Mesaj:
Buna ziua,
Cu permisiunea dvs am o intrebare, referitoare la intelegerea unei reactii a copilului!
Deci, copilul are 15,6ani si este elev in cls IX-a.
La sfarsitul lunii noiembrie in timpul cursurilor de scoala, dna diriginta a intrebat cine are acasa un brad artificial. Copilul meu a spus ca are si fara sa-si dea seama s-a oferit sa-l aduca (am spus fara sa-si dea seama pt ca noi locuim in orasul in care copilul este elev, temporar, domiciliul nostru fiind intr-un oras la 400km distanta si acolo ne facem sarbatorile, in familie).
In fine am fost de acord, ca sa nu -l punem pe copil in situatia de a-si incalca promisiunea si pentru ca il puteam recupera in ultima zi de scoala inainte de Craciun.
Am adus bradul, am insotit copilul si ajutat la montarea lui, ramanand ca impreuna cu ceilalti colegi sa-l impodobeasca.
Saptamana trecuta copilul a fost bolnav si a stat acasa pe tratament, lucru pe care dna diriginta la stiut fiind anuntata, de mine, ca parinte.
Azi, joi, duc copilul la scoala la ora 9 si la 9,30 ma trezesc cu el acasa tremurand, rosu la fata si pe gat si foarte nervos.
In prima faza m-am speriat, nu stiam ce s-a intamplat. L-am luat usor, l-am intrebat ce s-a intamplat si tremurand mi-a spus “mami au vrut sa-mi ia bradul”, “cum mami, sa ti-l ia?, ce sa faca cu el?”, Nu stiu dar au vrut sa mi-l ia si m-au imbrancit si m-au impins in pereti , m-au injurat sa ma dau la o parte ca el trebuie sa ia bradul ca asa a zis dna diriginta si directorul.
“Mami nu i-am lasat, e bradul meu si nu mi-au zis nimic!”
Ii spun copilului sa se linisteasca si la 5 min dupa plecarea lui, il sun si ii spun sa ma astepte la intrarea profesorilor ca vreau sa vorbesc si eu cu diriginta.
Ma duc, asteptam 20 min, vine diriginta, care ma intreaba “ce sa intamplat dna?” si ii spun ” Buna ziua, Dna nu stiu ce sa intamplat, de aceea am venit sa discutam, pt ca e clar ca a existat o lipsa de comunicare, o lipsa de informare, despre care copilul nu a stiut!”
Dna diriginta a inceput sa mi se adreseze: “dna nu e o reactie normala, un copil normal nu face asa ceva, sa ia bradul de la scoala si sa fuga cu el in mana, ca de ce nu a venit sa vorbeasca cu mine, dar stiti ca nu are voie sa iasa din scoala, sa stiti ca m-a socat reactia lui si ca nu ma steptam la el sa faca asa ceva, si sa stiti ca nu e prima oara cand are astfel de comportamente ca mi-au spu si alti profesori.”
Eu , de fata cu copilul i-am spus: ” dna, copilul azi, a ajuns la ora 9 la scoala, lipsind de ora dvs, pt ca mie mi-a fost rau si nu avrut sa ma lasa singura (sotul nu era acasa). Inainte sa plece de acasa eu am vorbit cu copilul si i-am spus sa vina la dvs sa va spuna de ce nu a venit la prima ora si sa va intrebe cand putem veni sa luam bradul, ca sa nu deranjam?” , si ” daca imi permiteti sa va intreb imi puteti spune de ce tocmai acum aflu ca reactia copilului nu este singulara si la sedinta cu parintii de acum 2 sapt nu mi-ati comunicat nimic? Cum de si-au adus aminte profesorii sa va informaeze fix acum, si de ce pana acum mi-ati spus ca copilul este un copil foarte linistit, placut, politicos si implicat in activitatile de la clasa?”
“Dna diriginta eu sunt convinsa ca aceasta reactie a fost urmarea unei lipse de comunicare. Copilul nu a fost informat de nimeni ca bradul va fi luat si dus in alta locatie fie chiar si pentru cateva ore”. De fata cu diriginta am intrebat copilul daca stia ceva legat de brad si a zis ca nu stie nimic si ca acum cand a spus dna a auzit pt prima oara!
In fine, am lasat copilul sa se duca la ore si am ramas cu dna diriginta care incerca inca o data sa-mi explice ca reactia copilului nu este normala, ca ea este socata si ca bradul trebuia dus in alta locatie in vederea organizarii unui program artistic ( care are loc la ora 17) cu colinde si ca fiecare clasa se prezinta cu bradul “propriu” si brusc citez: “Ma scuzati am ora si in fine o sa vedem acum ce o sa impodobim”!Dupa 3 ore de la incident ma reintalnesc acasa cu copilul, il pup si il iau in brate ca de obicei si nu mai pomenesc nimic despre incident. Insa copilul incepe: “mami ce trebuia sa mai luam de scoala (adica globurile si beteala pe care le dusesem impreuna cu bradul),si mami sa stii ca eu nu vreau sa ma duc la spectacolul cu colinde”.
“Mami, daca nu este obligatorie prezenta si crezi ca nu vrei, nu te duci!” , dupa care mi-a zis ca se simte obosit si ca vrea sa doarma.

