Mesaj:
Am 21 de ani, sunt barbat, si vreau sa precizez ca psihicul meu este la pamant. De mic copil am fost o fire foarte emotiva si am crezut ca voi scapa de aceasta senzatie pe parcurs, insa asteptarea mi-a aratat ca situatia n-a facut decat sa se agraveze tot mai mult odata cu trecerea timpului. Sunt complexat din foarte multe puncte de vedere si mi-am pierdut aproape total increderea in mine. Cand ies pe strada, pur si simplu ceva mi se blocheaza in interior si imi este teama aproape de fiecare data cand intalnesc pe cineva, fie el barbat sau femeie. Sa va dau cateva exemple care imi provoaca aceasta fobie :
1. De fiecare data cand am pe cineva in spatele meu, pe strada, incep sa nu mai merg drept. Pur si simplu nu ma pot stapani. Parca altcineva mi-ar controla picioarele in momentul ala. Cateva persoane mi-au atras atentia in privinta asta si m-am simtit de parca mi-ar fi dat cu ceva in cap la auzul acestor vorbe, intrucat sunt inspaimantat de orice greseala pe care o fac. Cand sunt criticat pentru ceva anume, nu reusesc sa ignor sau sa incerc sa ma adun cat mai repede cu putinta, ci imi sta gandul la acea greseala mult, mult timp.
2. Nu am avut niciodata o prietena, desi mi s-a spus de multe ori ca arat bine. Pur si simplu nu reusesc sa preiau initiativa. Cand sunt intr-o asemenea situatie, de a discuta cu o fata chestii ce tin de viata in cuplu, apare blocajul mintal, mi se inroreste toata fata si imi transpira palmele de parca abia m-as fi spalat pe maini. Imi este frica sa o privesc in ochi in momentele acelea. Ma uit stanga, dreapta, si totul se incetoseaza. Este o presiune enorma pe umerii mei cand sunt pus in fata unei asemenea situatii, desi sunt constient ca nimic rau nu mi se poate intampla. Un caz similar ar fi acela ca am fost la 2 interviuri pentru angajare, pe care, bineinteles, le-am facut praf, desi, consider eu, am un vocabular destul de dezvoltat si, cand sunt singur sau cu persoane cu a caror prezenta m-am obisnuit (sunt foarte putine acelea), vorbesc fluent si ma fac inteles destul de usor. Dar in timpul interviului, aceeasi poveste, incep sa-mi transpire palmele in ultimul hal si reusesc ” performanta ” de a da omului respectiv cea mai proasta impresie posibila. Nu ma mai suport, parintii mei nu isi explica de ce esuez astfel in viata, din moment ce psihicurile amandurora sunt foarte tari si nu s-au confruntat niciodata cu astfel de probleme. Sunt prizonierul propriei mele mentalitati. Nu stiu ce-as mai putea incerca, lucruri care sa tina de mine, pentru a ma arata lumii asa cum sunt eu de fapt si pentru a-mi trai linistit viata. De-asta va cer ajutorul si va multumesc anticipat.

eu vad situatia asa: 1) psihoterapie … si rezolvi problemele intr-un interval de timp, cu suma x de bani! 2) auto-dezvoltare si cautare de raspunsuri … un proces ce consuma timpul propriu, incercari si esuari, dar din care vei invata multe chestii despre tine si oameni in general; Nu stiu ce varsta ai, dar imi aduc aminte cum am trecut si eu prin aceste faza, in adolescenta mea … si cum am pierdut o groaza de timp, si dezvoltat o groaza de complexe, ce si acum ma “bantuiesc” in momente de criza. Din lipsa de bani si alternative, am mers pe pasul 2 … Ca prim pas, ajuta practicarea unui sport ce va pune in contact cu propriul corp (ceea ce se poate numi body-awarness). Corpul este o interfata a mintii…la fel precum si faţa, si cu cat intrati mai mult in contact cu propriul corp, sau proria faţa…cu atat intrati in contact si cu emotile ce va desincronizeaza. Eu unul am optat ptr running, dar totodata poate fii yoga, pilates, hiking, meditatia etc.

