Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:Buna ziua ! Am apelat la acest site pentru a-mi expune o problema si a asculta sfaturile si parerile celorlalti.Am 24 de ani si am o problema in ceea ce priveste viata sentimentala si relatia cu parintii. Am o relatie de 2 ani si ceva cu un baiat mai mare decat mine cu 3 ani,baiat care ma respecta, cu care vorbesc orice, care ma iubeste si ma protejeaza si care are planuri serioasa cu mine si eu cu el.Problema este ca parintii mei nu sunt de acord,si imi impun odespartire deoarece eu nu mai am frati sau surori si fiind singura la parinti vor sa raman aici sa le aduc un ginere in casa.Mentionez ca in copilarie mai tot timpul ma bateau si ma faceau proasta ori de cate ori greseam cu ceva,la scoala,la liceu am invatat foarte bine nu am avut probleme cu invatatura,m-am inscris si la facultate dar datorita faptului ca nu puteam sa ne descurcam cu banii (lucrand doar tata iar mama fiind casnica ocupandu-se cu agricultura)am renuntat si am hotarat sa plec in Anglia la sfatul unui bun prieten de familie.Relatii de prietenie mentionez ca nu am asa multe sunt putine dar sincere,deoarece eu aici la tara unde locuiesc langa Alexandria nu am avut fete am fost inconjurata numai de baietii.Odata plecata in Anglia de la varsta de 19 ani si pana in prezent toti banii mey i-am investit in parinti si in ceea ce au avut nevoie,niciodata nu am pus pret pe banii ca sa ii tin numai pt mine.Problema actuala este relatia mea care implica foarte mult trecutul,trecutul meu din relatiile anterioare deoarece relatia mea cu patintii s-a schimbat in diferite momente cand au observat ca cineva nou incearca sa petreaca timp cu mine,sa ma iubeasca,sa comunice cu mine.Relatia pe care o am ei nu o vor din nici un punct de vedere,mentionez ca baiatul cu care sunt este singur si are casa lui construita tot cu banii din munca in Anglia.Parintii lui au vrut ca el sa aibe casa lui proprie si sa nu stea cu el si cu familia pe care si-o va forma.De 7 luni de zile relatia noastra s-a inchegat tot mai mult,ne este imposibil sa stam unul fara celalalt ne-am apropiat tot mai mult,ne gandim la o familie,dar ne gandim si ca este imposibil deoarece parintii mei imi impun in fiecare zi sa ma despart de el,ca nu e bine ceea ce fac,ca nimeni nu face ceea ce fac eu,ca daca plec las casa,las pamantul,las tot si merg sa locuiesc in peretii altora,ca ii bag in pamant ca am ajuns sa ma vorbeasca lumea,ei au ajuns sa se planga la rude,ca mi-au facut fermece,ca mi-au spalat mintile si multe altele.Mentionez ca de o luna si ceva nu am gasi alta solutie pana in momentul cand ne vom intoarce inapoi in Anglia ca sa putem fii amandoi,merg si stau cate o saptamana cu el iar apoi vin si stau si acasa la ei mei o saptamana dar cu foarte mult dor,deoarece noua ne este greu sa stam despartiti.Vreau sa ma ajute cineva,sa imi dau un sfat,o parere sa stiu si eu cum o pot scoate la cap cu ai mei,nu sunt multumiti de mine si niciodata nu au fost,mereu m-au denigrat cand a venit vorba sa a
m o relatie cu cineva.De curand au inceput sa imi spuna ca pot sa iau pe cel mai sarac baiat din sat,ca pot sa iau pe oricine numai daca vine ginere in casa.De stiut este faptul ca ma fac si nebuna,ma jignesc si imi zic orice,ma simt ca si cand a-si fii omorat pe cineva,mereu imi spun ca eu trebuie dusa la un psihiatru deoarece ceea ce fac eu nu mai face nimeni.Inainte nu aveam cu cine sa ies sa beau un suc,sau sa merg in parc sa ma plimb ca mereu aveam treaba,eu mereu munceam ajungeam noaptea acasa si eram prea obosita sa ies,si acum daca le spun ca vreau sa merg la mare sau la munte 2 zile,ei imi spun ca du-te ca in viata cu astea o sa ramai.Au conceptii foarte invechite,le place sa traiasca in timpurile trecute si nu in zilele noastre,nu sunt si ei constienti de faptul ca tinerii din ziua de azi majoritatea nu mai vor sa locuiasca cu parintii,vor sa fie singuri cu familia.Ei prin asta vad ceva rau si nici intr-un oras nu ma lasa sa merg mereu imi spun ca daca plec aici nu ma mai intorc, plang tot timpul,se jelesc,ma critica,dar cand vine vorba de treaba sunt prima pe care o chiama sa rezolve ceva.Simt ca aceasta situatie ma termina psihic si ca datorita problemei ca sunt singura la parinti si ei nu pun pret pe iubire,intelegere si respect nu voi putea sa imi intemeiez o familie.Chiar trebuie sa caut un baiat pe placul lor si sa il accept eu,sau sa il pastrez pe cel pe care il plac,cel care ma face fericita si cel cu care pot forma o familie??!!!

