Mesaj:
Am 21 de ani, sunt barbat, si vreau sa precizez ca psihicul meu este la pamant. De mic copil am fost o fire foarte emotiva si am crezut ca voi scapa de aceasta senzatie pe parcurs, insa asteptarea mi-a aratat ca situatia n-a facut decat sa se agraveze tot mai mult odata cu trecerea timpului. Sunt complexat din foarte multe puncte de vedere si mi-am pierdut aproape total increderea in mine. Cand ies pe strada, pur si simplu ceva mi se blocheaza in interior si imi este teama aproape de fiecare data cand intalnesc pe cineva, fie el barbat sau femeie. Sa va dau cateva exemple care imi provoaca aceasta fobie :
1. De fiecare data cand am pe cineva in spatele meu, pe strada, incep sa nu mai merg drept. Pur si simplu nu ma pot stapani. Parca altcineva mi-ar controla picioarele in momentul ala. Cateva persoane mi-au atras atentia in privinta asta si m-am simtit de parca mi-ar fi dat cu ceva in cap la auzul acestor vorbe, intrucat sunt inspaimantat de orice greseala pe care o fac. Cand sunt criticat pentru ceva anume, nu reusesc sa ignor sau sa incerc sa ma adun cat mai repede cu putinta, ci imi sta gandul la acea greseala mult, mult timp.
2. Nu am avut niciodata o prietena, desi mi s-a spus de multe ori ca arat bine. Pur si simplu nu reusesc sa preiau initiativa. Cand sunt intr-o asemenea situatie, de a discuta cu o fata chestii ce tin de viata in cuplu, apare blocajul mintal, mi se inroreste toata fata si imi transpira palmele de parca abia m-as fi spalat pe maini. Imi este frica sa o privesc in ochi in momentele acelea. Ma uit stanga, dreapta, si totul se incetoseaza. Este o presiune enorma pe umerii mei cand sunt pus in fata unei asemenea situatii, desi sunt constient ca nimic rau nu mi se poate intampla. Un caz similar ar fi acela ca am fost la 2 interviuri pentru angajare, pe care, bineinteles, le-am facut praf, desi, consider eu, am un vocabular destul de dezvoltat si, cand sunt singur sau cu persoane cu a caror prezenta m-am obisnuit (sunt foarte putine acelea), vorbesc fluent si ma fac inteles destul de usor. Dar in timpul interviului, aceeasi poveste, incep sa-mi transpire palmele in ultimul hal si reusesc ” performanta ” de a da omului respectiv cea mai proasta impresie posibila. Nu ma mai suport, parintii mei nu isi explica de ce esuez astfel in viata, din moment ce psihicurile amandurora sunt foarte tari si nu s-au confruntat niciodata cu astfel de probleme. Sunt prizonierul propriei mele mentalitati. Nu stiu ce-as mai putea incerca, lucruri care sa tina de mine, pentru a ma arata lumii asa cum sunt eu de fapt si pentru a-mi trai linistit viata. De-asta va cer ajutorul si va multumesc anticipat.

eu vad situatia asa: 1) psihoterapie … si rezolvi problemele intr-un interval de timp, cu suma x de bani! 2) auto-dezvoltare si cautare de raspunsuri … un proces ce consuma timpul propriu, incercari si esuari, dar din care vei invata multe chestii despre tine si oameni in general; Nu stiu ce varsta ai, dar imi aduc aminte cum am trecut si eu prin aceste faza, in adolescenta mea … si cum am pierdut o groaza de timp, si dezvoltat o groaza de complexe, ce si acum ma “bantuiesc” in momente de criza. Din lipsa de bani si alternative, am mers pe pasul 2 … Ca prim pas, ajuta practicarea unui sport ce va pune in contact cu propriul corp (ceea ce se poate numi body-awarness). Corpul este o interfata a mintii…la fel precum si faţa, si cu cat intrati mai mult in contact cu propriul corp, sau proria faţa…cu atat intrati in contact si cu emotile ce va desincronizeaza. Eu unul am optat ptr running, dar totodata poate fii yoga, pilates, hiking, meditatia etc.

Primul pas pe care eu cred ca e sanatos sa-l faci esto o scimbare de atitudine privind greseala sau esecul temporar ( pentru ca nici un esec nu este permanent, decat daca hotarasti sa abandonezi). Orice om greseste sau nu reuseste din prima in anumite privinte, ori, paradoxal, pentru a reduce incidenta greselilor este util sa iti dai voie sa si gresesti, in sensul ca atunci cand se intampla sa nu te judeci ci sa te accepti asa cu greseala cu tot, pentru ca in acest fel iti oferi suport emotional pentru a depasi greseala, pentru ca daca tu nu te sustii vei trai cu impresia ca nici ceilalti nu vor tolera greselile si astfel iti amplifici teama de greseala! Urmatorii pasi tin de dezvoltarea unor strategii de gestionare a greselilo, intarirea stimei de sine, identificarea cauzelor inconstiente, radacina acestei frici de esec etc. Dar astia de obicei ii faci mai reoede in cabinetul psihoterapeutului. CONCLUZIE: da-ti voie sa gresesti! Bucura-te de o greseala ca de o ocazie de a-ti oferi tu tie afectiune si sustinere, in felul asta vei putea sa iti imbunatatesti relatia cu tine insuti! SUCCES!

Eu consider ca daca vrei sa faci ceva eficient, trebuie sa urmezi o dezvoltare personala impreuna cu un psihoterapeut, ai nevoie de lucrul asta.

Stimate tinere domn ai nevoie de 3 lucruri simple: incredere, incredere,…incredere in tine, in simturile tale, in gandurile tale, in deciziile si faptele tale. Iar ceea ce tu crezi ca este o greseala este de fapt un ceva al tau pe care ceilalti nu-l inteleg si nu iti ramane de facut decat sa-i faci sa-l inteleaga.
Te poate sprijini un psihoterapeut in toata devenirea si descoperirea proprie.