Mesaj:
O amintire ce mi-a ramas bine intiparita in minte este accea ca intr-o noapte m-am trezit brusc, si am vazut lumina aprinsa pe hol. Eram mica, aveam in jur de 9 ani. M-am ridicat repede din pat si m-am dus sa vad ce se intampla. Bunicul meu a fost gasit fara puls, cazut pe hol. A fost duc in camera lui de catre tatal meu care lucreaza in cadrul spitalului, si l-a facut sa isi revina. De atunci, cand ma trezesc noaptea si vad lumina aprinsa pe hol, incep sa tremur si mi se pune un nod in gat. Bunicii mei, in special bunica, a avut nevoie de multe ori de salvare. Si asta si-a pus amprenta asupra mea, intr-un mod negativ.
Sunt o persoana inalta. Am 175 cm. La scoala, ma refer in clasele generale, toti colegii isi bateau joc de mine datorita acestui aspect; eram data la o parte, eram "invizibila" ca sa spun asa. Asta m-a marcat foarte tare, si, odata intrand la liceu, am decis sa nu ma mai las calcata in picioare de colegi sau prieteni. Am reusit sa fac acest lucru, si acum ma simt mai bine.
Relatiile mele de prietenie? In primul rand, eu nu prea am prieteni. Ii pot numara pe degetele de la o mana. Restul, sunt doar amici, cunostiinte, cu care doar ma salut pe strada. Sunt o persoana retrasa, calma, care raspunde doar cand e intrebata. Nu sunt genul care sa ma bag in vorbe cu toata lumea. In schimb, sunt un bun ascultator.
Viata sexuala mi-am inceput-o acum un an, la varsta de 16 ani, cu persoana iubita. Profitam aproape mereu daca eram singuri.
Desi sunt minora, evident ca nu sunt casatorita. Insa mi-as fii dorit sa se ajunga pana acolo, cu persoana iubita, singurul baiat ce l-am iubit cu adevarat. Prietenul meu este dependent de etnobotanice. La inceputul relatiei, stiam ce fel de baiat este. Nu m-a deranjat, din contra : parca il iubeam si mai mult ca este genul de baiat rau. Mereu am fost atrasa de tot ce inseamna ilegal sau interzis. Tocmai de aceea, am incercat si eu din acele substante. Nu mi-a placut senzatia, asa ca nu am mai consumat. El este genul de baiat gagicar, ce le putea avea pe toate fetele la degetul mic. Spre surprinderea tuturor, eu am inceput prima conversatie cu el, si asa a inceput totul. Acum insa, dupa o relatie de 2 ani cu aceasta persoana, relatia noastra s-a rupt din cauza dependentei lui, mai exact ma legam tot timpul de el ca iese prea mult in oras cu baietii , si ca el consuma mult. Totul s-a sfarsit, el pentru mine imi era iubit, cel mai bun prieten, frate, tata. Odata ce l-am pierdut, am pierdut totul, si nu pot sa fac nimic in privinta asta.
O singura data am fost in sectia de politite, pentru faptul ca prietenul meu s-a enervat foarte tare, si in timp ce conducea, a incercat sa faca o smecherie, si am tamponat o masina parcata.
Fratele meu, care este la facultate (acuma a terminat anul I), fiind mai mereu plecat la facultate in alt oras, odata cu venirea lui acasa eu ma simt data la o parte, mama mea mereu ii ia apararea, bunica mea e mereu dupa el sa vada daca nu ii lipseste nimic. Eu insa, nu sunt intrebata nimic, pur si simplu ma simt inexistenta cand e fratele meu acasa. Asta e unul dintre marile motive pentru care ies in oras, sau doar sa ma plimb cu cainele meu. De tatal meu imi este frica, nu vorbesc foarte des cu el. De ce? Nu stiu. Imi este frica sa il intreb daca ma lasa sa ies.Nu pentru ca raspunsul ar putea fii unul negativ, ci pentru ca imi este oarecum jena, rusine, groaza, frica. Cu mama mea refuz sa vorbesc despre unele probleme, pentru ca intr-un fel nu vreau sa o ingreunez si cu problemele meele, dar si pentru ca niciodata nu am fost deschisa cu ea.
In prezent, simt nevoia sa imi tai venele. Am mai facut-o, si simt nevoia sa o fac. Din ce cauza? Pentru ca iubitul meu nu mai este aici, langa mine, si ca m-a parasit. Simt ca nu mai am aer, ca nu mai are rost sa traiesc, si, dupa fiecare taietura, parca pentru cateva secunde, ma simt mai bine. Tot ce am avut , i-am dat prietenului meu : iubire, fericire, protectie. Langa el, traiam cel mai frumos vis, si doar el ma intelegea si ma facea sa ma simt importanta. Nu pot sa traiesc fara el, simt ca nu mai am niciun rol pe acest pamant. Simt nevoia sa beau incontinuu, sa fumez, ca sa nu fiu "treaza", sa nu ma gandesc la aceste probleme. Aceasta dorinta arzatoare de a ma taia, a aparut cam acum 6 luni. Prietenul meu stie. A zis de multe ori sa ma duc sa ma consulte cineva. Dar nu am mers decat la un consilier scolar, care nu m-a prea ajutat. Am mers acolo pentru ca nu vrea ca parintii mei sa cheltuie banii pe mine. Prietenului meu ii este frica sa ma nu ma sinucid, dar intr-un fel nici nu crede ca as putea face asa ceva. Frica asta l-a departat mult de mine, si oarecum il obligam sa nu se desparta de mine.
Va multumesc ca ati citit aceste randuri.

cel mai bine ar fi sa soliciti ajutor de specialitate pt ca este normal ca unele probleme sa ajunga sa ne copleseasca in asa fel incat sa nu putem face fata. Succes!

Psihoterapie,cat mai repede. Vorbeste cu parintii,au obligatia de a te ajuta. Cu ajutorul potrivit, iti vei reveni.CU totIi trecem, deseori, prin intamplari nefericite, care lasa urme adanci. Comunica,nu tine in tine.

Draga mea, nu esti singura in situatia asta. Sunt cazuri dese printre adolescenti. E vorba de un dezechilibru hormonal? De o intoxicare a organismului? De un efect al stresului? De probleme mentale? La fiecare e diferit. Cert este ca exista solutii pentru fiecare. Te sfatuiesc sa intri pe net si sa cauti informatii despre tehnicile EFT. Sunt tehnici simple, dar cu un efect imediat, extrem de puternic, si de durata. Te echilibreaza emotional. Da, chiar si in aceasta furtuna emotionala poti gasi alinare, si nu prin taiere. Important si esential este insa sa iti doresti sa iesi din aceasta stare. Daca nu ai aceasta vointa, mergi la preot, spovedeste-te (nu numai ca iti usureaza sufletul, dar te si obliga sa ai grija de tine), si fa-ti un obicei sa mergi saptamanal la parinte. Daca nu te atrage biserica, roaga un prieten bun sa te ajute, sa te motiveze sa te schimbi, sa revii la cea care ai fost, vesela si fericita. Contacteaza-ma, daca te decizi sa alegi EFT ca solutie.

Draga mea, din pacate consilierul scolar la care ai fost nu te poate ajuta. Sunt mai multe probleme de rezolvat in cazul tau, si nu te poate ajuta decat un psihoterapeut. Iti sugerez sa mai vb. cu parintii tai despre asta. Ai nevoie de ajutor specializat, iar parintii ar trebui sa participe si ei la psihoterapie. Traiesti alaturi de familie, nu esti singura pe lume. Tot ceea ce se intampla in familie te include si pe tine si invers.