Povestindu-i sotului cele intamplate, a inceput sa ne certe pe amandoi, ca suntem egoisti, ca trebuie sa se adapteze colectivitatilor , ca il apar pe copil degeaba, ca nu am dreptate si ca nici reactia copilului nu a fost normala si ca acum i s-a pus copilului o “eticheta” cu care o sa mearga pana in clasa a XII-a.

Acum , va rog dvs sa-mi spuneti, daca reactia copilului vizavi de un lucru despre care nu a fost informat, a fost normala?
Si daca copilul ar fi fost informat, i s-ar fi cerut permisiunea si copilul ar fi spus nu(stiind ca noi plecam cu tot cu brad in alta localiatate), nu tot in aceeasi situatie s-ar fi ajuns?
Si atunci de ce atata rautate, hotarare si indignare din partea dirigintei?
Daca eu ma duc si ii i-au catedra dnei fara sa o anunt, dansa nu reactiona la fel? Nu e normal sa comunicam, sa ne intelegem, sa stabilim niste lucruri de comun acord?

Doamna, copii suntem toti , cata vreme avem parinti…dar..avand in vedere varsta, situatia, contextul , trebuie sa fim constienti ca timpul trece, copii se dezvolta, cresc, se transforma. Dvs. incepeti postul, cu precizarea ca aveti un ” copil de 15.6 luni “- asa il vedeti si considerati, respectiv tratati fiul adolescent . Il tineti prea “legat” pe fiul dvs, si in acest fel ii ingreunati procesul de achizitii de comportamente, cognitii, pana la urma dezvoltarea.desigur, dvs. ii vreti binele, dar binele prin prisma dvs. Tatal are dreptate, probabil observa ca il ocrotiti cam mult pe baiat, si da, este vremea sa invete sa se poarte in societate, sa relationeze. Reactia baiatului are multe intelesuri , ce decurg tocmai din felul in care dvs. il cresteti. Ar fi util pt. amandoi, dvs si fiul dvs. daca veti merge la un psiholog, care sa va indrume in procesul acesta de crestere si educare optima si benefica , pentru fiul dvs

Lucruri asemanatoare se intampla frecvent in interiorul unitatilor de invatamant.Unele cadre didactice nici ele nu stiu pe ce lume traiesc si induc lucrul asta si elevilor care se simt dezorientati.Din cele povestite mi-a atras atentia reactia tatalui care a privit putin detasat si conformist situatia.Apoi , toata intamplarea pare potrivita unor oameni de pana in clasa V-a , nicidecum de liceu.Reactia copilulului a fost normala, daca acesta avea 12 ani, dar cine stie ce l-a necajit pe acesta in realitate.Cred ca sunt mai multe necunoscute aici, ca sa putem concluziona complet.

