Mesaj:
Sa merg mai departe, sau sa incerc sa mai lupt?
Sunt impreuna cu prietenul meu de 8 luni. Intre noi lucrurile au decurs extrem de repede, mutandu-ne impreuna din prima luna. El are 31 de ani, iar eu 27. Intre timp ne-am si logodit, nunta avand sa aibe loc anul acesta. In prima luna de relatie, totul a fost minunat. Insa incepand din a doua, lucrurile s-au schimbat, respectiv el. S-a angajat intr-un loc diferit, lucru care ii pricinuia foarte mult stress. In paralel, era implicat in multe alte proiecte, care ii ocupau timpul si il stresau. A inceput sa fie extrem de nervos mereu, sa tipe la mine din lucruri banale. M-a speriat foarte tare, si desi si eu in mod sigur sunt o fire mai deosebita, agitata, vorbareata, tafnoasa de multe ori, ceea ce il agita si mai mult pe el, ma simteam neputincioasa in fata nervilor lui. Nu dupa mult a inceput sa faca si niste crize urate, in care plangea, racnea, ma acuza de lucruri neadevarate, tremura, se inrosea, uneori trantea. Imi spunea mereu ca sunt si eu de vina, pt ca nu stiam sa il l
inistesc (desi niciodata nu am ridicat vocea la el cand era asa, ci realizam ca e o problema si incercam sa il opresc vbindu-i calm si aratandu-i partile bune ale vietii, dar ratiunea nu prea ii functioneaza in momentele alea). De vreo 2 luni starea lui s-a inrautatit. Cu pregatirile nuntii adaugate la motivele de stress, a inceput sa ii fie tot mai greu, iar atitudinea lui tot mai greu de suportat pt mine. Nu imi aduc aminte ultima oara cand a gandit ceva pozitiv, cand a discutat despre altceva decat problemele, lipsa de bani, acuzele care mie mi se pareau aberante (ca nu ma ocup de nunta deloc – in conditiile in care zilnic faceam ceva pt nunta, ma stresam, incercam, ca inseamna ca nu imi pasa de el, daca imi cumparam cate ceva era mereu urmat de o cearta, desi ii spuneam dinainte – mentionez ca lucrez si eu, am salarul meu – pt ca pt el asta insemna ca nu imi pasa de el ca in loc sa adun banutii sa ne putem construi un viitor, eu ii cheltui, si deci sunt o egoista.). Acum, suntem in pragul despartirii. Am inceput sa mergem la un psiholog de cuplu, insa de la ultima criza eu l-am rugat sa plece din casa mea, pt ca nu mai suportam urletele, starea respectiva. El accepta ca are o problema, si vrea sa ne-o rezolvam, nu accepta nicidecum despartirea, se comporta si acum de parca am fi impreuna (felul in care imi vorbeste, si planuieste viitorul in continuare impreuna) desi i-am spus ca nu stiu care sunt sansele sa ramanem impreuna, din teama ca nu doresc sa construiesc o familie in o atmosfera din asta… Ma acuza si acum ca il abandonez, ca ar trebui sa stau langa el sa rezolvam impreuna problema lui daca il iubesc, nu sa plec, si ma gandesc ca poate are dreptate. E un om cu suflet bun, nu are vicii, si ma iubeste enorm si mi-e teama sa arunc relatia deoparte, daca ea s-ar putea rezolva. Pe de alta parte, a trecut mult timp de cand e asa si nu stiu daca se poate reface ceea ce s-a rupt intre noi. Cand a plecat din casa m-a cuprins o durere de nedescris. Am revazut fiecare seara impreuna, locurile unde am fost, planurile pt familia noastra. Ma doare cumplit, insa nu stiu daca langa el nu ma condamn si pe mine si pe viitorii mei copii la o viata de teama, de stres, de certuri si scandaluri. Nu stiu ce sa fac… El isi doreste impacarea si nu accepta ca totul s-ar putea termina aici, deci decizia va trebui sa fie a mea. Nu stiu incotro sa o iau …

Inteleg ca megeti la terapie de cuplui. Ati discutat cu terapeutul despre decizia dvs.? Credeti ca i-ati acordat partenerului timpul necesar sa faca niste schimbari? Ati vrea si nu ati vrea sa incheiati relatia din cate se pare. Ati putea lua in calcul si faptul ca poate unele lucruri tin si de comportamentul dvs.?

inteleg ca te afli la o rascruce importanta din viata ta. Ce iti pot spune este ca el ar fi bine sa isi rezolve problemele actuale: stresul de la serviciu si poate altele de pe ‘fundal’. Relatia voastra s-a miscat foarte repede si pare ca va grabiti catre un viitor care nu va este foarte clar. Personal va recomand o perioada in care sa va ganditi mai bine, fiecare in parte (poate nunta merita amanata o vreme) – nu face un ritual religios si un act semnat la primarie relatia dintre oameni cu atat mai buna! Ar fi de dorit sa mearga singur la un terapeut si sa exploreze prezentul sau… sigur o sa apara o solutie. Casatoria si construirea unei familii nu este ceva care e bine sa fie facut in pripa (aici va poate fi de folos o consiliere premaritala!). Atitudinea voastra este una buna… putintica rabdare si efort catre solutii si problema se va clarifica… pt fiecare. Succes!

Rezultatele se vor vedea in timp si timpul iti va clarifica daca ve-ti mai ramane un cuplu sau nu. Sfatul meu este sa ai rabdare cateva luni sa vezi daca lucrurile se amelioreaza si sa puneti pe pauza planurile de nunta pana atunci.Nu va grabeste nimeni si nu aveti un anumit timp in care nunta este sau nu posibila! Ideea este ai rabdare! Nu il presa si nu il lasa sa te preseze! Lasati-va timp si spatiu !

Casatoria nu rezolva problemele in care va aflati acum din contra cand o sa apara si un copil situatia se ingreuneaza mult. Ati pornit in acesta relatie pe viteza rapid (mutatul impreuna dupa prima luna, planurile de casatorie dupa 6 luni cand se vede clar ca nu va cunosteti indeajuns din mai multe puncte de vedere), nu ati permis ca lucrurile, sentimentele sa se aseze, sa va bucurati de perioada de indragostire. Relatia voastra este imatura, nu este coapta pentru pasul urmator. Ati cautat amandoi ca celalalt sa rezolve situatia, femeia DEPINDE de un barbat total debusolat, imatur din mai multe puncte de vedere. Urmati procesul terapeutic, incetiniti ritmul relatiei si cautati sa vedeti ce isi doreste fiecare cu adevarat. MULT SUCCES!