Fiica mea are 13 ani. Este o fire mai retrasă, astfel că în clasă i s-a pus statutul de „ciudată”, iar colegii mai răi o tachinează. Deunăzi am descoperit în telefonul ei un mesaj care ne-a șocat: „Am încercat să mă sinucid de 2 ori, să iau un pumn de pastile și să îmi tai venele de la mâna stângă”. Noi am observat zile în care copilul era poate mai apatic, dar am pus totul pe seama stresului de la școală sau pe situații în care eram nevoiți să-i refuzăm anumite mofturi, despre rana de la mână a motivat că a încercat să se radă cu un aparat de ras și neștiind să-l folosească s-a rănit…

Mesaj anonim, prin secțiunea Psiholog online gratuit 

Bună ziua! Vreau să mă ajutați într-o problemă ce ține de relația cu copilul meu.
Fiica mea are 13 ani și este în clasa a 7-a. În familie este o fire normală aș spune, veselă, cu inițiativă, mai tot timpul rebelă dar fără exagerări. În general suntem o familie normală. În comunitate Alexandra este o fire mai retrasă, fiind genul care nu ar face primul pas în a-și face noi prieteni, deși are câțiva cu care se simte OK. Astfel, că în clasă i s-a pus statutul de „ciudată” și gata toată lumea acum o tratează oarecum diferit, în sensul că colegii mai răi o tachinează pe tema asta iar unii profesori o tratează diferit, sunt mai atenți cu ea și încearcă să se apropie de ea dar din lipsă de experiență, probabil, îi trezesc aversiunea. Copilul ne povestește aceste lucruri acasă iar noi, eu și soțul avem de remontat încrederea în ea, deseori. De fiecare dată am reușit să o aducem pe linia de plutire și să o ajutăm să aibă încredere că este o persoană normală. Deunăzi am descoperit în telefonul ei o postare pe un site (www.tpu.ro) o postare care ne-a șocat pur și simplu: „Salut, sunt aici pentru ca am o mică problemă. De 2 ani comportamentul meu s-a schimbat destul de mult. Spre exemplu am perioade în care sunt extrem de fericită, energică (fac lucruri care nu-mi stau în fire, spre exemplu cant, dansez prin casă sau îmi găsesc foarte repede ceva creativ de făcut). De asemenea am zeci de idei, obișnuiesc să stau trează noaptea deoarece nu îmi pot goli mintea (parcă creierul meu ar fi un tren iar călători ar fi gândurile) și totuși deși dorm vreo 5 sau 4 ore pe noapte a doua zi sunt și mai energică. Prietena mea spune că sunt destul de greu de suportat când am acest gen de zile, că vorbesc mult, fac glume și schimb repede subiectul de discuție. Faza e că mi se întâmplă că de obicei după aceste stări vin “zilele mele negre” când nu am chef de nimic, mă întristează și enervez din absolut orice și îmi fac rău (îmi mușc încheieturile și buza de jos până la sânge, mă tai și în situații delicate mă dau cu capul de pereți de nervi sau altele…). Obișnuiesc să întru în această perioadă din cauza unor lucruri minore (îmi spune mama că nu învăț bine, cineva îmi face un compliment dar am impresia că minte sau am impresia că o persoană iubita e extrem de supărată pe mine). Daca în zilele mele bune am idei grămadă, ei bine în această perioada simt că am capul gol și am o impresie groaznică despre mine. Am încercat să mă sinucid de 2 ori, să iau un pumn de pastile și să îmi tai venele de la mâna stângă (am un semn destul de urat acum…). De obicei ies din aceste perioade după vreo săptămână sau 2. M-am obisnuit cu toanele mele, însă de curând s-a agravat. Spre exemplu la ore profesorii îmi atrag atenția că nu sunt atentă, însă îmi e imposibil să mă concentrez câtuși de puțin. Simt ca capul meu e plin de ganduri, idei și alte prostii și nici nu mai percep lucruri din jurul meu. (Spre exemplu la Biologie, când profesoara ne
preda, nu puteam să mă concentrez pe mai nimic din ce spunea însă mâna mea continua să scrie, tot așa și la matematică, deși aveam de lucrat o ecuație, stăteam cu pixul în până privind în gol și încercând să-mi limpezesc creierul însă fără folos. Prietena mea spune că nu mă înțelege, că ba acum sunt super fericită și iritabilă chiar, iar peste o săptămână sau mai puțin sunt super tristă și nu îmi pasă de nimic.
Am făcut un test online de psihiatrie în glumă și răspunsul a fost că am tulburare bipolară sau ceva însă nu prea cred în asta. Totuși am vorbit cu profesoara mea de Științe sociale și mi-a spus că ar fi bine să merg la consiliere. Îmi e frica să mă duc… Așa că aș vrea să vă cer voua părerea mai întâi. Nu cred că vârsta ar conta, însă totuși am aproape 14 ani… Nu sunt tristă de obicei de și nici nu știu de ce am aceste ieșiri, părerea mea e că poate e din cauza pubertății dar aș vrea să fiu sigură”
Noi am observat zile în care copilul era poate mai apatic dar am pus totul pe seama stresului de la școală sau pe situații în care eram nevoiți să-i refuzăm anumite mofturi, despre rana de la mână pe care, întradevăr o are, a motivat că a încercat să se radă cu un aparat de ras și neștiind să-l folosească s-a rănit.
Vă stau la dispoziție cu alte detalii dacă mai sunt necesare și vă rog din suflet să îmi dați o mână de ajutor! Vă mulțumesc anticipat!