Mesaj:

Am o fata de 25 de ani, a terminat Dreptul si nu vrea sa lucreze, sa se sfatuiasca cu noi, nu vrea sa invete ca sa reusesca la examen, raspunsul ei la intrebarea ce vrea sa faca: NU STIU. CE pot eu sa fac??

Sa incercati sa comunicati poate mai eficient. Dialogul mama-fiica este unul din cele mai profunde posibil (va simt ca fiind mama fetei). … Poate are nevoie de o pauza, de limpezime. Lasti-o sa-si revina o perioada. Daca puteti. E un copil-actual adult care a performat. Cu blandete …

Mesaj:

Buna! Ma numesc Diana. Am 20 de ani, am terminat clasa a 11-a si am venit in Italia la mama, cu gandul ca voi sta un an si ma voi reintoarce in tara sa-mi termin ultimul an, dar nu a fost asa. Nu regret aceasta decizie. Intotdeauna am fost o persoana care a decis singura pentru ea, am ascultat sfaturile celor din jur, dar deciziile au fost in totalitate ale mele. In acesti doi ani de cand am venit in Italia, am cunoscut un barbat cu 24 ani mai mare decat mine, ne-am placut, ne-am iubit (cred ca inca ne iubim) de unde a luat nastere un baietel acum patru luni. Pe aceasta cale sunt cea mai fericita femeie. Doar ca usor usor s-a schimbat aproape totul in vietile noastre. Eu am muncit pana in luna a 6-a de sarcina, eram o persoana activa, care avea un program, veneam de la munca, imi faceam treburile in casa, preparam cina, vreau sa zic ca aveam o rutina zilnica. De cand a luat nastere scumpul meu bebe, sotul meu munceste din ce mai mult, nu mai mancam impreuna, pleaca dimineata si vine noaptea, este adevarat ca imi spune sa merg cu el, dar eu nu simt nevoia sa stau in compania altor persoane. Am ajuns intr-un punct in care, chiar daca nu greseste, ma cert cu el, cand greseste este si mai rau. Ma simt singura, cateodata ma gandesc ca daca nu as mai fi, poate ar fi mai bine. Sunt si geloasa pe deasupra. Ma enervez din aproape orice. Simt ca nu am comunica, ca nimeni nu ma intelege, ca sunt singura. As vrea sa ma despart, dar dupa ma gandesc ca daca el nu are nicio vina, de ce sa creasca un copil fara tata?… Am o multime de intrebari si cel mai rau este ca nu am niciun raspuns. Inteleg situatia si as face orice sa o depasesc, dar nu stiu cum. Plang fara motiv, ma enervez fara motiv. Ce as putea sa fac?

sunt semne de depresie post-partum… contactati un psihiatru si un psihoterapeut… se poate stabiliza totul cu ajutor profesional

Emotiile pozitive sunt o alegere. Alege sa iesi, sa creezi contexte in care poti experimenta emotiile pozitive, chiar daca la inceput nu te simti confortabil… Pentru mai multe detalii te astept pe www.atelierecumaniere.ro. la sectiunea consiliere online gratuita.

Ceea ce descrii tu Diana par a fi simptome de depresie postpartum. 1 din 8 femei (spun statisticile) se intalnesc cu un astfel de episod, deci nu esti singura. La o cautare dupa "forum depresie postpartum" am gasit cateva pagini cu discutii intre proaspete mamici despre cum au gestionat situatia. Nu ar strica sa citesti un pic ce scriu ele. Vei vedea ca seamana cu ce descrii tu. Daca te simti confortabil poti chiar sa intri in vorba. In rest vorbeste cu partenerul tau despre ce simti, nu te izola, cere si accepta ajutorul celorlalti (familie, prieteni). Vei vedea cat de multi iti vor sari in ajutor. Nu te simti jenata sau vinovata pentru ceea ce simti sau nu simti. Societatea ne invata de multe ori ca o proaspata mamica sare in sus de fericire din momentul in care isi cunoaste copilul. Nu intotdeauna se intampla asa si nu pentru ca nu si-ar dori ci din pricina tulburarilor hormonale bruste, a oboselii, a nevoii de a se ajusta la statutul de mama care implica si o teama de necunoscut. Eu iti recomand sa consulti un psihoterapeut. Te va ajuta sa treci mai usor. Daca te simti mai confortabil cu un psihoterapeut roman, tu fiind in Italia inteleg, poti beneficia de sedinte online pe skype sau ym. Imi mai poti scrie in privat daca vrei. Iti doresc sa-ti fie bine. Tine-ne la curent

Da, seamana a depresie postpartum. Discutati cu un specialist si comunicati mai mult cu sotul, cat si cu cei din jur.