Primul pas pe care eu cred ca e sanatos sa-l faci esto o scimbare de atitudine privind greseala sau esecul temporar ( pentru ca nici un esec nu este permanent, decat daca hotarasti sa abandonezi). Orice om greseste sau nu reuseste din prima in anumite privinte, ori, paradoxal, pentru a reduce incidenta greselilor este util sa iti dai voie sa si gresesti, in sensul ca atunci cand se intampla sa nu te judeci ci sa te accepti asa cu greseala cu tot, pentru ca in acest fel iti oferi suport emotional pentru a depasi greseala, pentru ca daca tu nu te sustii vei trai cu impresia ca nici ceilalti nu vor tolera greselile si astfel iti amplifici teama de greseala! Urmatorii pasi tin de dezvoltarea unor strategii de gestionare a greselilo, intarirea stimei de sine, identificarea cauzelor inconstiente, radacina acestei frici de esec etc. Dar astia de obicei ii faci mai reoede in cabinetul psihoterapeutului. CONCLUZIE: da-ti voie sa gresesti! Bucura-te de o greseala ca de o ocazie de a-ti oferi tu tie afectiune si sustinere, in felul asta vei putea sa iti imbunatatesti relatia cu tine insuti! SUCCES!

Eu consider ca daca vrei sa faci ceva eficient, trebuie sa urmezi o dezvoltare personala impreuna cu un psihoterapeut, ai nevoie de lucrul asta.

Stimate tinere domn ai nevoie de 3 lucruri simple: incredere, incredere,…incredere in tine, in simturile tale, in gandurile tale, in deciziile si faptele tale. Iar ceea ce tu crezi ca este o greseala este de fapt un ceva al tau pe care ceilalti nu-l inteleg si nu iti ramane de facut decat sa-i faci sa-l inteleaga.
Te poate sprijini un psihoterapeut in toata devenirea si descoperirea proprie.

Mesaj:
Am 22 de ani si am o problema cu mama mea .Mama mea desi vede ca am ajuns la varsta asta ea tot numi da voie sa fac nimic adica sa ies si eu cu prietenu la o plimbare sau sa ma duc cu cineva prin oras,ea pur si simplu vrea sa stau numai in casa.Nu comunica cu mine doar stie sa se impuna,si din cauza aceasta mereu ii ascund lucruri.Stie ca am prieten desi nu iam zis de prima data ,la si cunoscut dar nu cum ar fi normal adica sami ceara sa il prezint am fost nevoita sa fac o strategie prin care sal cunoasca si sa intamplat si asta dar de atunci nu ma intreaba nimic legat de el dar cand ies discuti contradictorii intre mine si ea ,ea imi reproseaza ca cu el nu vorbesc asa etc .Mias dori sa se schimbe in vreun fel viata mea pentru ca nu ma simt bn tinuta asa din scurt si nici nu pot vb deschis cu ea este foarte dificila.VA ROG SAMI DATI UN SFAT CE SA FAC SA II SCHIMB ACESTE IDEI SI SA O FAC SA INTELEAGA CA NU MAI SUNT COPIL SI CA TREBUIE SA MA DESCURC SINGURA.Eu nu am fost nici macar la un bal sau zi onomastica sau in vreo excursie…nu ma lasa nici unde

Nu te lasa? Pai in inseamna ca esti copil inca. Adultii nu au nevoie de permisiune, adultii fac ce e mai bine pentru ei fara sa ceara voie. Daca te crede copil, inseamna ca nu prea ai demonstat ca nu esti altfel!

Mesaj:
buna ziua,am o relatie de aprox 2 ani si stam impreuna.problema este ca nu am incredere in el,am gasit pe tel lui numere de telefon ale unor femei ascunse sub nume de barbati…exista cineva de il suna …avem discutii pe aceasta tema …nu mai stiu cum sa procedez…el spune ca doar vorbeste la telefon cind e sunat si atit,problema este ca eu nu il mai cred….

