Arhiva lunara pentru august, 2018
| 37 vizite |
Tatal meu este plecat in Anglia cu munca, iar eu stau cu mama. Eu sunt cea care o duce pe mama peste tot si trebuie neaparat sa fac cum zice ea. Nu pot sa ii spun nu, deoarece incepe sa urle la telefon, sa imi spuna ca ea face o gramada de lucruri pentru mine si eu nu sunt in stare sa o iau cu masina etc..
Buna ziua.
Sunt fata si am 20 de ani. Tatal meu este plecat in Anglia cu munca, iar eu stau cu mama. Am carnet de sofer de 2 ani si practic sunt cea care o duce pe mama peste tot unde vrea ea. Are nevoie la magazin, la piata, la posta, la vreo ruda, la vreo prietena — eu o duc peste tot. Si la inceput nu era o problema atat de mare pt mine, doar ca deja este destul de enervant si frustrant.. De oriunde as fii (la iubitul meu, la vreo prietena sau intr-un mall, parc, la o terasa), cand ea zice ca vrea sa ma duc sa o iau cu masina de la munca, sau ca vrea sa mearga undeva, eu trebuie neaparat sa fac cum zice ea. S-a intamplat de multe ori sa fiu la iubitul meu acasa si ea sa ma sune sa imi spuna ca vrea neaparat sa ma duc sa o iau de la munca, chiar daca eu abia ajunsesem la iubitul meu, chiar daca eu voiam sa stau cu el, chiar daca eu NU VOIAM SA MA DUC SA O IAU. Si poate suna urat “nu voiam sa ma duc”, doar ca pur si simplu sunt momente in care nu am cheful si starea necesara sa ma duc sa o iau.. Nu pot sa ii spun nu, deoarece incepe sa urle la telefon, sa imi spuna ca ea face o gramada de lucruri pt mine si eu nu sunt in stare sa o iau cu masina etc.. De exemplu, anul acesta voiam sa fac revelionul cu iubitul meu, insa mama a vrut sa il faca la tara cu parintii si rudele ei. Si bineinteles, ca eu am fost nevoita, mai mult obligata fortata, sa il fac cu ei. I-am spus ca vreau sa raman in Bucuresti sa il fac cu prietenul meu, insa ea a urlat si a zis “hai te rog frumos abtine-te, mergi cu mine la tara si punct. Il faci cu mine si punct”.. Pe langa faptul ca ea de fel, isi doreste ca toata atentia mea sa fie doar pt ea, iar tot ce fac sa aibe legatura cu ea, este si oarecum dependenta de mine prin simplul fapt ca am carnet si cand are nevoie de ceva eu trebuie sa fiu la dispozitia ei.. Nu vreau sa ma intelegeti gresit.. doar nu mi se pare normal ca la 20 de ani sa fiu nevoita sa ii fac mereu pe plac, iar atunci cand ea “porunceste” eu sa fac cum spune ea. Nu am intotdeauna starea necesara de a ma duce sa o iau cu masina sau de a o duce undeva; uneori vreau si eu sa stau mai mult cu iubitul meu, insa ea ma suna si imi spune ca are nevoie de mine cu masina; nu am chef mereu sa ma duc la prietenii de familie sau la rude, doar pt ca ea are chef.. Nu spun ca nu imi doresc sa imi vad rudele sau ca nu vreau sa o duc undeva cu masina, doar ca sunt momente cand eu imi doresc sa fac ceva intr-o anumita zi si imi fac planuri, insa ea vine si imi spune cu ton raspicat “vezi ca maine mergem la tara, la x, maine stai acasa ca trebuie sa vii sa ma iei”.. ii explic ca eu aveam planificat sa fac altceva, insa nu ma intelege, se uita urat la mine si imi spune “imi pare rau fetito, dar maine mergi la tara, nu ma intereseaza” … De exemplu, de revelionul acesta eu imi planificasem sa il fac cu prietenul meu si cu mai multa lumea, facusem deja planuri, deja ne hotarasem cine ce sa ia, ce sa faca etc etc.. insa ea mi-a spus acum o saptamana aproximativ, ca ea vrea sa faca revelionul la tara si ca automat si eu il voi face cu ea. Nu a existat intrebarea “ai planuri de revelion? Il faci cu iubitul? Mergi la tara daca e?”. Mi-a spus direct “vezi ca facem revelionul la tara”; iar mie atat mi-a trebuit sa ii zic ca eu vreau sa il fac cu prietenul meu ca deja am vorbit de asta, ca ea a urlat, a “tunat si fulgerat” ca ea face atatea pt mine si ca eu nu apreciez, ca ea vrea sa il faca la tara si ca eu voi face cum vrea ea..
