Tania Mátyási Încearcă să discuți cu psihologul spitalului.
Arhiva lunara pentru februarie, 2019
| 335 vizite |
Sunt o fata de 18 ani, momentan internata la psihiatrie, din caza ca am fugit in fata masinii, ca sa ma sinucid. Nu suport acest loc. Nu ma pot opri din plans si din crize. Si cu cat ma vad ca plang mai mult, cu atat o sa ma tina si mai mult.
Mesaj anonim de pe “Intreaba terapeutul online”:
www.facebook.com/groups/intreabaterapeutul:
Buna! Sunt o fata de 18 ani, clasa a 12 si momentan sunt internata la psihiatrie din caza ca am fugit in fata masinii ca sa ma sinucid. Problema e ca mi-a zis domnul doctor ca ma tine aici minim 3 saptamani si asta ma deranjeaza ingrozitor. Nu suport acest loc. Din cauza asta nu ma prea pot opri din plns si din crize. Si cu cat ma vad ca plang mai mult, cu atat o sa ma tina si mai mult. Cum pot sa fac sa nu mai plang ca sa ma lase mai repede acasa ? Stiu si eu ca ma tin aici ca sa fiu in sigiranta, insa mie nu imi place. Sunt constienta si de faptul ca daca ajung acasa e posibil sa fac iar o prostie, dar chiar nu mai rezist aici. Prefer sa merg acasa sa traiesc prin droguri decat aici prin injectii si medicamente. Poate ca majoritatea nu o sa fiti de acord cu mine dar macar sa imi spuneti ce sa fac ca sa ma abtin din plans.
Cum am scris si mai jos, nu ma ajuta cu nimic. Intru si ies cu aceleasi idei si planuri.
Irina Ciovarnache Imi pare rau ca treci prin momente asa grele. Poate ti-ar face bine sa stai de vorba cu medicul, sa ii povestesti cum te simți, il poți întreba și dacă este vreun psiholog disponibil în cadrul spitalului sa iti acorde suport. Cred ca ești în locul potrivit pentru a primi ajutor nu doar relativ la problema spitalizării dar și relativ la motivele care te-au adus aici, felul în care te simți și ce te doare în viata ta cotidiana. Ai putea începe un demers pentru a aduce mai multa lumina în viata ta, mult curaj și succes!
Medicul meu e in concediu iar medicul care m-a luat acum, nu se prea ocupa de mine. Vine doar in vizita sa vada ce facem toti si atat. Nu ma ia sa vorbim separat ca sa ii pot zice ce ma supara sau chestii de genu. Nu ii pasa pur si simplu. Iar cu psihologul vorbesc cam degeaba. Ma tot pune sa desenez si cu asta nu imi rezolv nici o problema.
Carmen Sorici Daca te lovea masina ai fi putut sta in spital mai mult timp si in suferinta, deci ai avut noroc, Poate ca plansul este o reactie a corpului la evenimentele prin care ai trecut si are un efect bun, incearca sa palngi doar dupa vizita si tratament, stabileste-ti o ora cand sa plangi si sa faci crize, te va ajuta. Succes!
Ar fi o ideea buna sa imi stabilesc ore dar din pacate nu reusesc sa ma abtin din plans. Iar cu crizele, la fel . Cum plang putin, deja incep sa tremur si ca apuca criza. Imi dau foarte multe medicamente, maiales injectabil si tot nu reusesc sa ma abtin. Va multumesc oricum de sfat!
Carmen Sorici Nu este usor, nu poti sa o faci imediat, dar cu pasi mici vei reusi, sa reduci timpul crizei, observa cand incepe tremuratul si cat timp il poti amana. Sunt sigura ca poti fi foarte puternica.Curaj!
Incerc din toate puterile sa nu mai fac crize si sa nu mai plang. Din pacate acest spital dispune de asistente carora nu le pasa deloc. Stiu doar sa ma infunde de injectii si pastile in loc sa povesteasca putin cu mine ca sa ma mai descarc si sa nu ajung in astfel de situatii.
Carmen Sorici Da, din pacate asa se intampla in spital, poate iti pot aduce parintii un psihoterapeut, daca vrei putem vorbi in privat cu mentiunea ca nu voi raspunde imediat.
O sa merg la un psihoterapeut in privat imediat ce ies de aici. Numa nu stiu cum sa fac sa ies mai repede.
Monica Enescu Ce te deranjeaza cel mai tare la locul in care te aflii? Ce ar face sa fie mai suportabil, mai putin neplacut? Ce poti face tu ca sa te simti mai bine? Cand nu te aflai in spital, ce faceai pentru a trece peste neplaceri? Daca ai sti ca indiferent ce faci sau nu faci, vei sta 3 saptamani acolo, ce poti face tu ca sa treaca mai usor?
