Am o bănuială că soțul meu are depresie. Nu mai comunică, îi lipsește pofta de mancare, se uită în gol zeci de minute, este foarte detașat emoțional. A spus că a mai avut episoade în care “renunță la a se mai preface că e fericit”, încă din copilărie.

Am o bănuială că soțul meu are depresie. Nu mai comunică, îi lipsește pofta de mancare, se uită în gol zeci de minute, este foarte detașat emoțional. A spus că a mai avut episoade în care “renunță la a se mai preface că e fericit”, încă din copilărie.

345 vizite

Mesaj anonim, prin secțiunea Consiliere psihologică online

Răspunsuri prin intermediul grupului Întreabă un psiholog sau psihoterapeut online

Buna ziua!
Am o banuiala ca sotul meu are depresie. Nu sunt specialist, asa ca nu pot sa ii pun un diagnostic, insa m-am documentat din carti de specialitate si simptomele par sa indice puternic catre o depresie. Si anume, cam de vreo 3 saptamani a inceput sa aiba urmatoarele simptome: lipsa interesului si pasiunii pentru lucrurile pe care inainte ii facea placere sa le faca, un mod de gandire extrem de negativ, lipsit de speranta, uneori apocaliptic; inabilitatea de a se concentra pentru o perioada mai lunga de timp (in afara timpului pe care il petrece jucandu-se la calculator), stari in care se uita in gol, parca blocat in gandurile lui, nu mai zambeste, agresivitate si furie manifestata doar atunci cand se joaca pe calculator (el se joaca pe calculator inca din copilarie, de ani de zile, insa niciodata nu l-am vazut, in 5 ani de zile, sa manifeste asa furie) – agresivitate manifestata verbal si fizic – da cu pumnul in birou, tastatura, tranteste arunca lucruri, se loveste singur puternic; lipsa comunicarii – nu mai comunica nici cu mine, nici cu prietenii lui; simt ca ii scot cuvintele din gura “cu clestele” si de fiecare data imi spune ca nu stie de ce se simte asa, dar pur si simplu nu simte sa vorbeasca sau nu stie ce sa spuna; are zile in care ii lipseste pofta de mancare, zile in care doarme foarte mult, si zile in care adoarme foarte greu noaptea (desi el de obicei adoarme foarte rpeede); noaptea inainte de culcare isi freaca picioarele intr-un fel compusliv si isi trosneste degetele, se uita in gol zeci de minute in sir; este foarte detasat emotional de mine si uneori nu accepta contactul fizic, e vizibil deranjat. Sambata aceasta a fost de acord sa imi ofere cateva minute in care sa ii spun ce simt, deoarece ma simt foarte trista, neajutorata, singura, frustrata, speriata, sa il vad asa. Am plans si i-am explicat calm ce simt, i-am spus ca ii voi fi alaturi si ca suntem o echipa, insa trebuie cumva sa reozlvam aceasta problema. Dupa acest discurs, la cateva ore dupa, a venit la mine de bunavoie si a inceput sa planga in hohote, spunandu-mi ca ii pare foarte rau ca ma simt asa si ca nu este nimic personal nici cu mine, nici cu prietenii lui. Spune ca el a fost asa dintotdeauna, ca nu crede ca este depresie, ci ca asa este el – desi comportamentul lui s-a schimbat, s-a inrautatit vizibil. L-am ascultat si l-am tinut de mana. A spus ca a mai avut multe episoade din astea in care pur si simplu “renunta la a mai se preface ca e fericit” inca din copilarie, si ca parintii lui stiu asta, ca mereu se plangeau de el ca este mereu trist si morocanos. A spus ca a crezut ca faptul ca m-a intalnit, mutatul in Romania cu mine (el nu este roman) si casatoria noastra il vor ajuta cumva sa se schimbe, insa asta nu s-a intamplat. Ca nu regreta deloc aceste lucruri deoarece ma iubeste dar totusi a crezut ca se va schimba, si simte ca si cum nu mai are vreo speranta si nu mai exista sens. L-am intrebat ce a vrut sa spuna prin faptul ca s-a prefacut? A spus ca a vrut sa spuna ca a incercat si a fost mai optimist, iar acum a renuntat sa mai incerce. Ca nu stie cum sa explice ce simte. I-am sugerat terapie, un consult de specialitate, si m-am oferit sa il insotesc, daca doreste. A devenit foarte defensiv cand i-am spus de terapie, a spus un categoric “NU”, si dupa ce i-am explicat cum se manifesta depresia si ca este tratabila.
