Mesaj:
Buna ziua !
Acum aproape 2 saptamani, m-am despartit de cineva. Eu il iubesc.el nu stiu. Dupa 2 zile s-a pus cu o fata,ea nu prea da de inteles ca sunt impreuna(probabil ca sa ma faca geloasa) nu stiu,si eu am inceput sa-l fac gelos.
Am incercat sa-i dau mesaj cu "suna-ma" mi-a raspuns : "suna-l pe el"
Eu ma inteleg foarte bine cu sora lui. Noi am stat 6 luni impreuna,si sora lui imi zice ca spera sa ne impacam. a zis ca il fac sa sufere,asta dupa ce a vazut poza cu acel baiat..si a zis ca ma uraste? oare e asa?
Sora lui m-a chemat la ea acasa,poate voi reusi sa vorbesc cu el,sa ii spun ceea ce simt defapt.Cum credeti ca ar reactiona? Ar sta sa vorbeasca cu mine dupa cele spuse?
El zice sa nu-l mai caut si de astea,cineva apropiat lui mi-a zis ca el nu e prea bine,vrea sa para fericit..dar nu…
Oare mai are sentimente pentru mine? A pus tot felu de fete si colegi sa vorbeasca cu mine si sa imi spuna sa il las in pace. Dar cand i-am zis sa ma sune…parea trist,dar m-a sunat.

Nu inteleg nimic.."acel baiat", care? "S-a pus cu o fata", unde? Mai copii, nu mai bine va vedeti voi de scoala?

draga mea ,dragoste cu de-a sila nu se poate! reorienteazate!

Camy Kamy, astia sunt vesnic in vacanta.8-)

Stau si ma gindesc cum asociatile ,fundatile din romania se uita si urmaresc un serial numit bugetu de stat 2014 si unde ma uit si eu si ma mir ca nimeni nu vorbeste de indemnizatia persoanelor cu handicap care e dor 294 de ron si va ramine acceiasi nu stiu de ce fundatile si asociatile nu cer punctu lde vedere al guvernului ca de asta conduc unii aceasta tara .De ce se face in romania discriminare intre diferite persoane cu handicap cum se poate compara un handicap fizic si un nevazator de exsemplu pe un nevazator il iei de mina si il urci in tren si poti cit de cit circula dar un bolnav cu distrofie musculara imobilizat in scaun cu rotile trebuie patru oameni sal urci in tren si tot nu poti toti stau si se uita de pe margine si nimeni nu spune nimic pina unde poate merge aceasta dicriminare noi cei cu distrofie musculara sintem foarte greu primiti in spitale de recuperare in timp ce cei cu acidente au prioritate asta e romania in care traim pacat ca nu se mai aude nimic de la ministeru sanatati in legatura cu centru de recuperare dr.radu horia vilcele jud.covasna sa ne auzim cu bine astept comentarii.

Mesaj:

Buna ziua! Incep prin a spune ca sunt intr-o relatie de aproape 4 ani..de un an incoa el a inceput sa imi vorbeasca foarte urat jigniri de toate felurile, eu chiar nu mai pot nu mai suport, am vrut de foarte multe ori sa pun punct, dar de cate ori imi fac bagajul sa plec, parca ceva ma trage inapoi..Va rog ajutati-ma. Nu mai comunicam aproape deloc, normal eu vorbesc cu el ,dar el cu mine nu. Apropo am discutat foarte foarte serios cu el de foarte multe ori si tot degeaba, parca vorbesc singura. Nu mai pot, am cazut la pamant psihic..E u am 20 de ani, iar el 21. Mama lui se baga in orice, si nu neaparat de asta pur si simplu este el foarte schimbat,va rog un sfat urgent. Multumesc frumos.

eu zic ca ar functiona ceva pe principiul "Schimba tu ceva la tine si s-ar putea sa schimbe si el ceva la el" Adica. Fii ferma, traseaza reguli, discuta, vezi ce e dispus sa schimbe. Vrea sa schimbe si vezi ca se straduie.. continua sa perseverezi, incurajeaza, fii ferma, stabiliti de comun acord. Nu schimba – atunci pune consecinte la faptele lui. detaseaza-te si acorda timp si pentru tine. Daca el e piatra de stanca… atunci alegerea este a ta daca esti dispusa sa investesti intr-o relatie in care nu esti apreciata la adevarata ta valoare. Daca vrei sa vorbim mai in amanunt, te astept cu mesaj la office@atelierecumaniere.ro – consiliere online gratuita.