Ma deranjeaza ca sunt inconjurata de straini care cu siguranta nu le pasa. Ca sa fie mai suportabil mi-as dori sa am cu cine sa vorbesc cand ma simt rau si plang sau macar o imbratisare sincera. Eu nu pot decat sa ma mint ca totul va fi bine. Cand eram acasa, pentru a trece de suparari ma bazam pe droguri sau in cel mai rau caz, cand nu aveam, ma apucam sa cant la orga, sa desenez, etc. Nu stiu ce as putea face aici ca sa treaca mai usor. Momentan ma chinui sa par bine cu speranta ca poate o sa ies mai repede.
Am trecut prin experienta unei tentative de viol la varsta de 10 ani, din partea unchiului. Relatiile cu parintii mei nu au fost niciodata apropiate ca sa pot vorbi cu ei, asa ca m-am inchis in mine si mi-am format propia lume.
Mesaj anonim de pe “Intreaba terapeutul online”:
www.facebook.com/groups/intreabaterapeutul:
Buna! Sunt o fata de 20 de ani care a trecut prin experienta unei tentative de viol la varsta de 10 ani, din partea unchiului. Relatiile cu parintii mei nu au fost niciodata apropiate ca sa pot vorbi cu ei, asa ca dupa acea tentativa de viol, pe care au ignorat-o toti, eu m-am inchis in mine si mi-am format propia “lume”, dar de fapt e ca un fel de poveste care ma are si ca personaj si ca autor. Ma intreb daca acesta a fost un mecanism pe adaptare in urma traumei sau am dezvoltat eu vreo patologie? Sunt ok cu lumea reala, doar ca de exemplu atunci cand nu am ce face, sau trec printr-o perioada mai grea si sunt sigura, chiar si atunci cand fac ordine, pot sa ma retrag intr-un fel in lumea mea imaginara in timp ce sunt constienta de ce se intampla in realitate.
Botezat-Antonescu Radu imi pare rau pt suferinta pe care o porti si te-as incuraja sa faci ceva in acest sens, sa nu o lasi pur si simplu acolo, nerezolvata. Binenteles ca aceasta retragere a fost si poate inca a ramas un mecanism de aparare in fata traumei tale. Daca poti, abordeaza aceasta trauma impreuna cu un psihoterapeut cat mai devreme in viata. Curaj si succe in continuare!
Sandra Grosu E normal sa ai lumea ta. Exista multe chestii bune sa te odihnești in coltul tau de rai unde e bn. E un tratament pt linistire. Rau este cand nu vrei sa iesi de acolo sa mergi inainte. Eu sunt intr- un grup, condus de un doctor , unde se primeste ajutor ( program de urmat ca sa scapi de diferite depresii/ ganduri ). Daca vrei sa intri ma cauti.
Mihaela Vasut Luncasu Ceea ce te-a aparat candva poate la un moment dat sa te impiedice sa cresti. Intrebarea este ce se intampla in lumea reala in timp ce tu te retragi din ea.
Geanina Timofte Este un mecanism de apărare specific în astfel de cazuri. Dar e important să faci psihoterapie, pentru că această retragere în lumea ta îți poate afecta viața, la un moment dat. O sugestie este să scrii despre această lume, ca într-un jurnal. Ori de câte ori simți nevoia să te retragi, fă-o scriind. E ca o confesiune, ca o scoatere afară a durerii emoționale. Cine știe?! Poate iese și o carte. Dar, chiar dacă ajută mult, repet, psihoterapia este necesară. Citește și asta: http://mobile.hotnews.ro/stire/22735173 mărturisirea unei scriitoare.
Roxana Daneliuc Imi pare foarte rau ca ai trecut prin asta, o experienta de genul acesta, traumatizanta aduce cu ea mecanisme de aparare, iar retragerea in “lumea ta” este unul dintre ele. Ajutorul unui psihoterapeut ar fi de un real folos.
