Mesaj:
Buna ziua.
Ce ascunde nevoia de a fi cel mai bun, de a fi admirat? Sunt fata, am 21 de ani si mi se intampla niste lucruri pe care nu le pot intelege. Pur si simplu sufar atunci cand cineva din preajma mea face ceva bun sau ia o nota buna. Sufar pana si daca prietenul meu castiga un scor mai mare la un joc. Mi se pare ca in jurul meu toti oamenii reusesc sa faca ceea ce isi doresc iar eu nu. Constat ca nu pot sa ma bucur de binele cuiva si mereu ma raportez la faptul ca eu sufar, ca ma chinui. Imi doresc enorm sa fiu mai intelegatoare si sa ma bucur de succesele celor din jurul meu.
Multumesc!

psielenaflorea@gmail.com daca doresti ma poti contacta toate bune Psiholog Elena Florea

o componenta importanta de narcisism

este si asta o varsta importanta, la ‘rascruce’. Va recomand sa explorati cu un terapeut

Fiecare succes al altora iti aduce aminte de esecurile tale…. ii o problema de cum te vezi. pe tine … putintica terapie

este foarte usor a pune o “eticheta” unui comportament, insa e bine de stiut ca o persoana care sufera cu adevarat de narcisism, nu se expune unui grup de psihologi, pt ca nu recunoaste ca are vreo problema. parerea mea este ca tu ai invatat ca pt a fi iubita trebuie sa fii cea mai buna, trebuie sa fii admirata… iar la baza acestei credinte sta o alta credinta, aceea ca nu meriti sa fii iubita (pt ceea ce esti)… m-ar interesa sa stiu daca mai ai frati, surori (ce varste au), sau daca esti copil unic la parinti. ingaduie-ti momente in care sa te gandesti la ceea ce ai invatat in familie despre “meritul” de a fi iubita, ce comportamente ale tale au fost incurajate/recompensate… si felicitari pt schimbare!

RASPUNS: Multumesc pentru raspunsuri. Mai am o sora care are 17 ani. Parintii mei au divortat cand aveam 5 ani. Tatal meu nu ne-a mai cautat iar mama s-a recasatorit, apoi cand eram in clasa a 6-a a plecat in strainatate, eu si sora mea ramanand cu bunicii din partea mamei. Imi vin in minte niste replici ale bunicilior. Cand faceam ceva rau, ii suparam, bunica mea imi spunea ca bunicul meu nu doarme si ii este rau din cauza mea. Am incercat sa fiu cuminte, sa invat bine, sa le fac pe plac. Pentru ei a contat intotdeauna gura lumii si cu timpul a inceput sa conteze si pt mine. De aceea acum nu pot sa fiu eu insami si ma gandesc mereu “oare ce ar zice X daca eu as face nu stiu ce lucru?”. Paradoxul e ca cu cat imi doresc sa fac lucrurile mai bine cu atat nu-mi ies. Si cand vad ca altii reusesc ma frustrez enorm.

Daca sunteti din Bucuresti si aveti posibilitatea, va stau la dispozitie. Ma puteti contacta in privat

daca iti doresti sa mergem mai departe explorand aceasta problema, ma poti contacta pt consiliere online.

Mesaj:
Buna ziua, am 15 ani si am o problema… Nu stiu exact cum sa descriu senzatia. Am intrat anul acesta la liceu la un profil destul de greu lucru pe care mi l-am dorit, matematica-informatica intensiv, luand nota 10 la evaluarea nationala. Am avut mereu numai note de 9-10 si mi-a placut matematica in ciuda faptului ca am avut mereu retineri in privinta ei. Problema e ca din elevul de 9-10 am ajuns corigenta pe primul semestru la matematica (eu si jumatate din clasa)si pot sa spun ca ma afecteaza destul de mult. Sunt irascibila, mereu obosita,dezamagita de propriile capacitati, vulnerabila, nesigura, nu am timp de nimic, la propriu, trebuie sa ma trezesc noaptea pentru a reusi sa termin de invatat, in ciuda faptului ca am pentru mine maxim 1 ora pe zi, in care ma plimb. Ma simt coplesita de situatie si inutila. Partea cea mai rea este ca “frica” mea pentru matematica s-a intensificat asa de mult incat nu ma pot aduna, ma blochez in fata foii de hartie si nu sunt buna de nimic, sunt emotiva din fire dar aceasta emotie care pana acum a fost constructiva, a devenit destructiva, nu pot depasi acest trac si nu pot suporta gandul ca voi ramane corigenta pe vara. Am un profesor “glumet” desi cei din clasele mai mari spun ca nu lasa corigenti, nu prea ii gust glumele in legatura cu asta.Nu am de gand sa ma transfer in ciuda sfaturilor primite de la familie, am niste “teluri” impuse de mine, pretentii, mult timp m-am considerat echilibrata si cerebrala dar m-am trezit in pozitia in care nu pot face fata presiunii. Stiu ca in perioada adolescentei se traiesc cele mai diverse emotii, destul de intens, penduland de la o stare la alta, dar consider ca nu este normal sa ma simt asa de mizerabil si de trista la varsta aceasta, motiv pentru care i-am spus mamei ca vreau sa vad un specialist, iar ea a fost de acord. Am motive intemeiate sa merg sa stau de vorba cu un psiholog sau acesta va pune problema pe seama varstei?