Fizic, prezinta de ceva ani migrene care recent s-au acutizat, sunt mult mai frecvente si mai puternice, pana in punctul in care lacrimeaza si vomita. Nu ii place job-ul pe care il are, spunea ca il uraste, insa acum spune ca ii serveste ca mijloc de a se distrage de la suferinta, impreuna cu jocurile video. Saptamana trecuta a incetat sa mai lucreze la munca, pana cand seful i-a atras atentia si s-a simtit foarte jenat. I-am spus ca ill accept si il iubesc asa cum este, ca stiu ca este mai pesimist si morocanos si critic de fel, si il iubesc. Insa acum sufera in mod vizibil si asta nu cred ca face parte din personalitatea lui, asa cum crede el.
Intrebarea mea este…ce as putea eu sa fac in momentele acestea, pentru el, ca sa il ajut? Cum as putea sa il conving, incet, sa mearga la un consult? Este o persoana foarte introvertita. Spune ca e constant plictisit si nu isi gaseste chemarea in viata. Dupa ce l-am intrebat daca isi aminteste sa fi avut vreodata ganduri suicidale, a spus “cred ca da”…imi este frica, am inceput sa ascund obiectele contondente de el…de asemenea, am observat ca simte o oarecare securitate in bani, sa stie ca are o suma mare de bani, si nu indrazneste sa ii cheltuie vreodata…e chibzuit dar pana la paroxism…

Chrissa CH Ce noroc sa aiba parte de un partener ca dvs. Mi au dat lacrimile.
Curaj si terapie. Totul va fi bine
Monica Enescu Având în vedere deschiderea pe care a avut-o fata de dvs, într-un moment de sinceritate pe care îl puteți crea dvs, puteți sa încercați sa-i spuneți “Te văd ca suferi și îmi este greu pentru că te iubesc si văd că nu esti bine, te rog, ești de acord sa îmi dai două ore din timpul tău și să mergi cu mine la medic? Poți să faci asta pentru mine?”
Monica Enescu Recomand sa mergeți în primul rand la psihiatru și apoi la psihoterapeut
Bety Anghel Bună ziua!
Nu ne- ați spus ce vârstã are soțul dv.
Ar putea fi depresie dar și altceva, de exemplu, un inceput de degenerare neurocognitivă, dereglaj endocrin sau poate altceva.
Nu se poate spune fãrã investigații medicale și psihologice.
Incercați sã- l convingeți sã meargă mãcar la un neurolog !
Sânătate și numai bine!
- Buna ziua! Mulțumesc pt mesaj. Are 24 de ani, suntem tineri amândoi. Are însă in familie Sindrom Down, Dementa precoce (un unchi a avut din naștere)…am fost la neurolog, l-am convins cu plânsul (i-am spus sa o facă pentru mine, am plâns de supărare ca nu voia sa meargă)…
- Bety Anghel Da, simptomele mă duceau cu gândul la declin neurocognitiv(demență). Dar, e prea tânăr ! E posibil sã fie doar o depresie. Neurologul ce a spus?
- Bety Anghel sa știți ca și pe noi ne-au dus cu gândul tot la asta, având in vedere ca a avut dementa in familie și ca recent a început sa uite evenimente recente (cum ar veni ca a mâncat sau nu la prânz)…dar da, nu se poate spune cert fără control amănunțit. Dar ceva ceva tot este, probabil depresie…
- Bety Anghel Vă recomand, inainte de a merge la un psiholog pentru evaluare, să eliminați, mai intâi motivele medicale de natură neuro- endocrină( afecțiuni neurologice, ale glandei tiroide, suprarenale, hipofizare etc).
