Mesaj:
Buna seara!voi incepe prin a va spune ca nu stiu exact daca trec printr-o etapa de depresie,nu stiu daca este anxietate… va voi explica,incercand sa urmez cat de cat si pasii ce-mi sunt sugerati mai sus.evenimente negative importante din copilarie nu exista,am avut o copilarie normala,cu parinti normali si buni (cand faceam prostii se mai suparau)… am studiat in cadrul agronomiei,am foarte multi prieteni,sunt casatorita,am un baietel de 8 ani.nu am avut probleme cu politia,nu am avut de fapt probleme majore cu nimeni (am mai fost rautacioasa cu anumite rude,regretand ulterior…). problemele mele mai grele au aparut in momentul in care am luat hotararea sa ne mutam din tara.atunci am fost nevoita sa-mi las copilul cu sotul si mama mea,si am plecat sa lucrez…a doua zi… dupa ce am luat hotararea. locul de munca a fost pt.o zi,dupa care mi-au zis ca ma vor suna dupa 2 luni cand vor redeschide restaurantul(matusa sotului meu,care m-a chemat nu s-a informat corect).dupa 2 luni a venit si sotul si baietelul, si cand totul incepea sa intre aproape in normal,am aflat ca nasa mea(care a fost ca o mama), este grav bolnava.de fapt….. mama mea mai are cinci surori. acum 3 ani s-a descoperit ca cea de-a 2-a are cancer la plamani. toata familia a inceput sa faca ceva ,sa mearga cu ea la spitale, iar nasa mea (a patra sora a mamei) s-a implicat si s-a consumat mult. ulterior a descoperit ca are si ea cancer la san.s-a operat, i-au extirpat sanul, si cand eram convinsi ca totul e bine, dupa aproximativ 2 ani adica,anul acesta in aprilie, cand vorbeam cu ea, la telefon(vorbeam cat de des puteam) imi zicea ca se simte rau… si pe 10 mai m-au anuntat( verisoarele mele) ca are metastaza hapatica.prima zi am crezut,si stiam ca trebuie sa-l sustin pe nasu.apoi am tecut in faza de negare,in urma unor sperante… urmau alte si alte investigatii.m-au tinut la curent cu tot ce se intampla pana pe 29 mai,cand m-au sunat,ca trebuie sa-mi iau primul avion,ca o vor externa….avionul meu a aterizat la 7.20 dimineata… este ora decesului…. am intrat in casa si am gasit-o in patul ei…rece.avea 58 ani…acum ,dupa cateva zile m-am resemnat cu moartea ei,asa a fost mai bine ,sa nu se chinuie,a murit frumos si lin.insa in tot acest timp,de cand am aflat eu ma gandeam mereu daca moare..? Ce fac?,daca moare si nu vb cu ea?….si avand zilnic aceste ganduri,mi le indepartam zicand"daca vei gandi rau,negativ "vei atrage raul. mi-a mai trecut ,insa am ramas cu o teama :imi este frica sa nu i se intample ceva copilului meu.este o teama ce ma distruge.oricat de rationala as vrea sa fiu ,parca vad "semne",sau copilul imi vb ca si cum ar stii ceva…cum ca s-ar intampla ceva rau…. doresc sa mentionez ca au trecut 12 zile de la moartea nasei,7 zile de la revenirea langa copil(5 zile am fost fara el).este normal ce simt?trebuie sa treaca mai mult timp,pana voi scapa de aceste ganduri?

Este normal ca dupa un astfel de eveniment sa se activeze unele frici. Puteti sa consultati un psihoterapeut specializat in terapie experientialista. Numai bine.

din cate inteleg sunteti intr-o perioada de soc. Este normal sa fiti bulversata si ingreunata de acest eveniment si de sentimentele atasate lui. Consultati totusi un psiholog care sa va ajute sa depasiti mai bine acest moment dificil. Succes!

Sunteti inca in stare de soc dar trebuie sa va gasiti fortza necesara si mai ales de dragul copilului sa treceti peste tragedie, incercati sa ganditi pozitiv iar nasa de acolo de sus va vegheaza si cu siguranta se roaga pt voi sa va fie bine!

E vorba de un TIPAR, un program SUBCONSTIENT care VA afecteaza. Se poate elimina prin psihoterapie, HIPNOZA, si multe alte tehnici. Insa doar sub indrumarea unui expert: psihoterapeut, hipnoterapeut, psiho-oncolog. Aveti de ales, sa rulati in continuare acel program, agravandu-va starea, sau sa apelati la un specialist. Dupa care veti lucra IMPREUNA la corectarea convingerilor dezadaptative. Succes!

