Mesaj:
Buna seara ! Ma numesc Adelina si am aproape 16 ani . In momentele de fata trec prin niste stari inexplicabile de tristete , lacimi , neatentie, e greu sa explic dar ma simt mai pe scurt ca o carpa . Simt ca am clacat in legatura cu orice . Nu-mi vad rostul , nu stiu ce e cu mine , nu stiu ce vreau sa fac , sunt practic pierduta intr.un labirind exasperant din care simt ca nu mai am scapare si ma zbat sau cel putin asta simt. Stiu ca aceasta varsta reprezinta granita schimbarilor , gandurilor , schimbare a tot , insa eu ma simt pierduta de tot. Un alt motiv al anxietatii mele este si motivul parintilor. Ma iubesc prea mult iar eu refuz sa vorbesc , ma inchid in mine desi gandul meu nu mai tace ,eu reactionand astfel cu gandul ca le fac un bine tinandu-i departe de gandurile mele tampite si amberante insa ii vad suferind din ce in ce mai mult . Nu stiu ce sa fac . Nu stiu de unde sa incep . Ma simt cea mai mare nestiutoare si asta nu imi da o stare de euforie ba din contra. In plus de asta din cauza acestei situatii chiar si viata mea sociala s.a schimbat . Sunt mai distanta , mereu posomorata si in plus cand vine vorba de scoala nu mai raspund nici macar cand stiu si cel mai dureros e ca raspunsul a fost corect cu cel gandit de mine dar totusi nu ma trezesc , totusi parca nu am de gand sa mai raspund . Sunt jalnica stiu … Inainte Dumnezeu era singura mea nadejde , Singurul meu ajutor , insa l-am dejamagit de prea multe ori ca sa-I mai cer ceva …Consider ca si acesta este defapt un motiv solid al ratacirii mele .V-as fi foarte recunoscatoare daca ma puteti ajuta cu cel mai mic sfat ce-mi poate schimba gandirea asta pesimista si foarte intunecata …Si in plus vreau sa va intreb daca intre-adevar trebuie sa merg periodic la psiholog? Multumesc frumos pentru atentie !! Un suflet cald si pasnic va doresc !

Domnul Iisus a zis că Dumnezeu este dragoste Adelina. Dragostea rabdă totul, iartă totul, nu se mânie, etc. Deci nu te mai gândi că L-ai supărat pe Dumnezeu și nu-I mai poți cere ajutor, ci du-te înaintea Lui în rugăciune și spune-I, descarcă-te. Dacă te simți vinovată cu ceva, te apasă cev, du-te la duhovnic și spovedește-te, sau folosește-l pe post de consilier și cere-i sfatul.

Tot ce poti face cand te invartesti intr-un cerc vicios viciat est sa iesi din el facand un pas in alta directive. Fa unul mic, cel mai securizant, fa-l cu sinceritaet apoi observa rezultatul. Urmeaza sfatul dat de Elida Triptopan, daca nu vrei ca schimbarea sa fie din ce in ce mai grea. Cel mai mult te pot intele si sprijini parintii daca te iubesc cu adevarat.

Simti ca ai clacat, nu stii ce-i cu tine, nu-ti vezi rostul, nu stii ce vrei, te simti pierduta, ratacita si chiar ai ajuns sa crezi ca l-ai dezamagit pe Dumnezeu… Este o descriere tipic adolescentina. Draga mea, asa simt majoritatea adolescentilor, dar unii isi dau seama, altii nu. Inclusiv parintii relateaza faptul ca au remarcat schimbari la copiii lor si mai ales retragere. Stii cum rezolva adolescentii aceste probleme? Experimentand! Si experimenteaza dincolo de gardul securizant al ogradei parintilor. Stii de ce? Pentru ca sunt in cautare de identitate. Culmea nu? Exact ca si tine! Dar stii unde isi cauta ei identitatea? In grupurile de prieteni. La aceasta varsta e normal sa te desprinzi usor de parinti si sa cauti compania celor de varsta ta, iar identitatea va aparea si ea… din grupul pe care ti-l alegi. Iti recomand sa te orientezi spre grupuri disciplinate (artisti, IT-isti, sportivi, etc), cu care sa ai afinitati comune, dar si activitati extrascolare comune. Pe langa acestea, vei avea ocazia sa impartasesti si gandurile tale, sau vei avea ocazia sa obserivi si alte solutii la probleme similare. La aceasta varsta e nevoie de o doza mai mare de libertate decat pana acum, tocmai pentru a-ti forma propria individualitate, separata de cea formata de catre parinti. Stii ca parintii tai te iubesc enorm, dar, daca iti iei acea doza de libertate, fara a depasi regulile de baza, nu te vor iubi mai putin, chiar daca se vor ingrijora mai mult. De fapt… aceasta schimbare ar trebuit sa aiba loc pe la 11-12 ani. E foarte laudabil sa-ti asculti parintii, dar cand este mult prea cuminte, risti sa te pierzi in acel labirint despre care vorbeai tu, fara sa te regasesti. Asa ca, primul pas ar fi sa-ti cauti un grup care sa te reprezinte. Apoi, dupa ce te-ai familiarizat cu valorile acelui grup, sa incepi negocierile cu parintii; ma refer la negocierile noilor reguli (pentru ca nu e normal ca regulile de la 5 ani sa ramana neschimbate la 15). In felul acesta iti vei gasi si rostul. Succes!

De asemenea, ai ocazia sa vorbesti cu psihologul scolii pe gratis!!! Cu siguranta te va indrma foarte eficient si iti va fi cel mai bun prieten, pana capeti ceva curaj si mai scoti capul in lume. Sigur ca nici parintii nu trebuie neglijati, pentru ca vor crede ca te-au pierdut, iar eforturile lor de a te tine langa ei, vor fi mai mari. Asa ca tine-i la curent cu ce faci, ca sa aiba credinta ca detin un control, altminteri si-l vor lua singuri, iar cantitatea lui va fi direct proportionala cu ingrijorarea. Iti doresc multa experimentare; doar asa cresti si te dezvolti personal.

Nu te inchide in tine, vorbeste in primul rand cu parintii tai, poti vorbi si cu un prieten apropiat, cu psihologul scolii…Dar, totul tine de propria ta vointa. Cu forta, nimeni nu te poate scoate din starea in care spui ca te afli. Bafta!