Dvs vi se pare normal acest comportament? Cum sa fac sa o fac sa inteleaga ca nu pot fii mereu la dispozitia ei si ca nu e normal sa imi impuna ce sa fac, daca eu deja am planuri sau daca nu vreau ?
Multumesc anticipat!
Bună dimineaţa. Cum se simte pentru tine felul în care te tratează mama ta? Dacă s-ar comporta aşa cu altă persoană, o prietenă de-a ei de exemplu, ce ar face respectiva? Ce anume te împiedică pe tine să-i comunici cu fermitate programul şi limitele tale?
Care este nevoia ta de la ea?1
Masina ti-au luat-o parinti.
Mama ta crede ca pentru asta esti obligata sa faci pe taximetrista cu ea.
Este simpla problema ta.
Mama vrei sa mergi la tara?
Eu am alte planuri drept pentru care iti las cheile de la masina si imi vad de viata mea.
Poti avea o discutie cu cheile pe masa
Asta doar daca nu esti si dependenta de masina
Mama ta este o persoana manipulativa si iresponsabila,se pare ca ea nu are o fiica ci o sclava! Gasete-ti un serviciu daca este posibil si sa devi independenta financiar!Poti sa-i spui ca comportamentul ei te poate duce
ia ti viata in miini.muta-te cu iubitul sau cu chirie ,luati va serviciu si platiti va casa si masa si atunci nimeni nu ti va mai putea spune ce sa faci si cind sa faci
Sa stii sa spui NU e la fel de important ca a stii sa spui DA. Conteaza insa mult felul in care spui NU. In sesiunile de psihoterapie poti deprinde cum sa stabilesti limite functionale pentru relatiile cu cei din jur…fara sa le deteriorezi. Poate nu ar strica sa apelezi la cateva discutii cu un psihoterapeut pe aceasta tema conflictuala, dealtfel foarte comuna la cei de varsta ta.
Nu esti primul copil care-a patit asa! Bucura-te ca nu e tatal care sta in dreapta beat! Se poate si mai rau! Eu am lasat permisul sa expire…..ca sa nu mai apeleze la mine. L-am innoit cand mi-am cumparat masina proprie.
Din pacate, ai facut un compromis ….parintii cu banii de masina, tu cu șofatul.
Din experienta proprie, iti spun ca mama ta nu se va schimba niciodata!
Ai doua variante: accepti tocmeala asta sau renunti la masina lor( dai permisul disparut!)
Eu te-as sfatui sa te intrebi cat de mult conteaza masina pentru tine. Ai putea foarte bine renunta la masina cumparata probabil din banii parintilor si in felul asta nu te mai simti vinovata in momentele in care iti refuzi mama.
Locuiesc in Anglia si am anxietate sociala. Iubitul meu fumeaza marijuana si are un comporament imprevizibil. Problema mea a inceput dupa ce am lucrat intr-un azil de dementa si paliative si am vazut foarte multe lucruri urate, care m-au socat.
Olga Gâdea
:
si le-am explicat in detaliat ,ei au spus ca am anxietate sociala dupa nu si-au mai dat interesul . Am fost la doctorul meu de familie i-am explicat si de atunci iau zilnic 40 mg de propranolol ,momentan sunt bine de atunci, dar teama mea este sa nu fi fost un inceput de schizofrenie (tatal meu a murit din asta )si momentan ma pregatesc sa intru la facultate in Anglia pentru asistente , nu stiu cum pot sa verific, mie teama sa merg la psihatru aici ca imi va ramane la dosar si imi trebue fisa medicala la scoala , imi vine sa renunt si la scoala ,si m-am chinut extrem de mult , simptome de schizofrenie nu am in afara de episodul acela ciudat , sufar de mica de atacuri de panica dar ce am avut ,parca nu era la fel ,voci nu aud sunt perfect normala ,probleme cu ochi vedem pete negre si in ceata dar daca imi port ochelarii e ok nu mai am probleme .Chiar am mare nevoie de un sfat specializat , va multumesc anticipat.
Stoian Cristina
:
Prezinti simptome de oboseala cronica, nicidecum de schizofrenie. Daca ai putea veni in tara cateva zile, sa vorbesti aici cu un psihiatru, probabil indiferent de rezultat, nu te va afecta la scoala. E foarte bine ca ai in vedere partea ereditara, dar sa stii ca nu e obligatoriu sa faci si tu schizofrenie. Pt linistea ta, mergi la psihiatru. Si cauta sa nu mai lucrezi prea multe ore – atat cat e posibil(stiu cum lucreaza multi din romanii plecati in afara). Poate mergi si la oftalmolog pt un control, daca spui ca nu prea ai purtat ochelarii si ai vazut pete negre. Prin nepurtare, poate ti s-au marit dioptriile.