in afara de cele spuse foarte bine mai sus… sa ne aducem aminte ca la 20 ani se produc multe schimbari. Poate ca este in conflictul cu mama atat de inversunat incat a ajuns in faza de a respinge orice femeie

Ar mai fi ceva. Faptul ca lasi lucrurile sa curga de la sine si te turezi in ceva nefunctional, ca in prezent, se datoreaza unor ganduri tot nefunctionale si a unor emotii ce te tin captiva in propria ta cusca. Ce ar fi de lucrat, ar fi de aflat gandurile si emotiile tale din spatele comprtamentului tau de acceptare a situatiei. Primul pas deja l-ai facut deoarece ai apelat la ajutorul unui specialist. felicitari pentru curaj. In schimb, mai sunt multe de aflat

Daca zici ca de aproape un an nu se schimba nimic sa fii constienta ca nu se va schimba de la sine nici de-acum incolo. Spui ca ai incercat sa comunici cu el, depinde mult si cum a decurs aceasta incercare, daca cumva s-a simtit atacat de intrebarile tale s-a lasat purtat de emotii si a dat pe dinafara. Daca chiar tii la relatia asta si vrei s-o continui incearca, daca nu ai facut-o deja in acest mod, sa gasesti niste intrebari si abordari care sa-l faca sa se simta ok si protejat, fara interogatorii sau ochi scosi. Dar jignirile repetate asupra ta n-au nici o scuza si nici o explicatie, n-are voie sa-ti faca asta si daca cumva ele se vor repeta ( si am o presimtire ca asa ca fi) va trebui sa-ti asumi rolul de a te proteja. Uite, de ex, poti sa-l intregi calma de ce te jigneste atunci cand o face.. Sa stii ca lupta lui cu mama sa cu este a ta si daca ajungi cumva in pozitia ca el sa se verse pe tine esti intr-una foarte daunatoare.

El incepe sa te jigneasca sau sa iti vorbeasca urat atunci cand…. (ce faci tu atunci? sau ce ii zici? inainte sa iti vorbeasca asa) si cum reactionezi apoi,cand el deja a inceput sa scoata porumbeii din gura?

e o vorba >> " nu mai alerga dupa greseli ! oprestete ca lucrurile bune sa te ajunga din urma " >> concluzia : nu te mai crampona sa ramai intr-o relatie care scartaie ( singurul lucru care ar trebui sa scartaie e patul ), despartete de trecut si da-i sansa unui nou inceput

Dacă ai încercat să pleci dar nu ai reuşit presupun fie că îl iubeşti foarte mult fie că mai sunt şi alte chestiuni care nu te lasă să pleci.
Dar mă întreb, şi te întreb şi pe tine, crezi că îţi va fi mai bine dacă vei rămâne în continuare într-o relaţie dublă, cu prietenul şi cu mama lui, sau luând taurul de coarne şi făcând o schimbare. Aţi putea, de exemplu, să vă mutaţi împreună, doar voi doi.

Raspuns:
Va Multumesc ca mi-ati raspuns.As vrea sa ma despart de el dar mi-e frica sa nu sufar mai mult decat sufar acum.Nu inteleg un lucru cum poti iubi pe cineva daca jicnesti si lovesti persoana respectiva?Parerea mea nu cred ca mai este iubire acolo.Cu toate astea el dupa ce le face isi cere scuze si imi zice ca ma iubeste si sa nul las.Vine de la facultate sau de la munca,nu vorbim si noi cum ar fi normal sa comunice un cuplu el sta mut,dar cand vine mama lui acasa se duce si ii spune tot ce a facut pe parcursul zilei.Nu este in conflict deloc DOar ca ce ii zice ia aia face.Can am inceput sa comunic cu el nu iam pus absolut niki o intrebare prima oara iam zis decat sa discutam amandoi el sa spuna cel deranjeaza la mine si eu sai spun ce ma deranjeaza la el sa vedem ce putem face si in multe alte feluri am discutat degeaba.De jicnirile care mi le aduce sunt absolut sigura ca nu va inceta sa mi le aduca de ce nu stiu nici eu.Lan si intrebat de ce ma jicneste atunci cand ma jicneste
mia zis ca cei cu intrebarea asta sunt dusa cu capul pentru ca eu sunt devina pentru certurile facute.Eu incep sa cred ca nu realizeaza ce face cand face,si cand isi da seama ca e posibil sa ma piarda vine si isi cere scuze.Poi oricum el cand se cearta cu mama lui cu tatal lui vine si isi varsa nervi pe mine injuraturi si nalte vorbe urate.Eu cred ca nam plecat pana acum de teama sa nu sufar.Automat nu imi va fi bine sa raman asa.Sa ne mutam impreuna iam zis si asta prima data mia zis ca e greu cu chirie ca nu ne ajungem si tot asa,dar motivul de fapt era ca nu putea sa plece s-o lase pe mamica lui singura.Va multumesc!

