Din septembrie, eu și prietenul meu ne-am mutat temporar în altă țară, iar transportul celor două pisici ale noastre a fost imposibil (din cauza actelor și a situației financiare). Am găsit pe cineva care are grijă de pisici, primesc poze cu ele, însă sunt foarte tristă. Mă gândesc numai la faptul că am “abandonat” ceva ce îmi era foarte drag și simt că nu îmi pot ierta asta (deși sunt conștientă că ele sunt bine îngrijite). Am făcut o mică obsesie.
Mesaj anonim de pe https://terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:
Bună ziua,
Mă scuzați pt deranj, însă trec printr-o perioadă mai dificilă. Acum 2 ani am decis ca împreună cu prietenul meu să ne mutăm împreună și să adoptăm o pisică. În cursul acestor ani a mai venit o pisică în casa noastră. Eu iubesc animalele foarte mult, iar prezența lor în casă a fost o mare bucurie. În septembrie anul acesta am hotărât să ne mutăm temporar în altă țară, transportul animalelor a fost imposibil (din cauza actelor și a situației financiare). Am găsit pe cineva care are grijă de pisici, primesc poze cu ele, însă sunt foarte tristă. E o stare continuă, seara când pun capul pe pernă mă gândesc numai la faptul că am “abandonat” ceva ce îmi era foarte drag și simt că nu îmi pot ierta asta (deși sunt conștientă că ele sunt bine îngrijite). Am fost foarte atașată de ele, poate că am făcut o mică obsesie. Evit pe parcursul zilei să mă uit pe anunțuri cu animale abandonate sau în alte stări, pt că îmi vine instant să plâng. E ciudată starea asta și mă urmărește zilnic. Nu am frați/surori, iar relația cu părinții mei mereu a fost tensionată iar toată afecțiunea asta o simt înrădăcinată în aceste lipsuri. (Am 22 de ani)
Mulțumesc!