Mesaj anonim de pe www.terapeuti.ro:

Ma simt foarte singura. Sunt depresiva de 2-3 ani. Am 17 ani. Astazi am aflat cauza depresiei mele si nu cred ca pot trai cu ea.
Vorbesc cu parintii mei, dar doar despre lucruri nesemnificative. Relatia noastra nu e bazata pe prietenie, ci doar companie… Adica nu pot sa fiu deschisa cu ei si nu stiu nimic despre mine. Nici macar nu stiu ce muzica imi place. Asta se datoreaza probabil din cauza faptului ca mereu am avut probleme financiare, iar acestea ocupau mare parte din discutiile familiei. Tatal meu, foarte strict, ma obliga pe mine si pe sora mea sa mergem la biserica, suntem catolici, iar ori de cate ori eu sau sora mea incercam sa vorbim cu el despre orice, el schimba subiectul si ne punea ba sa facem curat prin casa, ba sa ne facem teme. Adica pur si simplu nu vorbeste cu noi despre nimic, asa ca eu si cu sora mea l-am lasat balta. Cu mama nu am putut sa fiu niciodata asa apropiata. Nici astazi, nu imi vine sa ii spun nimic despre cum ma simt sau ce probleme am, in afara de scoala, deoarece ea se plange de probleme ei.
De mica, nu am stiut importanta prietenilor si am reusit sa imi fac cativa, dar am impins foarte multa lume, m-am izolat, iar acum ma simt foarte vinovata pentru asta. Ma roade pe interior faptul ca ma simt asa singura. Prieteni mei, in numar putin, nu ma inteleg pt. ca nu au aceleasi probleme ca mine sau nu le pasa. Nu prea imi vad prietenii apropiati des. As intra in detalii, dar deja m-am alungit.
Ideea e… Am pierdut atat de multe, doar pentru ca nu am o relatie buna cu parintii mei si nu m-au invatat cat de important e sa iti faci prieteni, sa ii pastrezi si sa fi bun. Nici parintii mei nu au prieteni prea multi sau apropiati, in special tata, si stau mereu acasa in fata televizorului, daca nu sunt la servici.
Mi-ar placea atat de mult sa imi recuperez unii prieteni, dar nu am tinut legatura de foarte mult timp si nu am cum. Mi-ar placea sa ajut oameni si sa simt ca lumea are nevoie de mine, dar nu pot "sa ajung" la nimeni.
Pana acum, ma simteam doar singura si nu stiam de ce, asa ca puteam sa imi pun deoparte problemele. Acum ca stiu ca m-am victimizat tot timpul asta, imi dau seama ca eu am fost personajul negativ in toate problemele mele, deoarece nu ma puteam purta normal cu oamenii. Si as vrea doar sa ma impac cu toata lumea, dar nu pot sa merg la oameni cu care nu am vorbit de ani, pe care nu i-am vazut de ani, si sa le cer iertare. Ar crede probabil ca sunt senila si oricum asta nu ar garanta o prietenie.
Nu pot trece peste asta pur si simplu. Nu stiu ce sa fac.

imi pare rau pentru suferinta prin care treci, insa te incurajez cu tarie sa treci peste fricile tale si sa reiei acele legaturi de care vorbesti… nu te mai gandi la ce ar crede X sau Y… eu inteleg ca ai mare nevoie de contactul cu ei si cred ca asta este cel mai important. Ia legatura cu ei si spune-le ce simti… fii sincera si deschisa chiar daca pare ‘riscant’. Se poate, succes!

Trecutul este bine sa ramana trecut. Cunoaste-ti prietenii actuali mai mult si vezi cu cine poti dezvolta o legatura mai apropiata; mai bine un prieten bun decat o multime de amici. Vorbeste cu sora ta, amandoua sunteti in aceeasi situatie si va puteti incuraja reciproc. Tine-te tare, lucrurile se vor schimba.

Tristetea este mult mai seducatoare decat fericirea, ea vine neanuntata si se aseaza confortabil in mintea ta daca o lasi, se insinueaza in confortul mintii tale si nu se da dusa, pe cand fericirea este mereu pe fuga, niciodata nu o poti tine prea mult langa tine, te solicita prea mult, te agita si-ti consuma energia! Ce vreau sa spun este ca trebuie sa fii atenta pe cine "inviti" sa locuiasca cu tine. Esti adolescenta, ai multe intrebari la care poate nu ai intodeauna raspunsuri si acolo unde nu le gasesti "prietena ta Tristetea" poate "croseta" unele care nu au legatura cu realitatea, deci fi vigilenta cu gandurile tale!. Gaseste-ti o ruda apropiata cu care sa poti vorbi mai multe decat o poti face cu mama ta, scrie ce gandesti (zilnic) si apoi fa o cercetare ca sa-ti dai raspunsuri corecte si in consens cu tine, fa-ti prietene cartile, sau site-urile de dezvoltare personala, practica un sport care-ti place sau cautati o activitate care sa-ti faca placere (hobby). Incearca sa te construiesti singura, prietenii vor veni spre tine cand vei avea ce impartasi cu ei.

