Terapeuti.ro:

Buna ziua, am 15 ani si sunt baiat. Undeva pe la varsta de 2-3 ani am asistat la o experienta deloc placuta, traumatizanta pot spune intre parintii mei.. Tata era dependent de alcool, nu-mi amintesc foarte multe despre el iar intr-o seara a venit acasa baut si a inceput s-o bata pe mama ingrozitor. Am incercat sa ma implic dar m-a apucat “de-o aripa” si m-a azvarlit in fotoliu. Mama mi-a povestit ca era desfirgurata total, mai avea putin si o omora daca nu chema o vecina politia.. mama a fost nevoita sa plece in strainatate, pentru a asigura un venit cat de cat ok pentru mine. Aveam 4 ani cand mama a plecat si am ramas in grija bunicilor. Anii au trecut iar prin scoala generala eram deseori “atacat” psihic fata de restul colegilor, un fel de bullying dar nu fizic deoarece nu prea le permiteam sa se atinga de mine. Prin clasa a 6-a m-am mutat la alta scoala, in speranta de a gasi un colectiv mai ok. Dar din pacate si acolo am fost cam la fel. Dupa putin timp am intrat intr-un fel de
depresie pe care o ascundeam cat de mult posibil fata de parinti sau colegi.. incepusem sa fac si alte chestii pe care acum le consider prostesti, precum taiatul.. Am fost si la psihologul scolii insa fara rezultat.. In a 8-a totul a mers relativ ok, incepusem sa ma inteleg foarte bine cu colegii. Pe parcursul acestor ani am inceput sa dezvolt o anxietate… o frica de a interactiona cu alte persoane sau de a-mi face prieteni, cum s-ar spune. Sunt o persoana sociabila, dar pe interior simt acea frica de a nu fi “tradat”, barfit sau subiect de batjocura, lucruri care din pacate s-au intamplat de multe ori. Momentan pot spune ca am doar vreo 2 prieteni pe care-i cunosc de vreo 2-3 ani, si pot spune ca pana acum au fost super ok. Dar de ceva timp simt ca unul din ei a devenit putin mai rece, simt ca vrea sa se departeze de mine si chiar nu am idee ce sa fac, tinand cont ca mereu am fost acolo pentru el, la bine si la rau. Mi-as fi dorit sa fiu mai rece, sa nu ma mai atasez asa de
repede de anumite persoane pentru a evita situatii de genul.. :/. Poate am dat-o dintr-un subiect in altul dar nu prea pot sa aranjez lucrurile in mintea mea acum.. Cand sunt pe afara si vad un grup de persoane de varsta mea, simt un fior si incerc sa-l evit sau sa trec “neobservat” pe langa ei. Ma simt obosit tot timpul, adorm greu gandindu-ma la tot felul de lucruri si incerc sa le evit fredonand “random” melodii in gandul meu. De asemenea, pofta de mancare este una relativ scazuta, mancand cat de cat de doua ori pe zi. Revenind la situatia familiara.. Relatia mea cu mama a fost mereu una buna, spunandu-mi ca pot sa-i spun oricand orice, insa eu ma inchideam in mine simtind la un momendat nevoia de a vorbi cineva dar inafara de membrii familiei nu aveam si evitam mult acest lucru… Cand nu mai rezistam incepeam sa plang mult, descarcandu-ma cat de cat. Mama de curand s-a recasatorit cu un om super si s-a stabilit prin tarile nordice impreuna cu el.. Dar.. in aceasta vacanta am fost o luna acolo. Pentru inceput a fost super ok.. dar dupa au inceput certurile iar in ultima saptamana nu mai rezistam, imi venea sa plec de nebun si sa ma calmez.. Ajuns acasa, simt ca m-au afectat mult si acele certuri iar de atunci ma simt mereu stresat, gandindu-ma la tot iar situatia cu acest prieten ma fecteaza si mai mult, de asemenea… Am deseori anumite momente in care simt tremurat incontrolabil, frica, muschii se incordeaza fara motiv iar cand ma ridic de pe scaun, din pat, etc simt o ameteala oribila, in care vad totul in ceata, o presiune in cap si ma simt.. mai greu sa spun asa. Din ce am citit pe internet sunt atacuri de panica.. Una peste alta, incepe liceul, peste doua zile este festivitatea de inceput si mi-e foarte frica.. nu stiu ce sa fac.. am vorbit cu un prieten sa vina cu mine, sa radem sa facem ceva care sa-mi ia din cap starea de frica.. Mi-e frica de noul colectiv.. mi-e frica sa nu se ia cineva de mine fara motiv.. voi incerca sa par mai “dur”, la
locul meu si sa nu arat frica sau alte sentimente de slabiciune.. Cum am spus, imi place sa cunosc persoane noi, ma bucura ideea de “liceu” dar.. apar sentimentele spuse mai sus.. Chiar nu stiu ce e cu mine, ce e in capul meu, totul e vraiste.. Situatia mea scolara pana acum a fost una buna, examenul de capacitate fiind luat cu nota 9, nu prea mi-au afectat studiul aceste “evenimente”.. Voi incerca sa ajung la un psiholog.. dar pana atunci.. as avea nevoie de niste sfaturi, va rog.. Multumesc pentru atentie, va doresc o zi/seara placuta!