Si dvs ce anume va doriti? Sa minta mai convingator? Pentru ca daca ati constatat deja ca minte si asteptati ca el sa se schimbe, doar la dorinta dvs, nu cred ca se va intampla. Nu va va mai minti doar când isi va dori el acest lucru. Pana atunci, fie “inchideti ochii” la minciuna, fie faceti ceva pt dvs – respectiv sa prioritizati ce va doriti de la o relatie si mai ales, daca aceasta relatie pe care o aveti in prezent va ofera aceste lucruri.

stiti cum vad eu relatiile “astea”? un barbat cauta o alta femeie si invers atunci cind acasa nu i se ofera ceea ce isi doreste si aici nu ma refer doar la partea sexuala… comunicarea face “toti banii” vedeti ce va doriti unul de la celalat “deschis”… daca el poate sa iti ofere ce iti doresti poti avea acea “relatie perfecta” si invers… e ca la magazin… vezi pretul, daca iti permiti cumperi, daca nu, mergi mai departe. E trist cind cupluri dupa ani de “convetuire” se trezesc ca nu se inteleg, ca nu se “potrivesc”, etc… pai mai intii va faceti amindoi “inventarul” vedeti daca aveti nevoi, placeri, dorinte comune si asa porniti la drum… atentie: “pe drumul vietii” cu greu se mai pot schimba dorintele ascunse, viciile sau lucrurile stiute de la inceputul relatiei dar peste care nu ati avut puterea sa treceti sau sa iertati…

Mesaj:
Am gasit pe un site ceva de genul cum ca-mi pot deschide al-3-lea ochi ( glanda pineala ) am incercat acest lucru si nu stiu daca e adevarat. Deci e adevarat sau nu ?

E ceva de genul!

Nuuuuuu…

Intrebarea e : ati vazut ceva cu el ?

Gerard Stroe ţi-ai pierdut răbdarea )

De obicei epifiza nu merge din cauza unei tumori sau inflamații… sunteți sigur că nu vă referiți la ochiul maro?

)))))))))

Sau cel verde ?

Acum, fara gluma: modul in care ati adresat intrebarea a provocat genul de raspunsuri postate, pentru ca subiectul respectiv este, in opinia mea, unul serios, de altfel.
Exista multa literatura in legatura cu glanda epifiza sau pineala, asimilata celui de al treilea ochi.
Daca treaba aceasta cu deschisul ar fi atat de simpla, am fi cu totii clarvazatori. Se pare ca nu e…
Presupun ca ati vazut pe net ceva filmulete care va spun ce sa mancati si ce nu, care substante sa le evitati, etc…, in scopul activarii…celui de al treilea ochi. Daca va ganditi bine, sunt doar niste recomandari pt o viata mai sanatoasa, necesare dar nicidecum suficiente.
Eu doar atat pot sa va sfatuiesc : fiti circumspect/a cand cititi astfel de materiale, nu luati ad literam chiar totul. Cautati materiale scrise despre sistemul energetic uman, ce este, cum functioneaza si, in felul acesta, veti face un pas inainte in descoperirea adevarului despre cel de al treilea ochi.

Cine zice ca NU e cel mai prost dupa parerea mea )) intrebarea era simpla : se poate sau nu ?cum orice se poate in lumea asta raspunsul meu e daaaaa hahaha

Iulia Ursa, dvs. puteți crăpa un munte cu capul ca Son Goku?

Sigur poate )))))

Uite, eu as lua problema in serios si as pune urmatoarea intrebare, daca s-ar intampla intr-o buna zi, ca prin minune, lucrul dorit de tine, ce s-ar schimba radical in viata ta? Ce ai face diferit, cum ar fi relatiile cu cei din jurul tau, cine ar observa si aprecia aceasta schimbare?

bravo, asta e intrebare de coach!

al 3 -lea ochi se deschide doar atunci cand trebuie si cat trebuie!Daca faci un exercitiu cu intentia de a ti se deschide poate dupa lungi exercitii cineva va vedea ravna ta si te va rasplatii!

Anca Malureanu, e o intrebare profesionala, cu multiple scopuri, in acest caz.

Mesaj:
Buna ziua, de ce ma inrosesc de fiecare data cand ceva lipseste la munca , chiar daca acel ceva nu l-am luat eu, sau daca ma intreaba o cunostinta despre cineva cu care el nu mai vorbeste iar eu da. De ce ma intimideaza aceste lucruri de parca as fi vinovata cu ceva?

din ce ne-ati povestit pare sa fi reprimat ceva pentru care aveti senimtentul de vinovatie, iar atunci cand apare un pretext, aveti aceasta reactie. O recomandare ar fi sa aprofundati aceasta tema pt a gasi sursa. Succes