Daca tu simti ca sunt lucruri pe care nu le poti gestiona singura, crezi ca un specialist te poate sprijini sa te intelegi mai bine si sa faci schimbarile care sa-ti serveasca, si eu te incurajez sa mergi la psiholog. Ma indoiesc ca va pune totul pe seama varstei sau, cel putin, sper ca nu va pune problema in felul acesta. Va incerca sa te asculte, sa te inteleaga, te va sprijini sa te intelegi mai bine si sa-ti imbunatati conditia, asa cum agreati impreuna. Numai bine!

Încearcă nişte suplimente esenţiale (cum ar fi cel de mai jos) şi cel mai probabil eficienţa creierului va creşte neaşteptat de mult. http://www.suplimente.ro/blog/2011/05/astaxantina-antioxidant-natural/ În al doilea rând suplimentele sunt doar suplimente şi trebuie să obţii un progres şi prin ajustarea dietei. Asta e doar un exemplu banal, însă se poate discuta mai mult http://wp.me/p48646-a

Sunteti surmenata intelectual si aveti nevoie de suplimente alimentare, miscare usoara si de somn .Nu mai stati noaptea la invatat dormiti ,lasati stacheta mai jos pt o perioada (se poate trai si cu medii de 8 si 9 de ex).Mancati min 3 mese pe zi si mai sanatos ca pana acum.Suplimente bune si ieftine le gasiti mai jos in articol.

http://www.revistahofigal.ro/articole/–nfr–nge-anxietatea—i-depresia–singur–printr-o-alimenta–ie-optim–.html

FIECARE STADIU ARE PROBLEME SPECIFICE LUI, LA ORICE VARSTA AVEM PROBLEME IAR ACEASTA ESTE, DUPA PAREREA MEA, UNA DIN CELE MAI DIFICILE PERIOADE DECI EXCLUS CA CINEVA SA VA TRATEZE CUM NU E CAZUL PT CA AVETI VARSTA PE CARE O AVETI. VA RECOMAND SA MERGETI LA PSIHOLOG DEOARECE SCHIMBARILE SUNT MAJORE SI LE RESIMTITI CA FIIND F GRELE, AVETI NEVOIE DE SPRIJIN, DE AJUTOR, DE DEZVOLTARE PERSONALA IAR DACA INCEPETI UN DEMERS CA ACESTA, NU VETI PUTEA FI DECAT F MULTUMITA. SUNTETI STRESATA SI OBOSITA SI AVETI PRETENTII PREA MARI DE LA DV.

Mesaj:
Buna ziua Vreau un raspuns urgent.Aseara am observat ca am ce gen de bubite mici si rosi pe capul penisului Cum o pot trata si nush..pot merge fara parinti la un doctor..Am 15 ani nush ce sa fac !!

pot fi 2 lucruri… o dermatita de contact de la detergentul cu care a fost spalata lenjeria intima…. sau 2 (ca nu vrei sa stie parintii) – sex neprotejat si urmarile lui…. aici intervine medicul specialist de la dermato-venerice…

cred ca cem, mai indicata e o cunsultatie la medicul specialist

Da, medicul dermatolog are raspunsul corect. Nu mai sta pe ganduri, poti merge si singur la consult. Multa sanatate!

Ar fi bine sa-i spuneti tatalui dvs. despre ce v-a aparut..Ca intre barbati. Apoi v-ar duce la medicul de familie, care decide un eventual consult de specialitate ( dermato-venerolog, urolog ).

