Arhiva lunara pentru ianuarie, 2018
| 96 vizite |
Sunt o fata de 22 ani, locuiesc in Italia și sunt intr-o relație cu un băiat italian de doi ani. Ne înțelegem de minune, gătim, ma intelege, ma asculta…, dar se droghează destul de des.
Buna ziua! As dori tare mult câteva păreri despre gândurile mele …chiar nu pot vorbi cu nimeni despre asta. Deși ma gândesc ca cine nu a trecut printr-o situație de genul este dificil sa inteleaga.. Sunt o fata de 22 ani, locuiesc in Italia de doi ani și jumătate și sunt intr-o relație cu un băiat italian de doi ani. El are 30, muncește și este independent de familia lui. Defapt nici nu are legături cu familia din cauza ca el a ieșit din religia lor, cea a martorilor lui Iehova. Din ceea ce mia spus nu a avut un raport bun cu familia lui, suferind și foarte mult din cauza religiei deoarece nu îți permite sa ai niciun fel de contact cu cei care nu fac parte. In fine, voiam sa explic puțin situația lui.. problema mea este următoarea: se droghează. Destul de des. (Cu prafuri) Tin sa Menționez ca raportul dintre noi este superb. Ne înțelegem de minune, gătim, ma intelege, ma asculta.. ar fi o prostie sa ne băgăm picioarele in ceea ce s-a construit pana
acum. Am aflat chestia asta in urma cu un an. Defapt am început să-l văd. Nu se ascunde, prefer sa știu adevarul decât sa stea cu “amicii” falși, sau conducând drogat și băut. Acasă când este sub efect nu ma deranjează cu nimic, din contra e relaxat și vorbim mult. Eu acum locuiesc cu el, de vreo 5 luni și văd poate și mai bine comportamentele lui.. ideea este ca lucrul acesta ma inspaimanta, ma deranjează, ma enervează, ma face sa ma simt inutila, ma simt exclusă Pt faptul ca nu iau parte, și in ultima instanța ma simt poate invidioasa. Nu are de gând sa ma facă sa încerc acel drog.. Nu am prieteni aici și îmi este f greu și mie Pt ca el imi face și de iubit și de amic. Am avut multe discuții, pentru ca eu deja simt ca ma obosește. Este conștient ca ceea ce face este greșit dar îmi spune ca nu pot înțelege ceea ce simte el. Mia spus ca este o chestie care depinde total de el, ca o va rezolva cu sau fără mine, ca ma îngrijorez prea mult, ca nu este problema mea, ca o iau prea personal, ca nu se droghează pt ca eu ii fac ceva, ci pur și simplu chestia aia îl controlează..și sunt sigura ca la un centru sau ceva de genul nu va merge. Menționez ca in Italia și mai ales in acest oraș , toți se droghează. De orice vârsta, de orice fel.. majoritatea prietenilor lui. Eu nu am mai văzut pana acum cum se face .. nu am încercat.. îmi zice ca ii relaxează mintea. Încep sa cred ca asta e o problema de a mea și vreau sa înțeleg unde ma deranjează așa de mult.. apoi de ceva timp se ferește de mine când vorbește cu alte fete pe telefon.. eu sunt deschisă, dacă vorbesc cu un băiat sau o fata și ma întreabă ce am vorbit ii răspund .. fără sa ma ascund sub nici o forma. el in schimb e mult mai rezervat. Vrea pur și simplu sa nu ma amestec cred… dar ma deranjează. Ma face sa ma simt geloasa.. deși știu cât contez Pt el. Plus ca acele droguri costa și in timp devine o cheltuiala groasa. Mai ales ca eu nu muncesc in perioada asta și sunt întreținută de el, dar nu prea pot spune nimic.. Pt ca spune ca își poate permite si nu face rău nimănui. Pana acum am fost contra lui, dar după m-a făcut sa înțeleg ca nu e ok sa îl judec pt asta, și cu siguranta nu va ajuta raportul. Cum îmi dau seama sau aud ca urmează sa facă asta deja ma sucesc la 360 grade. Nu reușesc sa ma controlez. Cum as putea sa fiu indiferenta? In seara de revelion ne-am întors acasă, m-a lăsat și el a plecat după droguri. M-a speriat tare, si nu e deloc pt prima oară. Pt ca am stat cu grija, după a venit cu un amic in casa..auzeam tot felul de zgomote, mașina etc. Ma speria el.. cum sa fac sa accept? As vrea să-l ajut dar nu cred ca pot. Sau unde m-aș putea direcționa? Ce comportament ar trebui sa am fata de el? Îmi oferă libertate și nu îmi lipsește nimic, se poate spune. Poate și el vrea aceeași libertate? Sunt eu prea insistenta? Sper ca m-am exprimat îndeajuns de bine cât sa ma intelegeti.. va mulțumesc și o zi buna va doresc!
