Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Voi incepe cu inceputul. Am 22 de ani si sunt intr-o stare deplorabila. De cand ma stiu am fost o fire timida, insa de la inceputul liceului am inceput sa fiu constient de aspectul meu fizic, am inceput cu ganduri negative, sa nu-mi placa cum arat si de atunci toate au luat-o la vale.
In liceu am inceput sa chiulesc de la ore deoarece eram anxios, am dezvoltat si un viciu cu care m-am luptat pana acum 1 an, jocurile video(gaming). In facultate si mai rau, lipseam zile la rand, pana am inceput sa-mi dau seama ca trebuie sa infrunt cauza: sa ma accept pe mine insumi(oricum totul era in mintea mea, insa nu am vrut sa accept asta pana atunci).
Am inceput sa lupt contra viciului meu am reusit, am terminat si facultatea, insa acum am o problema foarte enorma, abilitatile sociale.
In liceu nu eram asa inchis in sine, aveam cativa prieteni, ma intelegeam cu ei destul de bine, abilitatile mele sociale nu erau foarte bune, dar cel putin ma descurcam. Din cauza ca nu stiam sa ma exteorizez(nici acum nu stiu), ca nu mi-am infruntat problemele la timp si ca nu am cercut ajutor, in timpul liceului am inceput sa dezvolt o anxietate sociala foarte puternica(cred ca o am de prin generala, nu pot sa ma uit in ochii altor oameni), evit lumea, ma gandesc la scenenarii posibile, nu suport sa primesc critica de niciun fel, depresie si anxietate zilnica. De vreo 2 ani nu mai am prieteni deloc si tanjesc dupa socializare, dar frica de a ma face de ras, de a spune porcarii, de a nu sti ce sa zic m-a facut sa ma izolez aproape complet.
Am terminat facultatea acum 1 an, de atunci incetul cu incetul am inceput sa citesc carti si sa vad videoclipuri despre dezvoltate persoanala si tot de atunci am vorbit doar cu 2 persoane mama mea si sora mea, ma simt total izolat si trebuie sa ma duc sa-mi gasesc un job(ma descurc din punct de vedere al pregatirii), insa imi este frica ca nu voi gasi unul din cauza abilitatilor mele sociale.
In concluzie ce ii recomandati unui om care sufera de anxietate sociale, dismorfofobie, stima de sine destul de mica, incredere in sine, anxietate si depresie, abilitati sociale nule. Sunt visator, vreau si eu sa-mi traiesc viata, sa ma bucur si eu macar odata ca sunt om, sa fiu si eu la fel ca ceilalti. Pana la urma ce parere aveti? Sunt un caz pierdut?

Bună ziua. Cum v-ați simțit în relația cu părinții?
Cu stimă,
Psih. Tiberiu Seeberger

nu avem cum sa iti spunem daca esti un caz pierdut sau nu, dar ma indoiesc ca ai fi. Autodiagnisticarea este periculoasa si iti recomand sa nu o mai faci; cel mai bine ar fi sa iti incepi o dezvoltare personala impreuna cu un psihoterapeut, care iti va lamuri oricum toate intrebarile pe care le-ai avea, cel putin la acest capitol. Discuta cu parintii/familia si incepe o terapie, merita! Curaj si succes!

Buna. Ai incredere in tine si in ceea ce poti sa faci. Si eu iti recomand un curs de dezvoltare personala.

nu exista caz pierdut. Citeste, invata, fa cursuri de NLP , mergi la in Maestru … avem cativa notorii in tara ca sa nu mai spun ca vine si Sense Doi in luna decembrie. Succes

Nu, in nici un caz nu esti un "caz pierdut"! Esti o persoana inteligenta si puternica-lucru dovedit de capacitatea ta de introspectie, de faptul ca ai reusit sa renunti la dependenta de jocuri, si mai ales, faptul ca esti constient ca ai niste probleme si ca vrei sa le rezolvi! Cu ajutorul unui psihoterapeut vei rezolva si restul de probleme. Pentru asta iti trebuie curaj, incredere si rabdare! Succes!

Ca absolvent de psihologie aveam o fascinatie deosebita sa imi pun diagnostice, cu cat invatam mai multe tulburari, cu atat ma identificam mai tare, eram cand bipolara, cand aveam ocd cand eram cu tendinte depresive Ceea ce vreau sa iti spun este ca poate aceste ~abilitati sociale zero~ sunt semne ale unei timiditati si lipsa de incredere in fortele proprii. Aici, cu noi ai socializat, chiar daca mijlocit de un ecran si nu ti-a fost teama sa te expui (deci abilitatile exista), sa te arati vulnerabil si sa ne explici tot ce te supara, acum aceste abilitati trebuie sa le transferi in viata reala, cu ceilalti oameni, care sunt asa ca tine, toti cu frici si griji si complexe, gandindu-se ca vor putea fi judecati, criticati, dati deoparte. Spor!

