Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Deea HS
Buna. Nu stiu cum sa încep. Oh. Sunt Ioana si am 12 ani. Si cred ca tot ce o sa zic aici va suna extrem de penibil. Dar mereu am avut probleme cu exprimarea. Am atâtea de spus. Însa nu stiu cum sa le spun. Am mare nevoie de ajutor. Ma simt atât de prost, si de închisa în mine. Am nevoie doar de niste sfaturi constructive, care sa ma ajute sa ma simt mai bine. Mai sunt câteva zile, și începe școala. Încep clasa a 7a. Anul școlar care a trecut, este motivul tuturor motivelor care m-au adus sa scriu asta. Când am fost înscrisa la școala, în clasa I, am fost înscrisa într-o clasa, nu tocmai cea mai buna din școală. Așa ca mulți colegi de-ai mei nu prea erau atât de straluciți la învatatura, dar nici nu erau politicosi și cuminți. Așa ca la începutul clasei a 6a, clasa s-a destramat, deoarece în a 5a au ramas foarte mulți repetenți, ba alții au plecat. În clasa am ramas doar vreo 6 copii, și nu am putut sa ramânem o clasa de 6 copii, așa ca ne-au repartizat, 3 la o clasa, si 3 la o clasa. Aici începe toata povestea. Sper ca s-a înteles ceva pâna acum. În clasa a 6a, deci. Eu eram într-o noua clasa. Am fost foarte timida din primele zile. Credeam ca e normal. Însa timiditatea asta m-a facut sa ma simt prost pâna în ziua de azi. Nu stiu cum sa zic. Am niste colegi foarte rai. Mi-e super frica sa merg la scoala. Scriu asta plângând. Nu stiu cum sa ma exprim. Câteodata mi-aș fi dorit sa ma nasc pe timpul bunicilor mei, când copii erau mai buni. Erau mai politicoși. Nu se gândeau doar la ei, și la popularitate. Tot ce vreau e sa am o copilarie în care sa-mi vad de învațat. Am în clasa o colega, care îi place sa se ia de toți. Îi place sa se certe. E fițoasa și rea. Bârfește și minte. Tot anul am încercat sa ma dau bine pe lânga ea, nu am vrut sa intru și eu în conflict cu ea. Am vrut sa ne înțelegem. Îmi era frica de ea. Și înca îmi este. Un baiat din clasa mă place. Și toți colegii când îl vad îl întreaba daca ma mai place. Unii spun ca și mie îmi place de el. Urasc chestiile astea. Urasc lumea din ziua de azi. Nu pot sa cred ca copii din ziua de azi la vârsta lor au iubiți. Eu nu aș vrea. Tot ce vreau acum e sa îmi vad de învățat, și de drumul meu. Colegilor mei le place sa critice. Sunt perverși. Nu știu cum sa le mai fac fața. Vreau o clasa normala. Însa în toate clasele e la fel. Pentru ca așa sunt copii din ziua de azi. Mi-e frica de ei. Sunt rai. Iar eu sunt o timida. Nu știu cum sa le reacționez, sa le fac fața. Mereu ma fac de râs. Și daca ma fac de râs, si îti vor da seama cât de sensibila sunt, voi fi victima lor. În clasa a 6a, a fost bine, desi plângeam în fiecare noapte, a fost bine. Am încercat sa am grija ce fac, cum vorbesc, ce zic, orice lucru care-l fac. Am încercat sa le fac tuturor pe plac, chiar daca mi-am facut mie rau, sau situatiei mele scolare. Mi-a fost foarte frica de ei. Am nevoie de ajutor. V-as zice câtea gânduri am avut, dar îmi e prea rusine ca am atâtea gânduri la o vârsta atât de mica. Nu stiu ce sa mai fac. Am vrut sa o fac. Am vrut sa mor. Am vrut sa scap de lumea asta rea. Dar mereu m-am gândit ca nu merit, si ca toate astea se pot repara. Merita sa lupt pentru visele mele. Mereu mi-am spus ca singurele pentru care merita sa lupt sunt ele. Visele. Visul de a deveni un psiholog si un pictor renumit. E singurul care ma tine pe picioare. Va rog ajutati-ma. Ce-i drept mie frica de toti din scoala. Mi-e frica ca s-ar lua de mine. Mi-e frica de ce as putea pati. Anul acesta, a 7a, voi fi de serviciu pe scoala. O sa îmi fie super frica deoarece nu voi stii sa am grija sa nu intre în școala elevi pâna nu se suna. Îmi va fi frica de ei. Toată vara am vrut să fac cumva să scap de aceasta problema, dar nu am reusit. Am incercat cu melodii, am citit diverse bloguri, statusuri, citate, am văzut ogrămadă de filme motivationale. Dar iată că a venit toamna, și încă îmi este frică când mă întâlnesc cu copii de vârsta mea pe stradă. Nu stiu ce sa fac. Dar poate asta e adolescența mea. Iar atunci când voi fi mare, îmi voi aminti si voi râde de cât de fraiera eram. Dar pâna atunci, mai am de suferit. As avea nevoie de ajutor. Dar va multumesc oricum ca mi-ati dat ocazia sa ma descarc aici si ca v-ati pierdut din timpul vostru prețios sa citiți o parte din viața mea.