Cel mai probabil sistemul dvs. opioid nu poate sprijini un răspuns adaptativ eficient. Dacă cineva acuză: “Din cauza ta s-a ajuns în situaţia asta”, cel vizat ar putea răspunde ferm şi limpede: “nu sunt eu vinovat, pentru că… “. Faptul că unii îşi impun punctul de vedere fabricând dacă este nevoie chiar nişte argumente false, sau prin violenţă (testosteronul creşte dopamina), se reduce la exprimarea personalităţii asociată cu eliberarea de dopamină.Iar activitatea sistemului opioid (influenţează fundamental nivelul dopaminei), este strâns corelată cu obiceiurile noastre şi stimulii de obişnuire/ dezobişnuire percepuţi, şi în consecinţă trăirile asociate (plăcere, bucurie, euforie vs. dezgust, vină, frică etc). Citiţi şi comentariile de aici http://wp.me/p48646-Cr

“Am navigat pe net 12 ore, deja îmi este greaţă, mă dor oasele” De ce ? fiindcă l-a început mi-a plăcut.
sau:
“Dacă mai văd că intraţi pe Fb de la servici, vă penalizez la salar/ vă trag de urechi (pt copii).” Suporţi consecinţele, şi revii pe o cale aşa zis ‘dreaptă’.

Poate că aveţi un dezechilibru: prea multe ‘recompense’ sau dimpotrivă, ‘pedepse’. Prea puţin testosteron, deci ar ajuta să faceţi mişcare.
Sunt şi factori nutriţionali care pot determina direct sau indirect individul să rămână pasiv/ fricos în interacţiunea cu ceilalţi, cel mai evident ‘produsele alimentare de bază’ http://www.cristianmargarit.ro/2010/06/biz/produse-alimentare-de-baza

De ce te ipostaziezi in postura de copil cand ti se adreseaza cineva? Cum de isi permit altii sa iti ceara socoteala?

Mesaj:
Buna ziua, Ma numesc Elisabeta,am un baiat de 16ani si un baiat de 7 ani. Cel de 7 ani este clasa pregatitoare. La gradinita a fost la mine in grupa,eu fiind educatoare. Problema este ca dupa vacanta de iarna refuza sa mai mearga la scoala. Am incercat sa gasesc problema prin eliminarea anumitor cauze. Nu a fost agresat, nimeni nu i-a facut nimic cate sa-l determine sa refuze sc. Nu stiu care este motivul si ma ingrijoreaza. Va rog sa ma ajutati,daca se poate pe email: elisabeta.dutu@yahoo.com. Multumesc mult! Va voi raspunde la intrebari pe mail. Cu respect!

ma gandesc ca refuza pt ca la scoala noua nu o sa o mai aiba pe mami acolo, cea ce poate fi dureros pt el si, normal, se opune. Incercati sa discutati cu el despre aceasta ‘rupere’, ca este ok, nu o sa pateasca nimic, o sa cunoasca si alte persoane, etc