Inainte de toate si inainte de a decide sa faceti psihoterapie este necesar ca efectul socului prin care treceti sa se mai diminueze.Personal cred ca sunteti o persoana puternica tinand cont doar de ceea ce ati mentionat mai sus despre dumneavoastra.Cu toate ca oamenii puternici pot suporta multe si ei la randul lor ajung in pragul slabiciunii.Este absolut firesc sa fie asa si nu este nici o rusine.Slabiciunea ne ajuta si ne atentioneaza ca e necesar sa o lasam mai usor,sa ne odihnim,sa fim mai blanzi cu noi si mai plini de iubire pentru propria peroana.Ati trecut prin Schimbari majore,apoi vestile despre cancerul din familie,apoi moartea nasei.Sunt evenimente ce au venit la rand ,iar dumneavoastra nu ati avut timp nici sa rasuflati ,nu ati avut ragaz nici macar sa va obisnuiti cu noua viata in noua tara ca restul au curs peste dumneavoastra.Lasati lucrurile sa se aseze,dati voie sufletului sa isi traiasca jalea.Daca este necesar plangeti sau faceti orice simtiti ca va usureaza starea,dar in nici intr-un caz nu negati nimic din ce simtiti si ganditi.Lasa-ti sa curga totul in afara fara a va agata de vreun gand ca apoi sa teseti o intreaga poveste pe baza acelui gand .E valabil si pentru sentimente.Apoi voluntar mergeti in locuri cu vibratie ridicata:in Natura,la o manastire in vizita sau chiar stat in liniste in propria casa ascultand o muzica de Eric Berglund (se gaseste pe net ).DA-TI TIMP fiintei dumneavoastra sa se restabileasca singurul lucru este vital sa fiti intelegatoare cu propria persona.Cat despre nasa va pot spune ca in linistea sufletului puteti avea discutia pe care o doriti atat de mult.Corpul fizic incepe sa se dezintegreze incepand cu 3 zile jumate ,dar corpul eteric ,acel corp care inconjoara corpul fizic si il hraneste cu energie se dezintegreaza cam in 40 de zile .Asta inseamna ca energia nasei se retrage treptat din acest plan ,dar mai raman corpul emotional si mental care trec dincolo.Deci la nivel de energie,emotie si ganduri nasa va simte.Spuneti-i tot ce doriti apoi binecuvantati-o si lasati-o sa plece linistita pe drumul ce i s-a pregatit .Moartea este doar un alt inceput si o continuare a muncii incepute aici in alt plan .Sufletele care pleaca au nevoie de toata dragostea noastra si sustinerea .Nu este neccesar sa tipam ,sa iii invocam ,sa ne agatam de ei doar pentru ca noua ne este frica ca nu vom mai primii ajutorul din partea lor .Noi ne plangem de fapt pe noi.Este foarte bine de inteles ca e mult mai bine sa ii lasam sa plece linistiti pentru ca si ei au altele de facut ,iar vaicarelile noastre nu fac decat sa ii traga in jos si sa ii faca sa sufere si mai mult.Va asigur ca dupa acea discutie interioara va veti simtii mult mai bine.Faceti-o cand sinteti linistita.Amintiti-va si de DUMNEZEU inchideti ochii si doar atat spuneti cu toata credinta de care sunteti in stare in acel moment:"FACA-SE VOIA TA DOAMNE,NU A MEA!"…pentru ca Dumnezeu stie mai bine decat noi toti ce este cel mai bine pentru noi si toti ceilalti.El vede intreg tabloul vietii ,noi doar un coltisor foarte mic.Lasati poarta deschisa in suflet ca Dumnezeu sa lucreze la el.Aveti rabdare si credint a,iar lucrurile se vor fi rezolvat mult mai bine decat va asteptati.Apoi daca credeti ca mai este necesar cereti si ajutor din afara.SUNT CONVINSA CA DUMNEZEU LUCREAZA DEJA IN INTERIORUL INIMII DUMNEAVOSTRA ,TOTUL ESTE SA PERMITETI ACEST LUCRU chiar daca pentru moment nu intelegeti exact ce se intampla.Dupa ceva timp raspunsurile vi se vor revela.Sa fiti binecuvantata si invaluit ain LUMINA DOMNULUI!

Este normal ceea ce simtiti in aceasta situatie.Aveti de parcurs cateva etape pana la acceptarea acestui fapt,impacarea cu acest fapt .Acum sunteti la prima etapa,dupa cum a-ti specificat si dvs.,negarea….Lasati sentimentele de orice fel sa se elibereze,este o perioada lunga,aproximativ 6 luni dar depinde si de resursele interioare, ce le detine fiecare persoana,care ne pot ajuta in vindecare………O discutie cu un specialist va poate ajuta sa treceti mai usor,va poate ajuta in activarea resurselor interioare,de obicei ni se blocheaza in astfel de situatii,suferinta ne face sa vedem doar partea intunecata….