Aceasta va fi ultimea mea postare pe acest grup.
UPDATE 08.01.2018
De la ultima postare, aceste episoade descrise mai jos cand incep sa plang in fata calculatorului s-au repetat si au devenit din ce in ce mai accentuate, am ajuns si la 2 – 3 episoade pe zi. Initial nu am stiut care este cauza. Am analizat toate posibilitatile, mi-am analizat trecutul si cred ca in cele din urma am reusit sa aflu care este de fapt problema. Nu vreau sa mai plec. Vreau sa stau acasa, vreau sa-mi cladesc o viata, sa am si eu pe cineva alaturi, sa iubesc, sa simt ca sunt iubit. Chiar daca nu ma simt pregatit sa intemeiez o familie (in prima faza am crezut ca asta este problema, imi doresc prea mult o familie si copii), chiar daca asta imi doresc, faptul ca as avea pe cineva alaturi m-ar ajuta mult. Ce am trait pana acum in ultimii 15 ani nu a fost o viata. am devenit sclavul banilor, imi irosesc viata pentru bani.
In prima faza am negat ca asta este problema dar dupa multe episoade am realizat ca asta este adevarata problema. Nu pot sa adorm, ma trezesc noaptea si incep sa plang. Ma trezesc speriat cu gandul ca la un moment dat iar va trebui sa plec. Imi este teama ca nu voi gasi niciodata pe cineva care sa ma accepte asa plecat de acasa, Imi este teama ca daca totusi voi gasi o persoana deosebita care sa imi fie alaturi, sa ma inteleaga si sa accepte plecarile mele, imi este teama ca pana la urma o voi pierde. Imi este teama ca daca la un moment dat voi avea si copii, ii voi vedea crescand pe facebook si whatsapp, asa cum ii vad crescand multi soferi de tir. Simt ca nu am un loc al meu. Cand vin acasa dupa 3 luni de comunitate ma simt ca la hotel. Dupa 3 luni de dormit in masina, masina este casa mea. Ajung acasa si stau 2 – 3 saptamani, ma obisnuiesc acasa si se transforma “dintr-o camera de hotel” in acasa. Cand plec, primele 2 saptamani masina ramane masina apoi incepe iar sa se transforme in casa mea. Cred ca pe mine schimbarile astea ma termina (de aici poate si starile de nervozitate care apar cam cu o saptamana inainte sa plec spre casa,) pe langa faptul ca nu am pe cineva care sa-mi fie alaturi. Poate este si faptul ca nu am avut pana acum nici o prezenta feminina in viata mea, nu am avut niciodata o relatie cu o fata si poate tanjesc dupa afectiune.
Dupa cum am spus mai jos, imi place mult ceea ce fac dar nu mai vreau sa plec. De 14 ani sunt tot pe drumuri.
Nu stiu ce sa fac. Mi-am cumparat o masina noua in leasing pentru care mai am de platit vreo 4 ani si jumatate. Jumatate din mine vrea sa renunt, jumatate vrea sa merg mai departe. Daca stiam acum 6 luni ce stiu acum, nu mi-as mai fi luat alta masina, m-as si oprit. A fost o mare greseala ca m-am decis sa continui cu transportul pentru a-mi cumpara un apartament al meu. Simt ca daca mai continui mult asa o sa cedez si nu stiu ce as putea face. Eu de mic am fost o fire mai sensibila desi pana acum 2 luni nu am avut astfel de probleme.. As vrea sa mai am puterea sa fac transport inca 3 ani sa-mi cumpar apartamentul mult visat apoi sa renunt dar nu cred ca mai pot, nu mai am putere.
Imi este teama sa cunosc pe cineva. Am cunoscut o fata in varsta de 30 de ani pe un site de dating. Nu am vorbit fata in fata, am vorbit doar pe whatsapp. A fost cu cineva in Italia timp de 9 ani si datorita faptului ca persoana cu care era nu isi dorea o familie, a luat decizia sa puna punct si sa o ia de la capat dar in Romania. Mi-a spus ca pe ea nu ar deranja-o faptul ca as pleca cate o luna, o luna si un pic si mi-a propus sa ne intalnim ca sa ne cunoastem. Am spus ca ma mai gandesc si cand m-a contactat iar peste cateva zile am inceput sa-i spun probleme mele. Am inceput sa-i spun problemele mele sperand ca se va speria si nu va mai dori sa ne vedem. Ea si-a dat seama ca am nevoie de o prezenta feminina in viata mea (mi-a spus asta si a spus ca ma poate ajuta) si dupa tot ce i-am povestit tot a vrut sa ne cunoastem. Sincer ca si fizic nu ma atrage desi pare o femeie de treaba si care stie ce vrea de la viata dar am scris toata povestea asta pentru ca si daca ar fi fost o femeie foarte frumoasa si m-ar fi atras fizic tot as fi cautat motive sa nu ne intalnim. am mai avut ocazii sa cunosc diverse femei de pe site-uri de profil si cand s-a ajuns la partea cu intalnirea FACE TO FACE m-am speriat si am schimbat subiectul. Imi este frica sa cunosc pe cineva. Imi este teama ca daca voi cunoaste o femeie, o voi pierde pana la urma.