Lavinia Iacob
:
Seamănă SI cu un episod de cădere de tensiune. Am trăit ceva asemănător și după ce mi-am luat tensiunea scăzuse f mult.
Monica Enescu
:
Nu se aseamana cu niciun simptom de schizofrenie, ci mai degraba cu un atac de panica care poate aparea si datorita stresului prelungit sau surmenarii, de asemenea teama de a nu innebuni este specifica anxietatii, grijile pe care ti le faci, teama de ceva iminent, toate acestea tin de tulburarile anxioase. Si eu cred ca ar fi bine sa consulti un psihiatru, care sa te lamureasca mai bine si sa te linisteasca, poti veni si in tara pentru un consult, daca te simti mai in siguranta asa. De asemenea psihiatrul iti poate prescrie un tratament pentru anxietate. Ai mai multa grija de tine, e posibil sa stii deja sau nu, insa ingrijitorii sunt predispusi la ceea ce se cheama burnout, mai ales in acest domeniu de healthcare. Si tu vei avea nevoie de activitati si ritualuri de igiena mentala si psihica, de destresare si deconectare de la situatiile cu care te confrunti in mediul profesional, ca sa poti rezista. Un punct bun de pornire ar fi sa citesti despre acest subiect. Numai bine!
Mandita Gutanu
:
citeste cartea Controlul mintii srisa de Jose silva,succes!
Alina Lupu
:
Ca studenta si masteranda la psihologie, facand si practica in spital si citind mult despre semne si simptome, am avut intrebari legate de cauze, factori declansatori si normal, m-am intrebat uneori ce s-ar intampla daca as ajunge chiar eu in situatiile respective. Asta in conditiile in care nu am lucrat in acest mediu zi de zi si nici nu am avut antecedente in familie.. Ce incerc sa spun este ca uneori, cand realizam cat de mult poate fi afectata viata si functionarea normala a cuiva e firesc sa ne temem si pentru noi. Important insa e sa ai grija de tine, sa te asculti, sa-ti gasesti echilibrul. Lucrand in acest mediu ar fi bine sa ai si o forma de terapie pe care sa o urmezi, care sa te ajute sa eliberezi anumite tensiuni, sa iti intelegi mai bine reactile tale si de ce nu si pe ale anumitor pacienti cu diferite patologii. In prezent poti urma si terapie online daca iti doresti sa vorbesti cu cineva de acasa. Mult succes.
Inchiriem cabinete de terapie – Bucuresti (zona Unirii)
Bună ziua,
Vă punem la dispoziţie, pentru închiriere, cabinete pentru desfășurarea diverselor tipuri de consiliere individuală sau de cuplu, sedințe de terapie, coaching și alte activităţi din sfera terapeutică/domeniul terapeutic.
Cabinetele noastre se află la Piața Unirii, aproape de metrou M1, putând fi închirate pe oră, preţul chiriei fiind de 25 de lei/oră.
Oferim diverse alte tipuri de servicii și beneficii, mediu plăcut și relaxant de lucru, proximitate și flexibilitate.
Persoană de contact: Ștefan Lățea, 0741.010.358
Am 28 de an și sunt homosexual, după ani de zile în care m-am luptat cu mine însumi să mă accept, ani grei cu episoade depresive, atacuri de panică, gânduri de sinucidere, anxietate. Cum le pot spune părinților mei despre asta? Vreau să-i protejez, nu vreau să le mai dau o grijă în plus.
Bună,
Mă numesc Alex am 28 de an și sunt homosexual, după ani de zile în care m-am luptat cu mine însumi să mă accept, ani grei cu episoade depresive, atacuri de panică, gânduri de sinucidere, anxietate etc. de vreo 3, 4 ani sunt împăcat oarecum cu mine , iar prietenii mei cei mai buni știu de sexualitatea mea, mă acceptă, mă ascultă și mă susțin. Singura persoană din familie care știe de mine e sora mea care e deschisă și realmente nu are nici o problemă cu asta. Problema mea este cum le pot spune părinților mei despre asta, ei sunt persoane destul de deschise, nu judecă pe nimeni, niciodată nu am auzit la mine în familie din partea mamei sau a tatălui remarci urâte sau jignitoare la adresa homosexualilor, au refuzat să semneze formularele cu privire la schimbarea constituției, acuză la prieteni și neamuri Coaliția pentru familie etc. Undeva în mine simt cumva că și-au dat seama dar așteptă să le spun eu, dar e foarte posibil să mă și înșel.