Mesaj:
am adunat pana la 35 de ani o multime de traume cele m multe cauzate de barbati. incep cu tatal meu alcoolic care venea in fiecare zi beat si le lua la bataie pe mama, bunica si sora mea pana le umplea de sange, ne ameninta cu cutitul si ne alerga pe scara blocului urland fara sa ii fi facut nimic care sa il provoace. pe mine nu m-a batut niciodata, invatam bine si atunci cand incepea spectacolul imi luam cartile si invatam, era forma mea de aparare. o singura data s-a intamplat sa arunce cu cutitul in mine cand l-am contrazis si l-am criticat pt ce facea cu noi. am avut noroc ca, cutitul s-a intors invers si a venit cu manerul in pieptul meu. dupa liceu am plecat la facultate in bucuresti si cum tata nu avea bani ca ii dadea pe bautura s-a rugat de sora lui sa ma primeasca la ea. cu greu, a acceptat si am ramas acolo. imi placea sa invat si nu ieseam deloc in oras, doar pt a da meditatii ca sa le mai dau ceva bani in casa pt mancare, desi aveau suficienti. faceam toate treburile in casa si eram respectuoasa cu matusa si unchiul. totul a mers bine pana in anul trei de facultate cand unchiul a sarit pe mine si a inceput sa ma pipaie in zonele intime. am reusit sa scap si am fugit pe balcon. fiindu-i, probabil, teama ca ma arunc, m-a lasat in pace. a venit dupa cateva minute la mine si mi-a bagat 10 lei in pantaloni zicand, pentru daune morale. seara cand s-au adunat la masa nu m-am dus sa mananc, nu m puteam. a doua zi, i-am spus verisoarei mele care era cu un an m mare, ce imi facuse. mi-a spus ca nu ma crede ca taica-su nu a avut niciodata macar o aventura. am ramas singura si mi-am facut bagajul. a venit si varul meu i-am povestit tot si nici el n-a crezut si mi-a zis sa plec din casa, oricum plecam. i-am spus sa considere atunci ca sunt nebuna si ca am fantezii cu taica-su ca sa stea linistit. am plecat. eram in sesiune si mai aveam 2 examene. in strada, m-am gandit sa merg la alta matusa. ajunsa, nu am putut sa-i povestesc, am rugat-o sa ma lase putin sa pot vb. mai tarziu i-am povestit si mi-a permis sa raman pana termin sesiunea. dupa 3 zile, a venit matusa cu varul plangand si zicand ca a recunoscut, ca e nebun si ca il interneaza la nebuni. m-a rugat sa stau tot la ei in anul 4, ca nu se mai atinge de mine, si sa nu-i spun tatalui meu ca, la cat de mult tine la mine, il omoara. m-am intors anul urmator si, o perioada a fost bine, apoi a inceput sa derapeze iar si sa ma terorizeze psihic. cand isi cumpara cate un costum se imbraca cu el si venea sa ma intrebe daca il plac. ma uitam cu scarba si nu ziceam nimic sa nu il provoc. cand imi era rau, aveam febra 40, ma intreba: mori? sa chem salvarea? si ranjea. am inceput sa stau cat m mult la facultate, in biblioteca, apoi am refacut legatura cu o matusa din partea mamei, de data asta, si mai mergeam pe la ea. acolo locuia deja un baiat care era la facultate si nu puteam ramane. intr-o zi acesta a venit dupa mine cand am plecat si m-a abordat in statie spunan ca ma ajuta cu tehnoredactarea licentei. am inceput sa iesim si dupa ceva vreme am aflat ca eram veri de gradul 3. am hotarat sa rup relatia, desi tineam f mult la el. nu puteam continua, mai ales dupa episodul, unchiul. el nu era de acord, nu-i pasa ca suntem rude, zicea ca e indragostit de mine si nu il intereseaza legatura de sange care era intre noi. nu reuseam sa inteleg ce se intampla cu barbatii, chiar nu tin cont de nimic. incercam sa iau asta ca pe o lectie. oricine poate gresi, incercam sa-l iert pe unchi, dar nu reuseam. dupa toate traumele astea si stresul licentei mi s-a declansat astmul. peste cativa ani, cu greu a reusit cineva sa se aproprie de mine, sotul meu. nici ac experienta nu a fost una prea reusita. am fost presata luni intregi sa accept lucruri pe care nu le voiam, uneori suna si de 50 de ori. imi zicea ca ma iubeste, ca vrea sa ma culc cu el si, apoi, imi povestea de fosta prietena ce minunata era, ce decolteu frumos avea, ce ambitioasa era si ce sex salbatic ii oferea. apoi o facea putoare ca il insela cu tot aproape orasul. cand ii spuneam ca nu vreau sa continui, ma ameninta ca ma da afara de la serviciu, ca e mason, ca are relatii importante. eu nu aveam nici parinti sa ma sprijine si nici nu imi placea sa imi fac relatii in paralel pt a scapa de el. am ajuns la casatorie. acum se poarta f frumos,imi spune ca o lauda pe cealalta ca sa ma starneasca pt ca vedea ca nu sunt interesata, are grija de mine, ma ajuta la tot, ma protejeaza. cand sunt trista imi ridica moralul, dar mi-e teama sa am incredere in el, sa il iubesc, mi-e teama ca peste ani se va transforma in cineva de nerecunoscut, cum s-a intamplat cu unchiul si voi fi dezamagita. avem o fetita de 5 ani si sunt iarasi insarcinata, acum este baiat, am aflat aseara, insa, in loc sa ma bucur m-am intristat si am simtit teama. mi-e teama ca nu ma voi descurca cu un baiat. dupa traumele produse de barbatii din familie am o teama imensa ca si copilul meu imi va fac e rau. mi-e frica sa nu il resping si sa nu am reactii necontrolate mai ales daca voi avea depresie postnatala. as dori sa urmez cursurile de hypnobirthing, dar stiu ca pana nu rezolv aceste traume, nu voi putea. pt o nastere fara durere trebuie sa fii impacata cu tine si cu toti, iar eu nu sunt. ce sa fac sa scap de aceste frici?

