Sfatul terapeutului
Vezi toate intrebarile | Vezi categorii intrebariAdreseaza o intrebare pe grup sau sub anonimat
Pana acum vreo 2 ani eram foarte bun la matematica pana s-a intamplat un eveniment care m-a demotivat sa mai invat. Intr-un fel, am pierdut intuitia de a manevra numerele.
Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:
Buna seara! Problema pe care o am imi creeaza o stare generala de indispozitie. Pana acum vreo 2 ani eram foarte bun la matematica pana s-a intamplat un eveniment care m-a demotivat sa mai invat. Intr-un fel, am pierdut intuitia de a manevra numerele. De ceva timp incerc sa demonstrez chestiuni matematice care (probabil) chiar nu au nicio explicatie. Incerc sa gasesc un sens al notiunilor si nu doar sa le invat si tot timpul imi pun intrebarea “De ce? De ce e asa si nu asa” si chiar daca gasesc o posibila explicatie, nu o accept din cauza nesigurantei. Din fire sunt un tip care doreste performanta (chiar in aceasta latura stiintifica) in ceea ce face. Ce e de facut pentru a-mi reveni intuitia si a scapa de intrebarea “De ce?”? Multumesc! (Uneori nu gasesc sensul nici al altor lucruri din mediul inconjurator si mi-am pierdut totodata si indemanarea in a le folosi. Ma simt aerian.) |
|||
|
|||
Ce anume v-a demotivat? Si de ce? Este adevarat ca intelegem mult mai bine anumite notiuni daca ni le explicam. In matematica acest lucru este posibil. Invatam cum s-a ajuns la o anumita teorema de exemplu. Ar fi o solutie sa abordati acest punct de vedere. Probabil ca tendinta dvs. de a demonstra lucruri care nu au o explicatie vine din nevoia de a intelege. Siguranta de sine este unul dintre factorii care alimenteaza stima de sine. Daca nu reusiti singur sa va regasiti, apelati la un terapeut. Cateva ore de dezvoltare personala va pot ajuta. Succes!
|
|||
|
|||
Tinere invata sa socializezi, si nu ma refer la facebook, ci la viata reala…
|
|||
|
|||
Merita observat cum atunci cand o celebritate (un savant sau un actor de ex.), acumuleaza cativa zeci de ani de cariera, la un moment dat este intrebat: ce va determinat sa fiti atat de perseverent ? de unde a venit motivatia. Evident ca omul raspunde ca i-a placut foarte mult tot ce facea, ca a fost o pasiune reala etc. Adica in general simtea o satisfactie. Un matematician poate merge inapoi in timp, si isi aduce aminte ca in generala facea teme cu ecuatii, in scoala primara operatii simple cu numere. In ultima instanta chiar si o simpla scadere poate fi disecata pe etape, si se poate observa ca dupa fiecare simpla operatie, creierul primeste o ‘recompensa’. Revin cu un al doilea mesaj
|
|||
|
|||
Adica in masura in care creierul si-a primit recompensa, poti trece rapid la faza urmatoare. Tin minte ca acum ca si eu aveam uneori frana de mana trasa, si ma impotmoleam la scaderea unor numere de 3 cifre. Ideea ar fi ca activitatea creierului poate fi optimizata pentru a oferi ‘recompensa’, iar succesul unui examen ar putea insemna sa fi zambit satisfacut de cateva mii de ori in ultimii ani, cand faceai vreo tema, iar de cateva ori poate chiar ai si avut o exclamatie gen Evryka!
|
|||
|
|||
Per total, ce am scris mai inante se reduce la activitatea sistemului opioid, daca reusesti sa obtii un echilibru intre stimulii de durere si placere, sau sa elimini factorii care ar putea influenta negativ chiar la nivelul neurotransmisiei (ex facil este alcoolul). CITEZ: "Şobolanii care alternau recompensa cu non-recompensa, învăţau să sară mai repede decât animalele care primeau continuu recompensă sau continuu non-recompensă." Pe langa asta se poate interveni cu antioxidanti gen astaxantin, iar mintea va deveni foarte limpede, rationamentele vor merge ‘ca unse’ https://wp.me/p48646-Cr
|