Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:Buna,si oficial la multi ani! sunt Florentina,o tanara de 22 de ani. Sunt intr-o relatie cu Alin,25 de ani. Relatia noastra a inceput ciudat,fiind din orase diferite,ne-am cunoscut pe internet si am stabilit impreuna sa ne intalnim doar pentru placere fizica. M-a vizitat in Constanta,unde eram studenta,si am petrecut impreuna aproape 2 saptamani in apartamentul in care locuiam cu inca o femeie. Dupa doar cateva zile am hotarat pana la urma sa incercam sa formam o relatie. Motivul pentru care nu ne-am dorit-o de la inceput a fost faptul ca el in ultimii ani a locuit mai mult in strainatate,iar relatia ar fii fost una la distanta. Totusi,dupa ce ne-am cunoscut, am inceput sa formam si sentimente. Asa am ramas eu in tara,iar el a plecat in Scotia, lucrand ca ospatar intr-un hotel. La 3 luni de la plecarea lui, mi-a gasit un loc de munca in acelasi hotel,acelasi post. Mi-am convins parintii,si pe 8 Mai eram in Scotia. Am muncit impreuna,ne-am facut prieteni noi,pentru mine a fost o experienta noua,fiind prima oara pentru mine cand vedeam o tara straina. La un moment dat au inceput certurile,eu fiind stresata din cauza noului loc de munca (de precizat ca pana in momentul respectiv nu aveam deloc experienta in domeniul ospatariei) plus gelozia mea nejustificata,ajungeam sa ne petrecem timpul liber in acelasi tipar: el stand intins in pat,ignorandu-ma, iar eu tipand si plangand pe marginea patului pentru atentie:” uita-te la mine,raspunde-mi! De ce ma ignori? Ce rezolvi cu asta?” ,insa eram tratata astfel pana oboseam si ramaneam fara lacrimi,si ma asezam la randu-mi in pat,sfarsind amandoi absorbiti de telefoane. Totusi,cu timpul lucrurile au evoluat,incepand sa ma ranesc singura, sa cersesc atentie in cel mai josnic mod. Si tot nimic nu s-a schimbat pana cand am ajuns sa devin violenta cu el. In momentul in care ma ignora, simteam ca il urasc din tot sufletul,nu imi doream decat sa ii fac rau,il loveam, tipam, iar in timpul asta el ma tinea in brate si astepta
sa termin,chiar incerca sa ma sarute. Cand ma gandesc la acele scene ma simt ca un monstru. Acest tip de iesire s-a petrecut de 3 ori, iar in ultima dintre dati, el a ripostat, si a continuat. De data asta, de fiecare data cand “cautam cearta” eram pusa usor la punct cu cateva lovituri. Aceste evenimente nu se intamplau foarte des,de la ultima mea iesire,au fost 2-3 iesiri din partea lui,pana in septembrie. Tin sa precizez si ca aceste 2-3 iesiri nu au fost atat de violente incat sa imi provoace durere fizica sau rani. In septembrie am aflat ca mama lui, bolnava de cancer fiind, nu se mai recupereaza dupa ultima sedinta de chimio. Am zburat imediat cu el spre Italia,unde era mama lui internata,iar bunica o ingrijea. Aceast a fost prima mea intalnire cu cineva din familia lui,si nu oricine,ci chiar mama ,cea care ne spunea in fiecare zi la video call ca este bine, ca este aproape vindecata, doar pentru a nu ne ingrijora pe noi. Atunci aveam sa aflam de la doctorii dansei ca defapt cancerul s-a intins de la ovare la aproape toate organele iar cea mai buna solutie ar fii internarea intr-un spital din Romania,unde poate sa isi vada toata familia inainte de a se stinge. Si asa a fost, la o luna de la discutia noastra cu doctorii italieni. Noi am renuntat la slujbele din Scotia pentru a putea fii alaturi de ea. Alin,in tot acest timp a devenit din ce in ce mai violent, iar dupa moartea mamei din octombrie, bataile au devenit mai dese si mai agresive. Insa ce ma surprinde este ca peste cateva ore, isi recunoaste vina si incearca sa-si indrepte greselile. Totusi, in timpul “actului” eu sunt acuzata ca fiind vinovata pentru comportamentul lui,si tind sa ii dau dreptate. Nu imi doresc sa implic nici o cunostinta sau membru al familiei in aceste probleme, desi fratele lui in varsta de 14 ani a fost martorul unor scene de agresivitate. in ultima vreme am decis sa tac,sa ma stapanesc din plans si sa astept sa termine, pentru a nu-l mai provoca. Stiu ca multi imi vor spune sa renunt la relatie,sunt tanara si am tot drumul inainte. Sunt constienta de aceste lucruri, dar stiu si ca el ma iubeste, este ori peste masura de cald,grijuliu, dulce si jucaus, ori foarte dur. Acum urmeaza sa plecam din nou in strainatate la munca, avem planuri de viitor impreuna si nu vrem sa renuntam la ele. Am scris acest mesaj pentru a cere un sfat,pentru a repara aceste probleme. Amandoi ne dorim sa le rezolvam, sa iertam mai repede , sa nu ne mai certam din nimicuri si sa putem forma o familie pe viitor impreuna. Astept raspunsurile voastre cu nerabdare si de-abia astept sa le citesc impreuna cu Alin si sa ne gasim putina alinare in marea de suferinta in care innotam amandoi. Va multumesc anticipat!

Este important ca amandoi doriti sa va intelegeti mai bine. Va recomand terapie de cuplu pentru a intelege ce anume creaza discutiile si cum sa gestionati aceste situatii in mod benefic.

Esti inteleapta! Iarta, iubeste si cautati o cale comuna, doar daca simtiti ca vreti sa fiti impreuna! Daca nu reusiti singuri, sa cautati o persoana cu mult har pentru a va indruma. Succes!

ce mi se pare foarte interesant este ca amandoi pareti a fi foarte constienti de agresivitateape care vi-o impartasiti, spun interesant pt ca s-ar putea sa fie singurul lucru care v-ar putea salva relatia si implicit propriile persoane. Imi imaginezi ca amandoi ati adunat multa durere in voi pana la a-i da frau liber prin acele acte de violenta verbala si fizica. Eu v-as sugera sa ramaneti o vreme in tara si sa incepeti o terapie de cuplu in care sa spuneti absolut tot ce aveti pe suflet si cu mici indrumari va puteti reincepe viata. Acordati-va insa cativa ani de relatie pana la ‘planuri mari de viitor’; sunteti amandoi foarte tineri si nu va grabeste nimeni; o familie ar nevoie de echilibru, stabilitate financiara si emotionala si multe altele care nu vin ‘la pachet’ cu hartia semnata la primarie. Succes!