Mesaj:
Buna,ma numesc Marius si am o problema,m-am saturat de viata si vreau sa-mi iau zilele,m-am certat si cu parintii,si cu iubita,parintii ei nu sunt de acord ca noi sa fim impreuna.As avea nevie de un sfat ca nu stiu ce sa mai fac,imi trec prin cap o multime de moduri de suicid…

Primul pas este sa te duci la psihiatru pentru un tratament antidepresiv.

al doilea pas ar fi, dupa ce va linistiti, sa mergeti la un terapeut cu care sa incercati sa discutati gasirea unor solutii la problemele pe care le aveti

Laszlo Ipo ai vreo treaba cu domeniul psiho de postezi astfel de afirmatii??? Daca da, imi pare rau ca exista printre noi persoane ca tine! Daca nu – atunci limiteaza-te la viata ta si nu face judecati de valoare pana nu intelegi in ansamblu o problema!

Inseamna ca nu esti inca suficient de matur emotional ca sa-ti asumi alegerile. I-ati o pauza si stai mai mult timp cu tine, nu trebuie sa fi dependent de nimeni(ca sa fi fericit) ai sa afli mai multe lucruri despre tine , lucruri de care esti mandru sau nu !Cand faci o alegere in viata o faci pt tine, vezi ce anume te motiveaza sa faci anumite alegeri!Eu nu inteleg ce-i cu persoanele astea care nu stiu sa pretuiasca viata sa inteleaga ca viata e un dar si trebuie pretuita ca atare, sa te bucuri pt faptul ca dimineata deschizi ochii si respiri ,ca poti pasi pe pamant cu picioarele tale, ca poti sa ajungi la anumite realizari prin propria capacitate ,ca poti sa faci o multime de alte lucruri . Ar trebui sa cauti sa te echilibrezi mai intai si sa sti sa pretuiesti viata , fericirea vine din interior nu din exterior. Avem lumea la picioare si nu stim ce sa facem cu ea , ce sa alegem din ea , la primul obstacol dam repede cu capul de pereti si gasim solutia cea mai usoara ,, Suicidul” Un ,, multumesc pt ca exist in acest univers” cand ai spus? Ori tie ti-a oferit viata cam tot ce ai avut tu chef si cand dai de un obstacol nu esti capabil sa accepti o pierdere pt ca nu esti suficient de matur. Alimenteaza-ti creierul cu lucruri pozitive ,fa putin sport sa-ti oxigenezi creierul si roaga-te iar daca tu esti convins ca-ti foloseste ,mergi la un psihoterapeut!

chiar functioneaza atitudinea aceasta in viata dvs, Dna Laszlo Ipo?

Ar fi bine sa interveniti cu comenterii pozitive care l-ar putea incuraja daca tot comentati ceva, nu va jucati cu psihicul unei persoane fragile niciodata! In fond e un ,,strigat” de ajutor.

Prima conditie pentru a avea sanse sa ne rezolvam problemele este sa fim vii!!! Daca iti iei viata, iti anulezi orice sansa de a gasi solitii la problemele tale. Poate ca acum nu vezi nici o solutie, dar ele cu siguranta exista, iar daca nu iti oferi timp pentru a le gasi… ele nu se vor rezolva doar pentru ca iti iei tu viata. Apropos, asa e viata tuturor, o succesiune de probleme , rezolvi una apare alta si tot asa, inseamna ca esti viu, important e sa inveti din fiecare cate ceva care sa te pregateasca pentru cele care vor urma! Faptul ca iti trec prin minte “o mutime de moduri de suicid” inseamna ca esti o persoana creativa (calitatea cea mai importanta in rezolvarea de probleme), asa ca nu-ti irosi creativitatea, mai bine o folosesti pentru a gasi rezolvari autentice la probleme, in loc sa fugi de ele prin suicid! Succes!

RASPUNS: Va multumesc tuturor,sfaturile voastre m-au ajutat mult si mi-am dat seama ca nu are rost sa-ti iei viata indiferent prin ce situatie trec,va multumesc ca m-ati inteles si ca mi-ati dat incredere de a nu face o prostie.

