Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna seara,
Am 29de ani, lucrez ca ospatar de la 19 ani, am inceput 3 facultati si nu am terminat nici una ( trebuie sa-mi dau licenta la una dintre ele dar, de teama ca nu mai stiu nimic din ce am invatat, tot aman momentul), sunt casatorita cu un barbat care ma iubeste si ma respecta ( la fel simt si eu pt. el) , am niste parinti iubitori, prieteni, o viata normala. Acum 3 ani am pornit o afacere pe care am abandonat-o dupa 1 an jum deoarece nu a mers ( in acest timp am continuat sa fiu ospatarita si la vechiul loc de munca) si am ramas doar la vechiul loc de munca, dupa inchiderea afacerii. Program ok, salariul ok, colegii, seful, totul ok.
Acum 4 sapt. a venit sotul meu cu propunerea sa merg sa lucrez ca sef de sala la restaurantul care urmeaza sa-l deschida seful lui. Au avut loc ceva schimbari la vechiul loc de munca (nu mi-au convenit schimbarile) si am acceptat oferta.De atunci ma simt ca in IAD: stres, ameteli puternice si furnicaturi in cap, palpitatii, noduri in gat, stari de plans continue etc. Cauza: cred ca imi pare rau ca plec de la vechiul loc de munca, dar nu mai pot da inapoi din cauza ca l-as pune pe sotul meu intr-o lumina proasta, gen ” Nevasta-ta nu a fost in stare sa faca fata, sa se tina de cuvant”. Alt stres este ca, datorita locului unde am muncit inainte, noul meu sef ma lauda in toate partile ca sunt cel mai bun ospatar, ca am vechime de 4 ani acolo( dar i-am zis ca sunt doar 2), ca sunt super-priceputa in ceea ce fac, sigura pe mine etc. Mai grav, cei 3 ospatari care i-a angajat nu au mai lucrat in domeniu si m-a insarcinat pe mine sa-i instruiesc. Ori, eu nu stiu pt. mine anumite chestii, ce
sa-i invat pe ei… In plus, sunt foarte nesigura pe mine, uit si ce stiu, ma emotionez, tremur, ma tot gandesc ca , de fapt, eu nu stiu nimic si l-am lasat pe el sa creada despre mine ca sunt ceva ce nu sunt in realitate. Am tot incercat sa-i spun ca nu stiu daca sunt pers potrivita pt asta, ca sunt stresata, dar el tot zice ca o sa fie bine, sa ma relaxez. Dar eu nu pot! Imi vin in minte doar lucrurile care nu stiu sa le fac, ma gandesc ca, la un moment dat, o sa ma fac de ras, si o sa-si dea seama ca nu sunt ce credea ca sunt. Parca imi e si rusine sa-i spun , direct,” nu stiu sa fac asta si asta” . Eu tot invat si exersez lucrurile care nu le stiu, dar tot nesigura sunt. Si mai sunt cateva aspecte: seful de la vechiul loc de munca nu vrea sa plec nici-cum si mi-a propus sa merg doar o data pe sapt., seara si la evenimente, pe niste banuti ok, iar eu am acceptat. Problema e ca nu stiu cum sa-i spun noului sef acest aspect, in asa fel incat sa inteleaga, sa nu creada ca joc in
doua tabere, pt ca el stie ca sunt in preaviz si o sa rup orice legatura cu vechiul servici. Eu am acceptat sa merg si acolo o data pe sapt. pt ca vreau din toata inima sa fac un bebe si m-am gandit ca ma v-a ajuta si salariul de acolo la indemnizatie… Si mai e un aspect: cand am vb de salariu, seful meu mi-a propus un salariu si eu am zis sa incep cu o suma mai mica, sa vedem de ce sunt in stare si apoi mi-l mareste, dupa cum o sa fie cazul ( lucru pt care sotul meu m-a criticat si ma critica , imi spune ca nu stiu sa vorbesc, cum e posibil sa plec de la un salariu mare la unul mai mic, ca el nu ma intelege, etc) si asta tot din cauza nesigurantei mele, pt ca am considerat ca nu e corect sa iau niste bani pe ceva ce nu stiu daca pot oferi. Nu am discutat nici despre suma care-mi va fi trecuta in cartea de munca( crezand ca imi trece cat castig) si sotul meu zice ca o sa-mi treaca minimul, ca daca nu am stiut sa vb, sa-mi impun conditiile, sa vada el cum rezolv asta. Maine
urmeaza sa deschid acest subiect pt. ca imi face CIM, dar nu stiu cum sa incep. Simplul gand m-a facut sa am palpitatii, emotii, crampe, stare de greata, furnicaturi in cap si maini, ameteala. Vreau sa-i spun ca nu cred ca sunt pers. potrivita pt postul asta, dar ca nu o sa- l las balta, o sa ma straduiesc din toate puterile. Vreau sa-i spun sa-mi treaca adevaratul salariu in cartea de munca, sa-i spun ca raman si la vechiul loc de munca, sa-i spun ca sunt chestii la care nu ma pricep…dar vreau sa-i spun asta fara sa creada ca l-am tras pe sfoara, ca dau inapoi sau mai stiu eu ce. Si fara sa-mi reproseze ca ii clarific situatia cu 4 zile inainte de marea inaugurare( pt. care ma stresez ffffffff tare pt ca vin pers. foarte importante, chiar foarte importante si nu stiu daca o sa ma ridic la nivelul asteptarilor), dar chiar nu ma gandeam ca o sa fie atat de stresant, atat de solicitant, ca o sa ma consum atat. Adica, cred ca eu ar fii trebuit sa spun STOP cand a dat cu presupusul
despre abilitatile mele, sa-i spun exact ce stiu si ce nu stiu, nu sa ma ingrijorez, in sinea mea, ca el crede ca stiu anumite lucruri pe care nu le stiu. Am facut asta, dar pe jumatate, nu l-am corectat tot tp. si de asta am ajuns in situatia asta. El e genul de om care nu prea te lasa sa vb, vorbeste tare, mult, repede, isi schimba ideile la secunda, se razgandeste des, e agitat si ma agita si pe mine, ma inhiba. De altfel, el a venit cu ideea sa lucrez pt el, in urma unei iesiri cu el si colegii sotului meu. A vazut el nu stiu ce stralucire, inteligenta si tact in mine, a sunt pers. potrivita pt job-ul asta etc. Ideea e ca mi-e si frica sa nu ma fac de ras, ca am lucrat intr-un loc bine vazut si nu stiu sa fac anumite chestii ( chiar daca eu am fost ospatar de bauturi, doar in ultimul an am servit mancare), mi-e frica sa nu-l dezamagesc pe sotul meu, vreau sa-mi fie si mie bine, dar si celor din jur. SUNT NEBUNA????? Chiar nu ma inteleg: pt discutia care vreau sa o port maine
sunt panicata de nu mai pot. Intru intr-o stare care nu o pot controla, imi vine sa plang non-stop. Cum sa prezint situatia fara sa incep sa plang, cum mi se intampla de obicei, sa tremur, sa mi usuce gura, sa ametesc? Si cum sa fac sa nu mai fiu asa nesigura, sa nu mai am doar pareri negative despre mine? Sa merg la psiholog?
Va multumesc pentru rabdarea de a citi. Sper sa ma ajutati cu cateva raspunsuri.