Sunt casatorita si la o petrecere a burlacitelor am baut mult si am facut dragoste cu o colega de serviciu a unei prietene. Ma tot gandesc daca mi-am inselat sau nu sotul, dar ma gandesc si la faptul ca m-am simtit minunat cu acea femeie…
Mesaj anonim de pe “Intreaba terapeutul online”:
www.facebook.com/groups/intreabaterapeutul:
Buna ziua sunt femeie am 27 de ani sunt casatorita de 3 ani si nu am copii. Problema mea e ca ma simt vinovată de ceva ce am facut si nu stiu daca ar trebuii sa ii spun soțului sau nu. Acum 3 saptamani am fost la petrecerea burlacitelor a prietenei mele care urma să se casatoreasca si am cunoscut-o pe violeta o colega de a prietenei mele de servici am început să ne distrăm cu toatele am băut alcool Violeta ma privea mereu si aflată fiind sub influența alcoolului am venit cu ideea sa ne schimbam in ceva sexi si sa dansăm la un moment dat eu si Violeta ne pupam pe gura si radeam iar fetele ne încuraja sa continuam asa ca ajunsesem sa ne sarutam nu stiu cum s-a intamplat dar am ajuns cu violeta in dormitor si am facut dragoste dimineata m-am simțit oribil dezgustata si am plecat imediat acasa prietena mea mi-a spus că Violeta e lesbiana iar eu ma tot gandesc daca mi-am inselat sau nu sotul dar ma gandesc si la Violeta mi-am dat seama ca defapt m-am simtit minunat cu ea in
acea noapte m-a invitat la ea acasa si nu stiu ce sa fac imi iubesc soțul dar cu el nu am avut niciodata o experienta sexuală cum am avut cu ea. Ce ma sfătuiți să fac?
Andreea Monica Florea – Gângă Bună. Pentru că oscilezi între variante, ai nevoie să evaluezi fiecare variantă de acțiune, având în minte următoarele întrebări: ce îmi doresc, care sunt consecințele, sunt dispusă să merg până la capăt pe acest drum, cine are de câștigat sau pe cine rănesc, îmi este benefică acțiunea, ce simt etc.. Poți apela la un psihoterapeut și să parcurgeți împreună pașii clarificării. Acum pari puțin confuză pentru că experiența a fost plăcută și vinovăția își face și ea treaba bine. Alegeri înțelepte!
Botezat-Antonescu Radu tehnic vorbind l-ai inselat si asta va fi o problema sub o forma sau alta. Faptul ca erai sub influenta alcoolului si pare ca ti-ai pierdut controlul este un fel de ‘scuza’ insa fapta ramane aceeasi. Spui ca te-ai simtit foarte bine cu aceasta femeie – o experienta de acest gen intre femei nu este neobisnuita din cate stiu (multe experimenteaza la o varsta sau alta). Poti fi bisexuala si este ok, insa in ceea ce priveste ce sa faci in casnicia ta… nu cred ca putem sa decidem in locul tau. Corect ar fi sa ii spui exact ce s-a intamplat si sa iti asumi consecintele; daca nu ii spui, ca trebui sa traiesti cu ce s-a intamplat – tu alegi. Curaj si succes!
Carmen Sorici O astfel de experienta poate fi coplesitoare, in primul rand iti da peste cap indentitatea ,Oare cine sunt?” .Se nasc mai multe dileme referitoare la actualele si viitoarele preferinte sexuale si ince masura esti dispusa sa ti le asumi pe mai departe. Biologic omul nu este construit pentru a fi fidel, acesta tine de morala si de regulile societatii. Inainte de a discuta cu sotul tau mergi la psihoterapie , chiar al un sexolog pentru a-ti clarifica propriile sentimente si apoi vezi ce faci mai departe. succes!
Cristian Don Nu ai gresit cu nimic. Doar ai experimentat ceva ce nu ai facut in adolescenta. E normal sa te cunosti pe tine.
Tu stabilești dacă vrei sa fi bisexuala sau nu. Nimeni altcineva nu poate alege in locul tau cu cine iti doresti sa ai o viata sexuala. Faci ce simti si ce consideri ca iti face bine. Nu înșeli pe nimeni,cate vreme iti asumi ceea ce esti si ceea ce vrei sa faci. Spune i soțului tau ca ai descoperit ca ti plac si femeile si vezi ce părere are! Daca te accepta asa cum esti, este perfect pentru tine,daca nu,nu e genul tau de om,cu mentalitatea potrivita tie.
Tu stabilești dacă vrei sa fi bisexuala sau nu. Nimeni altcineva nu poate alege in locul tau cu cine iti doresti sa ai o viata sexuala. Faci ce simti si ce consideri ca iti face bine. Nu înșeli pe nimeni,cate vreme iti asumi ceea ce esti si ceea ce vrei sa faci. Spune i soțului tau ca ai descoperit ca ti plac si femeile si vezi ce părere are! Daca te accepta asa cum esti, este perfect pentru tine,daca nu,nu e genul tau de om,cu mentalitatea potrivita tie.