Mesaj:
Acum 6 luni am avut o cadere, ca si cum mi s-au inmuiat picioarele. Am stat in casa cam o luna…a intrat un fel de anxietate in mine. Mi-am facut analize medicale si mi-au iesit bine. Dar tot nu pot sa imi revin. Cand sunt in societate nu am stare, ma simt vulnerabil, mai ales cand merg cu cineva pe strada( am o senzatie greu de descris, parca sunt teleghidat). Am terminat facultatea si sunt la master acum dar nu stiu daca mai pot face fata. Cand stau in casa singur este ok, cand ies pe strada sau merg in locuri publice incepe chinul. Ce as putea face…va rog sa imi dati un sfat. Am luat si ceva pastile de remotiv in timpul acesta, dar nu prea multe!

ati fost supus unui efort mare si constant in ultimile luni? Daca ne-ati da mai multe detalii ar fi perfect. In principiu, daca este vorba de anxietate, se poate trata usor, si medicamentos, si prin consiliere

Îți recomand consilierea și după caz, în funcție de preferințele personale aș recomanda implementarea unor activități fizice în viața ta (de exemplu jogging). Sportul (realizat în mod sistematic) duce la diminuarea anxietății și chiar poate trata depresia.Jogging-ul ar putea funcționa și pentru a căpăta un „control” mai bun asupra propriului corp.

O zi frumoasă!
(consilier & trainer Fit Spirit)

Primul pas in “vindecare” este constientizarea problemei pe care o intampini. Te incurajez sa faci cu incredere si urmatorii pasi, cautand sprijin specializat – psihoterapie. Mult success!!!

Duceti-va la un psihiatru sa aflati un diagnostic, asta in primul rand ! Dupa aceea putem vorbi mai multe si mai clar, pentru ca stim problema

COMPLETARE:
Inainte beam alcool la cateva zile..parca simteam nevoia. Dupa o betie mai mare m-am facut de ras in fata prietenilor foarte tare dupa care am primit o vete proasta la cateva zile, timp in care m-au macinat lucrurile pe care le-am zis cand m-am imbatat. Cand am iesit din casa am simtit ca sunt moale..si in scurt timp m-am inmuiat, de abea am ajuns acasa. De atunci au inceput starile astea aiurea.De mic am fost timid dar acum mi s-a accentuat timiditatea si frica.Mi e fria ca o sa mor, intru in mici stari anxioase, nu pot sa-mi fac o iubita si nici sa ies in oras cu prietenii. Simt ca nu am stare, rabdare cand sunt in afara casei. Imi este teama ca nu o sa pot lucra niciodata, ca nu o sa am si eu o familie. Acum stau cu gazda in oras unde stau in mare parte singur si imi planific timpul asa in cat sa nu am activitati stresante. Imi place sa ma plimb(imi face bine) dar m-am saturat sa ma plimb singur. Am facut si putin sport (in parc pe divere aparate..bicicleta etc). Intrebarea este daca o sa fiu vreodata in stare sa fac i eu activitati normale…ca altfel nu vad nici un rost sa ma main duc la facultate.

Mecanismul anxietatii este parsiv: cu cat eviti mai mult si te protejezi mai mult, cu atat anxietatea creste si devine mai chinuitoare…Iti recomand sport regulat, practicarea unor tehnici de relaxare (training autogen, relaxare progresiva Jacobson), identificarea si disputarerea gandurilor care te sperie asa de mult si iti creaza acea anxietate anticipatorie, de ce-o sa fie in viitor (in spatele emotiilor tale se afla niste ganduri negative) si, nu in ultimul rand, sa contactezi un psiholog care sa te ajute, prin tehnici de expunere, sa te confrunti cu firicile tale…Confruntarea fricilor este cea mai buna modalitate sa le controlezi, sa le diminuezi…mult succes!