Am uitat sa adaug in postare o informatie, nu stiu cat este de relevanta, dar o voi scrie mai jos. Inca un lucru care a avut impact, a fost ca in trecut ca orice adolescent, am avut o prietena, insa din cauza negativismului si a neincrederii in sine am pierdut prietenia si de atunci nu mai pot fi asa de apropiat de alti oameni.

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna ziua. Am 46 ani, studii superioare si multe cursuri post-universitare. Desi sunt un om foarte capabil si performant, mi-am inabusit aceste calitati, am renuntat, dupa un timp la posturi in functii cheie dar foarte solicitante alegand familia si nu cariera. I-am iubit prea mult pe toti si am renuntat la mine. Am trait mereu cu frustrarea in suflet, stiind ca as fi putut ajunge departe. De suparare am facut si diabet.
Acum baietii mei sunt mari, mama mea superprotectiva si dominatoare m-a parasit acum 3 ani, tatal meu a murit de multi ani, nu am frati, surori si foarte putini prieteni, aproape deloc. Sotul meu ma iubeste si ma sustine dar simt ca si-a pierdut rabdarea. De mult timp nu reusesc sa-mi gasesc un job. Ma simt respinsa de societate si asta ma distruge. traiesc cu o revolta permanenta in suflet. Plang mult si nu stiu ce sa fac mai departe. Nimeni nu-mi acorda o sansa ….

Bună ziua. De când vă simțiți așa?
Cu stimă,
Psih. Tiberiu Seeberger

pare ca traiti o perioada depresiva, caz in care va incurajez sa consultati un medic psihiatru, va poate macar sfatui. Pentru impasul existential in care va aflati este nevoie de timp si o explorare profunda in care ar fi bine sa investiti, depasirea de una singura fiind in general foarte consumatoare de energie si mai ales timp. Se poate, curaj!

Apelati la life coaching sau la un curs de dezvoltare personala. Sunt metode eficiente pentru atingerea obiectivelor.Daca doriti sa aflati mai mult puteti sa ma cautati in particular.

Un psihoterapeut va poate fi alaturi in incercarea dumneavoastra.

Cred ca cel mai important ar fi sa va acordati d-voastra o sansa , sa va apreciati capacitatile si abilitatile , sa va redescoperiti ( poate intr-un proces terapeutic), sa va orientati spre ceea ce va doriti cu adevarat. Am sentimentul ca d-voastra nu sunteti convinsa ca aveti o sansa….??? E posibil sa transmiteti asta celorlalti???In fel ati ales sa va influenteze superprotectia si dominarea mamei?Acum e posibil sa faceti alte alegeri in acord cu nevoile d-voastra.Succes!

V-ati sacrificat din iubire si grija pentru binele celorlalti ani intregi, acum ca multi dintre ei au plecat sau crescut, parca va simtiti neputincioasa, cel putin eu asa observ din cele spuse. Poate acum este momentul ca dumneavoastra sa fiti sustinuta, ajutata. Terapia v-ar fi de mare folos sa explorati mai mult procesul prin care treceti. Va doresc mult curaj si liniste!

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Sunt fată, am 18 ani și probleme foarte mari cu nervii. De când sunt mică am avut un temperament foarte acid, doar că în ultima perioadă, simt că orice întrebare sau vorbă mi se adresează, mă scoate din pepeni. Ajung să plâng mult, să zbier, să lovesc lucruri și să mă tot întreb ”De ce?”. Nu mai pot discuta calm cu nimeni fără să țip (lucru cu care eu chiar am o problemă) și nu știu cum să mă calmez! Nu vreau să merg la un psiholog din lipsa banilor și în altă parte nu știu unde să caut răspunsuri pentru problema mea. Comunicarea cu familia mea este foarte slabă. Nu ne înțelegem și de fiecare dată când am vrut să discut despre ceea ce simt, nu am primit răspunsuri folositoare și ceva mă oprea din a le spune prea multe. Nu mă simt confortabil deloc.
Stau cu mama și fratele meu. Tatăl meu este divorțat de mamă și plecat în Italia. Țin legătura cu acesta doar că vorbim extrem de rar.
Nu știu ce să fac..Cum mă pot calma?