Am 17 ani și o fetita de un an. Nu mai învăț, nu-mi permit. Locuiesc cu mama și fratele meu, care îmi interzic foarte multe. Abia pot sa ies o ora ziua, seara deloc, prietene nu-mi dau voie sa îmi aduc.
Mesaj anonim de pe “Intreaba terapeutul online”: www.facebook.com/groups/intreabaterapeutul:
Buna.. Sunt Melissa, am 17 ani și o fetita de un an, sunt singura.. Din păcate.. De când mi s a născut prințesa, Erica.. Problema e următoarea… De când am fetita.. Locuiesc cu mama și fratele meu, numai învăț. Nu mi permit. Ai mei sunt despărțiți și noi suntem 7 frați. Din care eu și fratele meu acasă, în vârstă de 28 de ani… Problema mea este ca fratele meu în mod special împreuna cu mama.. Îmi interzic foarte multe… Încă sunt adolescenta în ciuda ca sunt mama.. Ei îmi reproșează dacă stau pe telefon puțin mai mult.. Sa ies nici nu se pune problema, abia pot sa ies o ora ziua, seara deloc, și simt nevoia… Trebuie sa ma recreez.. Putin… Nu mai pot sta închisă în casa, prietene nu mi dau voie sa îmi aduc… Jur că numai pot… Nu știu cum sa fac sa aibă încredere în mine.. M am maturizat, vreau doar sa ies din casa măcar o data pe luna…. Seara, simt nevoia… Va rog din suflet da ți mi un sfat, cum sa le recâștig încrederea?
Am 24 de ani si am terminat o facultate, insa de mai multi ani imi doresc sa dau sau sa fi dat la Medicina. Am o gramada de temeri legate de faptul ca voi fi blamata de familie ca nu lucrez in domeniul in care m-am specializat, imi e teama si de faptul ca nu voi fi capabila sa ajung la un nivel de performanta la fel de inalt ca al celorlalti studenti…
Mesaj anonim de pe “Intreaba terapeutul online”: www.facebook.com/groups/intreabaterapeutul:
Buna ziua! E ceva ce ma framanta de mai multi ani, mi-ar fi utila si parerea unui specialist.
Am 24 ani, sex feminin. Am terminat o facultate(facultate privata,cu taxa), acum sunt studenta la master in anul 1.
De mai multi ani imi doresc sa dau sau sa fi dat la medicina, insa mi-a fost teama ca nu voi intra, ca admiterea va fi foarte grea, ca nu ma voi descurca platind chirie, cheltuieli, cursuri, etc si ca nu voi avea timp sa invat daca as lucra in acelasi timp, intrucat parintii nu ma puteau sustine financiar.
Inca imi doresc sa dau la medicina. In acest moment sunt casatorita si urmeaza sa ne mutam la casa noastra in cursul acestui an. As vrea sa incerc anul acesta sau anul urmator sa dau admiterea la medicina, insa am o gramada de temeri legate de faptul ca voi fi blamata de familie si apropiati(parinti, rude) pentru ca am terminat o facultate si masterul si nu am fost in stare sa lucrez in domeniu. De mentionat faptul ca sotul meu ma sustine, imi e alaturi si ma incurajeaza in absolut orice decizie as lua. Imi place ce studiez in acest moment, insa marea mea aspiratie ramane tot medicina. Am ajuns sa am perioade in care ma trezesc brusc noaptea visand la acest lucru si nu mai pot adormi, gandindu-ma la ce sa fac.
Oare e o decizie gresita sa fac acest pas acum? E prea tarziu? Asta ar inseamna multi ani de-acum incolo de impartit timpul intre facultate si un loc de munca part-time(in domeniul in care studiez in prezent). Totodata, imi e teama si de faptul ca nu voi fi capabila sa ajung la un nivel de performanta la fel de inalt ca si ceilalti studenti la medicina.
Ce pot face pentru a ma analiza mai bine,pentru a-mi analiza optiunile si a lua o decizie corecta?
Mi-ar fi cu adevarat utila parerea dumneavoastra despre situatia mea.
Multumesc anticipat si toate cele bune!
Botezat-Antonescu Radu ma gandesc ca merita sa incerci acest plan, in primul rand pt ca este dorinta ta si indiferent de rezultat vei putea sa te uiti inapoi peste ani si sa fii mandra de ce ai facut cu propriile puteri. Familia ta imediata este sotul tau, nu mai sunt parintii; sunteti de acum independenti si trebuie sa va luati propriile decizii, nu? Medicina este o facultate grea si va necesita un efort insa pana nu incerci nu vei stii exact daca poti sau nu face fata. Curaj!
