Mesaj:
Buna ziua.Va scriu in legatura cu problemele familiale cu care ma confrunt de cativa ani, dar au luat o intorsatura foarte urata in ultima perioada (de un an, aproximativ). De cand ma stiu parintii mei m-au considerat oaia neagra a familiei (am o sora mai mare cu 4 ani). Eu sunt cea care nu am luat niciodata note indeajuns de mari, cea care nu ii asculta niciodata, cea care niciodata nu ii respecta.

Tot timpul am fost genul caruia ii place sa invete, ieseam in oras din an in pasti, nu fumez, nu “am facut-o lata” niciodata. Absolut niciodata nu ma lasau sa socializez cu alti prieteni, se baga intre prietenii mei (pe care ii castigam cu greu), daca nu erau de “familie buna” ii “alunga” de langa mine (am patit odata ca mama i-a dat papucii unui fost prieten de pe telefonul meu, si cand am descoperit, am intrebat-o motivul, si mi-a spus ca a facut-o din cauza ca este catolic, si ca nu regreta absolut deloc).

Manipularea a fost la tot pasul, in schimb nu am observat acest lucru pana nu am intrat la facultate (datorita faptului ca nu prea aveam alte exemple din exterior, consideram ca tot ce ziceau ei era ok). Cand am inceput sa observ si sa ripostez (considerand ca la 18-19-20 de ani am o varsta la care pot sa iau anumite decizii de una singura), au inceput problemele. Cel mai des a fost faptul ca imi reduceau banii pe zi ce trece, profitand de faptul ca scoala nu imi permitea sa lucrez (am terminat acest an politehnica, iar zilnic aveam minim 6-8 ore de stat la scoala). Am ajuns in ultimul an sa traiesc cu 2,5 milioane, dintre care 1,5 mi se duceau pe camin (nu mi s-a permis sa stau in chirie, desi sora mea a avut asemenea conditii in timpul facultatii). Imediat dupa ce am terminat orele am inceput sa lucrez, pentru ca in ziua festivitatii mi s-a spus ca e ultima zi in care sunt pe “spatele lor” si ca nu mai vad de la ei absolut niciun ban. Dupa care au inceput sa ceara ei.

In ultima perioada au inceput certurile si mai mari, pentru ca eu am inceput sa merg din ce in ce mai rar acasa (e distanta mare, costa mult, si nu imi permite nici lucrul), si totodata nu imi face placere sa mai merg acasa.

Totodata, ei au devenit din ce in ce mai religiosi, si isi desfasoara viata pe baza tuturor principiilor religioase adoptate de manastiri. Lucru pe care incearca sa mi-l impuna si mie, si care devine uneori sufocant. Cat sunt acasa, 80% din timp mi-l petrec ori pe drumuri, ori participand la diverse slujbe religioase la cine stie ce biserici/ manastiri.

Imi puteti recomanda o metoda de a-i “imbuna”, de a-i mai potoli sa ma mai manipuleze atat?

Multumesc.

Am inteles ca la momentul acesta locuiesti departe de parintii tai si te intretii singura. Cu toate ca este dureros ca s-a facut aceasta direrentiere intre tine si sora ta si ca ai fost oarecum “expediata” dupa ce ai terminat facultatea de pe “spatele lor”. Nu poti decat sa incerci (cu ajutor sau singura) sa gasesti alternative in a privi aceste situatii. Pe parintii tai nu poti sa-i schimbi, au dreptul la alegerile lor asa cum si tu ai acum dreptul la alegerile tale atata timp cat esti pe picioarele tale. Gaseste partea buna in faptul ca esti departe de ei (intr-un fel sau altul trebuia odata si odata sa-ti iei zborul!), faptul ca tu te-ai calit mai bine decat sora ta fiind mai putin protejata, deci mai pregatita pentru viata, gasesti bucuria si scopul de a trai si ori de cate ori poti sa mergi acasa, priveste-i ca pe niste oameni care au facut alegeri asa cum tu esti acum responsabila pentru alegerile pe care le vei face pentru tine. Ai grija de tine ca sa-ti fie tie bine!

din ce povestesti lucruri sunt foarte complicate si destul de mult in zona patologica, in sensul in care comportamentul parintilor tai pare mai mult decat anormal. In mod normal ti-as sugera sa te feresti de un asemenea mediu, insa este vorba despre parintii tai. Ideea ar fi ca daca nu te poti intelege cu ei rational, atunci bine cu sila nu se poate face si poate ar fi bine sa incerci sa devi cat mai independenta posibil. Se poate, succes!

Si eu sunt o persoana religioasa si tot mi se pare ca parintii tai au un comportament exagerat. Principiile religioase trebuie insuflate copilului de mic, nu impuse, ca obtii exact contrariul. Copilul se va satura si se va departa de biserica. Credinta se insufla, nu se impune, este o alegere personala a fiecaruia. Cauta-ti singura drumul dar cere-i parerea in tot ce faci lui Dumnezeu, in rugaciunile tale. Du-te la biserica, este f important, dar nu ca esti fortata, ci ca simti tu asta. Daca te vei ruga Dumnezeu va lucra el in sufletul tau si-ti va arata calea. Parintii tai trebuie sa inteleaga ca nu mai suntem pe vremea inchizitiei. Ei inteleg un pic deformat credinta. Tu pari o persoana matura din ceea ce scrii si maturitatea asta iti va prinde bine. Pe ei i-ai ca atare, e cam greu sa-i schimbi la varsta asta, respecta-i ca-s parintii tai, dar croieste-ti singura drumul in viata. Fiecare raspundem pentru faptele noastre, nu pentru ale altuia si nu trebuie sa-i judecam pe ceilalti, macar sa nu-i judecam prea aspru.