Nu e vorba că mi-e frică de un refuz sau că mă dau afară din casă (mai stau încă cu ei) pentru că știu că mă iubesc și m-am simțit tot timpul iubit de ei, problema e că vreau să-i protejez, nu vreau să le mai dau o grijă în plus, având în vedere că tata are 60 de ani și are și probleme cardiace, ei se îngrijorează mult pentru noi, chiar nu vreau ca acuma să stea și să se întrebe de ce lumea îl acuză pe băiatul nostru?, de ce nu e acceptat?, dacă își bate lumea joc de el etc. Dar pe de altă parte nici nu vreau să-i mai mint nu mă simt bine cu asta… ce să fac?
Când crezi că eşti pregătit să-ți lucrezi coming out-ul, caută un cabinet al unui terapeut care a lucrat pe tema asta şi discutați şi apoi iei o decizie pe abordare.
Nu am nimic cu homosexualii insa daca fiul meu mi-ar mărturisi vreodată că are alta orientare sexuală decât cea firească, singurul meu regret ar fi că vreau nepoți de la el…in rest…important e sa fii fericit alaturi de cineva care sa te merite iar a îți găsi un partener care sa te iubească o viața și să te respecte in ziua de azi este greu și pt o persoana hetero (o spun din perspectiva unui om divorțat care nu prea mai are speranțe) dara mite într-o comunitate mica LGBT…Eu la asta mă gândesc, punandu-ma atât în pielea ta cât și a unui părinte. E greu…e greu cu stigma socială de la noi și cu legislația de cacao…
Multi parinti banuiesc ca fiul sau fiica au o orientare sexuala diferita pe parcursul dezvoltarii copilului lor. Cred ca este important sa fii tu pregatit sa le spui deoarece temerile de care vorbesti sunt in mare parte proiectii ale tale asupra parintilor tai. Din cate povestesti par niste oameni deschisi si cred ca este benefic si pentru tine si pentru ei sa discutati despre asta, atunci cand te vei simti tu pregatit. Poate ca si ei si-ar dori sa te vada fericit si la un moment dat vei vrea sa le prezinti pe cineva important pentru tine. Curaj si numai bine!
Cu siguranță părinții știu, de regulă își simt copilul, dar probabil îți respectă intimitatea. Poate au încercat prin comunicare non-verbală sau apropouri subtile să îți arate că știu. Se pare că tu ai nevoie de validarea lor și atunci tot tu trebuie să faci primul pas: găsești momentul și le mărturisești + comunică deschis fricile tale legate de ei și cere-le sfatul, negociati termeni . Foarte important: nu-ți seta așteptări, mereu discuția nu are loc cum te aștepți. Curaj! Ar fi și varianta cu psihologul care să medieze comunicarea între voi..Dacă simți că ești mai în siguranță așa apelează cu încredere la un psiholog. Oricum e benefic!
Bună dimineaţa! Sunt părinte de 17 ani şi sub nicio formă nu mi-aş dori ca vreunul din copiii mei să-mi ascundă ceva ca să mă protejeze. Sunt şi copil al părinţilor mei, un copil care lucrează de mult timp, în procesul terapeutic personal, să scoată tot ce are de verbalizat spre părinţii, astfel dându-mi voie să cresc şi să mă vindec. Sunt şi psihoterapeut şi ştiu că datoria de a proteja este a părinţilor faţă de copii, nu invers. Curaj în a-ţi urma ceea ce simţi că ai nevoie să faci
Ar fi bine sa le spui eu tot am un fiu și dacă mi-ar spune așa ceva nu cred că ias reproșa. Asta e realitatea poți schimba ceva? Traesteti viața fii fericit homosexuali au existat și vor exista oare te vei omori că ești roșcat ?
Atât timp cât ma aflu în cabinetul psihologului simt că pot muta si munții din loc. Dar odată ajunsă acasa devin iar deprimata si nu reușesc să fac nimic din ce mi-am propus.
Merg de câteva luni la psiholog si ma ajută foarte mult doar ca există un mic dar. Atâta timp cât ma aflu acolo, în cabinet simt că pot muta si munții din loc.Doamna îmi da o energie deosebită și abia astept să merg data viitoare. Doar ca odată ajunsă acasa devin iar deprimata si nu reușesc să fac nimic din cate îmi propun. De fiecare dată înainte să merg la cabinet îmi spun că voi vorbi despre asta dar odată ce pășesc pragul starea asta dispare, chiar dacă sunt conștientă, ma simt atât de bine încât nu pot schimba tema.Vorbim despre lucruri frumoase, îmi redă echilibrul.Dar după ce ajung acasa intru intr-un cerc vicios.
