implant dentar fast and fixed



Login

Cursuri de balneofizioterapie | Kinetoterapie | Masaj terapeutic

Cursuri gratuite

Sfatul terapeutului

Susținem

vegani romania

Implant dentar pret

Arhiva lunara pentru ianuarie, 2018

Aceasta sectiune este dedicata anunturilor diferite de cursuri sau evenimente (angajari, colaborari, inchirieri spatii etc.).

Adaugare anunt

Inchiriez cabinet de psihoterapie, psihologie, consiliere – Bucuresti (Hristo Botev)

Închiriez cabinet pentru activități de psihologie, psihoterapie, consiliere. Cabinetul se află lângă strada Hristo Botev, la 10 minute de Universitate și de Piața Unirii. Se închiriază dimineața, de la 8:00 la 17:00, în cursul săptămânii, și costă 650 lei/lună. Un weekend, sâmbătă și duminică, de dimineață până seara, costă 200 de lei. Detalii la telefon 0727.983.759.

Oferta inchiriere cabinet psihologic – Bucuresti (zona Piata Romana)

Ofer spre inchiriere spatiu mobilat si amenajat in cladire de birouri, ultracentral, in zona Piata Romana, ideal pentru cabinet de psihologie, psihoterapie, consiliere. Detalii la tel.: 0722.296.162.

Închiriez spațiu pentru cabinet psihologic – București (zona Eroii Revoluției)

Ofer spre închiriere spațiu (garsoniera) cu destinația de cabinet psihologic sau alte activități similare, situat în zona Eroii Revoluției, la 10 minute de mers de statia de metrou, la parterul unui bloc liniștit. Spațiul este compus din două încăperi (una de 20 mp, adecvată și pentru activități de grup, iar cealaltă de 9 mp), baie și hol. Este mobilat corespunzător și a functionat anterior cu destinația de cabinet psihologic. Proaspăt renovat. Disponibil începând cu 1 februarie. Contact: 0724.743.054. whatsapp +32621388066, E-mail: camibad@yahoo.fr

Sunt extrem de nervoasa uneori. Daca baietelul meu ma intrerupe din ceva incerc sa ma calmez, dar nu pot, ii explic sa aiba rabdare, dar incepe sa planga si eu ma apuc si urlu mai tare la el, ba chiar ma fac ca ma duc sa ii dau una la fund.

Mesaj anonim de pe terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:

Buna ziua!
As vrea sa ma descarc putin,sau daca sunteti de acord,sa va scriu in etape problemele mele.
Prima etapa-sunt nervoasa,extrem de nervoasa,acum sunt calma,dar daca sunt concentrata pe un lucru si de exemplu vine baietelul meu si ma intrerupe,deja ma enervez,incerc sa ma calmez dar nu pot..ii explic sa aiba rabdare,dar incepe sa planga si eu ma apuc si urlu mai tare la el,ba chiar ma fac ca ma duc si spre el si sa-i dau una la fund.
Chestia este simt eu ca nu ma mai pot controla,stiu o sa-mi spuneti ca nu e bine,trebuie luate vitamine,magneb6,psihiatru,psiholog,dar de unde bani pentru toate astea,de consiliere,cand al meu sot abia imi da 5€?
Bine ca asta e alta poveste,o sa o scriu si asta in alta postare.
Ideea este,am incercat si as vrea sa fiu un exemplu pentru copilul meu,sa fiu o mama buna,nu perfecta,dar are si el o atitudine incapatanata,i-am mai dat si la fundulet,stie ca nu face bine,ca ma duc spre ca si cum i-ar fi frica,dar tot face lucrul ala.
Nu va ganditi ca imi maltratez copilul,e drept ca i-am mai dat si cateva la fundulet,dar in schimb..nu e zii sa nu tip la el.
Si stiu ca relatia dintre mine si el,nu o mai pot repara,oricat m-as stradui.
Problema pe alta parte este ca seara,imi propun si-mi promit,mai o sa fiy calma,buna cu el..pot face asta,dar esuare totala si seara ma apuca plansul,de ce eu nu pot fi o mama model?de ce?
Plus de asta simt ca am si stari de panica,depresii si problema este ca am o teama sa ies afara.
Nu stiu de ce..cand stiu ca trebuie sa ies cu el,ma apuca tremuratul..de fapt nu numai cu el..si singura,am stare ciudata,cu palpitatii.
De ce oare sunt o ciudata???
Imi cer scuze pentru postarea lunga,dar trebuia sa ma descarc,tin sa mentionez ca am fost si la un psiholog,dar ma simt esuata.

