Terapeuti.ro:

Salutari. Numele meu este Ovidiu, am 25 de ani, sunt introvertit si am o problema cu insociabilitatea. Pur si simplu ma plictiseste de moarte sa socializez cu semenii, iar atunci cand sunt nevoit sa socializez un timp mai indelungat (fortat de anumite imprejurari), simt ca acest lucru ma oboseste psihic.
Inca din scoala generala si liceu am fost un baiat retras si timid, care nu socializa decat cu putine persoane, si asta mai mult din cauza fricii de a nu parea penibil in ochii celorlalti.
Timpul insa a trecut, mi-am terminat studiile (facultate + masterat) am mai lucrat la dezvoltarea mea pe diverse planuri (personala, intelectuala, sportiva), am trecut prin diverse situatii de viata si cred ca am scapat de cea mai mare parte a timiditatii, insa de cativa ani buni am ajuns sa simt dispret pt semeni, precum si plictiseala in prezenta lor, iar asta cred ca ma afecteaza negativ.
O problema e ca nici nu sunt prea motivat sau interesat sa-mi dezvolt competentele sociale fata de semeni, placandu-mi mai mult singuratatea, cand stau pur si simplu singur cuc fie acasa, fie in mijlocul naturii si meditez indelung la chestii precum sensul vietii sau sa cuget la diverse idei si precepte citite prin cartile de filosofie ale diversilor autori. Tot in singuratate imi mai place de asemenea sa citesc carti din diverse domenii care ma pasioneaza, in stil autodidact. Citesc cam orice, de la literatura la istorie, de la filosofie la psihologie, de la stiinta la istoria artei si de la teologie la istoria religiilor. Prieteni adevarati nu am decat foarte putini (vreo 3) si ma intalnesc cam rar cu ei, deoarece momentan sunt plecati in zone diferite ale tarii.
Chestia e ca atitudinea mea fata de viata si societate parca ca imi reduce competentele sociale si de multe ori ma simt ca un salbatic in societate.
Nu ma mai motiveaza aproape nimic din ceea ce ma motiva in trecut: nu mai dau doi bani pe a avea o “cariera” la locul de munca (o consider un fel de sclavie moderna)- de altfel mi-am si dat demisia de la job, nu ma mai intereseaza atat de mult banii (desi am o situatie materiala destul de buna), nici posesiunile materiale si nici statutul social sau pozitia in ierarhia de la job. Efectiv mi se par “desertaciuni” si imi vine sa mictionez pe toate acestea cu jet.
De asemenea, nici cu tinerii de varsta mea nu am nicio treaba, fie fete, fie baieti. Numai cand aud pe strada sau cand stau la vreo terasa despre ce platitudini discuta tinerii si tinerele de varsta mea (barfe, discutii despre alte persoane, discutii despre cum ar vrea ei sau ele sa urce in ierarhia sociala, meciuri de fotbal, bauturi alcoolice, discoteci, “peripetii” din cluburile de noapte, rujuri, creme, machiaje, unghii, rochii etc), efectiv mi se face greata.
Tin sa precizez ca sunt cat de cat umblat prin lume (atat prin tara cat si prin strainatate), am studii superioare finalizate (facultate + masterat), sunt vaccinat, am toate analizele in regula, practic sport regulat si am un stil de viata sanatos.
Ce spuneti, este indreptatita sau nu atitudinea aceasta pe care o am fata de semeni si societate? Eu cred ca fie ea indreptatita sau nu, cert e ca simt ca-mi dauneaza. Ce sa fac?
Precizez ca in cadrul lecturilor mele autodidacte citit (printre altele) si multe carti de psihologie si psihanaliza, in special de Freud, precum si o mare parte din colectia de “Psihologie practica” de la editura Trei. La inceput am simtit ca ma ajuta si chiar m-au ajutat sa constientizez anumite trairi si emotii pe care le aveam, insa cred eu ca dupa ce atingi un anumit nivel de cunostinte, aceste carti incep din ce in ce mai mult sa devina banale, continand chestii care se repeta pana la plictiseala. Adica sunt foarte bune pt cei mai putin initiati intr-ale psihologiei, insa devin cam banale pt cei care-s ceva mai avansati.
Am avut discutii si cu cativa psihologi, insa si de acestia am cam ramas dezgustat deoarece, nu vreau sa ma laud si nici sa jignesc, insa cel mai probabil ca eu insumi stiam mai multa psihologie decat stiau ei, mai ales cand abordam notiuni si idei despre care habar nu aveau sau stiau doar foarte vag. Astfel mi-am dat seama ca si multi dintre psihologi sunt tributari sistemului execrabil de invatamant de astazi si ca multi l-au imbratisat in facultate pe “sfantul 5″, ceea ce ma face reticent sa ma las pe mainile unui astfel de individ.
Ce-mi recomandati sa fac? Cum sa procedez in continuare?