Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna ziua. Va scriu pentru ca ma aflu intr-o ipostaza ciudata. Tatal meu a decedat recent,in urma cu o saptamana. Si nu stiu de ce nu sufar ca ceilalti. Aparent sunt bine. Nu plang, nu pot sa ma intorc in trecut si sa mi amintesc cum era el, nu pot nici daca vreau sa fac asta. Daca as putea probabil m-as descarca si as incepe sa plang. Dar imediat sar cu gandul la alte lucruri. Am plans mai mult inainte,doar la gandul ca tatal meu va muri,am plabs cand il vedeam cum sufera si ma simteam neputincioasa..(avea o tumora la plamani,dar apoi s-a infectat si in 3 luni s-a dus,dupa ce aflasem acest diagnostic prezumtiv)..am plans cand faceam retrospective asupra vietii lui si imi dadeam seama ca nu a avut o viata usoara. Si mi-as fi dorit sa fi fost fericit, sa nu fi avut atat de multe greutati si dureri. Am trecut prin multe in acele 3 luni. Doctorii nu voiau sa ii dea nicio speranta si ma trimiteau la paleative pe baza acelui diagnostic fara sa fi facut o investigatie care sa dovedeasca ca diagnosticul lor e adevarat. In ultimul moment l au tranaferat la un spital judetean,unde i s-au facut inveatigatiile ce trebuiau facute de la inceput. In aceste 3 luni, am simtit neputiinta,frustrare,indignare, durere si disperare. Pana la urma am reusit sa il duc la un spital mai bun dar a fost prea tarziu. Cateva zile a stat intubat,ma duceam in fiecare zi,de 2 ori chiar ai mereu cu speranta ca aemnele lui vitale sunt mai bune. Totusi, asteptam telefonul lor ,sa ma anu te inevitabilul. Pentru ca de fiecare data, cand ma vedeau optimista si increzatoare,doctorii aveau grija sa ma faca sa ma simt inconstienta, cand ma agatam de orice detaliu pozitiv.
Am ramas singura cand a murit tata, am fost nevoita sa ii iau sicriu si sa organizez totul.drumul pana acasa..distanta fiind 90 km.daca cineva mi-ar fi spus ca as fi avut taria sa fac tot ce am facut ,nu as fi crezut. A trebuit sa o mint pe mama, ca tata e inca in viata,ca fratele meu sa aiba timp sa ajunga la ea,sa nu fie singura cand afla. Am ajuns acasa, mama urla efectiv de durere. Eu mi-am strans dintii,am luat-o in brate si i-am vorbit calm. Am linistit-o. Nu as fi crezut ca pot face ai asta. Mi-am impus atat de mult sa fiu puternica pentru mama si sa nu ma vada plangand..incat acum nu mai pot plange nici cand sunt singura. Parca tata nu a murit, parca e intr-o vacanta sau la spital si simt ca urmeaza sa il vad. Parca neg totul,ma iau mereu cu alti prieteni,situatii de rezolvat. Vorbesc despre tata, dar nu cu triatete. Nu cu durere. Parca e un strain.parca nu l-am vazut in sicriu pe tata. Toti plang numai eu nu. E normal? Eu l-am iubit pe tata mult si cu timpul,a devenit ca un copil pentru mine. (a fost diagnosticat cu dementa si depindea de noi in totalitate. Ca un bebelus mai mare..care trebuia sa te vada zambind..sa simta iubirea ca sa fie si el fericit). Tata a fost militar in aviatie. Un om dur,dar cu suflet mare. Camd am mai crescut..era plin de afectiune. Dementa i-a luat memoria dar afectiunea nu. Ne lua de mana,ne pupa pe frunte, iar spre sfarsit..radea ca un copil fara griji. L-am iubit si il iubesc mult si nu stiu de ce ma comport ca si cum tata a fost un strain. De ce nu sufar si plang cum faceam inainte sa se fi intamplat asta? Am plans mai mult la gandul ca ne va parasi decat acum. Mi se pare ciudat.

Imi pare tare rau pentru pierderea dvs. Trairile pe care le aveti sunt etape normale doliului. Probabil ca va ia putin mai mult sa va premiteti sa constientizati pierderea si sa plangeti. Faptul ca ati scris aici este un pas. Cateva sedinte cu un terapeut v-ar prinde bine. Sau vorbiti cu fratele dvs.

iti poti da voie sa plangi.. este doar o perioada de timp pana cand o sa reusesti sa te descarci.. nu-ti fie frica sa suferi.. este in firescul lucrurilor. Dumnezeul sa-l odihneasca si tie sa-ti fie bine !

V-ati impus sa fiti puternica si ati reusit. Ati blocat sentimentele si asta v-a ajutat sa faceti fata situatiei. Va recomand sa discutati cu un terapeut care sa va ajute sa va gestionati trairile neexprimate eliminand astfel posibilitatea ca ele sa va afecteze pe viitor.