Din anumite motive (Fbk-ul il considera spam), nu putem posta acest mesaj aici, dar i-am dat share de pe celalalt grup al nostru.

Draga mea doamna, mi-a placut mult de tot povestea dumneavoastra! V-am si vazut, cu ochii mintii, pe voi doua – familia minunata care sinteti – iar episodul mai putin armonios pe care-l relatati acum nu a venit sa stirbeasca prea tare acest tablou Recomandarea mea va fi urmatoarea: aveti rabdare si aveti incredere! Chiar daca perioada este tensionata pentru dumneavoastra, lucrurile se vor linisti, in timp – caci ea este asa doar temporar si doar conjunctural! Cu cit mai multa incredere veti avea dumneavoastra intr-un final fericit, care sa linisteasca apele, cu atit acesta va si veni mai curind. As vrea sa va spun ca toti oamenii trec, la fiecare 7 ani, prin schimbari de prioritati – inclusiv copilul dumneavoastra. Pina la 7 ani, tot ceea ce spun parintii este litera de lege, crezut neconditionat si in totalitate. Dupa aceasta virsta, avem cu totii nevoie sa ne deschidem catre lume si sa ne afirmam individualitatea – deci argumentele dumneavoastra, care tineau alta data, nu mai au acelasi impact acum asupra ei si e firesc sa fie asa! Pe de alta parte, nu pot sa nu va atrag atentia ca ceea ce identificati a fi “rau” s-ar putea ca, de fapt, sa fie bun. Ce bine ca are personalitate! Ce bine ca nu vrea sa se iroseasca – ci se concentreaza doar asupra lucrurilor care o intereseaza! … Lumea e in schimbare: si are nevoie sa se schimbe sanatos. Dascalii au nevoie sa invete cum sa motiveze copiii. Oamenii au nevoie sa isi descopere propria vocatie; pentru punerea in opera a careia au nevoie sa-si dezvolte propriile abilitati, in domeniile pentru care au fost haraziti. Si, pentru ca lucrul acesta sa se poata intimpla; pentru ca lumea sa-si iasa din deprinderile sale proaste si sa se schimbe, se nasc copii minunati, ca al dumneavoastra, care se revolta impotriva tratamentului “la gramada” si “invatam de toate care nu ne folosesc la nimic”. Fiecare om este construit in asa fel, incit sa joace un rol bine determinat in Povestea Vietii – asa incit aveti incredere ca experientele prin care trece acum copilul dumneavoastra sint exact cele de care are nevoie, care sa o maturizeze, pe de o parte, dar si sa o ajute sa-si poata juca acel “rol”special rezervat pentru ea, pe de alta. Stiu ca este dureros – dar sustineti-o in continuare moral, iar pe de alta lasati-o sa invete si singura, prin experienta, cum sa faca fata conflictelor, cum sa-si atraga prieteni, cum sa-si dramuiasca temperamentul, astfel incit sa pastreze armonia in relatii… Cu alte cuvinte – tot ceea ce doar propria experienta ne poate invata cu adevarat! Va imbratisez pe amindoua cu mare drag!

Din ceea ce inteleg, copilul este bulversat de schimbarile din ultimul timp care nu au fost putine si nici minore. Dar lucrurile par mai complicate decat atat, copilul se simte nesigur,neinteles, nu se poate integra nu pt ca nu ar vrea ci pt ca are o nevoie acuta de stabilitate si siguranta pe care nu stie daca acum le-a dobandit sau nu. Probabil se asteapta in continuare la alte schimbari si atunci nu doreste sa depuna eforturi sa se integreze si sa se adapteze. Nevoia ei de a fi mereu de ajutor celorlalti arata nevoia de a fi continuta, acceptata dar poate fi vorba si de dependenta, atasament, care ar fi normale la un copil de varsta ei. De dorit ar fi sa o duceti la psiholog pe termen mai indelungat, deoarece nu putem sti exact ce se ascunde in spatele comportamentului ei. Se sesizeaza o suferinta a ei. V-as recomanda si dv consiliere psihologica pt ca situatia o cere.

Atunci cand o persoana se muta definitiv intr-o alta tara, cel putin pentru o perioada de timp isi pierde/ i se diminueaza sentimentul de apartenta. In cazul fetitei dvs, ea este pentru a doua oara in fata unui astfel de sentiment, prima data fiind cand s-a produs ruperea de mama naturala. Nu ne-ati spus daca fetita stie ca este adoptata, daca da, cand a aflat, cum a reactionat, ce stie despre parintii naturali.