Am 27 de ani, sunt insurat de 1 an, astept un copil si cred ca ma aflu intr-o depresie de un an jumatate, deoarece nimic nu ma mai face fericit, nu mai am incredere in mine.
Am 27 ani,sunt insurat de 1 an,astept un copil si cred ca ma aflu intr-o depresie de un an jumatate,deoarece nimic nu ma mai face fericit,numai am incredere in mine…intotdeauna vad numai lucrurile rele numai sunt optimist,simt ca duc o lupta intre mine si corpul meu…beau din ce in ce mai mult,ma puteti ajuta cu un sfat ceva?Multumesc anticipat
Va recomand sa apelati cu incredere la psihiatru. Exista tratament, exista si posibilitatea de a face psihoterapie, totul e sa luati decizia de a face ceva. Curaj!1
Cu siguranta alcoolul adanceste depresia,asa ca te sfatuiesc sa mergi la psihoterapie pe banii de alcool si ai putea face sport ,sa itiajuti sotia,sa va plimbati si sa discutati cat de mult puteti,mai ales ca asteptati un copil care are nevoie de ambii parinti! Succes!
Inchiriem cabinet de terapie – Bucuresti (zona Unirii)
Închiriem cabinet pentru ședințe de consiliere/terapie individuale sau de cuplu, în spațiu profesional, aflat în proximitatea Pieței Unirii.
Condițiile de închiriere sunt flexibile, existând posibilitatea închirierii pe anumite perioade mai scurte sau mai mari de timp, în funcție de nevoi.
Oferim un mediu plăcut și relaxant de lucru, proximitate și flexibilitate.
Detalii la telefon: 0741.010.358, Ștefan Lățea
Caut terapeut pentru terapie ocupationala – Bucuresti (zona Prelungirea Ghencea)
Caut terapeut pentru terapie ocupationala pentru o fetita de 2 ani si jumatate, 4-5 zile/saptamana, in zona Prelungirea Ghencea. Pentru mai multe detalii ma puteti contacta la adresa de e-mail naemonica@yahoo.co.uk.
Angajez student sau absolvent de psihopedagogie speciala pentru copil de 4 ani – Bucuresti (zona Militari)
Angajez cu program 6 ore zilnic, student in an terminal sau absolvent de psihopedagogie speciala pentru terapie – dezvoltare cognitiva/ocupationala pentru copil in virsta de 4 ani, cu domiciliul in Militari, sector 6. Detalii la tel. : 0732.733.846.
Am un băiat de 20 de ani pe care il iubesc ca pe ochii din cap. Din vara a plecat de acasa la o fata nu tocmai OK. In urma unor conflicte în care am încercat sa il fac sa vada adevarul, nu vrea sa se întoarcă acasă, nu mai raspunde la telefon sau mesaje.
Buna ziua am un băiat de 20 de ani pe care il iubesc ca pe ochii din cap .Din vara a plecat de acasa la o fata nu tocmai o.k.De atunci nu .ai vrea sa se întoarcă acasă numai raspunde la tel sau mesaje în urma unor conflicte în care am încercat sa il fac sa vada adevarul! Ce mai pot face pt a-l aduce acasa?Va multumesc!
Sa acceptati pe fata chiar daca nu este ok. astfel veti avea sansa de a o cunoaste mai bine sa vedeti ce anume nu va place la ea, ce ii place fiului dvs si sa discutati cu fiul dvs. Poate ca vi se pare greu, dar prin acest comportament veti fi alaturi de copilul dvs.
La 20 de ani este considerat adult,asta înseamnă ca isi poate lua propriile decizii.Ca sa il apropiati din nou(nu adus acasă) e bine sa ii da-ti un mesaj in care sa ii comunicați ca îi acceptați deciziile si doriți sa aveți o relație normală de mamă-fiu.Dupa care lăsații timp si sigur vă va căuta
Si daca ceea ce observati dvs este adevarat, lasati-l sa experimenteze singur si sa faca propriile greseli. Cel mai bine invatam din greselile noastre nu din ceea ce ne spun ceilalti, inteleg ca dvs doriti sa-l protejati insa astfel ii impiedicati maturizarea de fapt. Nu mai este un copil, este cazul sa devina un adult responsabil, iar responsabiitatea se dezvolta in primul rand prin asumarea propriilor decizii. Incercati sa va detasati si sa ii respectati deciziile, bune sau nu, deoarece asa il ajutati.