iti inteleg durerea si dilema si sper sa iti fiu macar putin de ajutor: in general cine trimite la psihiatru (in cazuri de genul asta) are el insusi denvoie de psihiatru. Fara sa vreau sa iti jignesc parintii, din ce ne-ai scris, ei au sigur o problema de personalitate… nu numai de mentalitate, drept urmare ti-as sugera sa asculti in primul rand de tine si sa iti iei propriile decizii! Nu te mai lasa manipulata… mai ales de parinti, care ar trebui sa fie ultimele persoane de pe planeta care sa te manipuleze in acest fel egoist. Tine-te tare, succes!

In primul rand, imi pare rau ca ai avur o copilarie atat de grea si ca relatia cu parintii tai este una deficitara. In al doilea rand, te-as intreba asa: tu ce iti doresti? Te invit sa privesti inauntrul tau si sa te observi, sa vezi ce vrei, ce te face fericita, unde te vezi locuind, etc. In primul rand trebuie sa-ti raspunzi TU la aceste intrebari. Acum esti adult, iar viata TA este responsabilitatea TA. In acelsi fel, viata parintilor tai este responsabilitatea lor. Nimeni de pe lumea asta nu este responsabil in numele si pe seama noastra de starea noastra de bine, de implinire sau de fericire. Asadar, ce iti doresti?

Prietenul tau are parinti destepeti si maturi. Au inteles ca o tanara familie are dreptul la propria intimitate si de rodaj in infruntarea vietii cu forte proprii, chiar daca ei, parintii vor ajuta la nevoie de la distanta. Parintilor tai imi par nesiguri pe ei si egoisti in iubirea ce-si imagineaza ca ti-o poarta, Spun asta deoarece pt ei nu este importanta maturizarea ta si viitorul tau ci visele pe care si le faceau vis a vis de propria batranete. Poate sunt ei insisi tematori in privinta vietii iar plecarea ta departe de tara i-a scos din rutinele lor de a vedea viata.
Se spune ca o barza, venind pe seara obosita la cuib, a vazut ca inundatia ce cuprinsese acel loc era pe cale de a-i inneca puii. Cu ultimile puteri a luat un pui in gheare si a incercat sa zboare cu el peste inundatia ce parea ca se intinde pana dincolo de orizont. Obosita fiind si dandu-si seama ca nu-i va putea salva pe toti trei si-a intrebat puiul.
- Can vei fi tu mare si eu batana, vai avea si tu la fel grija de mine
- Sigur ca da mama, a spus puiul speriat, ba voi face….
Atunci baraza i-a dat drumul in apa si s-a intors luandu-l pe al doilea pui in gheara ca sa-l salveze. Pe drum, din ce in ce mai obosita, i-a pus si acestui pui aceiasi intrebare sipentru ca primi acelasi raspuns, i-a dat drumul in apa si acestuia.
- La insfacat cu ultimile puteri si pe al treile si cand a simti ca pur si simplu puterile o parasesc, l-a intrebat si pe el la fel ca pe fratii sai.
- N-am sa pot avea grija de tine mama
- de ce ? Intreba barza. Uite eu cum fac tot ce pot ca sa te salvez…
- n-am sa pot mama, pentru ca voi avea si eu cuibul meu, familia mea si puii mei de care va trebui sa am in primul rand grija …
Atuncii barza treseri si cu putinele forte ramase, facu tot posibilul si-l salva pe acest ultim pui.
Ai in fata urmatoarele alternative. Faci cum spun paritii, ceeace nu-ti doresti si vei regreta. Faci cu doresti tu si totul iese bine pt tine sau cine stie regreti. Problema este ca nu ai cum cunoaste ce va fi, decat mergand pe acel drum. Varianta oferita de parinti este doar a regreta. Varianta ta contine si sansa de a fi cum doresti tu. Cu siguranta ezitarea nu este o solutie, decat daca vrei sa ajungi la depresie si atunci chiar vei avea nevoie de ajutor specializat.