Mesaj:

Buna ziua ! Sunt baiat, am 19 ani jumatate, sunt anul I la facultate si am prietena de 1 an, pana acuma parintii m-au lasat sa dorm la ea doar de 2 ori si nici atunci nu le-a convenit. Le-am mai cerut sa ma lase sa dorm si tot imi spun : ,,Te-ai casatorit cu ea sa dormi la ea? Daca vrei mutati-va impreuna si vedeti cum va descurcati". Tot imi spun ca atat timp cat stau la ei in casa si ei imi dau bani, eu trebuie sa fac ce vor ei. Mie nu mi se pare normal sa doreasca sa imi controleze viata. Ce as putea sa fac? Chiar mi-as dori sa ma lase sa dorm la prietena mea si sa vin la ce ora vreau eu acasa, dar ei tot acelasi lucru imi repeta : ,,stai pe banii nostrii, fa ce spunem noi, daca nu respecti poti sa faci ce vrei, dar nu mai primesti bani de la noi". Vreau sa mentionez ca nu fumez, nu is genul sa ma imbat, am luat bacul cu 8.60 si chiar ma tin de facultate. Nu stiu ce sa fac sa am libertatea de care am nevoie. Va multumesc anticipat !

Implica-te in propria ta viata! I-ati o slujba de noapte spre exemplu…Implica-te in proiectele scolare, angajaza-te in cadrul facultatii ca preparator (cred ca asa ii zice), urmareste totate bursele care apar si incearca sa le accesezi… Da ore elevilor de liceu… Sunt exemple de ce ai putea face… Nu va fi usor, dar vei incepe sa stai pe picioarele tale, chiar daca va fi greu sa-ti castigi propria independenta financiara! Evident vor veni si mai multe responsabilitati, dar asa iti vei asuma propria ta existenta! Si atunci poti sa-ti asumi si propria viata afectiva neingradit! E greu? e usor? DA! Iar parintii tai vor vedea asta si fii sigur ca te vor sustine!

asta ar putea fi o solutie de moment, dar nu cred ca rezolva problema de fond si, anume, nevoia lor de a te infantiliza si a te controla. ma gandesc, oare, ce ai putea tu sa faci ca sa nu te mai lasi controlat?… in situatia asta, tranzactia lor este de tip parinte (critic) – copil (acestea fiind 2 ipostaze diferite ale psihicului, nu se refera la prsoanele concrete); eu cred ca daca nu abordezi o comunicare de la adult la adult, vor gasi mereu alte si alte metode de a face acelasi lucru… alte idei, colegii?

E foarte adevarat comunicarea e esentiala. Dar pana se ajunge la o comunicare care sa tansceanda infantilizarea de care amintea Mirka, actiunea e cea mai buna! Intotdeauna e mai usor sa demonstrezi ca esti matur prin fapte nu prin vorbe! Eu am 44 de ani si inca parintii mei nu au depasit infantilizarea amintita mai sus! Chiar daca ei tot asa sunt, actiunile mele de a fi pe picioarele mele, inca de la varsta ta m-au facut independent si liber… Si nu trebuie sa demonstrezi nimanui nimic! Doar tu ai nevoie sa stii ca poti fi cum vrei tu!

gaseste-ti un serviciu ,treci la fara frecventa la facultate ,muta-te la prietena ta si ncearca sa traiesti din banii tai…ai sa vezi ce repede ai sa alergi inapoi acasa singur….

Probabil Doamna Tataru vorbeste din propria experienta. Eu cred ca "actiunea este mai buna decat inactiunea"! Cu siguranta nu e infailibila actiunea. Poti sa si gresesti… Dar macar poti invata din greseli. Inactiunea si victimizarea nu te invata insa nimic! Insa actiunea aduce dupa ea curaj si responsabilitate si in plus te va face sa te simti viu sibine ancorat in propria-ti viata!

Atata timp cat stai la parintii tai si pe banii lor ei detin controlul si nu prea ai multe de comentat. Poti fi liber sa faci ce si cum vrei cu viata ta doar din momentul castigarii independentei financiare si autofinantarii totale. Cauta solutii…

Din dorinta de a iti face un bine, parintii tai ti-au construit o colivie de aur. Din punctul meu de vedere, problema nu consta numai in faptul ca nu te lasa ci in faptul ca ajuns la 19 ani iti pui problema in acesti termeni, avand cumva un rol pasiv in a-ti exercita libertatea. Amenintarile in privinta banilor sunt intr-o anumita masura o forma de manipulare si santaj. Ce face diferenta la nivelul personalitatii tale intre a-ti permite sa fii liber in privinta propriilor alegeri si a nu face acest lucru?