Parcă as avea 2 părți, una plină de viata, plina de energie, iubire si lumina, si alta întunecată care suferă mereu si se autodistruge pe interior.
Cat sunt acasa simt că am o problema dar când ajung acolo cred că totul e in capul meu si de fapt totul e bine.
Care sunt eu cea ‘adevarata’ ?
Oscilez între două extreme. Am 22 de ani și am 2 copii, cel mai mare cu handicap. Soțul îmi este alături mereu.
Nu e suficient sa vorbesti in cabinet “despre lucruri frumoase” Ai nevoie sa cunosti si partile mai putin placute din tine, sa le accepti si sa iti faci un aliat din ele. Nu ai cum sa faci asta daca nu vorbesti despre ele, cu sinceritate si deschidere in cabinet. Pana la urma, esenta oricarui proces terapeutic este gasirea unei armonii/ concilierea, intre diferitele parti/fatete ale personalitatii proprii. Ambele sunt ale tale: si partea luminoasa, si cea intunecata, si e normal asa. “Intregul” cuprinde atat lumina, cat si intunericul, yin si yang, noapte si zi, existenta insasi are nevoie de toate! Deschide poarta catre partea intunecata in cabinet: acolo nu esti singura! Succes, si un 2018 plin de minuni!
Esenta terapiei si scopul ei este sa te simti bine si dupa ce iesi din cabinet si ajungi acasa. Nicidecum ca starea ta sa fie buna doar timp de o ora cat esti acolo in cabinet. Incearca sa discuti cu terapeuta ta despre acest lucru si sa-i explici asa cum ne-ai explicat si noua ca desi acolo te simti foarte bine si plina de energie, cand esti acasa revii la starea de dinainte si vezi ce este de facut ca sa poti atinge cu adevarat un echilibru. Ceea ce descrii tu nu este un echilibru, este un fel de drog, metaforic vorbind, te simti bine pe moment iar apoi senzatia de bine se duce si ramai tu cu deznadejdea si cu deprimarea de care vorbesti. Acest lucru trebuie abordat in terapie si eu te felicit pentru faptul ca ai constientizat acest lucru si ca ai cerut parerea pe acest grup. Asta denota maturitate dar si dorinta sincera de a te vindeca. Iti tin pumnii!
Cand ajungi acasa si te cuprind starile de rau, incearca sa iti aduci aminte ce ai vorbit la psiholog, eventual poti nota dupa fiecare sedinta, cand ai mintea plina de energie, de sfaturi si invataminte, ideile esentiale care ti-au ramas in cap, pentru ca ulterior , la nevoie, sa le recitesti si sa recapeti puterea de a continua sa lupti!
Restructurarea perceptiei tale psihice implica mai mult decat ‘a vorbi despre lucruri frumoase’. Starea ta actuala poate fi datorata fie unei abordari mai putin profunde a lucrurilor ce te deranjeaza de fapt, fie faptului ca psihoterapia nu e suficienta in cazul tau. Uneori psihoterapia e nevoie sa fie sustinuta de tratamentul cu antidepresive.
Este un semn ca mai ai de lucru in cadrul terapiei. Te simti bine cu terapeuta si e semn bun, insa acest lucru nu e suficient pentru vindecare.
De cativa ani simt ca imi este frica de absolut orice si ma ingrijoreaza aproape orice!
Am si eu o problema… De cativa ani simt ca imi este frica de absolut orice. Stiu ca suna ridicol dar chiar asa este, ma ingrijoreaza aproape orice! In ultima vreme acest sentiment s-a intensificat si chiar daca pana acum m-am straduit sa imi controlez sentimentele neobisnuite de frica in ultima vreme imi este din ce in ce mai greu sa ma linistesc si sa raman optimista. Atunci am descoperit ca nu mai pot face fata si am nevoie de ajutor. Ce sa fac?
Va recomand sa consultati un psihiatru deoarece ceea ce descrieti pare a fi o tulburare anxioasa. Se poate trata, curaj!