Mariana Zaharia Florea Niciodată nu e prea târziu. Părerea mea este sa dai admiterea si apoi sa le spui celorlalți, pana la urmă este o decizie luată și asumata in familie.
Soare Fericire Pune STOP acestor framantari, nu te ajuta cu nimic bun! Daca nu vei actiona in sensul dorintei tale acum, cand mai ales, esti sustinuta de sot, toata viata vei trai cu sentimentul parerii de rau ca nu ai dat curs unei dorinte care iti putea schimba viata. Poti avea o discutie deschisa cu parintii tai in care sa le comunici ceea ce vrei tu sa faci, si indiferentde pozitia adoptata de ei, sa le exprimi ferm cu argumente, daca doresti, de ce simti atat de puternic dorinta de a face facultatetea despre care vorbesti. Sau poti sa le comunici deabia dupa ce ai luat examenul de admitere. Pana atunci , parerea mea este, sa nu te mai gandesti ce vor spune sau crede. Succes ! https://www.youtube.com/watch?v=yyLqj3DDL6w
Carmen Sorici Pentru ce iti doresti atata de mult sa faci medicina? Ce se va intampla daca o vei face? Odata cu aceste raspunsuri vei sti exact ce ai de facut.
Monica Enescu Pana nu incerci, nu ai de unde sa stii cum va fi. Totusi, cred ca e nevoie sa privesti lucrurile realist si sa nu fie o incercare a ta de a demonsta cuiva, sau poate tie, ceva anume. Daca ai o pasiune pentru acest domeniu, vei gasi forta necesara de a trece peste obstacolele pe care le intampini si de a merge mai departe. Temerile legate de competenta sau de ce fac alti studenti, nu tin de un domeniu anume, ci de neincrederea in tine care probabil ti-a fost transmisa. Pare ca iti este teama de esec, insa in acelasi timp te simti atrasa de acest domeniu care nu este unul usor. Cred ca poti reusi, dar mai intai e nevoie sa accepti si posibilitatea opusa, aceea de a nu reusi. Abia atunci nu vei mai fi influentata negativ de ce cred/spun/fac cei din jur. Succes!
Ionelia Pasa – Iftimie Niciodata nu e prea tarziu sa faci ceva cu pasiune si dedicatie!
Cristian Don Tu nu mergi la facultate pentru a concura cu ceilalți studenți,nu ai treaba cu ei si rezultatele lor ci doar cu ale tale,deci cu propria performanta. Nimeni nu are de ce sa te “blameze” ca nu lucrezi in domeniu pentru ca deocamdata o faci si daca iti iese sau nu ,nu depinde întotdeauna de tine deoarece nu poti controla totul. Cat despre grija lor față de tine, eu sunt de părere că dacă ar avea o ocupație ai tai nu ar sta sa se intereseze prea mult de persoana ta si sa vada cum supraviețuiești tu. Dacă pe tine nu te afectează,de ce ar conta ca ii afecteaza pe ei ?
Tu sa ti răspunzi la asta si chiar te rog sa faci ce simti! Spor la admitere!
Tu sa ti răspunzi la asta si chiar te rog sa faci ce simti! Spor la admitere!
Cristina Butnaru Cred că ai deja răspunsurile, dar îți mai trebuie o confirmare. Fă ceea ce îți place! Familia, oricât de bine intenționată ar fi, nu trebuie să fie o piedică în calea dezvoltării tale, nu există niciun motiv real pentru asta. Dacă și soțul te susține, nu mai sta pe gânduri și acționează!
Marilena Alina Vorbeste intai cu un medic ca sa stii la ce drum lung si greu pornesti. E o facultate grea si satisfactiile in meseria asta vin tarziu. Dupa ce vei afla care este realitatea si tot iti doresti, atunci da la medicina.
Ghimis Simona Bianca Îți spun experienta personala, mi-am dorit foarte mult sa devin medic, am dat admitere după terminarea liceului și nu am fost admisa. Am zis ok, încerc altceva. Iubeam chimia, am ales chimie. Mi-a plăcut și încă îmi place ceea ce fac, dar, un mare dar simt ca as fi avut mai multa satisfacție ca și medic. Îmi place a ajut, vreau sa ajut, și cred ca as fi avut înclinație către meseria de medic. Pemteu mine este puțin târziu, deja 33 ani, 2 copii, mi-ar fi dificil, fizic nu as ajunge la performantele pe care mi le-as dori. Sfatul meu este sa incerci, e simplu, avem o singura viata, ideal ar fi sa o încheiem fără regrete. Succes!