In momentul in care se acumuleaza multe frustrari si multa furie este destul de greu sa o mai controlam. Iti recomand insa sa incerci sa o canalizezi catre alte activitati si mai putin catre alti oameni. Alte activitati pot fi sport, desen, cantat sau orice iti place tie sa faci si sa pui toate emotiile acolo in desen sau in alergat

de acord, poti recanaliza energia aceea in activitati artistice sau sportive. Ce doresc sa adaug este ca acele cauze ale furiei tale, mai devreme sau mai tarziu, este de dorit sa le confrunti (preferabil cu un psihoterapeut, pt eficienta). Daca esti inca la Liceu mergi la psihologul scolar si macar schimba cateva pareri. Poti cauta online grupuri de genul ‘anger management’ care ofera intalniri gratuite in diverse locuri, etc. Curaj si succes!

ai probleme mari cu nervii la 18 ani? ce o sa se intample mai incolo? cred ca se numeste adolescenta, si se diminueaza odata cu varsta. nu te ingrijora prea tare, si eu aveam probleme mari cu nervii la varsta ta, de fapt, pana acum cateva luni m-au tinut problemele astea (si acum am 21 de ani), dar mi-au trecut. e important sa-ti amintesti ca nu e nimic care sa merite sa te ambalezi atata, chiar daca la momentul respectiv nu pare sa fie asa

buna,eu nu cred ca ai o problema ..fiecare om are temperamentul lui si cu totii avem defecte ,defectul meu este ca sunt prea calm ….ceea ce vreau sa zic este ca poate nu ai gasit o persoana cu care sa comunici si sa te simti in largul tau in acelasi timp ,ai putea alege sa vorbesti cu cineva care are studii in acest sens si poate te ar ajuta ,insa eu iti propun altceva :vorbeste cu mine ….,fiecare om are o poveste de spus ,iar o parte benefica a conversatiei cu mine este ca sunt un strain ,nu te cunosc,nu stiu nimic despre tine si nu te pot judeca ,…tot ce pot face este sa te ascult ,daca ai placerea sa ma asculti si sa comunicam despre orice la intamplare …. incearca sa combini focul cu apa ,metaforic vorbind si vezi ce iese ….uite te la poza mea de profil si comparo cu ce de coperta ….cea de coperta este de aseara ,iar cea de profil de mult …..stiu ca arat rau psihic vorbind ,dar nu am incredere in nimeni din cei pe care ii cunosc ,am la fel ca tine nevoie de o persoana necunoscuta ,apropiata de varsta mea si care ar putea sa ma inteleaga ,am nevoie de comunicare daca intelegi ce vreau sa zic . o seara frumoasa si toate bune

Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Buna! Am 18 ani. Am inceput facultatea in alt oras anul acesta si de atunci totul imi merge prost. Stau cu sora mea si ne certam din orice nimic(inainte ne intelegeam foarte bine). Pe langa asta, ma coplesesc toate schimbarile, am mai multe responsabilitati, mi se pare viata mult mai grea si tot vreau sa ma intorc acasa si sa fac faculatea la distanta desi stiu ca n-ar fi o alegre buna. Inainte eram foarte zambareata si fericita, acum am inceput sa plang tot mai des. Pentru mine fericirea depinde de afectiunea si atentia pe care o primesc. Primid foarte multa afectine de la mama mea, banuiesc ca acum imi lipseste si de aceea imi merge si totul prost. Intrebarea mea este daca aceasta ar fi cauza problemelor mele si ar trebui sa invat sa ma iubesc singura pentru a nu mai avea nevoie de afectiune din partea altora, sau problema este defapt alta

Bună ziua. Nu este o soluție să vă iubiți singură, dar nici nu vă putem sa o soluție bazată doar pe atât de puține informatii. Cea mai bună alegere ar fi o terapie.
Cu stimă,
Psih. Tiberiu Seeberger

mie mi se pare ca ai o capacitate de autoevaluare foarte buna si ca poti avea incredere in ea. Daca tu simti ca ai fost mai alintata de catre mama si ca acum prin lipsa atentiei crezi ca simti ceea ce simti, sansele cele mai mari sunt sa ai dreptate. Ar avea si sens sa suferi o vreme in situatia ta, o situatie in care s-au produs schimbari majore in stilul de viata; cred ca oricine ar fi macar usor stresat . Focalizeaza-te pe binele tau, incearca sa ai o atitudine cat mai pozitiva si sa gandesti cat se poate de rational, teoretic in timp ar trebui sa te adaptezi insa este necesar sa acorzi o sansa. Se poate, succes!

Copii se desprind de părinți treptat, se pare ca familia ta nu te-a pregătit suficient pentru acest moment. Sfatul meu este sa găsești un terapeut și sa te apuci de treaba, sa te poți separa emoțional și sa devii independentă. Succes!