suflete impovarat, in fata unei astfel de suferinte, ce cuvinte oare mai pot fi rostite? traumele acestea acumulate de-o viata pot fi vindecate doar printr-o lucrare interioara indelungata, treptata si sustinuta… recomand cu drag si cu incredere Seminarul Iertarii: http://www.sfintiiarhangheli.ro/sa-ne-vindecam-iertand … tot aici pe sait, la sectiunea Sparge Tacerea (exista si o carte cu acelasi nume), poti citi marturii ale unor persoane cu istorii de viata similare, care au facut pasi spre vindecare… curaj, deja primul pas spre vindecare l-ai facut!

iti recomand sa faci terapie, ai nevoie sa iei caramida cu caramida si sa il reconstruiesti cu incredere, iti pun doar sa ai grija pe timpul sarcinii, la ce te gandesti si ce faci, poti dauna sarcinii. Nu toti barbatii sunt la fel! Asa cum nici tu nu faci ciorba si tocanita in aceasi oala, asa nici lumea nu e la fel, este diferita. Conteaza cum iti cresti tu copilul, daca stii cum sa il educi si sa il cresti frumos, nu va deveni ca barbatii din familia ta. Fruntea sus, ai o putere in tine care necesita descoperita! Ai grija de tine si de fata si bebele ce se va naste…:* Sarcina usoara!

Draga mea, exceptind istoriile cu abuzurile sexuale, am crezut ca vrei sa faci publica pvestea mea de viata! Am trait ca tine; am fost ca tine – iar acum, precum ai sa vezi, dau lectii despre fericire(a pe care eu insami o traiesc, ca stare permanenta de a fi). Antevorbitoarele mele au dreptate. E necesar un proces transformational lungut si complet, pentru ca lucrurile sa ajunga in alta extrema. Ce pot eu sa-ti spun – este ca SE POATE. Nu doar sa dregi, pe ici, colo, cite ceva, ci sa schimbi totul – CU TOTUL. Iti sugerez sa-ti faci timp, intr-o zi, sa urmaresti inregistrarea video de pe www.facebook.com/Cristina.H.B.Docan – ca punct de pornire. Pentru ca tot avem o parte din istoria vietii comparabila (si nu numai din acest motiv), iti sugerez sa citesti “Calatoria fericirii”. In acest fel, parte din procesul vindecarii il vei parcurge “de una singura”. Pentru restul… Sint recunoscatoare pentru abilitatile pe care le am, sa te pot ajuta sa “aduci la zero” orice ramine de rezolvat. Orice frica a prezentului, orice amintire dureroasa a trecutului. Pas cu pas. Pina si un drum de 1000 de mile – incepe tot cu un singur pas. Trebuie doar sa decizi in sensul acesta – si, precum vezi, din acest moment, totul tine de decizia ta de a purcede la drum. Sa mergi cu bine!

buna .E dureros sa treci prin asa ceva,incearca sa ierti si sa uiti aceasta poveste din viata ta ,pentru ca in timp ai sa te imbolnavesti pe parta dreapta a corpului .Cele mai mari afectiuni vor fi pe plan hormonal .Incearca sa ierti ,sa iubesti pe cei din jurul tau ,daca tie frica iarta i ,apoi ignora aceste persoane ,prin a te indeparta de ei .Din pacate astfel deoameni se schimba foate greu .IERTARE si IUBIRE !Dumnezeu sa ti dea puterea sa ierti sa iubesti si sa te iubesti pe tine mai mult .Sa iubesti copilul nenascut de acum si mai departe si nu o sa fie probleme cu el .Frica nu e buna .DUMNEZEU SA TE BINECUVINTEZE!