Desi povestea a inceput trist, mi-a placut finalul ei (care nu e si sfarsitul). Desi esti tinerica, ai o gandire sanatoasa, matura. Vad ca esti pregatita sa iti traiesti viata cum trebuie, noi nu putem decat sa confirmam. Calea e buna. Reia-ti legaturile cu prietenii tai (unii vor vrea, altii nu), tine-ti-i aproape pe cei existenti. Ideea cu ajutatul altor persoane aflate la nevoie este foarte buna. Te va face sa te simti foarte bine. Exista multe asociatii (inclusiv cele care acorda sprijin psihologic, orfelinate, etc.) care au nevoie de voluntari. Iti tin pumnii si sper sa ne scrii si feedback pozitiv

Draga mea, e normal sa treci si prin astfel de stari. E posibil sa suferi cand descoperi ca oamenii din jur nu sunt asa "perfecti" cum ai crezut. Ai ocazia sa ajuti pe altii si sa -ti faci prieteni daca te implici in activitatile de la biserica. Nu aveti cercetasi in parohie? Intereseaza-te ce grupuri de tineri exista…

Pe mama si pe tata ii continem in noi. Suntem "construiti " din mama si tata. Prin negarea, indepartarea lor , ne negam si ne indepartam din ce in ce mai mult de noi insine. Primul pas ar fi sa ne "recuperam’ parintii si , apoi, prietenii.Parintii ne dau sufleteste atat cat pot si stiu, dupa cum au primit si ei la randul lor de la parintii lor. Uneori nu sunt langa noi, nu ne inteleg problemele noastre doar din simplul motiv ca nu stiu cum sa procedeze si, atunci, de cele mai multe ori"fug" . Iarta-i pentru neputinta lor. Iarta-i si impaca-te in sufletul tau cu ei. Accepta-i asa cum sunt si accepta-te pe tine, asa cum esti. Golul pe care il percepi in jurul tau nu e intamplator. Acest moment din viata ta a venit cu un scop, face parte din evolutia ta ca persoana, ca suflet. Carl Gustav Jung spune ca depresia este sansa catre vindecare. Experimenteaza iertarea, acceptarea si iubirea neconditionata si impaca-te cu tine insati.Echilibrul din interiorul tau se reflecta in exterior, in relatiile cu cei din jur si in tot ce atragi in viata ta. Lumea din jurul tau este oglinda ta. Cu cat esti mai "limpede" in suflet, cu atat oglinzile din jurul tau vor reflecta ceea ce iti doresti. Stiu ca nu e simplu, stiu ca doare, dar mai stiu esti inzestrata cu tot ce ai nevoie pentru a parcurge acest drum. Priveste doar in sufletul si inima ta.

Daca tu simti in sufletul tau, sa iti cauti vechii prieteni, parerea mea este sa faci acest lucru , dar fara sa ai asteptari. (Cand simti sa faci ceva , dar esti nesigura, respira de cateva ori profund, apoi intreaba-te : Vreau EU cu adevarat sa fac acest lucru? Raspunsul divin este cel care vine primul cu DA sau NU, fara justificari, gen, " pai daca fac asa ce spune X sau Y, Asuma-ti decizia, fi hotarata.) Adica eu m-as bucura si m-ar surprinde in mod placut daca o fosta prietena cu care nu am mai comunicat de mult timp m-ar cauta ! Nu cred ca prietenii tai te vor considera senila, ci din contra te vor aprecia, iar prieteniile adevarte sunt cele in care, chiar daca nu ai vorbit de ani de zile, atunci cand are loc reintalnirea iti da senzatia ca ati fost mereu in legatura. Daca simti nevoia sa le ceri iertare, o poti face mental ceva de genul : Va iubesc , ma iert, ma iertati ! sau cum simti tu sa faci mental aceasta cere de iertare. In tema cu parintii , este bine ca ai realizat o posibila cauza a izolarii tale, dar nu ii gasi vinovati, marea majoritate a parintilor se manifesta gresit in cresterea copiilor , nu din o lipsa de iubire fatza de ei, ci din lipsa de cunoastere, nu au reusit sau nu au vrut sa evolueze si posibil au preluat exemplul parintilor lor in compartamentul cu familia. Important este ca tu te-ai trezit, iti pui intrebari, cauti, realizezi anumite conflicte interioare, ceea ce inseamna evolutie. De cate ori ne adresam intrebari, vin raspunsurile de unde nici nu te astepti, de parca intrebarile noastre pleaca spre Univers si Universul ne trimite prin diferite modalitati raspunsul, si iti pot da exemple traite de mine in acest sens si cu siguranta ca ai avut si tu astfel de situatii , dar poate nu ai facut conexiunea. Le poti face de Craciun cadou parintilor tai , sau mamei tale o carte http://www.eusunt.ro/carte-Sustine-constient-adolescenta~3962/ pe care o poti citi si tu in prealabil : ) . si poti viziona daca ai timp si acest video https://www.youtube.com/watch?v=clUrBNn6ejM