Eu sunt o nora pe care soacra nu a acceptat-o niciodata .Daca vreti sa aveti un fiu care va iubeste in continuare nu va bagati in viața lui sentimentala. Pot sa va spun ca dupa 10 ani de casnicie am trait multe mizerii din partea lor iar rezultatul este simplu…sotul meu ii vede ca pe niste straini.
Sa il lasati sa experimenteze. Daca este sau nu cu o fata,este numai alegerea lui. Puteti accepta asta sau il puteti pierde de tot. Ma gandesc ca sta pt un motiv anume cu ea…subscriu Victoria Corina . Eu sunt una dintre cele care,orice ar face,nu e suficient de buna pt familia lui. Desi am studii,sunt linistita,etc. Rezultatul este acelasi ca si la Corina…. pt linistea noastra a decis el singur sa rupa legatura…asa ca aveti grija la ceea ce va doriti de la viata pt ca riscati sa il pierdeti de tot. E adult,este (banuiesc) pe cont propriu si trebuie sa experimenteze singur. In plus,ganditi-va ca nu este obligatoriu sa ne placa noua,ca mame,ci sa fie copiii fericiti. Nu pt asta luptam de cand ii nastem?
observ din modul in care va exprimati ca dvs aveti o problema. 1. ca pe ochii din cap- imi transmite un atasament exagerat, dependenta nesanatoasa. sigur ca e normal sa ne iubim copiii si cand nu mai sunt copii, dar nu suna sanatos exprimarea aceasta. 2. sa il aduc acasa- parca e un caine care a fugit din lant… aveti dreptul sa il duceti si aduceti und vreti dvs sau are dreptul sa fie unde vrea el ca doar este o fiinta de sine statatoare, nu extensia dvs. 3. sa vada adevarul- vreti sa vada lucrurile ca dvs, nu poate sa le vada la fel evident, sunteti 2 oameni diferiti, el este barbat si vede in aceasta femeie ceva atractiv ce dvs nu veti putea percepe vreodata ca femeie, cred ca e cazul sa nu va mai doriti sa va controlati fiul, sa nu il mai vedeti ca pe un copil dependent de dvs si sa ii acceptati libertatea.
Subscriu spusele doamnei Victoria Corina. Viitorul meu sot care urmeaza a fi ginerele mamei mele, nu a fost placut de ea, ba mai mult, a fost jignit si blestemat. Concluzia: nu mai tin legatura cu mama
Cu cat interziceti unui adolescent sau baiat de 20ani sa faca .ca dvs .va face tot ce crede el ca i mai bine.pana nu se loveste singur nu si va da seama .acceptati relatia si va fi langa dvs.nu aveti de ales in asemenea cazuri
Am fost abuzata sexual în copilărie, la 8 ani, de fratele meu și de alți prieteni de maximum 15 ani. Acum am 23 de ani. l-am iertat, dar asta cred ca asta m-a făcut sa fiu introvertita și am și disconfort intim uneori cu soțul meu.
Bună ziua,
Am fost abuzata sexual în copilărie la maxim 8 ani de fratele meu și de alți prieteni de maxim 15 ani. Acum am 23 de ani l.am iertat dar asta cred ca asta m.a făcut sa fiu introvertita și am și disconfort intim uneori cu soțul meu. Menționez ca soțul știe și a reacționat foarte bine, însa părinții nu știu nici pana acum. Fratele niciodată a cerut sa deschidem acest subiect. As dori o soluție, ce ma îndrumați?
Bună. Înțeleg ca sunt doua aspecte pe care ați vrea să le rezolvați : o discuție cu fratele, familia și alt aspect relația de cuplu. Pentru asta ar fi util sa parcurgeți un proces terapeutic pt a va vindeca niște răni,a va găsi liniștea sufleteasca, echilibrul. Mult curaj!
Va recomand sa abordati tot ce va framanta intr-o psihoterapie individuala. Exista niste rani din trecut care si-au pus amprenta asupra dvs si care nu pot fi depasite decat scotandu-le la lumina intr-un mediu de siguranta, intelegere si sustinere afectiva neconditionata. Treptat veti reusi sa vindecati aceste amintiri cu ajutorul specialistului. Curaj, numai bine!
Sa destainuiti asta parintilor poate sa va elibereze sufletul de povara si sa va imbunatateasca radical viata. Pana la urma, ei sunt fiintele cele mai apropiate inimii dumneavoastra si singurele persoane care va vor vrea intotdeauna binele! Daca veti alege sa discutati cu ei, puteti sa faceti asta in compania sotului, fiindca el stie deja si ar fi un plus de confort.