Am scris update-ul la postare la ora 4 dimineata cu lacrimi in ochi.
Nu stiu ce sa fac, nu mai rezist, simt ca incep sa cedez.
—————————————————————————————–
Am mai scris pe acest grup acum 2 – 3 saptamani dar sub protectia anonimatului. Am 33 ani, sunt sofer de camion, mai exact am camionul meu, firma si toate cele. Eu lucrez pe masina si plec pe comunitate cate 2 – 3 luni. In ultimele 2 – 3 luni, de multe ori cand stateam in parcare ma cuprindea o tristele profunda. Imi doresc o familie si copii dar in ultima saptamana am inceput sa ma indoiesc ca acesta ar fi singurul motiv. Acum vreo 3 saptamani, undeva prin germania, venind spre casa m-a cuprins o tristele profunda. Conduceam pe autostrada si aproape ca plangeam. Eram foarte trist. Simteam tristete, o ura (dar nu indreptata spre cineva sau ceva anume, o ura generala) resemnare iar spre finalul acestui episod ma simteam liber, parca nu mai aveam nici o grija. Poate pare haios dar sentimentul acesta de “liber” l-am mai simtit doar cand imi dadeam demisia de la cate o firma.. Atunci sincer ma gandeam si la sinucidere. Prima data in viata mea cand m-am gandit la asta. In timp ce conduceam imi faceam tot felul de scenarii in cap. Cred ca undeva la vreo 2 ore m-am gandit la asta, mai exact drumuri nationale, cap de pod si THE END. Imi este greu sa spun daca as fi fost in stare sa fac asta sau erau doar niste ganduri. Conduceam regulamentar, acea stare nu mi-a afectat modul de a conduce (gen viteza mare, depasiri periculoase sau altceva). Dupa cum spuneam in articolul anterior, fiind obosit, in cele din urma am oprit in parcare pt. ca eram obosit, am plans, am baut destul de mult apoi m-am culcat. A doua zi eram destul de calm.
Eu am crezut ca aceste episoade le am si datorita faptului ca am fost plecat de acasa de vreo 3 luni. Problema este ca am ajuns acasa si episoadele au continuat, in special seara cand eram in fata calculatorului, singur in camera mea. Cand incepeau aceste episoade, incepeam sa beau destul de mult. De obicei consum alcool in cantitati moderate, 1 bere la 0,5 litri pe zi. Am presupus ca poate si datorita faptului ca nu am o viata prea interesanta si imi petrec aproape toata ziua singur in camera.
Sarbatorile de Craciun (3 zile) le-am petrecut alaturi de parintii mei, sora mea si cu sotul ei si cu cei 2 copii ai lor, de 2 si 4 ani. Niste copii minunati. M-am simtit foarte bine alaturi de ei si m-am jucat cu copiii, nu am mai avut niste sarbatori asa de fericite de mult timp.
Cu toate acestea, in fiecare seara si uneori dimineata tot continuam sa plang in camera mea. De ce anume nici eu nu stiu. Ma tot chinui sa-mi dau seama care ar fi cauza. De multe ori cand ma plictisesc, mai stau pe facebook. Ma uit la pozele postate de diferiti oameni (oameni pe care nu ii cunosc). Vad poze din vacante, poze cu familia, poze cu copiii. Ca sa-l citez pe un prieten de-al meu, ma apasa fericirea lor. Ceva lipseste in viata mea dar nu imi dau seama. Am ajuns sa cred ca nu lipsa familiei si copiilor ar fi singura cauza. Ceva ma macina din interior dar nu reusesc sa imi dau seama ce anume. In ultima vreme mi-am cam pierdut interesul pentru orice. Am un instrument muzical la care cantam destul de mult cand eram acasa, imi placea sa repar ceasuri ( o pasiune din copilarie). Instrumentul muzical nu l-am mai atins de luni bune, am ceasuri demontate de mai bine de un an, desi nu mi-ar lua mai mult de 2 ore sa le curat si sa le montez la loc. Exista vreo boala psihica care se manifesta in acest fel? De fiecare data dupa un astfel de episod imi tremura mainile .Imi tremura si vocea cand incerc sa vorbesc cu cineva. 2 – 3 ore evit sa vorbesc cu cineva.

(2 days ago)