Mesaj:
1.evenimente negative din copilarie:certurile frecvente dintre parintii mei m-au marcat negativ
2.studii si mediul scolar: Facultatea de relatii internationale; in prezent-facultatea de Medicina si Farmacie-specializare medicina generala-anul 5
3.relatii de prietenie:imi este foarte greu sa am incredere in persoane si tocmai deaceea am doar doua prietene care le simt aproape de mine
4.viata sexuala:pe baza acestui capitol nu as putea sa spun ca sunt multumita pentru ca daca nu am anumite sentimente pentru o anumita persoana nu pot avea o viata sexuala cu acesta.
5.nu sunt casatorita, insa partenerul meu este unul special cel putin asa il vad eu..mi-a acordat linistea si siguranta de care aveam eu nevoie, stie sa fie afectuos dar merge pe principiul ca daca el imi ofera ceva si eu trebuie sa-i ofer ceva..nu mi se pare chiar ok; in schimb ca si job are o firma de copiatoare si xerox-ii place ceea ce face..
6.Nu am copii
7.momentan sunt studenta..am muncit o perioada de timp ca si reprezentant de vanzari insa datorita faptului ca facultatea imi ia f mult timp nu am mai avut timp de jobul meu si am renuntat
8.nu au existat probleme cu politia
9.in general am o relatie ok cu familia deci chiar si la cei 25 de ani mama inca vrea incearca sa-mi impuna un anumit program dupa cum vrea ea…
19. trec printr-o perioada proasta din viata mea si simt ca nu mai pot face fata!relatia cu partenereul meu a inceput in urma cu 2 ani si 6 luni!in primele luni de relatie am ajuns sa credem ca ne iubeam atat de mult incat am vrut sa ne casatorim. Asa s-a si intamplat… am inceput pregatirele de nunta dar pentru faptul ca au intervenit atat parintii mei cat si ai lui cu idei in modul in care trebuia sa organizam nunta am inceput noi doi ca si parteneri sa ne certam pentru ca fiecare dorea sa tina cont de parerile parintilor. Am ajuns la concluzia ca deja nu mai era nunta pe care ne-o doream noi era nunta parintilor nostri… fiind constransa de ideei in contradictoriu dintre parinti si partenerul meu am cedat psihic am clacat efectiv si m-am oprit din organizarea nuntii discutand cu partenerul aceasta problema. Astfel ca nunta nu a mai avut loc… Au trecut uterior cateva luni in care partenerul meu ma considera pe mine vinovata de faptul ca am amanat nunta fapt ce a dus spre despartirea noastra… Am stat despartit timp de 3 luni… dupa care ne-am impacat..totul a fost bine cu mici certuri timp de un an cand ma rugam de partenerul meu ca as vrea sa facem pasul in a ne muta impreuna… eu statea la parintii mei si el la ai lui..dormeam impreuna cand la el cand la mine iar lucrul acesta pe mine m-a dat complet peste cap..nici mutatul nu s-a intamplat incepusem sa ne certam deja viata sexuala nici nu mai exista iar daca exista mi se parea un calvar..
Inca dinainte sa-l cunosc pe el aveam o pasiune dansul latin si odata ce aveam o relatie cu el am renuntat la acest hobby dar dupa toate aceste neintelegeri aveam nevoia sa ies sa ma detasez de tot..si asta s-a intamplat dar marea mea greseala a fost ca eu m-am indragostit de altineva si am decis sa terminam toata relatia pentru ca incepusem sa ne facem rau unul altuia… ne-am despartit am suferit enorm chiar daca eu eram indragostita de altcineva gandul tot la el mi-a fost in toate aceste 6 luni in care am fost despartiti am tinut legatura ne-am intalnit devenisem cei mai buni prieteni insa nu am crezut vreodata ca ceea ce ii povestesc eu se va intoarce candva impotriva mea:i-am spus ca el merita sa fie fericit cu altcineva ca eu sunt fericita in momentul in care eram cu aceea persoana si ca vreau sa-mi vad de viata mea…el a ascultat f bine ce i-am spus eu si-a facut si el o alta partenera incepusem sa ma bucur ca aveam impresia ca se potrivesc..eu am terminat intre timp relatia cu cel de care ma indragostisem, nu a merss si am inceput sa ma gasesc din ce in ce mai des cu fostul meu partener adica de cel cu care trebuia sa ma casatoresc. Il iubeam enorm si acum realizez cat de mult a insemnat el pentru mine..imi spunea ca va trece peste orice ca noi sa fim fericiti ca nu o sa il intereseze ce a fost in viata mea cat el a lipsit..iar acum cand de fapt il vreau inapoi si imi pare nespus de rau ca a trebuit ca el sa fie cu altcineva ca eu sa-mi dau seama cat de mult il iubesc.. el m-a raneste..acum trei saptamani am decis sa ne impacam dar el trebuia sa incheie o relatie cu o femeie care l-a depersonalizat de tot .. l-a shimbat si nu mai este persoana puternica pe care am cunoscut-o eu ..mi se pare invins..i-am acordat doua saptamani si am acceptat ca desi noi eram impreuna el sa se gaseasca cu fata asta si sa comunice cu ea pentru a pune capat relatiei ca noi sa fim impreuna..dar nu am reusit.. ba mai mult acum partenerul meu imi atrage mereu atentia cu resentimentele pe care le are pentru mine..spune ca oricat de mult ma iubeste nu poate trece peste cuvintele pe care i le-am spus cand eram despartiti si ca nu va putea avea incredere in mine..in zilele cand se gasea cu ea si terminau toate discutiile si mai apoi se gasea cu mine incepea sa planga si sa-mi spuna ca vrea sa fim impreuna ca vrea o viata cu mine o familie iar pe mine lucrurl acesta m-a marcat…el mi-a cerut un timp in care sa-l las sa-si revina..mi-a spus ca s-a rupt relatia dintre el si tipa cu care era el insa nu il pot crede..dupa ce se gaseste cu ea este intors si are o atitudine fata de mine cam ciudata si incepe iar cu resentimentele ca el nu poate trece nici peste faptul ca eu m-am putut indragosti de altcineva cand eram cu el…stau si ma intreb daca noi mai eram impreuna..intrebarea mea pentru dumneavoastra este cum sa fac…plang in fiecare zi sunt in perioada examenelor si nu ma pot concentra..acum i-am lasat timp liber sa isi revina asa a spus el..dar in timpul acesta ma gandeam ca vrea sa fie doar el cu el ..numai ca el trebuie sa isi mai rezolve problemele cu cealalta..asa mi-a spus ca in acet timp va trebui sa se gaseasca si cu cealalta…si cu ea se va gasi in fiecare zi in timp ce eu stau si ma gandesc si sufar si plang si ma consum..mi-a promis ca intr-o saptamana se va intoarce la mine si vom fi doar noi doi si sa ma uit dupa apartamente sa ne mutam impreuna..sincera sa fiu numai stiu incotro sa o iau …ce sa fac?cum sa fac?sa ii dau libertatea total fara sa mai vorbim la telefon fara mesaje..cum sa fac?el nu stie poate ce sa aleaga?m-am saturat de situatia asta..eu pentru faptul ca il iubesc enorm de mult ii las timpul pe care el il doreste dar ma simt ranita pentru ca se gaseste cu ea..oricat de multa incredere as avea in el..doar la asta imi este gandul..cum sa fac??va rog sa ma sfatuiti..simt ca voi cadea intr-o depresie ..ma simt singura iar singuratatea ma omoara..am nevoie de el in perioada aceasta dar el nu poate fi aici..va multumesc mult pentru ajutor!

