Mesaj:
Va rog sa aveti rabdare in a citi, aceste randuri.
Buna, am 17 ani , impliniti acum o saptamana.
La jumatatea lunii februarie am aflat ca sunt adoptata. Parintii mei au hotarat sa imi spuna pentru ca se simteau constransi, femeia care mi-a dat nastere i-a cautat si le-a spus ca vrea sa ma cunoasca. Ai mei i-au explicat ca eu nu stiu ca sunt adoptata, ei ar prefer sa ramana situatia cum este si daca chiar vrea sa ma cunoasca ei o pot prezenta ca o prietena de familie. Nu a fost de acord le-a spus ca ea este hotarata, sa ma cunoasca si eu sa stiu ca ea este mama mea biologica.
Cand am aflat ca sunt adoptata, am avut un sentiment de furie, frustrare, dar am putut contrala acest sentiment, stare, pentu ca nu parintii mei sunt vinovati, nu vreau sa o acuz nici pe femeia care m-a nascut, ii sunt recunoscatoare ca m-a adus pe lume si nu a facut avort.
Nu am inteles de ce a venit dupa atata timp, de ce vrea acum sa ma cunoasca, ai mei au spus ca ei inteleg ca nu imi este usor, ca sunt confuza dar ei vor fi mereu langa mine indiferent ce voi decide, au spus ca mereu voi fi copilul lor si ei parintii mei.
Am intrebat despre aceasta femeie, mi-au spus ca nici nu implinise 18 ani cand m-a adus pe lume, nu avea sprijinul familiei, iar ei cautau sa adopte un copil, deoarece mama nu putea si nu poate face copii, ei erau proaspeti casatoriti,erau tineri si isi doreau un copil foarte mult.
Sunt norocoasa ca am acesti parinti, ei mi-au oferit multa dragoste, o educatie frumoasa m-au invatat de mica sa apreciez lucrurile si mai ales sa nu judec o persoana pana nu o cunosc. M-au intrebat daca vreau sa o cunosc, am spus DA, am vrut sa vad ce fel de femeie este si motivul pentru care a, aparut acum, pentru ca intrebarile care mi le puneam doar ea avea raspuns la ele.
A trecut o saptamana de cand aflasem ca sunt adoptata, am hotarat sa o cunosc, nu am ales atunci locul cel mai potrivit, ea fiind o avocata am preferat sa ma intalnesc la birou la ea.
Am intrat in birou, ea era acolo pe scaun a vrut sa vina spre mine, i-am cerut sa ramana acolo, am vazut cum ochii I se umpleau de lacrimi, mi-a spus sa iau un loc, am stat fata in fata cu ea. I-am zis ca vreau sa ma asculte intai fara a ma intrerupe, dupa care eu voi asculta tot ce vrea sa imi spuna, a fost de acord.
I-am zis urmatoarele lucruri : “ Eu nu vreau sa judec pe nimeni, dar vreau sa stiu motivul acestei aparitii bruste in viata mea, de ce acum? “
Ma fixa cu privirea, mi-a spus ca era tanara, practic un copil cand m-a adus pe lume, aflase ca este insarcinata cand era in luna a 3, ia fost greu, baiatul cu care ma facuse i-a spus sa avorteze ca el nu vrea sa isi distruga viitorul, era student la medicina, acum este medic stomatolog, dar ea a hotarat sa ma nasca si sa ma dea spre adoptie, pentru ca familia ei nu au vrut sa o sprijine , fara sprijin financiar nu m-ar fi putut creste nu mi-ar fi putut oferi aceast viata frumoasa pe care o am, o viata fara lipsuri. A inceput in urma cu 2 ani si ceva sa ma caute, a apelat la diferiti detectivi, mi-a arat fotografii cu mine, mi-a spus ca atunci cand aflase ca sunt bine, ca am o familie fericita si ca nu imi lipseste nimic, a fost multumita, dar cand a vazut fotografiile cu mine dorinta de a ma vedea de a ma cunoaste a fost prea mare. A luat legatura cu parintii mei si le-a spus ca ea vrea sa ma cunoasca cu acordul lor sau nu.
S-a oprit, atunci i-am spus ca ii multumesc pentru ca nu a facut avort, ca nu m-a dat la orfelinat si ca a, acceptat ca medicul ( cel care stia ca ai mei vor sa adopte un copil) sa ma dea parintilor, am subliniat ca pentru mine singurii mei parinti sunt cei pe care ii am, cat despre situatia financiara si mediul in care se creste un copil nu este asa importanta ca dragostea care se ofera. Am intrebat-o daca are familie, a spus ca este maritata dar copii nu are, pentru ca nu mai poate face, i-a zis sotului despre mine, iar el a sustinut-o in cautarea mea.