nu prea imi este clara situatia Dvs. din cele scrise mai sus. Pare ca totul este fara motiv, ca asteptarile pe care le aveti (‘mama model’) sunt foarte mari si chiar va coplesesc, ca sustinere din partea sotului nu exista (dar restul familiei?)… cu siguranta ne-ar ajuta mai mult o descriere pe larg a acestui moment in care va aflati. Inteleg ca momentan ati vrut sa va descarcati insa avem nevoie de mai multe informatii. Daca ati fost o data la un psiholog nu inseamna ca ati inceput si un proces terapeutic, de care pare sa aveti nevoie. Totul are o rezolvare. Curaj!
 1
Orice copil are nevoie de limite. A fi mama buna nu e egal cu permisiva. Problema moderna vine din lipsa unor reguli.
 1
Bună ziua. Din descriere înțeleg ca aveți niște asteptari de la viata, de la ceilalți, unele lucruri nu se întâmplă asa cum v-ați dori și astfel va enervați? E posibil ca va simțiți suprasolicitata? Inteleg ca băiețelul este mic. Ce vârstă are? Stările de panica vin odată cu teama,, dacă nu sunt o mama buna”? Cine iese cu copilul? Cine va ajuta cu creșterea lui? Ce înseamnă pt d-voastră sa fiți o mama bună? Ce faceți, cum va comportați când sunteți o mama bună? Continuand procesul terapeutic va veți cunoaște mai bine, va veți recâștiga încrederea ca femeie, ca mama ! Succes!
RASPUNS DIN PARTEA PERSOANEI CARE A PUS INTREBAREA: “Buna ziua din nou.De data asta incerc sa fiu cat mai explicita.Am 32 de ani,copilul 3 ani.Suntem cu sotul in strainatate,el lucrand de dimineata pana seara.Cu copilul doar eu ies,eu ma ocup de ea,nu are cine sa ma ajute deloc,chiar cu o vb buna.Probabil de asta sunt si nervoasa tot timpul si ma descarc pe copil..cum am mai scris si in postarea cealalta,nu ma pot controla deloc,acum sunt senina,acum ma apuca nervii.
Cateodata asa imi vine sa tip la copil,sa ma descarc..rareori ma pot stapani si nici nu o mai pot suporta,nici pe el nici pe sot.
Iar in legatura cu “mama model”..incerc sa fiu,dar nu-mi iese..o mama model,nu tipa la copil,sau ii da peste manuta,fund.Stiu ca nu toti copii sunt la fel,asa si cu mamele,dar as vrea sa ma simt cat de cat o mama ok,nu tot timpul vinovata ca l-am lovit sau ca tip intr-una la el..si pentru mici poznai si pentru lucruri serioase.De aia si ma simt o mama esuata si am momente cand ii zic ca nu o mai suport.
Iar seara,gandindu-ma la roate starile astea,ma apuca plansul pana dimineata.
In legatura cu starile de panica,ma apuca cand il vad ca plange sau cand nu are rabdare,cand ii explic ceva si nu vrea sa inteleaga..
Sau cand stiu ca trebuie sa ies afara din casa,ma ia cu tremurat,palpitatii..plus contact cu pers straine.
Si da,am facut o sedinta de terapie la psiholog,nu am zis ca nu si-a facut treaba dr,doar ca nu s-a vazut efecte si plus de asta faceam mai multe sedinte,dar sotul tot spune ca nu sunt bani deocamdata,iar partea rea e ca simt si niste dureri de cap,uneori usor suportabile,alteori groaznice.”.
Copilul nu are nici o vina, el e sfant. Nici pe mine nu m-a sustinut nimeni, nu am mai avut parinti de tanara, am un sot care a lasat toate grijile pe mine, inclusiv copilul. Am dat tot ce am avyt mai bun in mine pt copil, iar restul le-am facut cum am putut. Copilul sa-ti fie lumina ochilor si poarta-te cu el ca si cum esti omul care ai vrea sa devina copilul tau. Ai grija ce sadesti in inima lui, pt ca nu vrei sa ai un copil razvratit, care nu iti invata si nu e sociabil.
 1
Care este relația cu părinții părinții dumneavoastră, în special cu mama? Asa cum cu o floare nu se face primăvara, asa și cu o ședință de psihoterapie nu se rezolva probleme care pot sa își aibă originea din copilărie. E alegerea dumneavoastră sa continuați sau nu, dar dacă nu înțelegeți cauza și scopul acestor stări și cum le puteți gestiona,atat copilul dumneavoastră cât și soțul vor fi afectați. O sa va întrebați peste 2 ani de ce fetita este nervoasa, agitata și nu va mai înțelegeti cu ea. Toate cele bune!
Si Eu fiind in strainatate, ma ofer sa va ajut gratuit de la distanta….intuiesc problemele d-voastra si as putea sa va ajut. Contactati-ma si vorbim.