RASPUNS DIN PARTEA PERSOANEI CARE A PUS INTREBAREA (pentru Monica Enescu): ” Eu nu sunt ortodoxa, ci ronano-catolica iar noi avem traditii diferite. Parerea mea este ca ultimul an de liceu este cauza principala care sta la baza schimbarii mele. Abia am inceput anul 2018 dar ma tot streseaza faptul ca in februarie voi avea primele probe orale din viata mea. Dupa ce absolv liceul doresc sa devin tehnician maseur pentru ca iubesc foarte mult medicina si imi doresc sa pot ajuta oamenii. Stiu ca nu am nevoie de diploma de bacalaureat pentru a ma inscrie la o scoala de masaj dar chiar si asa aproape zilnic ma tot tem de aproape orice, in special de bac. Cred ca aceasta perioada importanta din viata mea imi cauzeaza acesta frica neobisnuita de absolut orice, chiar si cand nu exista niciun pericol. Mama mi-a spus mai demult ca daca ma voi duce la psihiatru ma va lega de pat si nu vreau sa aud in viata mea de psihiatru. Nu exista o metoda naturala, sigura si mai prietenoasa de a ma calma?”.
RASPUNS DIN PARTEA PERSOANEI CARE A PUS INTREBAREA (pentru Monica Enescu): “Asa este, aveti dreptate. Sunt extrem de constienta ca nu exista niciun motiv sa imi fie teama. Sunt constienta ca desi nu exista niciun pericol continui sa imi fac griji fara sa imi pot controla sentimentele. Sunt constienta ca am nevoie de ajutor deoarece nu mai reusesc sa fac fata singura. In legatura cu psihiatrul, mama ma ameninta mereu cand exista neintelegeri in familie (oricui i se poate intampla sa se mai certe din cand in cand) ca daca o mai supar va chema ambulanta sa ma interneze intr-un spital de psihiatrie si sa ma lege de pat, ca si cum as fi agresiva si periculoasa. De aici vine “isteria” mea de a vizita psihiatrul, desi sunt de acord cu dumneavoastra ca mi-ar face bine si ca nu imi vrea niciodata raul. In legatura cu masajul, stiu ca exista foarte multe tipuri de masaj, stiu ca un tehnician maseur in pregatire invata masajul somatic (cred ca acesta este cel relaxant), cel reflexogen si cel terapeutic. Sincera sa fiu abia astept sa absolv liceul, sa uit de toti profesorii si colegii si sa incep o viata noua, la scoala de masaj, unde sa invat meseria mea de suflet si unde sa intalnesc colegi minunati cu care am impresia ca voi pastra legatura foarte mult timp dupa aceea si chiar ma vor putea ajuta cu un masaj relaxant cand simt ca am nevoie, chiar daca niciodata nu am incercat acest tip de masaj. Eu sunt extrem de cooperanta si buna la suflet dupa cum observati. Am uitat sa mentionez ca matusa mea care ma ajuta oricand am vreo problema mi-a dat un pachet plin cu flori de tei ca sa beau ceai de tei in fiecare seara dupa ce i-am spus in ultima mea vizita la Olt ca sunt stresata din cauza clasei 12. De cand beau ceai de tei (de aproximativ o luna), somnul meu de noapte este imbunatatit considerabil, daca inainte ma trezeam la 2 noaptea acum ma trezesc dimineata fara sa ma mai trezesc in toiul noptii. Sincera sa fiu, seara este singurul moment al zilei cand nu simt nicio frica si ma simt extrem de bine fizic si psihic. De asemenea si fizioterapia ma ajuta in ceea ce priveste starea mea mintala. Desi ma duc la sedinte de fizioterapie pentru genunchiul accidentat una dintre proceduri (cercul) are un efect linistitor foarte puternic si au existat de multe ori situatii in care am adormit in timpul tratamentului iar in timpul zilelor de tratament ma simt extrem de calma si linistita. De asemenea, eu nu am absolut nimic impotriva masajului, ba chiar l-as primi cu mare placere. Sunt atat de atrasa fata de puterile sale vindecatoare (fiind iubitoare de medicina am si ales sa devin tehnician maseur, tocmai pentru a vindeca oamenii cu mainile) incat ca orice masaj este oricand binevenit.”.
Am 19 ani si o fetița de 4 luni. Tatăl ei a a vrut sa facem test ADN. M-a lăsat când am avut cel mai mult nevoie, cât am fost însărcinată el era cu alta…
Am 19 ani , mama unei fetițe de 4 luni jum … tatăl ei a avut dubiii a vrut sa facem test ADN pana atunci nu s a interesat de fetița …după ce am făcut testul a început sa se intereseze de ea doar ca el era cu alta tipa si aia ii bagă porcarii in cap . M a lăsat când am avut cel mai mult nevoie timp de 9 luni am fost însărcinată si el era cu alta … acum numai e cu fata aceea și ar da semne ca vrea sa ne împăcăm doar ca zice ca nu ii mai suporta pe părinții mei și din cauza asta nu vine la noi . Părinții mei spun ca am avioane in cap ca sunt fraiera dacă m as împăca cu el ca el m a lăsat la nevoie s a îndoit de mine …. a vrut sa mergem la el eu cu fata dar ai mei au zis ca nu … Și el e incapatanf dar și ei nu știu ce sa mai fac . Am vrut sa mergem la el ca sa aflu după 1 zi ca a venit tipa la el ce ziceți ne merita pe mine și fata ? Au dreptate ai mei ? Sa îmi văd de viața mea fără el ?desi ma doare
Buna. Parerea mea este ca daca sa presupunem… nu a crezut ca este copilul lui, daca chiar il interesa de voi, dupa ce a iesit rezultatul, facea tot posibilul sa aiba grija de copilul lui, daca nu chiar sa va impacati. Dar el are probabil alte prioritati. Sfatul meu este sa iti vezi in continuare de viata ta cu atat mai mult cu cat ai sprijinul parintilor! Daca vrea sa isi vada copilul, ar fi bine sa nu ii refuzi acest drept.
