Mesaj:
Buna ziua!
Apelez la dvs si la experienta dvs cu increderea ca voi gasi un sprijin si un sfat.Nu am cu cine vorbi si chiar am nevoie de un sfat de specialitate.
Am un baiat de 11 ani din prima casatorie.A fost crescut de parintii mei,eu si cu tatal lui fiind plecati din tara vreo 5 ani.Dupa acesti 5 ani,am ajuns la despartire.Copilul a ramas sub tutela mea,dar tot in ingrijirea parintilor mei.Eu m-am recasatorit,am facut un baietel care acum are 1 an si 3 luni.Baiatul cel mare a ramas la ai mei (timp in care vine si la mine din cand in cand).Acum ca am reusit sa-mi formez o familie cu un barbat cu capul pe umeri,si am reusit impreuna sa cumparam un apartament al nostru imi doresc sa-mi iau copilul cel mare langa mine.Sa creasca alaturi de noi.Asta ar insemna sa-l mut la o scoala aproape de casa, el(copilul)nefiind de acord.Isi doreste sa ramana la scoala in care invata acum,dar este cam departe de casa si nu are cine sa mearga cu el.La bunici are toti prietenii lui si tot acolo mi se pare mie ca este el insusi,ca este fericit.Ce-i drept bunicii ii cam permit multe lucruri care la mine sunt oarecum interzise(spre binele lui),cum ar fi statul cu orele pe calculator.Bunicii nu-l pun sa citeasca nici o carte,bunicii nu il controleaza, cum doresc eu, la teme.In ciuda acestui lucru el invata f bine.Un alt lucru mai este si faptul ca tatal meu nu este de acord sa iau copilul de acolo,amenintandu-ma ca nu ma va mai ajuta cu nimic(ce-i drept,mi-ar fi peste puteri lipsa ajutorului material din partea lui) etc…Tatal meu e un tip posesiv,un tip critic,si un tip care mi-a facut oarecum copilul sa ma respinga(cand era beat i-a zis:”maica-ta are alt copil acum,nu te mai iubeste asa cum te iubesc eu).El e prieten cu bautura si tind sa cred ca nu e un bun exemplu ptr baiat.(chiar daca e sufletul lui).Ce am mai observat la baiatul meu este ca se lasa influentat de tatal meu si a devenit si materialist(“si ce daca,o sa imi cumpere tataia”).Ideea este ca eu vreau copilul langa mine chiar daca situatia mea financiara imi va fi mult ingreunata,copilul meu insa isi doreste sa ramana la ai mei si la scoala care invata acum.Ce sa fac?Ce ar fi mai bine pentru copilul meu?Voi face o greseala daca il iau de la bunicii care l-au crescut si pe care ii iubeste atat de mult?Multumesc anticipat pentru raspunsuri.

copilul este minor si trebuie sa va respecte decizia de mama! Binenteles ca este de dorit ca totul sa fie amiabil dar pare ca este foarte probabil sa aveti o ‘discutie’ legala despre ‘la cine creste copilul’. Incercati totusi sa vi-l apropiati… sa se ‘imprieteneasca’ cu tatal vitreg, etc. si incet incet sa fie totul ok. Puteti discuta cu un psihoterapeut de familie si cuplu; sigur are sugestii adecvate. Succes!

copilul dvs. are 11 ani in spate in care a locuit in familia bunicilor, si-a format anumite obiceiuri, anumiti prieteni, o viata a lui. va intreb si ma intreb retoric: daca dumneavoastra v-ar placea ca dupa 11 ani in care ati trait intr-o anumita ordine personala sa vina cineva, sa isi impuna vointa asupra dvs. si sa va smulga complet din famillia cu care ati crescut, dintre colegii si prietenii dvs. inteleg dorinta dvs. dar trebuie sa intelegeti ca si copiii au vointa lor, sufletul lor, planurile, visele si dorintele lor. adica sunt oameni, cu toate cele, ca si noi, doar ca mai mici de intaltime.

Poate ar trebui intai sa il obisnuiti cu prezenta dvs. Daca aveti posibilitatea, vizitati-l des, incercati sa discutati cu el, pentru inceput lucruri comode pentru el, sa va povesteasca ce face, ce prieteni are, ce-i place sa faca…in ideea de a nu se simti presat. E limpede ca-i place scoala, intrebati-l despre asta si fiti mandra de el. Incercati sa nu il criticati daca si-a ales prost prietenii, de asemenea, nu-i impuneti : “Vii cu mine ca asa e mai bine”. Sa treaca ceva timp pana ii propuneti o eventuala mutare, sa reusiti sa il reapropiati de dvs, sa va duca dorul, ati putea chiar si sa ii dati cateva explicatii despre situatia care v-a impins sa stati departe de el. Copiii care cresc fara parinti ajung la un moment dat sa se creada abandonati, nu va asteptati sa stie singur sacrificiile pe care le-ati facut pentru el. Sa nu credeti ca e mic si nu intelege, puneti-l la incercare. De asemenea, luati-l pentru inceput in vizita la dvs, pt cate-o zi-doua, apoi discutati posibilitatea sa ramana mai mult timp. E usor de spus, mult mai greu de pus in practica, va trebuie multa rabdare dar trebuie sa il faceti sa vrea el sa vina la dvs. Daca el nu vrea si vine pt ca i-ati impus asta…probabil ca va strica si armonia de care va bucurati acum cu sotul si cel mic. Nu am studii de psihologie, gasesc foarte dificil cateodata sa imi inteleg proprii copii…dar am vazut cazuri similare cu ale dvs in care copii dezradacinati si adusi intr-o familie pe care nu o voiau…mai mult rau s-a facut decat bine atat pt familie, cat si pentru copil. Acum…fiecare si le stie pe ale lui, sunt convinsa ca toti procedam cum credem ca e mai bine. Va doresc succes!