calitatile tale sunt ale tale si nu ti le iau nimeni. timiditatea pleaca de la civilizatia: nu-ti pune mintea cu prostul! nu trebuie sa te doboare rautatile colegilor, doar trebuie sa accepti ca tu esti ca tine, iar ei sunt ca ei!

În mesaj nu este specificat dacă părinții tai știu despre ce se întâmplă cu tine. Dacă nu știu, ar trebui. Împreună cu ei si cu ajutorul unui psihoterapeut vei găsi soluții la problemele tale.

Din ce ai scris eu inteleg ca in general incerci sa te imprietenesti cu colegii care nu te plac si ii ignori pe cei care te plac; si sunt sigur ca exista destui si din a doua categorie. Daca altcineva ar face la fel nu ti s-ar parea ciudat? Nu ar fi mai bine invers? Si bineinteles vorbeste cu parintii tai despre asta. Intotdeauna e loc de mai bine.

Draga Ioana, mama si tata ar putea fi primii pe care te-ai putea baza , comunicandu-le si lor ceea ce ne-ai comunicat si noua. Asa ca nestiind daca ei sunt sau nu prezenti in viata ta iti pot recomanda aceasta carte http://www.eusunt.ro/carte-Sustine-constient-adolescenta~3962/

Eu am inteles ca esti o persoana inteligenta , cu respect pentru ceilalti, dornica sa inveti , sa evoluezi si determinata sa-ti urmezi visele.Continua sa faci asta , puneti in valoare aptitudinile si abilitatile in felul tau propriu( evita sa te compari). Pe ceilalti nu ii putem schimba ( fiecare are felul lui de-a fi) drept urmare va trebui sa inveti modalitati de a coopera cu ei( nu te poti izola).Am inteles ca ai capacitatea sa discerni ce e bine si ce e rau.Discuta si cu parintii tai si explica-le asa cum ai descris si aici , la nevoie puteti apela la ajutor specializat.

Esti pe clasa a saptea? Si pe clasa a saptea te cunosti atat de bine? Eu stiu un caz al unei persoane care a trecut print ceva de genul, dar i-a luat mult mai mult timp sa ajunga la nivelul tau de autocunoastere. E ciudat pentru ca imi amintesti de ea. Si ea obisnuia sa viseze sa ajunga psiholog si pictor renumit. Avea lacune in exprimare, ii era teama sa se impuna si vroia sa moara. Sunt exact aceleasi etape, nu imi vine sa cred. Bine, tu esti o alta persoana, desi asemanarile sunt izbitoare. Important este sa-ti fixezi un scop cat mai inalt la care sa lucrezi in fiecare zi. Ce mai stiu despre persoana respectiva este ca astazi nu are nici un prieten de nadejde, lucreaza intr-un domeniu in care isi permite putina lejeritate, dar la care nu a visat niciodata, nu a mai pictat de ceva timp, insa este incredibil de fericita in ciuda acestui fapt. Insa tu esti foarte tanara acum. Bucura-te de copilarie!

Spui ca ai doar 12 ani? Sunt uimita cat de corect scrii, cat de bine te exprimi la aceasta varsta cand multi, din pacate prea multi copii au o exprimare greu de acceptat ca sa nu mai vorbesc despre partea gramaticala. Cred ca esti un copil inteligent peste medie, sensibil care cu greu se adapteaza stilului de viata actual. Pentru asta te felicit. Ar trebui sa lucrezi cu tine insuti, cu atat mai mult cu cat spui ca ai urmarit filme motivationale, in sensul de a invata TU cine esti, ce-ti doresti si sa nu te mai necajesti ca nu faci parte din “turma”. E greu la varsta asta, dar, nu imposibil. Cum au spus si alte persoane, trebuie sa discuti si cu parintii tai, sa le explici cum vezi aceasta situatie si sigur te vor sprijini, pentru ca mare parte din ceea ce esti acum se datoreaza si lor si pentru modul in care te-au crescut, ii felicit.