Mesaj:
Din pacate ma confrunt cu problema aceasta psihologica de foarte mult timp si nu am spus nimaui de ea,s-a intamplat la varsta de 8 s-au 9 ani,va spun sincer ca nu imi aduc aminte nimic si sincer mai bine pentru ca nu as fii putut trai cu amintirea acelor zile,dar tot ce imi amintesc e ca eram cu varul meu mai mare cu 4 ani decat mine,pe deal cu vacile bunici mele asteptam sa vina ceilalti copii,cand ma trezescu cu varul meu ca imi spune ca exista o problema la fete,mai exact o boala si se poate trata numai facand sex.Cum nu stiam ce inseamna acest lucru,nu mai auzisem de el pana atunci,am ramas uimita.dupa care mi-a explicat in ce consta acest fapt dupa care a urmat sa fac acest lucru.Nu am stiut ca am comis un lucru atat de rau,iar el mai mult ma obligat si chiar m-a amenintat ca ma omoara daca spun la cineva ce sa intamplat.S-a m-ai repetat de cate ori dupa care i-am spus sa incete ca le spun alor mei.
Mai tarziu am aflat in ce consta acest sex si ca este o rusine sa faci asta dak nu esti casatorita si nu am avut curajul sa le spun alor mei.
Acum am 16 ani si inca sunt traumatizata ,nu stiu sa vb cu un baiat asa cum trebuie pentru ca m-am indepartat in timp de el pentru ca imi era frica ca imi vor face la fel.Sunt o fata frumoasa si nu o spun eu si toti din jurul meu dar pur si simplu nu pot avea o discutie normala cu baietii…nu stiu..parca ceva m-ar opri.Ce pot face pentru a trece de aceasta trauma?Va rog da-ti-mi un sfat!!!

Eu spun ca ar trebui sa inveti sa te ierti pe tine, in primul rand, apoi pe cel care ti-a facut asta. Asta a ramas in trecut si nu te mai poate afecta. O sa gasesti pe cineva care o sa iti castige increderea si o sa incepi sa te vindeci. Nu esti obligata sa mai spui asta nimanui, cel putin pana nu incepi sa accepti ca a trecut si nu esti vinovata. Invata sa te bucuri de fiecare clipa, de frumusetea ta, de feminintatea ta. Fa lucruri frumoase pentru sufletul tau! Si nu uita sa zambesti, ai tot timpul sa gasesti fericirea!

Apeleaza la serviciile unui psiholog sau psihoterapeut pentru a trece peste trauma

Draga mea, iti citesc rindurile si nu pot sa nu ma mir. Nu de intimplarea ta (prin care, vreau sa-ti spun, nu esti singura persoana prin care a trecut…); ci de faptul ca, desi am depasit deja “secolul vitezei”, iar informatiile circula acum mai repede decit vintul, si oamenii si-au schimbat, in acest fel, perceptiile, gindurile, modul in care interpreteaza viata – totusi au ramas “colturi din lume” aproape izolate si aproape blocate intr-un trecut nu intotdeauna sanatos. Din fericire, multi dintre noi, ceilalti, nu mai consideram sexul ca fiind ceva rau. Dimpotriva Si nici nu ne mai este rusine sa facem asta daca nu sintem casatoriti. De alfel, daca ai sa te gindesti bine, ai sa-ti dai seama si tu ca mare parte din trauma ta nu se datoreaza intimplarii in sine, ci modului in care o interpretezi acum! Daca n-ai fi “aflat” ca asta e rau – ai mai fi privit-o ca fiind rea? Sa ne imaginam putin: daca nu ai fi “stiut”asta, ce s-ar fi intimplat, daca i-ai fi povestit-o unei persoane in care ai fi avut incredere, iar ea ti-ar fi spus ca este buna? Nu ai fi crezut si tu ca este buna – tot asa cum crezi acum ca este rea, pentru ca asa ti s-a spus? Daca doresti, putem sa mai discutam despre asta. Oricum esti pe drumul cel bun, caci ai cerut ajutorul. Si poti fi ajutata, ca sa te bucuri din nou de viata, asa cum meriti!

ideal ar fi sa ai pe cineva caruia sa ii spui ce se intampla cu tine si in tine, preferabil un psihoterapeut. Merita efortul si sunt convins ca o sa fi ok

O trauma este o trauma, si ceea ce o face trauma, nu este atat gravitatea sa obiectiva, daca vreti, cat felul in a fost traita experienta traumatica atunci cand s-a intamplat. Este o traire subiectiva, insa asta n-o face mai putin seriosa! Sa spui, nu este decat… sau ca li s-a intamplat si altora… nu ajuta pe nimeni. Sexul in sine nu este rau, insa atunci cand se intampla impotriva propriei vointe, la o varsta nepotrivita, in necunostinta de cauza, este o rana cu consecinte pe termen lung. Ce trebuie sa stii, draga mea, este ca nu ai comis un lucru rau, din moment ce nu stiai nici despre ce este vorba. Si chiar daca stiai, actul s-a produs impotriva vointei tale, la o varsta la care nu puteai fi pregatita fizic si sufleteste pentru a face sex. Presiunea si manipularea, in schimb, te-au fortat. Varul tau, in pofida varstei lui, ramane un violator, si nu cred ca-i datorezi iertare sau intelegere pentru ce a facut. Parintii tai, in schimb, unde sunt in toata povestea asta? Ar trebui sa poti merge la ei si sa le spui ce s-a intamplat, iar ei sa te sprijine, sa te protejeze… Rusinea, vinovatia, furia (probabil indreptata impotriva ta…), neputinta, toate emotiile si trairile pe care le resimti, pot fi lucrate intr-un spatiu sigur si protejat, cum este cabinetul de psihoterapie. Poti trece peste si prin asta, cu ajutorul familei si cu ajutor specializat. Imi pare tare rau ca ti s-a intamplat asa ceva si imi pare rau ca esti destul de singura in situatia asta… Poti alege sa nu mai fii singura. Numai bine!

