipa….pentru tine era concret, pentru ceilalti urma sa devina concret dupa nastere. Ce NU este normal este sa simti vina pentru aceasta situatie. Vina (si probabil lipsa unei explicatii) te-a facut sa te invarti intr-un cerc pana acum. Dar faptul ca ai scris aici inseamna ca deja ai facut primul pas spre "vindecare". Nu stiu daca cineva iti va putea da o explicatie pentru ce s-a intamplat : de ce tu? de ce exact inainte de a se naste? Daca ar fi ca eu sa-mi dau mie o explicatie, eu as crede asa : Vladut este un suflet care vrea sa experimenteze viata pe Pamant, dar ii este cam frica de energiile de aici (furie, violenta, nedreptate etc). Totusi, isi face curaj, gaseste o mamica care ii da un sentiment de siguranta si multa iubire si …exact in ultimul moment decide ca nu e inca pregatit sa vina in aceasta lume. Aceasta poveste mi-a fost inspirata de un film , "Delivering Milo" se numeste (sau "Darul Vietii" s-a numit la tv). Deci, Vladut stie ca l-ai iubit , pentru ca a fost cu tine atatea luni! A simtit asta! Ai incredere ca nimic in viata nu e intamplator, si mai ales ai incredere ca Dumnezeu este mereu cu tine!

Regret nespus să aud că treceți prin momente dificile și că suferiți. Îmi pot imagina că trebuie să fie sfâșietor ceea ce simțiți. Vă recomand, așa cum vi s-a sugerat deja, să apelați la un specialist, care va fi în măsură să vă fie alături și să vă ofere sprijin astfel încât să reușiți să depășiți momentul, să vă adaptați situației și emoțiilor pe care le resimțiți, dar și să reușiți să rămâneți conectați în cuplu.

Stiu ca este o suferinta enorma prin ceea ce treci. Am in familie pe cineva apropiat care a patit acelasi lucru.. Pe ruda mea a ajutat-o faptul ca a mers la niste intalniri de grup cu mamici care au trecut prin experiente asemanatoare. Incearca sa vezi pe net daca gasesti — fie si doar online — vreun grup de genul asta, te va ajuta sa vezi ca si alte femei s-au confruntat cu aceasta suferinta si sa asculti povestile lor. Pe de alta parte, din punct de vedere medical acum, ruda mea si-a facut multe investigatii si analize, pt ca efectiv nimeni nu putea intelege cum o sarcina normala se poate sfarsi atat de tragic, si a descoperit ca are trombofilie. Aceasta boala sta in stare latenta pana cand o anumita conditie hormonala sau medicala o activeaza (sarcina, sau din cauza repausului prelungit dupa operatii). Deci eu te-as sfatui sa iti faci analizele ca sa descoperi daca ai aceasta boala sau nu (sunt niste analize de sange speciale pt asta), nu este ceva grav neaparat, insa poate deveni daca nu stii de ea.. In cazul in care ai trombofilie si vrei pe viitor sa ramai din nou insarcinata, trebuie urmat un tratament (medicamente sau injectii, asta decide doctorul) pe toata durata sarcinii. Am si o prietena care a aflat de aceasta boala in timpul sarcinii, si acum are 2 copii. Unii doctori ginecologi sunt de parere ca analizele pt detectarea trombofiliei ar trebui sa intre in pachetul obligatoriu de analize din timpul sarcinii, tocmai pt ca, daca nu stii de aceasta boala, urmarile pot fi tragice. Nu te descuraja, poate Vladut asteapta o noua ocazie de a se reintoarce la tine. Doar trupul nostru moarte, spiritul apartine unei lumi unde moartea si degradarea nu au nicio putere…

Este foarte greu să dai sfat unei mame care și-a pierdut copilul. Îmi pare foarte rău. Durerea din suflet nu o poate lua nimeni si nimic. Un specialist , poate doar să vă ajute să treceți mai ușor. Dragostea si sprijinul moral din partea familiei sunt primordiale. Nu e nimeni vinovat , așa a fost să fie. Gîndiți-vă doar la un singur lucru. Dacă ar fii trăit , cu siguranță nu ar fii dorit să vă vadă tristă. D-zeu să vă întărească si să vă dea înțelepciune să treceți peste această pierdere. Aveți un înger acolo sus , care vă păzește. Doamne ajută. Numai bine