Mesaj:
Buna ziua.Pentru inceput vreau sa va spun ca iubesc foarte mult fotbalul, nu ma vad facand altceva in viata.Atunci cand m-am apucat sa-l joc pe la 10 ani nu aveam nicio treaba cu sportul asta, doar ca mi-am dorit sa-l impresionez tot timpul pe tata, ii vedeam bucuria din ochi atunci cand privea un meci de fotbal. Timp de-o vara m-am "antrenat" in curtea scolii, urmand sa-mi schimbe radical viata, din ultimul din clasa la fotbal am ajuns primul, urmand pe urma sa fiu printre primii din generala, ajungand sa fiu cel mai bun la un campionat din clasa a 7-a pe care l-am castigat, fiind cea mai slaba clasa dintre toate.De atunci, viata era perfecta, nu-mi doream nimic altceva, voiam sa joc doar fotbal, sa fiu un perfectionist, daca vedeam pe altcineva mai bun decat mine, ma antrenam uneori si singur ca sa devin si mai bun.N-am fost niciodata intr-un club, doar abureli, prin perioada aceea in clasa a 7-a, am fost la o echipa locala, dar a fost o totala pierdere de timp deoarece nu venea antrenorul la antrenamente.Tot timpul am sperat si visam de mic ca la 18 ani sa fiu deja realizat sa joc undeva, ma gandeam tot mai mult sa merg la liceul sportiv deoarece in locul unde eram atunci si sunt si acum nu este niciun viitor, cel putin nu un viitor din ce-mi doresc.Schimbarea mea radicala a venit chiar la inceput de an, 2008 la 14 ani. Urmand sa fac niste analize, deoarece tin minte ca guvernul a trimis niste cereri prin cutia postala pentru efectuarea lor.Bun, totul distractiv in ziua aceea urmand a 2-a zi sa merg la cabinet sa aflu rezultatele, doctorita intrebandu-ma, "Ma copile, dar tu mananci multe dulciuri?"eu i-am raspuns clar, ca nu, urmand sa-mi spuna sa revin peste 6 luni sa mi le refac iar.Bineinteles eu am interpretat cu totul gresit,crezand ca am diabet,n-am spus nimanui,pur si simplu am constatat ca pana acolo s-a ajuns si ca viata nu mai are niciun rost, urmand sa ma las de tot ce faceam .Am renuntat sa merg si la liceul sportiv tocmai din pricina asta, nu-mi doream sa-mi fac analizele nicicum, cel mai probabil din orgoliu.Hazliu,am trait ca un "diabetic" timp de cativa ani.De fotbal ma lasasem,n-am mai raspuns la usa cand ma chemau prietenii afara,urmand sa nu ma mai caute nici ei dupa o perioada de timp.
Pot sa spun ca-n primul an care urma, clasa a 8-a, m-am resemnat oarecum, Urmand sa intru la liceul local, nemergand la liceul sportiv.Aici venind si carul de absente, din moment ce nu mai aveam chef de nimic era si normal sa vad scoala in plus.Am ramas prin clasa a 10-a deoarece aveam multe medii neincheiate si in toamna nu m-am mai prezentat, urmand sa intru intr-o clasa de repetenti cu care-am mers pana acum in clasa a12-a,dar am fost exmatriculat in ultimele luni de scoala , tot din cauza absentelor..Parintilor le-am spus despre ce mi se intamplase la 14 ani, abia dupa ce-au fost chemati la scoala, in clasa a 10-a, ei luand totul ca pe o gluma,ca am inventat totul,pot sa zic ca atunci am fost foarte dezamagit.Dupa la 17 ani m-am decis sa-mi fac analizele si sa-mi schimb oarecum viata.Dupa ce le-am facut, a2-a zi mi-a spus ca n-am nimic.Atunci a urmat o perioada de incercare de a reveni cine am fost, dar n-am reusit,desi m-am antrenat din greu.
Acum am facut recent 20 de ani, si am inceput iar sa ma antrenez de cateva zile,este foarte greu ,deoarece n-am mai ramas cu nimic din trecut, nici cu prieteni, familia nu prea ma sustine.Ei tot sunt suparati din cauza scolii.Imi gasesc destul de greu ambitia, desi inca mai am resurse. Dupa ce-o sa ma antrenez si-o sa fiu pregatit cat de cat vreau sa merg la echipa din oras si sa joc acolo.
Nu prea ma pot desprinde de trecut, nu mai am spiritul de campion pe care l-am avut odata.Imi este greu deoarece trebuie sa fac totul de unul singur, dar nu vreau sa ma las vreodata,indiferit de ce se va intampla pe viitor.

Poate că ai pierdut trenul numit "fotbal" dar cu siguranţă n-ai pierdut trenul numit "viaţă", viaţa ta băiatule. Dintr-o eroare de interpretare, ai ajuns să nu mai vezi lumina. Bun, acum că ai înţeles ce poate să-ţi facă un astfel de comportament, mergi mai departe altfel, luptă-te să fii cel mai bun în ceea ce eşti şi nu renunţa să visezi: poţi să faci multe încă, ai doar 20 de ani.

Te-ai gandit ca in viata totul se intampla cu un scop? Te-ai gandit ca poate nu intamplator s-a intamplat acel lucru cu analizele? Te-ai gandit ca e posibil sa fi facut o obsesie pt fotbal, cand de fapt, probabil, drumul tau este altul? Daca e asa cum spui si asta ti-ai dorit mai presus de orice, de ce crezi ca ai renuntat brusc, fara sa ti se infirme ceea ce credeai? La visul vietii tale nu renunti asa, doar ca ai o banuiala care nici macar nu doresti sa ti se infirme, cand ai un vis, lupti sa ti-l atingi, sa ti-l realizezi, indiferent de obstacole. Ar fi de dorit sa fii sincer cu tine, sa te analizezi, sa cauti ceea ce ti-ar place sa faci cu adevarat, sa te gandesti la scoala si la ce studii doresti sa faci ca sa poti avea o profesie sau o meserie, nu e cazul sa mai pierzi vremea cu copilarii. Spui ca nu mai ai spiritul de campion de alta data, dar, SINCER, l-ai avut vreodata? Pt ca din ceea ce spui reiese ca de fapt nu l-ai avut niciodata, un campion, repet, lupta pt a ajunge acolo unde isi doreste.

Nu pot decat sa te admir pentru taria de caracter pe care o ai si sa-ti urez succes. Daca mergi tot asa, vei ajunge departe, si asta inseamna ca viata iti va deschide drumuri pe care nu le-ai stiut inainte. Niciodata nu e prea tarziu, tine minte. Numai bine!