Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Buna ziua ! Ma numesc Lavinia-Georgiana si am 16 ani .Daca cineva m-ar intreba cum a fost copilaria mea ..nu as stii ce sa spun , din teama de a nu fi crezuta nebuna .Mama mea a fost operata pe coloana cand eu aveam 6-7 ani .Incercam sa fac cat mai multe lucruri prin casa , spalam vasele , haine ; curatenie , asta numai ca sa ii arat cat de mult o iubesc si ca sunt alaturi de ea si vreau din tot sufletul sa o fac mandra .Tot cand eram micuta 9-10 ani ….tata a plecat in strainatate , eu nu prea ma inteleageam bine cu mama Ea este GENUL DE PERSOANA care crede ca nu mai are ce invata de la ceilalti SI NU accepta niciodata sfaturile mele , pentru ca mereu a spus ca nu am ce sa o invat , caci ea este parintele , ceea nu mi se pare normal.Un parinte poate invata foarte multe de la copilul sau , asa cum copilul invata multe de la parinti .Plangeam mereu de dorul tatei , la 9 ani regretam din tot sfletul ca tata pleca printre straini pentru noi , iar eu nu il stiam acasa .Ma simteam vinovata .Nu sunt acel copil care sa cheltuie foarte mult , care sa nu se gandeasca nici macar un minut la ce ar zice parintii , mereu am vrut sa imi fac parintii mandrii de mine .Sunt in clasa a11-a .., dar ma simt mai mereu singura .Dumnezeu imi calauzeste pasii , dar mereu simt ca nu fac nimic bine .Mama si tata nu mai sunt la fel .Am si un fratior de 10 ani .De cand a aparut el , ai mei s-au mai departat de mine .As face orice ca seara , inainte sa adorm , parintii mei sa vina sa ma sarute pe frunte si sa imi spuna noapte buna .Din pacate ei au uitat ca am nevoie de afectiune , chiar daca am 16 ani .Dorintele mele cele mai marri sunt:sa ajut oamenii , copiii saraci si orfanii , sa ii ajut cu tot ce este necesar , sa le fiu alaturi , sa ajut batranii si sa incerc sa aduc cat mai multe zambete pe fetele oamenilor ,sa imi fac parintii mandrii , sa invat cat mai multe.Tatal meu a inceput sa renoveze casa .Bunicul meu nu este de acord , insa .Niciodata nu este multumit d
e ideile tatei .Tata vrea sa ne faca o casa , in care sa ne simtim bine si in care sa crestem .Bunicul nu isi da seama , de fapt , nimeni nu stie cat plang seara pana sa adorm din cauza aceasta .Tata nu poate face actul pentru casa , iar bunicii nu sunt multumiti .Tata e mai tot timpul suparat , mama este obosita cu serviciul si in plius , ea mai face si scoala de soferi .Fratiorul meu are momente cand imi vorbeste frumos si momente cand este obraznic cu mine , cu sora lui mai mare , care il ajuta mereu la teme si ii acorda sprijin , care l-a invatat mereu sa fie credincios , care il lua la Biserica si sora lui care vrea sa il invete numai de bine si sa ii arate cat e de frumos sa inveti .Cu toate ca am cativa prieteni adevarati..si un iubit, pe care il cunosc din ziua de 6 Mai , anul acesta , si cu care m-am intalnit doar de trei ori , din cauza ca eu eram mai mereu , pe timpul vacantei acasa , ajutandu-mi parintii cu pregatitul meselor pentru tata si lucratorii pe care ii avem la renovarea casei, eu nu sunt bine si ma simt tot mai singura .Nu este zi in care parintii mei sa imi spuna ca ceva nu e bine .Mama , atunci cand ma vede ca stau putin in pat , imi spune ca nu stiu sa fac nimic , ca nu ii ajut cu nimic .Nu pune in discutie si faptul ca atunci cand ea e la munca , eu fac foarte multe .Nu ma simt deloc apreciata .Acele 37 de diplome din dosarul meu , pe care le am incepand cu clasa 1 , nu imi mai arata cine sunt .Vara asta am trecut prin multe .Dar lipsa de afectiune si restul…au fost dintotdeauna.Cu tata m-am inteles mult mai bine decat cu mama .El ma sfatuia , el mi- spus ca este important sa invat , ca sa reusesc in viata , dar si mama, insa el ma intreba ce imi doresc sa fac pe mai departe .Sunt zile in care eu si mama ne intelegem ,dar SUNT ZILE CAND NU MAI SUPORT SA VAD CUM SPUNE ATAT DE MULTE LUCRURI si NU MA LASA SA spun nimic…si ridic tonul si tata aude ca ne certam si se supara groznic pe mine…Simt ca am fost si sunt o d
ezamagire …Simt ca notele pe care le luam nu i-au facut pe parintii mei sa vada ca incerc sa devin copilul perfect .Incercam si inca o fac sa le castig afectiunea .Scriu aceste lucruri cu lacrimi in ochi …Prietena mea imi spunea cum tatal ei si mama ei vin si o pupa de noapte buna si o imbratiseaza …eu de ce nu am astea ? Ea are 17 ani , eu am 16 si deja nu mai stiu de ce sunt aici . Sunt o persoana care pune suflet in tot ce face , absolut in tot .Invat , citesc , am voce , dar nu am mers la canto …parintii mei nu si-au rupt din timpul lor , ca sa ma sustina pe latura asta , desi vedeau in jur oamenii care ma admirau enorm pentru inteligenta si vocea mea .Imi place sa dansez , sa cant , sa scriu …Am jurnale de la 8-9 ani .Imi place fotografia si psihologia, sa desenez , sa gatesc si sa inot.Iubesc arta .Sunt o persoana destul de puternica .In fiecare zi , parca am o putere anume ..ma trezesc , reusesc sa ma trezesc si dupa cea mai urata zi ..sa ma ridic din pat , sa imi fac curat in camera , sa scriu si sa invat si zambesc ca sa ii fac si pe altii fericiti .Realizez tocmai acum ca de cand m-am nascut nu am avut deloc linistea aceea sufleteasca . Mi- e foarte dor de copilarie , pe care nu simt ca am avut-o .Ieseam 3 minute la poarta sa privesc cum se joaca copiii vecinilor mei , iar mama incepea sa ma strige sa vin acasa ca sa o ajut la treaba .Totusi copilul din mine a fost mereu acolO….Mereu cu zambetul pe buze , suparacioasa si o perfectionista .Acum imi doresc mai mult ca orice sa simt ca parintii mei ma sustin si ca ma iubesc .Nici nu imi amintesc ultima data cand parintii mei mi-au spus ca ma iubesc , iar atitudinea lor zilnica ma doare .Incerc sa accept ca eu am 16 ani .Imi doream o familie iubitoare .Doar de asta aveam nevoie .Plang..stau si plang , ma ridic din coltul unde am plans si incerc sa ma gandesc la altceva .Oare sunt un copil atat de rau ? Oare cand ridic tonul , incercand sa primesc putin timp ca sa fiu ascultata
si ..sa reusesc sa o fac pe mama sa nu mai VORBEASCA URAT , caci mai are zil…EU MEREU GASEAM SOLUTII ,MA INTERIORIZAM , NIMENI NU STIA CE SIMT SAU CAT AM PLANS DE CAND MA STIU . AM PREFERAT SA TAC .Mereu ma ridicam din acele *prapastii* si o luam de la capat , incercand sa fac lumea mai buna si mai corecta .Acum…MA SIMT doar DEZAMAGIRE si imi pare rau ca sunt aici …
Va multumesc anticipat ca mi-ati citit povestea ….a fost foarte greu pentru mine sa spun aceste lucruri …de obicei nu pot spune ce simt Va multumesc !