Parerea mea este ca mai bine singur decat intr-o companie proasta. Si ca,pana acum,parintii tai te-au sustinut si ar trebui sa tii cont de cine te sustine si cine nu. Ca nu ai nicio garantie ca pe viitor nu te va lasa balta iar si vei ramane doar cu ai tai iar…pe post de avarie…
In timp trebuie sa gasesti un tata pentru copil dar cauta sa fie OM,TATA si SOȚ in acelasi timp.
Iubirea si sentimentele reale se vad in momentele grele, nu in cele frumoase. Cine nu poate sta cu tine cand ai nevoie de sustinere, nu merita sa fie cu tine cand iti merge bine (sau cand lui ii merge rau cu alta).
Nu e barbat destul omul asta! Ai fost pe locul 2 si tu si fata ta! Cealalta tipa il interesa, acum ca ea a plecat , a ramas cu nimic si ce a zis sa vina la tine decat singur, viata pregateste altceva pt tine, nu te intoarce inapoi, o sa-ti multumesti mai tarziu la fel si fata ta!
Chiar daca il iubesti si poate in adancul sufletului tau bun i-ai mai da o sansa, trebuie sa meditezi putin: daca, lasand sentimentele deoparte, gandesti fie si un minut realist, iti dai seama ca fetitei tale va trebuie un mediu familial echilibrat cand va creste! Asa cum te-a lasat balta pe tine, nu existe pericolul sa ii faca si ei asa in viitor? Intrebarea pe care trebuie sa ti-o pui este daca acest om (mai) este de incredere.
Am intrat în depresie ca nu pot avea copii. Cum as putea trece peste asta?
Buna. am 22 de ani și am intrat în depresie ca nu pot avea copii. Cum as putea trece peste asta?
In primul rand, asigura-te ca exista un diagnostic medical pt infertilitate si afla cauzele ei. 22 de ani reprezinta o varsta la care infertilitatea poate fi mai degraba psihologica, dar nu excludem o posibila cauza medicala. Nu ai spus nimic de un diagnostic medical. Depresia poate aparea ca o tulburare datorata unei conditii medicale, dar un psihodiagnostic primesti la un psiholog clinician, sau de la psihiatru. Daca ai primit diagnosticul acesta de la un specialist in sanatate mintala(la depresie na refer), atunci sigur ai primit si recomandari. Daca nu ai un psihodiagnostic pus de un specialist, mergi la o evaluare si nu lasa informatiile de aiurea sa te contamineze negativ. Daca cele 2 diagnostice(infertilitate si depresie) sunt emise de specialisti, poti urma tratamentul medicamentos recomandat si in plus, psihoterapie
Ai luat in considerare posibilitatea adoptiei? Cred ca iti da un sentiment extraordinar. Imagineaza-ti: sa schimbi radical soarta unui pui de om! Chiar daca Dumnezeu, in infinita Lui iubire de oameni, a hotarat ca tu sa nu ai copii nascuti de tine, asta nu inseamna ca nu trebuie sa ai deloc!
Da, îmi lipsește diagnosticul medical. Dar să zicem că el există și chiar nu puteți avea copii. Gândiți-vă la ce vă spun : bebelușii mamelor biologice cresc în burtică, bebelușii mamelor care înfiază cresc în suflet lor! Începeți un proces terapeutic pentru acceptarea stării dumneavoastră medicale (dacă ea există ) sau pentru înlăturarea gândurilor negative (în caz contrar ) și lăsați copilul să crească în burtică sau în suflet
Am mari probleme cu somnul si nu stiu daca sa iau sau nu pastile pentru somn.
