Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Sunt o fata simpla de aproape 15 ani. Unele lucruri din trecut m-au impiedicat sa fac anumite actiuni asa ca m-am impacat cu idea ca intr-o zi voi fi independenta. De la varsta de 2 ani stau cu matusa mea (femeie casatorita, cu 4 copii si putin mai invarsta). Tatal biologic a rugat-o sa ma ia la ea pentru ca isi doreste sa am parte de un viitor mai bun si de conditiile necesare pe care el nu mi le putea oferi. Mama avea obiceiul sa bea dar nici tatal nu era mai presus. La varsta de 4 ani am inceput sa mai inteleg cate putin cum stau lucrurile si tatal mi-a facut o vizita. Nu il cunosteam, pentru mine era un strain cu toate ca mi se spunea ca e tatal meu. Pentru mine, parintii biologici au fost niste rude foarte indepartate. Adevarata mea familie a fost cea care m-a primit cu bratele deschise si mi-a oferit o educatie cat de buna a putut. Matusa imi era mama, unchiul tata si copiii lor fratii mei. Asa ii consider de cand ma stiu. Pentru parintii biologici am prins o anumita indiferenta si ura. Efectiv cand ma suna mama preferam sa nu-i vorbesc. De tata nu am mai stiut nimic de el de la ultima intalnire. Anii au trecut, eu mi-am inteles situatia, am incercat sa dovedesc ca sunt un copil bun cu toate ca mai aveam unele trasaturi morale de la parintii biologici (bune si rele) care au cauzat uneori neplaceri. Am intampinat momente grele de-a lungul anilor dar am trecut peste ele. In decembrie 2014 am aflat ca tatal biologic murise. Era mai rece de situatie, la inceput nu imi pasa prea mult, dar dupa ce am vazut-o pe matusa mea plangand dupa fratele ei nu mi-a cazut prea bine. Eram stresata cu simularile, scoala, evaluarea nationala si nu credeam ca pot face fata asa ca am inceput sa iau niste pastile pentru stres si care imi dadeau o senzatie ciudata. Pana la urma rezultatul de la simulari a fost acceptabil dar inca ma gandeam la examen.Si cum nu era de ajuns, in luna mai (fix inainte de examen) a murit si unchiul meu. Una dintre persoanele cele mai dragi. Ma simteam vinovata pentru ca ii tot tineam predici ca e beat si ca alcoolul nu va rezolva nimic. El spunea doar ca ii este rau si nu voia sa se duca la spital, la un control. Dupa o saptamana de chin, a murit. A stat 2 zile in spital, eu nu am putut sa ma duc sa-l vad din cauza programului de vizite. In ziua cand a decedat, eu am plecat de la scoala ca sa ma duc sa-l vizitez. Aveam senzatia aia ciudata ca s-a intamplat ceva asa ca am inceput sa grabesc pasul spre casa si sa ma gandesc la lucruri mai bune.Ajung acasa, mai toata familia era prezenta si era liniste. M-am dus in bucatarie unde am vazut-o pe matusa mea plangand si am spus:" hai… ce facem? nu mai mergem la spital?" si ea a inceput sa planga si mia tare. Una dintre surori m-a luat deoparte si mi-a spus ca tata a murit. Am ramas socata si am fugit in baie si am inceput sa plang. Am stat in jur de o ora plangand in continuu si dupa am iesit din casa fara sa spun nimic. In capul meu erau toate amintirile cu
el, toate vorbele pe care mi le spunea, era numai el. Am inceput din nou sa plang. Am intrat intr-o mica depresie iar o saptamana nu m-am dus la scoala. NImeni nu stia nimic de mine, colegii erau ingrijorati, nu mai dadeam un semn de viata. Cea mai buna prietena ma suunase ede nenumarate ori si intr-un final i-am raspuns. M-a intrebat ce am, ce e cu mine si eu i-am raspuns sec ca n-am nimicc, am inceput sa plang si i-am inchis. A sunat din nou si mi-a spus ce am patit. I-am spus adevarul si a venit la inmormantarea tatalui meu impreuna cu diriginta. Am fost toata luna depresiva, nu aveam pofta de mancare, incepusem sa ma tai pe abdomen ca sa nu vada careva taieturile si am luat pastile de orice fel care nu au adus urmari bune. La examen ma abtineam sa nu plang, aveam si emotii si ma gandea la viitorul meu. Trebuia sa iau nota mare sa pot sa-l fac mandru pe unchiul meu dar efectiv nu am reusit. Am ajuns la un liceu destul de bun dar tot gandul ca nu sunt unde isi dorea el sa
fiu ma macina. Am reusit sa ies din aceasta depresie dar tot pe interior sunt moarta. Prea vulnerabila, cu prea multe fete. De cativa ani m-a captivat partea umana, psihologia si as dori sa fac ceva in acest domeniu. E un vis pentru mine.
Acum, imi puteti da niste sfaturi cum sa ma refac totusi? Multumesc. Orice raspuns conteaza foarte mult.

ai putea sa intri in contact cu un psiholog (cel scolar de exempl)? Mai ales ca ai o inclinatie spre aceasta lume. Ar fi de dorit ca in timp sa poti discuta despre traumele tale pt ca ele sa nu iti mai cauzeze suferinta mai mult decat este necesar. Se poate, succes!

Este normal sa te simti asa pentru ca nu ai avut timpul sa-l cunosti pe tatal tau biologic. Pana la urma el cunoscandu-si slabiciunile a ales sa faca ce e mai bine pt tine.
Poate ar fi bine sa vorbesti cu matusa ta si sa-ti povesteasca copilaria lor( a ei si a tatalui tau) si poate chiar sa o inregistrezi ca sa o ai ca amintire sau sa o notezi. Documenteaza-te si, pe viitor , cand vei avea mai multe cunostinte in psihologie si de la o varsta la alta, vei putea analiza totul.

Te-ai confruntat cu abandon si pierderi de la o varsta foarte frageda… nu e usor… cel mai sanatos ar fi sa faci psihoterapie; poti incepe cu consilierul scolar (mai ales ca e gratis). Vei invata sa accepti realitatea, dar mai cu seama sa o integrezi sanatos. Vei invata si cum sa-ti vezi de viata ta fara anumite tipare disfunctionale, invatate. E mult de munca si de aceea aici nu e locul potrivit pentru vindecarea ta. Vindecarea nu survine in urma unor sfaturi. E necesar muuult mai mult. Iti doresc multa putere si intelepciune. Alege psihoterapia; e cea mai sanatoasa cale.

Citeste, studiaza pe internet, invata… si priveste inainte, catre viitor.