pt noi este foarte greu sa iertam cuiva ca s-a uitat urat la noi, insa recomandam cu usurinta altora sa ierte abuzuri sexuale, violuri…sa ne venim in fire! iertarea este o lucrare. Sustin parerea Irinei Puiu – a spune lucrurilor pe nume: o trauma este o trauma, si ai nevoie de ajutor specializat pt a te vindeca. vorbeste cu parintii tai si citeste mai multe marturii: http://www.sfintiiarhangheli.ro/sparge-tacerea … curaj, suflet frumos!

Mesaj:
Buna,ma numesc Marius si am o problema,m-am saturat de viata si vreau sa-mi iau zilele,m-am certat si cu parintii,si cu iubita,parintii ei nu sunt de acord ca noi sa fim impreuna.As avea nevie de un sfat ca nu stiu ce sa mai fac,imi trec prin cap o multime de moduri de suicid…

Eu in locul tau,as cantari situatia bine,inainte de a face un gest nebun!!! Ce castigi daca faci asta??NIMIC.Prietena ta isi va reface viata si-n timp va uita de tine.Vei lasa in urma ta,doar suferinta,aceea a parintilor tai si a celor dragi tie.E corect ca parintii tai sa se chinuie sa te creasca,iar tu sa hotarasti,asa dintr-o data,ca vrei sa mori??!!! Fii serios,nimic pe pamantul asta,nu merita un asa EFORT!!! REVINO-TI LA REALITATE!!!;)

o mare greseala femei sunt destule pe pamantul asta revino cu picioarele pe pamant nu se merita sa mori pt ce?? pt o femeie??? Alta …

RASPUNS: Va multumesc tuturor,sfaturile voastre m-au ajutat mult si mi-am dat seama ca nu are rost sa-ti iei viata indiferent prin ce situatie trec,va multumesc ca m-ati inteles si ca mi-ati dat incredere de a nu face o prostie.

bravoo!! asta inseamna ca esti un om cu capul pe umeri ….ma bucur pt tn bafta;)

Mesaj:
Am fost operat de hernie de disc in 2004 iar recuperarea post operatorie a constat in tratament cu bai calde de namol si alte proceduri fiziobalneo aferente… Intrebare :vor fi probleme de natura medicala daca pentru afectiunile reumatismale voi face bai reci cu namol sapropelic?

Mesaj:
Deci.. cum sa incep? Am 12 ani , parintii sunt divortati , ambi racasatoriti . Mama mea a plecat in straintate cand eu aveam doar 3 ani. Am fost o perioada acolo (2 ani) iar apoi m-am intors fiindca nu ma puteam acomoda, nu ma intelegeam cu mama si chestii de genul. Acum , in Romania tot ma cert cu tata . Nu prea am prieteni aici. Si nu stiu ce sa fac. Incep sa devin pesimista(cea ce nu sunt) , sa ma gandesc ca viata mea nu are un sens. Si ca nu ar interesa pe nimeni daca as muri. Nu vreau sa am asemenea ganduri , stiu ca vreau sa fac ceva in viata dar parca gandurile astea… Nu stiu ce sa fac. Un sfat nu imi puteti da?

incearca sa mergi la psihologul scolii sau la orice alt psiholog. Vorbeste cu tatal tau sa te duca si sa te sustina pentru ca, din cate inteleg din ce ai scris, este foarte important ce se intampla cu tine si sunt foarte multe care te apasa. Primul pas l-ai facut, urmeaza acela de a te deschide fata-in-fata unui specialist cu care sa discuti mai pe larg si in siguranta (si confidential). Succes!