Cred că dacă aţi înţelege cel puţin în linii mari ce s-a întâmplat cu fiecare actor din această dramă pe care aţi trăit-o, v-ar aduce multă uşurare. Adică de ce a acţionat tocmai în acel fel şi nu în altul, de ce au fost spuse anumite lucruri.Psihoterapeutul Feldmar afirmă că suntem cu toţii într-o stare de hipnoză şi trebuie să învingem nişte forţe teribile:
“Suntem cu toţii într-o stare de hipnoză şi dintre toate stările de conştiinţă posibile, noi gândim doar în una singură. Aceasta este linia pe care o considerăm normală şi prin care ne simţim bine, dacă nu ne abatem de la ea. Dacă din întâmplare, deviem un pas într-o altă direcţie, intrăm în panică şi-i înfricoşăm pe cei din jur. Pentru că în momentul abandonarii acestei realităţi, în acord cu restul lumii se declanşează forţe colosale.” Citeşte mai mult http://tinyurl.com/pkrl9eo

Eu de ex. am avut cu mult timp în urmă o perioadă de vreo câteva luni, din care 2 săptămâni acute, şi m-aş putea regăsi foarte bine în poziţia unchiului dvs. Concret:

“Ryback20, a studiat în mod special eficacitatea Naltrexonului în reducerea excitaţiei sexuale şi hipersexualităţii la adolescenţii condamnaţi pentru infracţiuni incluzând violuri, bestialitate şi pedofilie. În timp ce au primit doze între 100 şi 200 mg/zi, cei mai mulţi participanţi au descris scăderi ale excitaţiei sexuale, masturbare şi fantezii sexuale şi de asemeni un control îmbunătăţit asupra propriilor porniri.20. Citând dovezi din studii pe şobolani, Ryback subliniază rolul interactiv al CPF între sistemele dopaminergic şi opioid, concluzionând că “un anumit nivel endogen opioid pare a fi crucial pentru excitaţia şi activitatea sexuală.”20. ”

Citeşte mai mult: http://wp.me/p48646-1N

Cine ştie, aş fi putut ajunge chiar la puşcărie sau la spitalul 9… dar nu a mai fost cazul. Atunci am fost prăbuşit câteva zile când m-am gândit la ce era să se întâmple, dar am găsit cauza, iar adevărul m-a eliberat de orice sentiment de vină. Aici am dat mai multe detalii. http://tinyurl.com/oeaaue6Ca să trag linie: când priviţi marea de oamenii pot fi văzuţi ca nişte roboţi care au ca principale scopuri supravieţuirea şi perpetuarea speciei, iar sistemul opioid şi cel dopaminergic sunt baza neurologică pentru toate aceste comportamente. Însă sunt foarte mulţi factori care se pot infiltra şi corupe aceste mecanisme înnăscute, caz în care nu mai ai cum să fii tu însuţi. Mă refer la paraziţi infecţioşi, droguri, toxicitatea metalelor grele, consum de alcool, opioizi alimentari etc. Fiecare cu efectele lor specifice. Practic nu există liber arbitru.

Ar trebui citite comentariile din fiecare link postat, chiar şi de mai multe ori în următoarele zile sau luni. În paralel testaţi personal ce înseamnă viaţă sănătoasă (trebuie să vă documentaţi personal şi să puneţi în aplicare după posibilităţi) şi teoretic ar trebui să experimentaţi mai puţine stări de angoasă, amintiri neplăcute, gânduri obsesive. Pot fi încercate şi suplimente de calitate alese de cineva care se pricepe.

Cu siguranţă că asta nu e tot, sunt documentare şi cărţi care ar merita citite. Sau un psihoterapeut care ar putea oferi o nouă viziune.

Sănătate maximă

E important sa nu trasmiteti scenariul din barbatii familiei dvs catre nou-nascut. Frica de respingere este una intemeiata.. caci mama poate sa distanteze copilul, prin gestica si mimica, trasmitand acestuia injunctii de tipul “nu exista”, sau “nu te apropia”. Ceea ce dvs. vi s-a intamplat pare a fii un blestem… insa e important sa stitzi cum anume “atragetzi” sau a-ti “atras” aceste evenimente in sfera dvs. Casatoria se pare ca a fost elementul ce a pus capat blestemului… dar e posibil sa ma insel (a nu se considera blestemul ca fiind un blestem autentic, ci un driver psihologic de comportament de’al dvs, in relatie cu barbatii). Dk gasiti pe cineva cu care sa faceti sedinte de psihoterapie de tipul Analiza Tranzactionala (ii gasiti pe www.arat.ro), sau aveti curiozitatea sa cititi despre decizile scenariale .. cum ar fii Eric Berne – Ce spui dupa Buna Ziua / ar ajuta…