Buna ziua. Am mari probleme cu somnul. Când eram mică se chinuiau părinții cu mine toată noaptea din cate mi-au povestit adormeam doar la 3 noapte. Iar acum la 21 de ani ma chinui să dorm si nu pot, adorm doar la 6 dimineața și la 10 ma trezesc. Iar când merg la facultate dorm o oră nu stiu daca sa i-au pastile sau nu pentru somn?
Incearca sa iti gasesti o activitate care sa ceara efort.
Ex. ai putea sa incepi sa frecventezi o sala de forta
O alergare de 2/3 ore este nemaipomenita inainte de culcare.
Citeste o carte cand te bagi la nani.
Dupa 60 de minute de sala + doua trei ore de alergat cartea iti va face perna mai moale.
Nu manca seara
Eu am avut aceasi problema doar ca eu credeam ca este un avantaj vis-a-vis de locul de munca.
Dupa un timp am realizat ca nu este ok si am inceput cu exerciti extenuante inainte de culcare
De cand ai aceste probleme cu somnul si adormi la 6 dimineata? Au existat si perioade in care reuseai sa dormi bine? Sfatul meu este sa discuti cu un psiholog pentru a descoperi cauza acestei tulburari de somn. Poate exista in viata ta lucruri care te fac sa te ingrijorezi, sa fii stresata si anxioasa?
cauta motivul din spate pentru care nu dormi. Dscs esti stresata caută să înlături sau sa vindeci cauza. Pana atunci încearcă să faci ceva util în timpul asta, citeste sau fa sport sau altceva care să te solicite pentru a putea dormi după sau poti invata sa meditezi si sa faci o terapie individuală. Succes si spor!
Visez crime, sechestrări, accidente, canibalism și mă trezesc cu dureri de cap și cu teama.
Bună ziua,
Am probleme cu tulburări ale somnului. De câteva săptămâni visez doar lucruri negative, crime, sechestrări, accidente, canibalism, uneori este vorba de mine alteori de persoane din jur sau pe care nu le cunosc în viața reală. Mă trezesc foarte speriata și stresată, că mai bine nu as mai dormi, mă trezesc cu puternice dureri de cap și cu sperieturi.
Am 20 de ani, menționez că este nimic din viața reală că sa impulsioneze acele vise, sunt mulțumită cu viața mea, ca fiecare om mai am probleme, dar minore, nicidecum să se ajungă la ceea ce visez.
Când eram mică, cam 4-5 ani, mereu aveam coșmaruri și plângeam in vis, iar acum la fel.
Ce pot face in acest caz? Înainte să adorm mereu mă gândesc la lucruri pozitive, cum ar fi viitorul meu, viitorii copii, casa, nunta, cariera.
Bună. Ce evenimente sau schimbăriau fost în viata ta când aveai 4-5ani?
Te sfatuiesc sa te spovedesti si sa vorbesti cu preotul,acasa dimineata si inainte de somn sa zici Tatal nostru!Poate ca si o slujba de sfintire a caseiar alunga energiile negative,dar pana atunci stropeste cu aiazma si aprinde tamaie!
Buna, nu sunt psiholog. Si eu am pus intrebari pe acest site cu privire la unele vise, dar nu am primit nici un raspuns care macar sa-mi dea unele indicii. Asa cum spune Freud, visele sunt o proiectie, o exteriorizare a unui proces intern, sunt de fapt resturi diurne care au ramas investite si care, in timpul somnului capata destula energie pt. a forta atentia constiintei. Ceea ce visam nu e decat, in cea mai mare parte, o reprezentare figurativa a acestor resturi. Dupa parerea mea poate fi vorba de unele transformari ce tin de evolutia ta fizica si psihica si mai putin de ceea ce ti s-a intamplat la 4-5 ani. Iti doresc numai bine.
Recomandarea mea ar fi sa stai de vorba cu un psiholog pentru a intelege mai bine cauza acestor cosmaruri. Pana atunci, incearca sa iti tii un jurnal in care sa iti notezi visele pe care le ai, cu toate amanuntele de care iti aduci aminte la trezire. Insa pentru o analiza mai aprofundata, apeleaza la psiholog. Numai bine!
Cel mai probabil s-a reactivat ceva traumatic din trecutul tău, foarte posibil ceva ce ai trăit și nu ai înțeles atunci, când aveai vreo 4-5 ani. Încearcă o terapie cu un psiholog integrativ sau specializat în hipnoză. Trebuie să înțelegi și să rezolvi situația traumatică, să realizezi ce anume similar a reactivat ce trăiai la 4 ani.
Ai anxietati legate de unele aspecte, poate nu le exprimi direct si atunci apar in vise. E o anxietate legata de ceva. Se poate explora in cadrul unei terapii psihanalitice.