In primul rand, bine ai venit aici, faptul ca ai constientizat ca ai o problema si vrei sa o rezolvi e primul pas catre schimbare. Spui ca esti depresiva si ai aflat cauza, si anume faptul ca nu ai prieteni si nu stii cum sa ii faci sau sa ii tii aproape. Prietenii adevarati sunt rari si trebuie sa ii tii aproape. Nu confunda amicii cu prietenii de suflet. Ai 17 ani, ai destul timp sa iti faci o multime de prieteni adevarati in timp, trebuie sa inveti sa ii filtrezi (nu toti care zic ca iti sunt prieteni iti vor si binele sau le pasa de tine cu adevarat, vei invata asta in timp). Tine cont ca o prietenie adevarata nu tine cont de bariere sociale, de timp sau de distanta, chiar daca nu te-ai vazut cu un prieten/prietena de ani buni, cand refaci legatura vei avea lucruri noi de discutat si de impartasit si vei observa diferentele (fiecare om se schimba in timp, unii se maturizeaza, altii isi fac alte prioritati, altii nu mai dau importanta decat familiei etc) dar prietenii adevarati sunt cei care rezista in timp si spatiu si care le pasa cu adevarat de tine si nu te uita si te ajuta neconditionat si mai ales, sunt langa tine cand ai nevoie. Esti tanara, ai destul timp sa inveti astfel de lucruri si sa ii tii aproape pe cei care merita sau sa pastrezi legatura cu cei care sunt departe. Legat de parintii tai, nu ai cum sa ii schimbi, trebuie sa inveti sa te adaptezi si sa nu te mai lasi influentata negativ de nimeni. Esti la varsta in care ti se cristalizeaza personalitatea, incepi sa te maturizezi incet, incet, si pentru tine asta e una din lectiile vietii peste care trebuie sa inveti sa treci. Acceptai pe parinti asa cum sunt, te vor ajuta atat cat pot ei cand o sa le ceri, acceptai pe cei din jurul tau asa cum sunt si distanteaza-te de cei care te deranjeaza, tine-i aproape pe cei cu care te simti bine si cu care ai aceleasi afinitati si in timp o sa iti faci destui prieteni si viata ta se va schimba fara sa iti dai seama. Inca ceva, nu insista, daca vezi ca un amic nu e cum te asteptai, nu dispera, fiecare are problemele lui si prioritatile lui, trebuie sa te adaptezi si sa mergi mai departe, bazeaza-te in primul rand pe tine si pe fortele tale si fa in asa fel incat sa iti construiesti un viitor frumos fara sa depinzi de cineva anume (de prieteni, de relatie sau de parinti). Poti discuta si cu un psihoterapeut daca crezi ca nu ai destula forta si incredere sa mergi mai departe, dar eu cred ca esti o persoana destul de puternica si inteligenta, doar ca uneori nu esti sigura pe tine si pe ce poti face tu. Spui ca ti-ar placea sa ajuti oamenii, dar trebuie intai sa fi tu ok, sa fi tu persoana aia puternica si sigura pe ea, iar prin felul tau de a fi ii vei putea astfel ajuta pe cei din jurul tau chiar si fara sa iti dai seama, uneori doar cu o vorba, alteori cu ceva mai mult. Deci, ai incredere in tine, iar cand esti nehotarata sau nu stii ce sa faci sau cum sa actionezi intreaba pe cineva care stii ca te poate indruma avand mai multa experienta sau care stii ca e neutru/detasat si incearca sa analizezi problemele din mai multe unghiuri de vedere, detasat (sentimentele iti pot afecta deciziile si poti astfel sa nu iei mereu cele mai bune decizii, de aceea o alta parere e mereu binevenita).
Ar mai fi multe de zis, dar esentialul sper ca l-ai inteles din ce am scris pana acum, depinde doar de tine mai departe.

draga mea,intai descopera-te si iubeste-te pe tine! ca sa schimbi ceva, schimba-te tu! cauta si iubeste copilul din tine si ai sa vezi o alta perspectiva a acestui joc cosmic, numit, viata! nu uita ca tu ti-ai ales parintii .accepta-i asa cum sunt! nu-i ura si nu-i denigra. mama este sufletul unui copil si tata este spiritul. sfatul meu?IARTA SI IUBESTE NECONDITIONAT! asa doar ve-i cunoaste fericirea indiferent de varsta pe care o ai.