Mesaj:
Buna ziua, Ma numesc Elisabeta,am un baiat de 16ani si un baiat de 7 ani. Cel de 7 ani este clasa pregatitoare. La gradinita a fost la mine in grupa,eu fiind educatoare. Problema este ca dupa vacanta de iarna refuza sa mai mearga la scoala. Am incercat sa gasesc problema prin eliminarea anumitor cauze. Nu a fost agresat, nimeni nu i-a facut nimic cate sa-l determine sa refuze sc. Nu stiu care este motivul si ma ingrijoreaza. Va rog sa ma ajutati,daca se poate pe email: elisabeta.dutu@yahoo.com. Multumesc mult! Va voi raspunde la intrebari pe mail. Cu respect!

Imi poate spune si mie cineva ce inseamna pozitia inghemuit, stand in sezut, si legananandu-se?!

de obicei, regresia la forma fetala

nu are legatura cu leganatul

leganatul e optional

Conform medicinii traditionale chineze pozitia stand pe vine cu corpul ghemuit intareste energia Rinichiului.

colega Nicoleta… poti fi mai explicita? ai un caz in mod sepcial sau era o discutie academica?

caz

este un caz, in care persoana se aseaza in fund, uneori intrun colt si se leagana…si adesea iese repede din transa aceea si alteori persista…

ai cumva o anamneza?

nu am facuto.

hmmm stiu ca se crede vinovata pentru tot, si atunci cand intra intro stare depresiva sau de tristete…ia postura aceasta…hmm mi.a povestit o fata pe net vorbeam cu ea

deci regreseaza pana in acel punct cand este trista… indreapt-o catre un terapeut, cel mai eficient

necesita si tratament psihiatric? pentru ca orice as discuta nu rezolvi nimic… si intra foarte des, nu prea doarme si are ganduri destul de pesimiste. i.am recomandat terapie…dar nu i.am zis si de cel psihiatric

de cat timp este depresiva?

cam de ceva ani

din cate imi aduc eu aminte depresia este diagnosticata psihiatric dupa 6 luni de la instalarea simptomelor… deci ar fi bine sa o vada un psihiatru, dupa parerea mea

daca ii este mai confortabil, si este din Bucuresti, ii stam la dispozitie www.cmibotezat.ro

eu de cand vorbesc cu ea…are aceste simptome de mai bine de peste 6 luni

nu este din bucuresti. multumesc frumos

oricum… macar un consult psihaitric ar fi indicat, dupa care te mai poti consulta cu noi daca doresti

multumesc frumos

auzi-ti da un medic psihiatru bun in constanta ma puteti ajuta? poate rezolv ….eu nu sunt de aici si nu prea stiu…

eu cred ca orice medic psihiatru mai cun experienta o poate sfatui, nu este neaparat nevoie de recomandare

hmm ok…nu de asta…da in ziua de azi nu prea am incredere pentru ca am patit ceva chestii si de atunci is precauta

de acord… dar nu trebuie sa fim paranoici … cel mai bun sfat este sa te duci la unul sau mai multi specialisti atunci cand ai o problema si sa vezi ce iti zic… si cum te simti in relatie cu ei…

Mesaj:
Salut!Sunt Bogdan.De vreo 5-6 ani,parintii mei se cearta,iar pe mine m-a afectat la invatatura,uneori devin agresiv…Cum ma pot linisti???

Bogdan, mi-ar fi de folos sa stiu cati ani ai. Inevitabil, locuind cu 2 adulti care se cearta incontinuu, auzindu-i si vazandu-i zi de zi, ti se imprima, ca stare psihica, o tensiune… Ai incercat sa le comunici acest lucru parintilor tai? Incearca sa le spui sincer si pasnic ca esti afectat de neintelegerile dintre ei…

Te poti linisti daca iti dai seama ca cearta lor nu are legatura cu tine. Indiferent cat de mult se cearta pe tine te iubesc in continuare ( chiar daca, poate, in momentul asta, nu iti mai arata, fiind procupati cu problemele dintre ei doi). Orice s-ar intampla, fie ca reusesc sa se inteleaga, fie ca ajung la despartire, tu in continuare vei avea doi parinti care iti vor binele. Poti, totusi, sa le ceri sa te protejeze evitand sa mai discute de fata cu tine.