DOMNISOARA… ce va doriti de la viata??? e corect sa vreti multe… insa pe toate deodata nu aveti cum sa la si realizati… E corect sa va faceti o ordine deoarece "chinul emotional" prin care treceti va cam oboseste si pe plan fizic, social, emotional… Daca stiti ce va doriti de la viaya – asa cum ati punctat mai sus, treceti pe o foaie de hirtie prioritatile.. si apoi respectatile si veti vedea ce deslusit se vede viitorul… SUCCES

Din tot ceea ce scrii aici reiese ca nu sunteti maturi, nici tu, nici el. Va vreti dar nu va vreti, unul pe altul, va jucati, va abandonati, va cautati, va doriti cand nu va mai puteti avea, etc. Cred, mai degraba, ca este o relatie bazata mai mult pe dependenta si atasament, decat pe iubire. Asa pare. Apoi, mai e acel lucru cu fructul interzis. Intotdeauna iti doresti ceea ce nu poti avea. Cand ai ceva, consideri ca ti se cuvine si ca va ramane pe veci al tau, uitand sa mai faci ceva sa pastrezi acel lucru. Cand nu-l mai ai, il vrei cu disperare. Ganditi-va amandoi la ceea ce va doriti cu adevarat, mai ales tu. Se pare ca nu stii exact ce doresti si ca te lasi dusa de val, alegand ceea ce cunosti deja si ce ti-e la indemana. Faptul ca nu ati reusit sa va casatoriti, ar trebui sa-ti ridice niste intrebari, tinand cont de faptul ca in viata, nimic nu este intamplator, ca totul se intampla cu un scop precis.

Ciorba reincalzita… Partenerul dumneavoastra se pare ca si-a vazut de viata. Va recomand acelasi lucru. Suferinta e normala in situatia de fata, dar treaba cu "simt ca voi cadea in depresie" v-o induceti singura. Mergeti la terapie daca aveti nevoie de ajutor. Numai bine!