Am intrebat-o daca vrea sa imi mai spuna ceva, a zis ca vrea doar sa ii dau o singura sansa de a ma cunoaste si sa o cunosc, atunci m-am ridicat a vrut sa se ridice dar i-am zis ca nu este nevoie ca prefer sa stea pe scaun. Am privit-o si i-am zis ca stiu ca nu este usor nici pentru ea, dar mie imi este foarte greu, ca am sentimente confuze, ca nu vreau sa ii arunc cuvinte grele, care este posibil ca mai tarziu sa le regret, dar eu nu pot sa primesc in viata mea o persoana care m-a dat doar pentru ca a crezut ca era cel mai bine, care cred ca a luat cea mai usoara decizie pentru ea , ca eu am vrut sa o cunosc doar din curiozitate, sa ascult si versiunea ei, pentru ca stiu ca orice “ poveste” are doua variante. S-a ridicat a venit spre mine, a vrut sa ma prinda de maini m-am retras , a inteles gestul meu i-am zis ca imi pare rau dar eu nu o vreau in viata mea, am deschis usa, am auzit cand a inceput sa planga, dar am inchis usa si am plecat… ( Nu vreau sa ma considerat
i un om fara suflet, ca am plecat asa lasand-o plangand, dar si mie imi venea sa plang, ma durea ca am facunt-o sa plang, regret si voi regreta toata viata ca am facut-o sa sufere mai mult decat suferea)
Parintii mei ma asteptau in fata biroului, m-au intrebat daca sunt Ok pentru ca aveam lacrimi in ochi, am spus ca totul este bine, ca mi-as fi dorit ca niciodata sa nu se fi intamplat, ei au spus ca sunt si voi ramane doar copilul lor, in drum spre casa tata a primit un telefon, s-a schimbat la fata, cand a inchis telefonul m-a intrebat ce am discutat, daca o vreau in viata mea pe acea femeie, i-am spus ca NU, i-am rugat sa nu ma mai intrebe nimic. Am ajuns acasa, seara pe la 9 au venit la mine in camera amandoi, mi-au spus ca ei nu vor sa ma intrebe nimic, ca eu daca nu vreau sa discut despre acest subiect este bine, dar nu vor ca eu sa tin in mine frustrate, furie ca e bine sa ma descarc. Mi-am amintit ca atunci cand a primit tata telefon el s-a schimbat la fata, l-am intrebat cine il sunase daca se intamplase ceva, a spus ca nu este nimic important , sunt lucruri legate de firma.
Urmatoarea zi cand m-am intors de la scoala, ai mei ma asteptau in salon, de obicei nu erau acasa cand eu veneam de la scoala, am intrebat daca totul este bine, tata mi-a spus ca ieri la telefon era femeia care m-a nascut, si astazi a venit la firma si i-a implorat sa vorbeasca cu mine, sa fiu de acord sa ma vada, le-am spus ca imi pare rau pentru cuvintele care I le adresasem inainte de a pleca, dar imi este teama sa o cunosc mai bine, in inima mea ea va avea un loc mereu, pentru ca il merita e femeia care mi-a dat viata.
Eu nu le-am spus parintilor mei, dar regret profund ce i-am spus femei care m-a nascut, vreau sa o cunosc dar imi este teama ca poate o jignesc fara sa vrea. Nu ma doare atat de tare inima ca m-a dat spre adoptie, cat ma doare ca si-a facut aparitia acum, ca mi-a ranit parintii prin prezenta ei in viata noastra, in ciudat acestui aspect eu vreau sa o cunosc, stiu ca regreta mult decizia luata si ca este un om bun, dar nu vreau ca parintii mei sa sufere din cauza alegerii de a o cunoaste.
E gresit ca vreau sa o cunosc? Cum as putea gestiona situatia fara a rani pe nimeni? Credeti ca va putea sa ierte acele cuvinte pe care i le-am adresat? Parintii mei ar putea sa se simta ofensati ca eu vreau sa o cunosc?
Mi-ar fi usor daca as avea cu cine vorbi, dar nu am spus nici unuia dintre amicii mei ca sunt adoptata, nu stiu ce reactie ar putea avea, ai mei mi-au propus de mai multe ori sa merg la un psiholog, dar nu vreau, mi-ar fi mai usor sa discut cu cineva care nu ma cunoaste si nu discutand cu un psiholog ca fiind eu pacient, ci cu o persoana care sa imi spuna parerea, sa imi ofere unele sfaturi daca doreste, acesta este unul din motivul pentru care am ales sa imi scriu gandurile aici, am considerat ca scriind ceea ce simt, ma voi simti mai bine.
Mentionez ca cu parintii mei am o relatie stransa, (mama spune ca sunt mult mai apropiata de tata) dar aceasta tema nu stiu cum sa o discut cu ei, fara a se simti ofensati sau sa se gandeasca ca i-as putea da deoparte.
Va multumesc!