eu cred, din ce ne-ai scris, ca esti un copil mai mult decat bun, pt orice parinte! Nu stiu motivul exact pt care parintii tai se poarta asa cu tine… poate o sa iti spuna candva. Eu ti-as sugera ceva (dupa care ar fi minunat daca ne spui si efectul): transcrie mesajul de mai sus litera cu litera (daca nu poti sa il scoti la imprimanta) si da-le parintilor tai cate o copie. Spun asta pt ca ei sunt primii care ar fi bine sa iti vada universul interior. Bravo! si succes!

Iti place psihologia? Si atunci nu ai citit nimic despre statutul de VICTIMA in care te complaci? Parintii tai au problemele LOR sufletesti, si se comporta ABUZIV. Iar tu accepti asta deoarece crezi ca asa e normal… sau incepi sa realizezi ca problema e LA EI. Gandeste-te ca treptat, vei deveni independenta, vei avea locuinta ta, familia ta, jobul tau si viata ta. Pana atunci, invata despre TINE, despre cum functionezi, despre cum sa gestionezi comportamentele abuzive ale altor persoane. Accesul la internet iti confera posibilitatea sa te informezi si sa te eliberezi din capcanele pe care oamenii din jurul tau ti le intind.

Draga mea, din cate ne scrii reiese ca scopul tau in viata este sa iti faci parintii fericiti; crezi ca daca iti vad realizarile ei vor deveni fericiti…Ideea este ca i-ai facut, prin comportamentul tau sa aiba atata incredere in tine, luandu-te drept partener cu pondere egala; astfel au uitat ca esti doar un copil si ca ai nevoie de afectiune. Ei au pretentii de la tine, ca si de la un adult; tu i-ai invatat asa. Daca te comportai copilaresc te luau ca atare. Colega ta pe care o saruta parintii inainte de culcare si-a luat rol de adult, inca de la 6-7 ani? Bunicul tau isi saruta copilul inainte de nani? In concluzie, eu nu cred ca lipseste iubirea, eu cred ca iti lipseste rolul de copil… tu ce crezi? Dar te sfatuiesc sa vorbesti cu psihologul scolii, care te va invata cum sa vorbesti de acum inainte cu parintii tai. Succes!