Am 24 de ani si am un apetit sexual mare, de 4-5 ori pe zi. Prietena mea imi spune ca asa ceva nu e normal.

Mesaj anonim de pe terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:

Buna ziua imi este oarecum jena ma numec ionut am 24 de ani si nustiu ce se intampla cu penisul meu din 24 de ore 15 sta ridicat am un apetit sexul mare prietena mea este mai mare decat mine si imi spune ca asa ceva nu e normal ca sunt asa tot timpul vreau de 4 5 ori pe zi …….este ceva normal?sau e ceva ineregula cu mine

Adresați-va pentru început unui urolog sau endocrinolog pentru a elimina cauzele medicale și în cazul în care va fi nevoie, unui psihosexolog.
 3
Poate fi si de neurologie…un fel de spasticitate. Primul care trebuie consultat este medicul de familie!.
Citeste ceva si despre PRIAPISM.

Sunt fata, am 18 ani si de cativa ani ma simt foarte rau, ma tai zilnic, am incercat sa ma sinucid de foarte multe ori, am consumat droguri, fac crize, mi-e frica de toata lumea, chiar si de parinti, si am cosmaruri aproape in fiecare noapte.

Mesaj anonim de pe terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:

Buna !! Tin sa va multumesc pentru intentia de a ma ajuta! Numele meu este Flavia si am 18 ani. Am nevoie de ajutor si nu am cui sa il cer. De cativa ani ma simt foarte rau, ma tai zilnic, am incercat sa ma sinucid de foarte multe ori si nu mi-a iesit niciodata. Am consumat droguri, fac crize, mie frica in general de toata lumea si am cosmaruri aproape in fiecare noapte. Chiar si de parinti. Mi-e frica si sa merg la scoala. Nu stiu ce sa mai fac pentru ca nu reusesc nici sa ma sinucid dar nici nu pot sa mai traiesc asa! Nu imi vine nici sa ma misc nici sa mananc si nici macar sa beau apa. Am zile in care sunt foarte agitata si apoi iar trista si iar ok si iar agitata. Nu stiu de ce. Va rog sa ma ajutati cu ceva indrumari. Multumesc mult!

imi pare rau ca trebuie sa traiesti in acest fel si nu pot decat sa te incurajez sa vorbesti cu un psihiatru care sa te stabilizeze in primul rand chimic, pentru ca este necesar in acest punct, dupa care sa incepi o psihoterapie pentru a clarifica si intelege ce se intampla cu tine. Nu este usor dar se poate!
 1
Buna! Imi dau seama ca te simti disperata din moment ce ai recurs la gesturi atat de grave. Parintii tai stiu prin ce treci si ceea ce simti? Nu au incercat sa mearga cu tine la medic, in urma tentativelor tale de sinucidere? E necesar sa ajungi la un psihiatru cat mai curand, care sa te consulte si sa iti dea un tratament care sa iti echilibreze starile. Ai nevoie de ajutor specializat, in primul rand de tratament si apoi psihoterapie, fie mergi la medicul de familie sa iti dea trimitere, sau la privat, asta este primul pas pe care te incurajez sa il faci. Incearca sa gasesti un sprijin, o persoana de incredere care sa te asculte si care sa te insoteasca la medic. Daca simti nevoia sa vorbesti cu cineva, ma poti contacta. Numai bine!
 1
nu este vina ta de ceea ce se intampla! Spune-le cu curaj parintilor ca starile tale oscileaza, nu te simti bine si roaga-i sa te insoteasca la o clinica la un medic psihiatru.Medicul va intelege, iti va prescrie medicatie si totul va fi bine! Mai sunt multi oameni care au starile tale;, unii au avut curaj si au ajuns la medic si au depasit problema! Solicitati un -bilet de trimitere- de la medicul de familie! Curaj, se poate sa depasesti problema!

Am 18 ani si sunt in clasa a XII-a. As fi mers la psiholog, insa situatia financiara nu-mi permite, iar psihologul școlii nu m-a ajutat in experiențele trecute.