  Multă sănătate !
- Bety Anghel mulțumesc! Cred ca ii trebuie analize amănunțite, da.
Violeta Mancas Buna,
E posibil ca depresia lui sa fie una reactiva (adica o depresie veche a fost reactivata de un eveniment recent care l-a impactat). Totusi…e mai mult decat depresie. El are o problema mare legata de pierdere. E posibil ca depresia lui sa aiba legatura cu o pierdere reala sau cu una pe care si-a imaginat-o. Asta e motivul pentru care joaca jocuri in mod compulsiv si pentru care banii il fac sa se simta mai in siguranta.
Avand in vedere ca are dureri de cap, iti recomand sa ii propui sa il vada un neurolog. Nu cred ca va refuza. Trebuie sa vorbesti mai intai tu cu neurologul, in privat, pentru ca acesta sa il trimita la un consult psihiatric si la un psihoterapeut. Daca ii explica un medic, fiind deja intr-o clinica, s-ar putea sa accepte sa-l vada si alti medici. Cauta un neurolog bun si rabdator.
Daca vrei si alte detalii/recomandari, sa ne spui.
Bafta multa!
- Violeta Mancas mulțumesc frumos pentru mesaj! Am citit și eu despre asta, ma gândeam…se joaca foarte mult, cred ca este dependent. Nu doar jocuri, dar internet in general. Nu are alt hobby si spune ca este plictisit mereu, deși eu cred ca singur se izoleaza in zona de confort, adică nu vrea sa încerce lucruri noi, este foarte pretentios și morocănos. Am văzut un neurolog, am reușit sa îl conving după ce am plâns de supărare și i-am spus sa o facă pentru mine. Cât am așteptat pentru a intra la medic, era foarte neliniștit și caută sa plece, iar eu am reușit sa ii distrag atenția pana când am intrat…medicul neurolog i-a făcut trimitere către RMN și alte analize de sânge…însă refuza sa le facă.
- Violeta Mancas din păcate am citit acest mesaj prea târziu, chiar îmi doresc sa ii fi spus doamnei doctor înainte sa ii facă trimitere și spre psihiatru. Cred ca este o idee buna.
- Violeta Mancas Este foarte bine daca accepta macar RMN-ul. Este un inceput. Pare ca tendinta lui este de a se izola. Plictiseala poate fi si un semn legat de lipsa de sens a vietii. Desigur…pot fi si alte motive.
  Succes!
- Violeta Mancas Inca ceva. Vei merge la neurolog ca sa interpreteze RMN-ul. Poti discuta cu el/ea cu aceasta ocazie.
- Violeta Mancas da, chiar asta mi-a spus, ca nu găsește sensul. Eu sunt foarte pasionata de dezvoltare personală și îmi vine sa ii dau sfaturi mereu, dar încerc sa ma abțin, realizez ca l-ar putea deranja. Vreau sa îl conving sa facă acel RMN.
- Violeta Mancas da, așa este! Nu m-am gândit nici la asta, mulțumesc!
- Violeta Mancas Cu cat ii vei da mai multe sfaturi, cu atat mai mult se va retrage. Dimpotriva, daca te simti stapana pe tine, poti incerca sa-i canti un puc in struna. Nu mult! S-ar putea sa te auda si sa se “trezeasca”. Daca cumva ii atragi atentia prin tactica asta, trebuie sa mentii acelasi curs. Daca reincepi cu sfaturile…l-ai pierdut. Se inchise iarasi.
- Violeta Mancas am înțeles! Mulțumesc pt tactica…încerc și asta sa văd cum merge. E un fel de psihologie inversa?
Marilena Popa In plus fata de ceea ce au recomandat colegii mei va recomand cartea:
10 abordari psihoterapeutice ale depresiei- DIETMAR STIEMERLING, aici sunt descrise diferitele etiologii ale drepresiei si posibila abordare terapeutica pentru fiecare caz. Si eu recomand consult psihiatric. Numai bine!