Imi doresc sa imi pot forma o familie,sa ma stabilesc si eu ca ori ce om in viata,ca vorba aia pana nu sadesti un copac,nu faci un copil si nu ridici o casa,nu ti-ai facut cursul vietii!Ma simt fericita si iubita langa el si nu pot sa stau langa o persoana pe care mi-ar baga-o pe gat ai mei,sa le placa lor dar mie ba!Cred ca este ceva anormal daca vre-o data in viata accept aceasta idee…Vreau sa evoluez,fara sa sufar,fara sa ranesc pe cineva,vreau sa fiu in relatii bune cu toti si sa am si eu viata la care toti viseaza,pentru ca merit nu sunt anormala,fata de lumea din jurul meu!

Pentru asta tot ce poti face de o cam data este sa sadesti samanta care va creste. Adica frumos, calm si repeteitiv la nevoie, asa cum ai explicat lucrurile aici, sa le prezinti si parintilor, desi probail ai facut-o, si in aceiasi termeni sa te desparti de ei, chiar daca vor protesta si nu nu vor dori sa inteleaga. Au sansa ca in timp sa-ti dea drepatate daca vor fi realisti si vor vedea ca ai dreptate. Si nu mai pompa atat in ei, nu vorba de rautate, dar vezi povestea berzei, va trebui sa ai si tu cuibul tau care costa, etc si de asemenea este bine sa ai un sprijin banesc in momnetele cand grele din viata, ca sa nu ajungi Doamne fere la “manuta parintilor”. Iubirea parintilor trebuie sa fie in primul rand dezinteresata si simplu fapt ca iti aud glasul si/sau te vad sa fie suficient pentru ai face sa se simta bine.

Silvia Cerasela Apostol, observ ca ti-ai definit ce iti doresti. Acum nu mai ramane decat sa faci sa se intample. Asa cum am spus mai sus, TU esti singura responsabila pentru fericirea ta, deci TU trebuie sa actionezi in acea directie.

Da stiu ca doar eu trebuie sa explic lucrurile si sa sadesc in acelasi timp samanta care va creste,dar in acelasi timp va trebui sa imi iau adio de la ai mei(ei nedorind da pastreze legatura cu mine)deoare nu ii aleg si nu aleg sa fac ceea ce ei doresc.Iar in legatura cu psihiatrul si analizele nu stiu ce rost au,deoarece eu consider ca sunt un om normal,inteligent si capabil sa se intretina pe sine,dar ei ma vad altfel decat sunt.Dupa ei ar trebui sa stau tot timpul acasa,ar trebui sa imi petrec timpul cu ei,weekend-urile deasemenea,dar fara prezente straine.Toti fosti ei prieteni au fost alungati si indepartati de catre mama,care este obisnuita sa imi controleze laptopul cand nu sunt acasa,telefonul,desi eu le las intentionat fara parola,nu sterg nimic si nu ascund nimic doar din simplul fapt ca sa vada si sa isi dea seama ca nu ii ascund nimic..Fostele relatii nu le-au convenit deoarece baieti ori erau din familii mai putin dezvoltate financiar,ori daca nu spuneau ca nu le place fizionomia lor.Poate ca si eu am stricat ca tot timpul i-am ascultat si nu le-am iesit din cuvant chiar daca uneori simteam nevoia sa ies cu tineri de varsta mea si nu tot timpul sa ies cu ai mey.Cate-o data consider ca degeaba am avut atat de multe realizari pana la varsta asta si poate ca m-am zbatut degeaba ca sa le ofer si eu lor ceea ce mi-au oferit ei mie,deoarece pentru ei nimic nu a contat.Stiti vorba aia:”Copilul daca nu l-ai ajutat o data,spune ca nu l-ai ajutat niciodata”!! doar ca aici copilul din subiect este inlocuit de parinti mei,care asa se considera singuri,nerespectati si nemultumiti de persoana mea.

Silvia, imi dau seama cat de greu trebuie sa-ti fie si ca nu iti doresti sa alegi o parte sau alta. Le poti explica asta si lor si sa le spui, totodata, ca nu doresti intreruperea relatiilor, iar daca asta se va intampla nu va fi pt asa ai ales tu, ci ei.

Si ma tot intreb cum sa fac sa le schimb mentalitatea invechita si conceptiile?Sunt confundata deseori cu un esec si nefolositoare,atunci cand lor nu le convine cate ceva!!!

In primul rand ei ar trebui sa-si doreasca asta In al doilea rand, mentalitatile se schimba foarte greu si mai ales la varste inaintate. Ce ai putea face ar fi sa inveti ca tu sa te detasezi de conceptiile lor referitoare la tine. In acest caz, un psiholog te poate asista.