Discutia cu un psiholog te-ar ajuta nu numai pe tine ci si pe parintii tai.

O poveste de viata care scoate la iveala multe sentimente, emotii si intrebari. Imi dau seama ca te simti confuza si te simti duala: uneori simti furie si pentru mama biologica si pentru parintii care nu ti-au spus, alteori ai senzatia ca ii intelegi. Toate aceste lucruri sunt normale, iar persoanele care trec prin experiente similare simt la fel. Eu cred ca rezultatul depinde de tine si de ceilalti membri implicati in poveste. Noi cei din exterior ar fi bine sa nu judecam situatia ci sa incercam sa ne punem in papucii fiecaruia si abia atunci putem intelege o parte din motivele care i-au determinat la un moment din viata sa faca niste decizii. Cat despre daca este bine sau mai putin bine ca tu sa ii dai o sansa mamei biologice de a o cunoaste nu putem spune. Daca tu simti ca vrei asta, poti macar incerca sa vezi cum te simti. Cu siguranta nu veti putea evita emotiile puternice, insa ele fac parte din viata noastra. Tinand cont de relatia cu parintii tai, eu cred ca ei ar intelege daca tu ai vrea sa o cunosti chiar daca nu le-ar fi usor sa accepte. Insa cred cu tarie ca ei isi doresc ca tu sa fii linistita si fericita si asa cum te au pe tine, copilul lor, asa si tu ii ai pe ei, cei care ti-au oferit totul. Incearca, experimenteaza si alege ce este mai bine pentru tine (poti dezvolta o relatie buna si cu mama biologica, fara a-ti schimba stilul de viata avut pana la acest eveniment).

nu lasa semne de intrebare sa sape in tine. sau in ceilalti de linga tine. pentru nici unul dintre voi nu a fost si nu este usor.
dar sinteti cu totii maturi, si tu si parintii tai si mama biologica.
ce simti e mai cinstit decit oricare dintre calcule.
e loc pentru toti, sau nu e.
dar nu vei afla doar intrebindu’te.

Nu fii capoasă . Mergi la psiholog , singura , cu mama plus tata , vorbește si cu mama biologica , exprimați furia , durerea , Consuma-ți emotiile puternice pt ca doar așa te vindeci . Pana la urma o sa faci 18 ani in curând si faci ce vrei tu . Nu este cu folos sa tii ura in tine . Peste ani o sa realizezi daca cine te-a făcut merita prietenia ta . Exprima-te ! urăște , Iubește, fii furioasa . Dar ai nevoie de un psiholog sa te ghideze . Cică doctor Andrei ar fi bun dar cam scump nu va fi deloc ieftin . sa plătească avocata pt toată lumea implicată doar ea a pornit toată nebunia . Pt ca toți aveți nevoie de consiliere . Multumeste-i lui Dumnezeu pt ca nu ai rămas intr-un orfelinat . Pt Ce vedem zilele astea La Maruta , ni se face pielea de găina .

Daca as fi eu in locul mamei adoptive, as fi mandra ca copilul pe care l-am educat poate sa ierte, sa nu judece, si mai ales as fi mandra daca ar avea atata incredere in mine incat sa discute cu mine orice o macina – chiar daca ar avea suspiciunea ca m-ar ofensa subiectul! Cred ca ti-ar prinde bine sa mergi la cateva sedinte cu un psiholog. Eu ti-as propune un joc al imaginatiei (eu nu astept raspunsuri) : presupune ca parintii tai adevarati ar fi persoane simple,fara studii, fara "pozitie"… ai fi fost la fel de interesata s-o primesti in viata ta?

Esti un tanara minunata, un copil atat de intelept, cald si iubitor la varsta ta e greu de gasit, sau o ascund. Toata frumusetea interioara, trairea plina de iubire si intelegere cu care pe noi ne-ai incantat – ai curajul, esti tu – frumoasa – aratale-o si lor. Spune toate trairile, recunostinta, intelepciunea, intelegerea, iubirea – ambelor mame, nu-ti fie frica ca gresesti cand iubesti si intelegi. De fapt la ambele mame tocmai de asta le e frica – sa nu-ti piarda iubirea. Le faci cel mai mare cadou lor si apoi tie – vei primi si mai multa iubire datorita faptului ca le vei intelege suferinta. Ele nu au nevoie decat de validarea iubirii tale – iar tu vei avea iubire dubla diferita. Nu te gandi ca imparti ceva – iubirea nu se imparte – pe mama naturala o vei iubi dupa cum e felul ei de a fi, pe mama care te-a crescut o vei iubi si mai mult decat pana acum si aratai-o, pentru cat de minunat te-a crescut si neconditonat.Poate intr-un fel acum ii iubesti si mai mult pe parintii care te-au crescut pentru tot ce au facut pentru tine, aratale-o, e cadoul vesnic pe care acum tu poti sa li-l faci lor. Gandeste-te daca ai doi copii, sau in cazul tau ca inca nu ai copii, la doua prietene foarte, foarte bune pe care pe fiecare o iubesti in alt fel dar nu iei de la una sa dai alteia si nici nu se poate pune care e prima e – diferit si minunat sa ai atata iubire- dai si primesti. Orice fel de intrebare, vreodata, as fi incantata sa iti spun alte perspective din care tu sa alegi.