- Marilena Popa mulțumesc frumos! Chiar ma interesează sa invat, am sa o citesc!
Beteringhe Camelia Din propia mea experienta atunci cand am fost ca sotul dvs ,fostul sot nu ma sustinut deloc drept pentru care am si divortat, multe s-au schimbat in viata mea de atunci… imi schimb mereu “menirea” dar cu ajutorul cartilor si cursurilor ma mentin pe linia de plutire… mi-a placut faptul ca a-ti scris “suntem o echipa”… la mine nu a fost asa… mi-am revenit cu ajutorul unui psiholog specializat, tot ce a-ti descris este povestea mea… va sugerez rabdare, sustinere,sa ii aratati ca il iubiti si cand il prinde-ti in “momente” pozitive incercati sa il convingeti ca are nevoie de un specialist , nu poate trece singur si nu este singur, dvs ii sunteti alaturi…eu lucrez constant cu oameni specializati… va incurajez sa aveti rabdare, e doar o perioada si va asigur ca la un moment dat se va “trezi” din covalescenta si va schimba ceva in viata lui… job, loc ,hobby etc. Va inteleg neputinta dar trebuie sa fiti puternica pentru “echipa”. Sanatate si o imbratisare pentru incurajare, o sa treaca.
Ps. Iesirile in natura m-au ajutat foarte mult.
- Beteringhe Camelia mulțumesc pt acest mesaj frumos! Îmi pare rau pt Dvs cred ca a fost dureros. Eu vreau sa îl înțeleg chiar dacă eu nu am trecut prin asta. Îmi este si mie greu, pe de o parte înțeleg si ce a simțit fost Dvs soț, este dureros si pt cealaltă persoana din cuplu…eu am început terapie ca sa încerc sa ma păstrez pe mine sănătoasă si pe linia de plutire, ca sa îl pot susține mai bine. Și eu am făcut greșeli in perioada asta, dar încerc tot posibilul. Încerc sa înțeleg ca suntem 2 persoane diferite, de sexe diferite, provenind din culturi, tari diferite.
Mihaela Selescu E foarte bine ca încerci sa îți ajuți soțul și sa înțelegi ce se întâmplă cu el. Dar e posibil ca acest “complot” de a-l păcăli sa meargă la specialisti fără ca el sa își dorească sa nu îl ajute foarte mult. Și dacă ajunge la terapie e nevoie sa vrea el sa continue. Nu putem controla ce fac alții. Sau nu foarte mult.
Ati discutat vreodată despre copilăria lui? Uneori, în copilărie nu se răspunde în mod corespunzător nevoilor noastre și dezvoltam o anumita viziune asupra lumii, asupra noastră și asupra celorlalți. Ne dezvoltam strategii de a face fata acestor lucruri. Pare ca jocurile sunt o modalitate de distragere, dar care pe termen lung nu ne ajuta decât sa ne adâncim problemele. Îți recomand o lectura care te poate ajuta sa înțelegi unele lucruri din ce se întâmplă cu partenerul tău: “Cum sa îți reinventezi viata” de Jeffrey Young și Janet Klosko.
- Mihaela Selescu mulțumesc pt mesaj! Într-adevăr și el mi-a spus ca jocurile sunt o modalitate de distragere de la gânduri și probleme. Încerc sa nu ma enervez când sta sa se joace de dimineața pana seara…și sa găsesc alta modalitate sa ma exprim. Aveți dreptate, nici eu nu cred ca un complot e ok, ce vreau este sa îl conving cumva sa vrea el sa meargă. Este genul de persoana care refuza lucruri la început și apoi dacă le încearcă fie ii plac, fie nu regreta. Am mai discutat puțin și despre copilărie, el vine dintr-o familie de 5 frați și din ce mi-a spus el, mama lui a dat atenție mai mult celor 3 surori ale lui. E vizibil deranjat de asta. Are o situație toxica in familie și într-un final a decis sa taie legăturile cu ei.