Sfatul terapeutului
Vezi toate intrebarile | Vezi categorii intrebariAdreseaza o intrebare pe grup sau sub anonimat
Am 19 ani si de 2 ani am o relatie cu un baiat pe care il consider potrivit. Problema este ca parintii mei nu il accepta, pentru ca este o relatie la distanta. Inca ma considera o copila, nefiind capabila sa iau decizii singura.
Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Bună. Simt nevoia sa primesc un sfat.. Am 19 ani. De aproximativ 2 ani vorbesc cu iubitul meu , băiatul pe care îl consider potrivit și care mi a demonstrat ca merita sa mă aibă. Problema este că părinții mei nu îl accepta pentru ca este o relație la distanta eu fiind din București și el din Buzău.. Nu am avut o relație deschisa cu ei în legătură cu problema unei relații. Pana sa l cunosc am mai avut o relație care tot la distanta a fost și pe care m au forțat s o închei. Părinții mei încă mă considera o copila nefiind capabila sa iau decizii singura , consider ca mă subapreciaza… As vrea un sfat.. Cum sa fac sa fiu mai aproape de ei sa le explic și sa i fac sa mă înțeleagă ca eu chiar îl iubesc pe acest băiat și el mă iubește la fel .. sunt o fire mai timida.. nu am aceasta putere sa pot discuta cu ei.. de fiecare data mă apuca plânsul pentru ca mă simt neînțeleasa și considerata drept un copil…
|
|||
|
|||
E posibil sa sune dur ceea ce voi spune eu acum si voi risca, totusi: ca sa nu te mai trateze ca pe un copil este nevoie sa te comporti ca un adult. Desigur, parintii intotdeauna ne vor privi ca pe niste copii (pt ca pana la urma asta si suntem – copii lor), dar in acelasi timp le poti arata si ca te-ai maturizat. Cum? DIscutand ca un adult cu ei, spunandu-le ce iti doresti, ce simti, ce te doare, etc. Ei nu iti pot interzice sau impune ceva care are legatura cu viata ta personala, decat daca tu le dai voie sa faca asta. Daca demersul ti se pare prea dificil de infaptuit de una singura, ai putea cere aujorul unui psiholog, pentru a te asista in aceasta situatie.
|
|||
|
|||
cred ca in momentul in care o sa iti faci curaj sa le spui ce ai de spus o sa incetezi (macar putin) din a mai fi acea copila de care esti ‘acuzata’ (si totusi tine cont ca ai 19 ani, nu 29 sau 39!) asa ca: curaj! Insa ti-as pune o intrebare: nu crezi ca este important faptul ca tu ai avut ultimile 2 relatii (banuiesc si stabile) ‘la distanta’? Ma gandesc ca asta ii ingrijoreaza si pe parintii tai… faptul ca o relatie reala inseamna apropiere fizica… si emotionala. Poate daca ati fi in acelasi oras… mai tarziu sa locuiti impreuna, etc. i-ar asigura pe parinti de intentiile serioase ale acestui baiat. Cheia este discutia sincera. Daca simti ca iti este dificil sa depasesti acest impas, poate te-ar sustine parintii intr-o dezvoltare personala cu un psihoterapeut? Se poate, succes!
|
|||
|
|||
Ai parinti posesivi (da o cautare pe Google), si ai nevoie de o rupere a cordonului ombilical. De o redobandire a libertatii. Presupun ca esti dependenta de ei atat financiar, cat si emotional. Daca ai terminat liceul, e momentul fie sa iti iei un job, fie sa incepi o facultate. Caz in care vei incepe sa cunosti alti oameni, sa relationezi, sa discuti cu ei, si sa vezi viata si din alte perspective. Sa iesi din relatia de dependenta in care te afli acum.
|
Copyright © 2011 - 2024 Terapeuti.ro | Toate drepturile rezervate.