In primul rand apeleaza la terapie individuala. Ai nevoie sa treci printr-un proces de vindecare complet. Impreuna cu terapeutul o sa poti discuta concret pasii pe care sa-i urmezi. Este o situatie complexa si nu putem sa stim cum reactioneaza parintii sau fratele tau. Succes!
Am o fetița de 13 ani. Nu prea comunică cu colegii, aproape nici cu noi, părinții, este foarte retrasă, iar recent am descoperit o înregistrare în care ea vorbea cu o prietena imaginară.
Am o fetița de 13 ani,nu prea comunică cu colegii este foarte retrasă nu comunică aproape nici cu noi părinții și an descoperit recent o înregistrare în care ea vorbea cu o prietena imaginară.Sint probleme care să mă îngrijoreze?
Este util să începeți un proces terapeutic. Este nevoie să înțelegeți ce anume a determinat-o să se închidă în ea. Prin “începeți ” înțeleg și fata și dumneavoastră ca părinte. Ar fi util să învățați Cum să-i intelegeti nevoile,temerile și Cum să o ajutați să depășească această fază. Succes
In afara de psihoterapie va recomand sa o duceti la un sport!
Nu mai am rabdare cu fetita de 1 an si 6 luni. E o fetita tare isteata, dar si nazdravana.
Buna ziua!
Nu mai am rabdare cu fetita de 1 an si 6 luni. E o fetita tare isteata dar si nazdravana. O iubesc din tot sufletul meu dar uneori simt ca nu mai pot. Ea este inca alaptata si cand sunt doar eu cu ea mereu cere san, abia reusesc sa fac ceva de mancare. Imi sta numai intre picioare chiar daca incerc sa ii dau ceva de facut si ei. Singura solutie e scaunul de masa, acolo mai sta cat de cat. Eu sunt o pers mai inceata, imi place sa fac lucrurile mai greu dar bine, ea e opusul meu si imi e tare greu. Cand e cu sotul parca e alt copil, coopereaza, il ajuta la ce face el, nu plange si nu e maraita. Cum apar eu, cum se schimba. Stiu ca ei in preajma mamelor sunt altfel dar deja nu mai pot. Sotul cand vede ca gresesc imi spune cum ar fi trebuit sa abordez situatia, si-a dat si el seama ca nu mai am rabdare cu ea. El ma ajuta foarte mult si cu fetita si cu treburile din casa. Lucrez 2 ore pe zi dar acum sunt in concediu si abia astept sa incep din nou. La serviciu imi place si abia astept sa
plec sa ma detasez 2 ore. Fetita ramane de obicei cu sotul, doar in weekend sta cu mama mea. E un copil sociabil, ii place sa se joace cu bunicii deci nu e nici o problema cand plec, nu plange dupa mine. Poate vreun psiholog imi poate spune daca e normal comportamentul fetitei fata de mine. Intarcarea nu e o solutie, nu ma simt eu pregatita plus ca ea e innebunita dupa san. Eu ce vitamine as putea lua?
Multumesc!
Mezinul nostru are 7 ani si jumatate, a fost si inca e ca si fetita ta. Eu, la 1 an si 9 luni l-am intarcat pt ca nu mai dormeam noaptea, cerea san continuu, eram suzeta lui. Spre marea mea surprindere a fost intelegator, a acceptat ca nu se mai poate, nu a plans, dar am continuat sa dorm cu el. E un copil foarte sociabil, istet, dar foarte atasat de mine. Situatia se schimba in afara casei, devine un copil total detasat de mama. Mai avem un baietel mai mare, care nu se manifesta asa, dar eu incerc sa echilibrez balanta.Trebuie sa fii intelegatoare, rabdatoare, este mica si nu se poate manifesta altfel. Posibil dupa intarcare sa se manifeste diferit, desi nu e o regula.
Asa fac mai toți în prezenta mamei, pentru ca noi mamele în general cedam mai ușor. Iritabilitatea vine din faptul ca probabil noaptea suge mereu și sunteți obosita și tracasata. Și mie mi se întâmplă să fiu mai agitata când nu dorm noaptea, cred ca cel mai bine, dacă aveți posibilitatea sa o lăsați o ora, doua cu cineva, timp în care sa va odihniți sau relaxați, în felul acesta și bebe este plimbat și dvs. relaxata. Un pas important ar fii sa alăptați la culcare și trezire.