poate ca pentru inceput, cea mai logica solutie este cea a ‘linistirii apelor’. Familia este familie , cu tot respectul pt prietena dvs., cu toate ‘nabadaile’ care apar in aceasta institutie. Va recomand cateva discutii/consilieri pe aceasta tema cu un psiholog

E posibil ca parintilor tai sa le fie greu sa vada ca ai crescut. Nu stiu cat de mult vorbesti cu ei referitor la viata ta, trairile tale, dorintele tale, in afara celor educationale. Te incurajez sa cauti puntea de legatura pentru a comunica mai mult cu parintii tai. Sunt sigura ca te vei descurca foarte bine!

Aici e o coalitie. Parintii care spun "iubeste-ne numai pe noi … noi te-am facut … respecta-ne … las-o pe aia … noi, noi si numai NOI, tu nu ai voie/dreptul/ bla-bla-bla…". Dificil de gestionat. Eu as incerca sa vorbesc cu fiecare parinte separat. Asa, de la inima la inima, ca de la fiu la tata, ca de la fiu la mama. Succes!

Mesaj:

Buna. Eu nunt mada, am 23 de ani si am un baietel de 4 anisori. M-am despartit de tatal sau cand avea 1 an si 7 luni. Acesta de atunci il ia din doua in doua saptamani la domiciliu acestuia. Eu m-am recasatorit… Vopilul sta cu mine, sotul meu este atasat de copil. Chiar cel mic il striga tati… Ii ofera pe plan material o pozitie mai buna decat tatal natural, insa acesta doreste sa petreaca mai mult timp cu tatal sau… Vopilu plange ca vrea sa stea acolo. Nu stiu cum sa procedez? Imi iubesc copilul si nu vreau sa se indeparteze. ASTEPT RASPUNS… MULTUMESC

Lasati vopilu sa stea mai mult cu tatal sau natural si incercati sa aflati daca si lui i se pare la fel de roz conjunctura cu noul sau tata ca si dvs. Ceva imi spune ca exista o competitie intre dvs si tatal sau natural pentru dragostea copilului, poate ma insel.

Ce poate fi mai natural decat dragostea de mama!? La fel de naturala este si a tatalui fata de copilul sau. Iar, la fel de naturala este si dragostea unui barbat fata de copii, in cazul de fata a actualului dvs sot, dragoste care se revarsa neconditionat asupra copilului. Sper! . Pana aici totul este perfect. Este normal ca cel mic sa-si doresca prezenta tatalui, chiar daca acesta nu ii poate oferi decat dragoste. Sunteti femeie si mama. Intuitia va spune ca de fapt nimic nu e rau in asta, insa doriti ceea ce este CEL mai bine pentru copil. Este iubit de doi barbati adulti. Excelent! Doreste sa petreaca mult timp cu tatal. Nu le ingraditi bucuria. Actualul sot il iubeste!? Minunat, e un lucru rar. Va iubiti copilul!? Iubiti-l si lasati sa fie iubit.

Mesaj:

Ma simt nelinistita, parca am un ghem in stomac. Tot ce face el mi se pare gresit si nu inteleg, ce este gresit?

sfat: sedinte de psihoterapie pentru a explora

Nu toata lumea are bani de terapie!

ok… este bine ca nu toata lumea si are nevoie de terapie … noi nu recomandam psihoterapie doar de dragul meseriei practicate… daca ne neglijam starea sanatatii toti ajungem din ceea ce credem ca e rau… in ceva si mai rau (de obicei). In afara de asta, in psihoterapie se si negociaza frecventa si tariful, tocmai pentru a-l ajuta pe cel la nevoie. Ma puteti contacta daca sunteti interesata

Ti-ai pierdut bucuria. Daca ti se pare gresit probabil ca si e. Mie imi suna a relatie consumata si frica de a-i da drumul.

Botezat Radu atunci n-ar mai trebui să existe "Intreaba Terapeutul Online!"

cred ca ar fi totusi mai util, in general pe grupul asta, sa ni se ofere mai multe detalii… poate daca ar exista un fel de ‘fisa tip’ pe care sa o completeze solicitantul? ce zic moderatorii?

Mesaj:

Copil hipertensiv de 14 ani se trezeste brusc cu dureri de cap, stari de voma si frisoane, tensiune surprinzator de mica, el urmand un tratament cu 5 mg enap pentru tensiune, tensiunea de 8 cu 6 in aceasta dimineata, usoara viroza. Sfaturi?

Copilul nu se simte iubit si nici nu crede ca merita sa fie iubit. Nu se simte in siguranta in mediul lui. Eu recomand psihoterapie de familie.