Mesaj anonim de pe terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:

Bună. Am 18 ani si sunt in clasa a12a.
In mod normal as fi mers la psiholog pentru a discuta ceea ce urmeaza acum sa dezvolt, insa situatia financiara din momentul actual nu-mi permite iar psihologul școlii nu m-a ajutat in experiențele trecute.
Așadar: am o relatie de 6 luni cu un băiat de 22 ani. Pe parcursul relatiei am observat (si sper ca nu mi se pare) ca stima mea de sine a scazut considerabil. Prietenul meu are o parere de la foarte buna in sus despre sine (asa cred si sper ca nu ma insel) si asta e un lucru bun dar cred ca uneori e nefondată,putin exagerată eu privindu-l in mod obiectiv, din exterior. Revenind la mine. S-a întâmplat de cateva ori sa simt (sau sa ma faca sa ma simt) inferioară lui; sa ma simt extrem de prost pentru ca nu stiam ceva anume (o lege, spre exemplu) sau sa ma faca sa ma simt prost in fata unui prieten de-al lui. Nu simt ca evoluez alături de el, ci ca stau pe loc, simtindu-ma poate din ce in ce mai inferioara. Intr-o convorbire de mai devreme la telefon mi-a spus că e cu niste prieteni si au avut ceva subiecte faine de discutie pe teme filozofice. As fi vrut să-i spun sa detalieze insa m-am oprit brusc cu frica de a nu fi in tema cu ce urma sa-mi spuna si sa nu par din nou, imi
scuzați cuvantul, “proastă”.
Cu prietenii apropiați nu am probleme in a spune “nu stiu” si discut deschis despre orice, fara rușinea de a nu fi in tema. Ba chiar imi place sa am discuții interminabile si lipsite de prejudecăți cu unii oameni. Sau cel putin imi placea. Nu stiu daca prietenul meu face asta pentru ca simte nevoia sa-si exercite superioritatea asupra cuiva sau chiar sunt De-a binelea inferioară lui. Nu as vrea sa pun capat relatiei, întrucât sunt genul de persoana care renunță greu la oameni. Vreau sa schimb asta la noi si cred ca schimbarea ar trebui sa vina de la mine (poate o schimbare de atitudine) căci o discuție cu el cred ca nu ar da prea multe roade si m-as simti extrem, extrem de prost.
De asemenea, incerc sa evit întâlnirile cu prietenii lui pentru a nu gafa in vreun fel si a nu face imagine proasta (prietenilor cat si lui). Parca eram mai dezghetata in trecut. Uneori simt si o bariera de comunicare între noi. Nu-mi exprim poate unele idei sau nu duc pana la capat altele (in functie de reactia lui).
Multumesc!

ar fi mai mult de discutat insa din ce ai scris par sa fie doua probleme care tin aceasta relatie legata: prima este nevoia lui de a parea superior tie si nu numai (ceea ce are un efect asupra ta) si cea dea doua pare sa fie dificultatea ta din a renunta la acest partener, desi nu esti multumita de relatie. Ideal ar fi sa analizezi mai in detaliu acest episod; raspunsurile de moment s-ar putea sa nu fie suficiente. Curaj si succes!
 3
Ce iti ofera aceasta relatie cu el? Te simti iubita, apreciata, importanta in viata lui? Apropierea emotionala inseamna si faptul ca poti vorbi deschis fara a-ti pune piedici, fara a fi judecat sau ironizat. Cat de apropiata poti fi de un om cu care nu poti fi tu, ma intreb?
 1
Nu inteleg dorinta de a schimba pe celalalt! De ce ar trebui sa te schimbi tu? Nu cumva stima ta de sine e prea scazuta? A gafa nu e o crima. Toti facem asta. Parerea mea e ca trebuie sa privesti adanc in sufletul tau sa vezi ce iti doresti mai exact si daca poti duce pana la capat ce ai inceput. Priveste in perspectiva.
 1
Iubirea trebuie sa te înalte nu sa te coboare … ti-as spune sa renunți la el dar ăsta nu înainte de a discuta cu el … Poate o face fără sa-si dea seama.
 1

Baietelul meu are are 7 ani, este foarte incapatanat, retras, fricos, ii este frica de tot ce este nou, nu vrea sa salute, la orice ii spun tranteste si bufneste.

