Mesaj:
Buna ziua. Ma numesc Angela,am 39 ani, sunt casatorita de 17 ani, am doi copii.Inca de la inceput sotul meu s-a comportat f urat cu mine.M-a agresat si fizic si psihic.Mentalitatea de atunci, educatia, religia, ma opreau sa ma despart de el, de fapt nici nu-mi trecea prin cap, aveam impresia ca odata maritata, nu se mai poate face nimic…”ce zice neamu’,rad vacinii”Am sperat ca nasterea copiilor il va schimba, lucru care nu s-a intamplat.Imi era rusine sa le povestesc apropiatilor mei despre comportamentul lui fata de mine.I-am spus odata ca ii povestesc mamei lui de felul cum se poarta cu mine si m-a agresat fizic..”sa-mi piara cheful sa-i mai povestesc mamei”.M-am inchis in mine,cand ne intalneam cu prietenii nu rata ocazia sa ma jigneasca, se imbata, se contrazicea cu cei din jur si isi varsa nervii pe mine, cand ajungeam acasa. Eu eram vinovata pentru toate neplacerile lui, nu mai stia unde isi pune lucrurile si…binenteles ca tot eu eram vinovata.Am trait intr-un conti
nuu stres, abea asteptam sa plece la munca, sa stau linistita. In legatura cu relatiile intime…dezastru, in sensul ca o lua ca pe ceva mecanic, fara preludiu, fara afectiune,ba mai mult, cateodata imi ordona!Nu comunica cu mine, mereu era bosumflat, iritat,il deranja orice, se lua si de micile mele bucurii…ca-mi taie florile din gradina, ca-mi arde goblenurile care le coseam, etc. De multe ori am dorit sa mor…se imbata f des si trebuia sa ma ascund prin fundul curtii, sa scap de el. Copii nu aveau voie sa planga, de cele mai multe ori ma speriam de reactia lui, nicidecum de ce plange copilul…Acum 2 ani am cunoscut la servici un barbat,in compania caruia ma simteam minunat.Am avut mai intai o relatie platonica, avand remuscari fata de sotul meu, daca il inselam.Inevitabilul s-a produs, sotul mi-a gasit niste mesaje, nu compromitatoare, dar suficient sa-si dea seama ce se intampla. De atunci s-a schimbat f mult, a recunoscut ca s-a purtat urat cu mine, invocand ca “ar
fi avut farmece facute”. Nu a mai dat in mine,ca inainte, in schimb,a inceput sa ma priveze de libertate, ma controleaza la fiecare pas, ma tereoriza cu telefoane, ma urmareste cu masina pe strazi, la munca,la prieteni,isi face tot felul de scenarii pe care mi le arunca in fata. Nu pot sa plec decat prin apropiere, cu unul din copii si tot ma acuza ca ma intalnesc cu un barbat.Relatia cu acel barbat s-a intrerupt, din cauza ca nu avem cum sa ne intalnim…si concluzia este ca, indiferent daca o sa reiau relatia cu acel barbat sau nu, nu pot sa mai convietuiesc cu sotul meu,toti cei din jur au aflat ce se intampla cu mine si nu mai am motive sa stau cu el..de gura lumii.Acum gandesc alftfel, imi pare rau ca am pierdut atatia ani, langa un om,care nu mi-a oferit nici o satisfactie in viata, pe nici un plan. I-am spus ca vreau sa divortam si nu vrea sub nici o forma sa accepte, ma tine in continuare langa el cu tot felul de amenintari, ca ma face sa-mi pierd serviciul, ca arde casa, ca ma omoara pe mine, ca se omoara el, sa-l am pe constiinta…acum a inceput sa ma imbratiseze, sa ma mangaie si nu suport, e prea tarziu…Intrebarea mea este…Sunt vinovata ca m-am indragostit de colegul meu? Sunt vinovata ca am vrut sa traiesc o dragoste adevarata? Sunt vinovata ca vreau sa divortez? Mentionez ca nu mai sunt in relatie cu acel barbat si nu am sperat niciodata ca voi avea un viitor cu el, deoarece este mai mic cu 8 ani si va trebui sa-si intemeieze o familie , sa aiba copii, eu am deja 2 si altii nu mai fac. Deci concluzia este ca nu vreau sa divortez ca sa fiu cu acel barbat, ci pentru ca nu mai suport tratamentele sotului meu.

IMPORTANT E CE VREI TU. DACA ESTI HOTARITA SA FACI PRIMUL PAS .IAR DACA TE MAI AMENINTA EXZISTA POLITIE

Aveţi dreptul să alegeţi ce e mai bine pentru dvs.

zic sa luati in calcul ca s-ar putea sa fitzi casatorita cu un psihopat …capabil sa puna in practica acele amenintari! Incercati sa obtineti o consiliere juridica si psihologica, despre cum sa va indepartati de langa acest om…fara a se ajunge la tragedii!

Sunt multe femei care trec prin ceea ce ati trecut dvs. Atunci cand cutitul ajunge la os acestea cauta solutii. MERITATI TOT CEEA CE VA DORITI. Cautati ajutor la un psihoterapeut astfel procesul vindecarii este mai usor. Succes!

nu aveti de ce sa va simtiti vinovata pt dorinta de a va feri de rau… este ca si cum m-as simti vinovat pt ca nu stau cu mana in foc. Vorbiti cu un avocat si vedeti exact ce este de facut, Nu stiu daca in Asistenta Sociala nu exista programe de protectie pt asemenea situatii. Daca sotul dvs este un pericol pt sine si pt cei din jur, atunci puteti interveni legal (politie) cu prima ‘ocazie’, avocatul va poate explica mult mai bine. Succes!

fiecare are dreptul la o viata linistitia ,iar acea viata ne o cladim noi,!!

alegerea pe care vreti sa o faceti ptr linistea si pacea sufleteasca atat pentru dumneavoastra cat si pentru copii va fi o alegere buna dar trebuie sa vina din interiorul dumneavoastra,nimeni nu trebuie sa sufere sa fie agresat fizic si psihic iar acei copii nu au nici o vina, ca sa fie traumatizati si agresati,ca mama ganditiva la copii dumneavoastra si restul vine de la sine toti avem dreptul la viata.