Reactia copilului pare putin… imatura si impulsiva pentru varsta lui. Daca afli ca ti se ia un lucru si nu doresti sa ti se ia, ori discuti cu cei care fac acest lucru (intrebat diriginta+directorul), ori apelezi la cei care stii ca te sustin (sunat parinti). Faptul ca el a luat pur si simplu bradul in brate, fara sa incerce sa clarifice ce se intampla (de ce il luati? pt cat timp? cand il primesc inapoi?) arata un moment in care el nu a privit situatia per ansamblu, ci a vazut doar ca ii este luat un lucru. Aici este lipsa de comunicare: cei care luau bradul nu i-au spus de ce si pentru cat timp. Chiar si asa, primul sau impuls, ca persoana direct interesata de brad, trebuia sa fie sa intrebe ce se intampla si cand il primeste inapoi. Faptul ca el nu a simtit aceasta nevoie de a clarifica situatia este usor ingrijorator (daca nu esti informat, ceri tu informatiile). Mai mult, el pare sa fi perceput acest lucru mai mult ca un furt, decat pur si simplu mutarea bradului in alta sala, iar reactia sa de “fuga” a fost pentru a preveni furtul.Mai mult, aceasta este varsta in care adolescentul (fiindca am trecut de la eticheta “copil” la eticheta “adolescent”) cauta mai mult aprobarea colegilor decat a familiei. Faptul ca el a rezistat ATAT de intens la mutarea bradului e posibil sa arate ca apropierea de familie e foarte mare (sa nu se supere parintii daca nu au brad), in timp ce relationarea cu mediul social din afara familiei poate prezenta dificultati. Aici ma gandesc si la faptul ca el nu a inteles insinuarile de inceput ale dirigintei (cine are brad aritificial acasa = cine are brad de adus la scoala). Cum se intelege cu colegii? Exista prieteni foarte buni si apropiati, fata de care se deschide?

Aici mi se pare relevant si raportarea dvs. la el (banuiesc ca e baiat, din text): folosirea repetata a cuvantului “copilul”. In acest moment, el este adolescent, are loc maturizarea, iar in cativa ani va arata si ar trebui sa se comporte ca un barbat. Familia ii sustine acest proces de dezvoltare prin responsabilizarea si asumarea faptelor proprii, sau ii sustine mai mult o dependenta emotionala si comportamentala?

In orice caz, sunt informatii insuficiente pentru o evaluare completa a baiatului si a reactiei sale. Va sugerez oricum o intalnire cu un psihoterapeut care sa lucreze cu intreaga familie. Chiar si daca nu este nimic in neregula, se poate lucra la optimizarea relatiilor dintre dvs. si baiat si se poate oferi sustinere atat parintilor, cat si adolescentului (doar nu degeaba se spune ca adolescenta e o perioada foarte grea!).

Pentru orice alte intrebari, va stau la dispozitie.

Intr-adevar este o reactie normala pentru un copil mult mai mic, el fiind adolescent este cumva exagerata. Asta demonstreaza ca are anumite probleme de comunicare cu cei din jur, inclusiv cu cei de varsta lui, si ca centrul vietii lui este familia, ceea ce nu e deloc rau, dar la varsta asta trebuie ca cercul sa se largeasca, implicand si alte persoane din jurul lui. Lucrurile astea nu sunt grave, se rezolva, dar trebuie la varsta asta, pentru ca mai tarziu risca sa fie marginalizat, tipul de inadaptat si va avea mult mai mult de suferit atunci. Tatal are dreptate, lasa-ti-l un pic mai liber de protectia dvs. Sper ca nu am suparat, Doamne ajuta!