Mesaj anonim de pe terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:

Buna ziua!sunt o mamica de 28 de ani si am 2 copii(baietelul are 7 ani iar fetita 3).am probleme cu baiatul.este f incapatanat,retras,fricos.ii este frica de tot ce estr nou,nu vrea sa salute ii spun mereu sa salute dar pana nu il saluta cealalta pers el nu spune nimic si chiar si salutat abea raspunde si nici nu priveste pers respectiva,este mereu nervos la orice ii spun numai tranteste si bufneste.nu stiu cum sa il iau sa isi schimbe comportamentul.daca il intreb de scoala si incearca sa imi povesteasca iar eu nu am inteles ce a vrut sa spuna se supara si Nina povesteste nimic.nu stiu cum sa reactionez iar tatal lui imi spune mereu lasa-l lasa-l in pace.va multumesc

de cat timp este asa? Coincide cu o schimbare majora in viata lui? Este hartuit la scoala de colegi sau profesori? Poate ascunde ceva. Daca nu are niciun motiv real, ma gandesc ca asa este personalitatea lui, temperametul, ceea ce inseamna ca ar fi bine sa fie incurajat incetisor in directia buna. Succes!
 1
Este foarte probabil că nu știe cum să reacționeze atunci când se confruntă cu emoții negative (sunt și foarte mulți adulți care nu știu cum!). Încercați să vorbiți cu el: așezați-vă la nivelul lui, folosiți o voce blândă și încercați să îi spuneți că îl înțelegeți dacă e supărat sau nervos sau îi este frică și că îl iubiți oricum. În momentele lui bune îi puteți arăta/povesti cum reacționați dvs când sunteți tristă sau supărată sau nervoasă astfel încât el să deprindă care e modalitatea cea mai potrivită pentru a-și descărca astfel de emoții care sunt normale.
 1
A fost asa dintotdeauna? Cum era la gradinita? Cum era inainte de nasterea surorii? A avut intarzieri in dezvoltare? Interactioneaza cu alti copii? Are miscari sau activitati stereotipe, repetitive? Face ceea ce ii spuneti, raspunde la comenzi? Va implica in jocurile sau activitatile lui?
 1
Cat de mult sta pe telefon/calculator? Care sunt pasiunile lui?
incercati sa-l duceti la o evaluare psihiatrica sau psihologica! Cu cat mai repede cu atat mai bine! Medicul de familie, d-na invatatoare, ce opinii au?
 1

Ce parere aveti despre grupurile de copii/tineret din cadrul parohiilor ortodoxe? Am inteles ca se fac tot felul de activitati, se formeaza prietenii, socializare etc.

Mesaj anonim de pe terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:

Buna ziua!
Ce parere aveti despre grupurile de copii / tineret din cadrul parohiilor ortodoxe ? Am inteles ca se fac tot felul de activitati, se formeaza prietenii, socializare, etc.

nu am participat la un asemenea grup asa ca nu am o parere in cunostinta de cauza, insa ma intreb ce ati vrea sa stiti defapt? Aveti anumite griji? Ne puteti da mai multe detalii?
Sunteti ortodoxa? Sunteti de acord cu ceea ce invata biserica ortodoxa? Sunteti de acord ca copiii dvs sa invete aceste lucruri? Daca da, si credeti ca le este util, incercati. Numai bine!
 1
Eu sunt ortodoxă și fac parte dintr-un astfel de grup la penticostali. Nu pot spune că sunt de acord 100% cu ei, dar îmi face bine să merg acolo o dată pe săptămână. Sunt tineri de 13-20 de ani, socializam, facem diferite proiecte caritabila, piese de teatru, cor, vorbim despre ce înseamnă să fii femeie, ce înseamnă să ai o familie despre ce înseamnă să îl iau pe Dumnezeu în viața ta! Se fac cursuri de canto și alte instrumente muzicale gratuit. Menționez că sunt din Mangalia (un oraș mic ) și totuși la aceasta biserică avem parte de sufieciente oportunități.

Nu pot sa simt iubire. E o problema pe care am avut-o toata viata.

Olga Gâdea

:

Mesaj anonim de pe terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:Buna ziua. Am 21 de ani si am o problema pe care am avut-o toata viata, dar care acum, cand trec printr-o perioada severa de stres, se resimte mai tare decat niciodata.

Nu pot sa simt iubire. Nu ma refer neaparat la iubire romantica. Nu simt iubire pentru nimic si nimeni, nici macar fata de parinti. De fiecare data cand vorbesc cu tata la telefon si imi spune ca ma iubeste, ii spun inapoi “si eu te iubesc” cu jumatate de gura iar apoi ma simt vinovata pentru tot restul zilei. La fel si cu mama. Fata de ei, sunt un copil responsabil si incerc sa nu ii supar, dar toate astea pur si simplu pentru ca am un simt al responsabilitatii foarte dezvoltat, nu pentru ca simt afectiune pentru ei. Toata viata mea am facut lucruri pentru ca “a fost nevoie” sau pentru ca stiam ca asa trebuie facut, dupa normele societatii, dar rareori am facut ceva si sa simt intr-adevar ca o fac din placere.