comparativ cu alti copii, tu ai doua mame, acum. tu decizi daca il simti ca un noroc sau nu. dupa ce va mai trece timpul iti vei mai lamuri si sentimentele pe care le porti fiecareia. de asemenea te rog sa ai incredere ca parintii tai pot "duce" orice discutie care te priveste, va priveste, va implica. ai incredere in asta si spune-le ce simti, fara sa iti fie frica de ce vor simti ei.

si eu as dori sa te incurajezi sa discuti cu un psihoterapeut! Nu esti un pacient (nu ai nicio boala)… esti o persoana care se afla in dificultate (dpdv existential) si care are nevoie sa discute cu cineva (psihoterapeutul fiind o persoana avizata, cu experienta si neutra). Ai incredere in tine in continuare si totul o sa fie ok. Succes!

Gabita, ce are de-a face "pozitia" cu iubirea de parinti?Iubirea copilului nu are de-a face cu cati bani au parintii in buzunar? Sau da? Sunt atatia copii foarte saraci care isi adora parintii si parintii pe ei? ce-mi scapa la jocul tau?

Am scris ce am simtit….daca e fals nu-i nici o problema….dar daca o ajuta sa constientizeze de unde-i vine vina , poate fi un ajutor. Eu nu judec, doar vreau sa dau o directie de introspectie.

Da, Gabita, nici un fel de vina nu e de incurajat. In iubire pentru celalalt nu e comparatie, nu e primul loc sau al doilea, nu se ia ceva de unul sa dam celuilalt – pe fiecare il iubim pentru ceea ce este el – asa ne iubeste Dumnezeu, pentru noi insine.

Dupa cum scrii, se vede ca parintii tai adoptivi te-au crescut foarte frumos. Ai nevoie de un ajutor specializat, sa poti trece mai usor peste aceasta perioada. Chiar daca tu nu vrei sa ii ranesti, parintii tai isi vor da seama ca ceva te preocupa si o sa ii doara mai tare ca nu ai incredere in ei. Aici nu mai este vorba doar de tine , mai sunt inca trei persoane implicate, ce au nevoie sa se armonizeze cu tine si tu cu ei.

Este nevoie sa treceti impreuna prin asta, nu poti singura. Succes!

E firesc sa te simti furioasa, frustrata si nedreptatita. Permite-ti aceasta furtuna emotionala! Din pacate nu esti intrebat si nu ti se cere parerea despre a veni pe lume. Fiecare om isi are drama sa. Asa cum tu iti traiesti acum nefericita intamplare, asa si parintii tai, mama biologica si oricine au drama lor personala.

Comunica cu ei, cu toti, fii deschisa, accepta-i, ca si ei simt, au griji si frici; mergeti la un psiholog, e un specialist care va poate ghida sa va clarificati si te ajuta sa intelegi emotia acestei experiente de viata, s-o integrezi in tine fara riscuri negative. Esti o fata desteapta si cu mult potential! Cinste cui te-a crescut cu drag si implicare si multumire cui a ales sa te nasca in ciuda greului sortii.

Ma numesc Olivia, vreau sa va multumesc pentru rabdarea si timpul acordat de a-mi citi gandurile scrise mai sus, va multumesc ca mi-ati raspuns.

In legatura cu psihologul, m-ar ajuta cateva sedinte, pentru a intelege mai bine si a trece mai usor peste aceasta situatie. Vreau sa raspund Gabriela Iftode . O discutie cu parintii mei in legatura cu ceea ce simt, cu dorinta de a o cunoaste pe femeia care mi-a dat viata este primul pas care trebuie sa il fac, pentru linistea lor si linistea mea. Cat despre acel joc al imaginatiei, vreau sa stiti ca nu ma intereseaza studiile, realizarile persoanei care mi-a dat viata, vreau sa o cunosc pe ea ca OM, chiar daca era o persoana simpla as fi vrut sa o cunosc si sa o accept in viata mea.