Nu strica o discutie cu un medic si un ekg 24h. (parere neavizata)

Buna ziua. Sunt bulimica de aproximativ 2 ani, am facut si 3 luni de terapie, iar luna trecuta am fost la ginecolog pentru ca nu mai aveam menstruatie. In urma consultului am fost diagnosticata cu ovare micropolichistice. Intrebarea mea este: cu ce sa inlocuiesc mancarea ca sa acopar golul, vidul acela pe care il resimt atunci cand se declanseaza crizele bulimice? Ce functioneaza cel mai bine? Am incercat sa fac sport, dar cand toate duc spre slabire, parca imi intretin obsesia si nu ma lasa sa scap de ea. Multumesc anticipat!

Trebuie tratata dependenta de mancare, daca o inlocuiti cu altceva nu faceti decat sa creati o alta dependenta. Schimbati terapeutul cu o persoana in care sa aveti incredere ca va poate ajuta. Succes!

Dorim sa va ducem in atentie cazul doamnei Madalina din Bucuresti, care ne-a sunat de repetate ori pentru a-i recomanda un parapsiholog sau hipnoterapeut (sau orice ar putea-o ajuta), in vederea ameliorarii/rezolvarii starii de sanatate.Detalii:
- 35 de ani, casatorita de 4 ani (imi cunosc sotul de 10 ani)
- acum 2 ani am fost diagnosticata cu tulburare bipolara de un medic psihiatru din Bucuresti
- mi s-a spus ca este ereditar
- mama sufera de aceeasi boala, dar este mult mai bine (face treaba, merge la piata, spala, se uita la televizor, ia tratament si este foarte bine)
- sotul m-a parasit (dupa repetate incercari de a-mi ramane alaturi)
- actualmente locuiesc cu parintii mei
- am episoade depresive de 2 ani (zilnic)
- iau medicamente: lucetam, seroquelle, anxiar, rivotril, orfiril (zilnic, dimineata, pranz si seara)
- nu vad nicio imbunatatire
- stau foarte mult in pat
- am pierderi de memorie
- lipsa de activitate
- ma scol foarte ametita, parca sunt drogata de la medicamente
- ma uit pe pereti, stau in balcon, fumez si beau cafea
- ma comport ca un copil de 3 ani, ma tin numai dupa mama si tata (daca pleaca ei, merg si eu, daca dorm ei dorm si eu, daca pleaca in vecini sau la piata plec si eu dupa ei etc.)
- parca nu am vointa proprie, personalitate
- nu citesc, nu ma uit la televizor, nu ma plimb, nu ies afara singura din casa, nu nimic…Daca cineva poata sa o ajute pe Madalina, va rugam sa o contactati la numarul de telefon 0768.344.717Va multumim!

este posibil ca tratamentul sa nu ii fie reglat cum ar trebui… o putem ajuta, conditia este sa ajunga la cabinetul nostru… date la www.cmibotezat.ro

terapia medicamentoasa fara consiliere psihologica nu schimba nimic, pe termen lung, in viata individului. medicamentele sunt precum capacul unei oale sub presiune – nu-ti permit sa exteriorizezi suferinta interioara – iar in procesul vindecarii, exteriorizarea/chatarsis-ul este una dintre etape… psihoterapeutul are rolul de a insoti si ghida persoana, care vine in terapie, in recuperarea sanatatii mintale

oferim si servicii de consiliere si/sau psihoterapie

Exista un forum al bipolarilor pe ro.medic, unde ar putea sa intre in contact cu alti oameni care au trecut prin asta. Multa sanatate!

Da, numai parapsihologie nu ii trebuie… O colaborare cu un medic psihiatru si cu un psihoterapeut e mult mai indicata.

poate un alt psihiatru, as adauga la cele scrise de Catalin Lazar

Alina Martin: pe forumul mentionat sunt diversi spalati pe creier care o sa impinga incet si sigur spre prapastie. Au fost indoctrinati la randul lor de catre alti oameni ‘saritori’, iar cei care au renuntat sa mai scrie, deja scutura din cap si si se uita in gol cu o privire lipsita de expresie

Buna Ziua, imi poate recomanda cineva un medic neurochirurg bun din Cluj Napoca pt o hernie de disc? Multumesc

De citit si aici http://www.cristianmargarit.ro/2009/11/jurnalul-meu/aproape-am-invins

Mesaj:Buna ziua! Ce inseamna ceruplasmina 7 la varsta de 11 ani? Va multumesc.!

S.C.

http://www.sfatulmedicului.ro/analize/ceruloplasmina-sange_55