In prietenii, eu sunt mereu cea mai retrasa. Ma simt prost pentru ca am prieteni care ar vrea sa ne petrecem mai mult timp impreuna si sa fiu mai afectuoasa, dar nu pot. Sunt mereu rece cu ei, dar nu din rautate, pur si simplu asa sunt eu. Am prieteni mai degraba pentru ca nu vreau sa fiu singura, nu pentru ca tin la ei.

Am avut o singura relatie, care a rezistat doar cat am fost indragostita, atat. Dupa ce a inceput sa scada nivelul de serotonina si dopamina, am fugit cat am vazut cu ochii, pentru ca mi-am dat seama ca nu il iubeam. Iubeam sa fiu indragostita, dar nu il iubeam pe el.

Cand a murit bunica, toata lumea a plans. Eu stateam la inmormantare si incercam sa ma prefac ca sufar, dar adevarul e ca in afara de soc (moartea ei a fost un soc pentru toata lumea, pentru ca a fost foarte brusca) nu simteam nimic. Am apreciat-o cand a fost in viata, pentru ca era o femeie exceptionala si isi iubea nepotii foarte mult, dar nu simteam o legatura foarte stransa cu ea. Pana si verii mei, care sunt baieti, au plans. In afara de mine.

Singurul tip de iubire pe care puteam sa il simt (acum ceva vreme, acum nici asta nu mai e valabil) era iubirea fata de animale. Am avut papagali, si i-am iubit enorm. Am avut iepuri, si de multe ori ieseam pe camp sa prind serpi. Imi placeau toate animalele, si mi-am dorit toata viata caine si pisica, dar inca locuiesc cu ai mei, si ei nu suporta parul de animale. Cand mi-am pierdut iepurasii, credeam ca lumea s-a sfarsit. La fel de mult am suferit si dupa papagali, si plangeam de fiecare data cand vedeam documentare despre animale neglijate sau abuzate. Acum, parca nici animalele nu mai trezesc nici un sentiment in mine.

Credeti-ma ca as merge la psiholog sau terapeut daca as avea bani, dar nu imi permite situatia financiara. De 3 ani imi doresc sa merg la consiliere psihologica dar nu am reusit sa strang resursele necesare. Inca sunt studenta, si parintii ma sustin financiar (inca un motiv pentru care vinovatia ma mananca de vie). Sunt in permanenta intr-o stare continua de stres si anxietate, si de aceea nu imi permit sa merg la munca pe durata facultatii. Abia pot sa fac fata la facultate, sa merg si la munca si la facultate e deja fantezie pentru mine…nu as face fata. Si nu stiu ce sa fac, pentru ca simt ca fara sentimente, viata nu are nici o valoare. Dar nu stiu unde sa ma duc sa cer ajutor, pentru ca nu am bani. Stie cineva ce as putea face?

Botezat-Antonescu Radu

:

este posbil ca atunci cand traim o stare continua de stres dezvoltam o tuburare anxioasa care sa ne forteze sa ridicam ziduri intre noi si ceilalti. Eu as discuta cu parintii despre ce se intampla cu tine si poate se gaseste totusi o solutie pt o vreme. Sunt terapeuti care au tarife negociabile si decente, se poate discuta frecventa sedintelor, exista chiar asociatii care au programe gratuite, etc.. Afla mai intai ce buget ai pt terapie pe luna si incepe de aici. Efortul trebuie facut sub o forma sau alta. Poti apela si la un psihiatru pt a rezolva partea organica, gratuit prin asigurarea de sanatate (cu cardul de sanatate). Solutii exista! Succes!
 1

Roxana Nourescu

:

Cred ca aveti nevoie sa vorbiti cu un terapeut in detaliu. Incercați să discutati si cu parintii, poate veti gasi si sustinerea lor; chiar daca nu va pot ajuta financiar, e important sa stie ca va confruntați cu aceste dificultati. Daca doriti, ma puteti contacta in privat pentru consiliere psihologică pro bono.
 3
Loading

Cauta un terapeut sau adreseaza o intrebare

19362 raspunsuri primite pentru 4123 intrebari | Vezi toate intrebarile