Din ce ai relatat mai sus, cred ca iti doresti sa fii intr- adevar de vina pentru certuri, pentru ca asa partenerul tau ar avea ( in ochii tai) o scuza pentru comportamentul lui. Totusi, cred ca e foarte important sa decizi daca chiar vrei sa joci rolul "tapului ispasitor" la orice cearta.

Mesaj:

Sunt fata din Baia Mare , ba da am cam tot parintii mei s-au straduit sa imi ofere tot sa nu duc lipsa de nimic , dar eu nu ma simt implinita , plang di ce in ce mai mult si nu imi trebe lucruri serioase ca sa fac asta si nu inteleg de ce.. chiar acum seara a zis mami ca ce este cu mine ? ca m-am inchis in mine si ca nu ii mai spun nimic si inainte ii spuneam totul , nu am zis nimic doar am tacut , nu stiu ce sa ii zic? nici eu nu stiu ce e cu mine , ma simt aiurea , singura , suparata , nefericita .. habar nu am..

incearca sa stai de vorba cu cineva (poate chiar cu un psiholog) despre ultimul tau an de viata, daca nu chiar 2-3… si vedeti ce iese din ‘desfasuratorul’ asta

Ce crezi ca ar fi raspuns spus mama daca i-ai fi spus exact ce ai scris aici: ca nici tu nu stii ce e cu tine, ca te simti singura… Pentru a gasi solutia la aceasta situatie, este necesar sa fie gasita cauza . Si acest lucru se face printr-un dialog : cu un psiholog, terapeut sau cu mama .

Mesaj:

Mama mea in varsta de 51 de ani a suferit acum 5 zile o operatie de tumoare la nivelul colonului si lichid abdominal. In urma acestei operatii,care a fost extrem de grea,dupa cum au zis medicii a mai ramas cu 1 metru de intestin si a pierdut foarte mult sange. In urma acestora mi s-a spus ca a suferit un accident vascular cerebral si acum este la Terapie Intensiva, tratandu-se pentru acest Avc. Mentionez ca pana la urma operatia are rezultate buna sa zic,in afara faptului ca a suferit acest Avc. Foarte multe detalii nu stiu pentru ca medicii doar atat mi-au spus. As vrea sa stiu care sunt sansele sa isi revina si urmarile.

Medicii ar putea sa-ti spuna raspunsul la intrebarile tale. Dar si raspunsul lor ar fi dat pe baza experientei lor din trecut….nimeni nu poate sa spuna ce va fi cu adevarat. Eu cunosc o doamna care a avut o problema asemanatoare cu mama ta. Acum 2 ani, cand a fost operata, familiei i s-a spus ca mai are 2 luni de trait….doamna traieste si azi! Important este sa crezi ca are multe sanse sa se faca bine, si sa o inconjurati cu multa iubire!

Mesaj:

Buna ziua, ce pot face, am devenit obsedat de logodnica mea si orice mi-ar face o iert si trec mai departe pentru ca o iubesc. Acum am prins-o ca ma inseala, dar sunt in stare sa o iert si sa merg mai departe, desi imi doresc o viata noua. Nu exista zi, ora, in care sa nu ne certam, am ajuns la disperare, nu mai pot dormi noptiile, sunt pur si simplu bolnav de obsesie, va rog, am nevoie de ajutorul vostru, am ajuns pana aproape sa imi iau capat zilelor, sunt obsedat sa o controlez la orice pas si la orice pas aflu ca ma tradeaza. Ajutati-ma, va rog!

poate ca ar fi indicat sa consultati un psihiatru mai intai… pentru starile dvs… exista tratament pentru obsesii… dupa care poate o consiliere pentru a putea explora mai profund sursa obsesiei?

da-mi adresa ei de FB … sa vezi ce o "cert " si " morala " ai fac

nu ai nevoie de nici un psihiatru,ai nevoie sa lucrezi putin cu tine insuti la stima de sine!

cu tot respectul pentru ‘scoala vietii’, poate macar de CONSULTAT un psihiatru si poate si un psiholog/terapeut o fi bunavointa… uneori ajungem in situatii in care nu mai putem face fata cu propriile resurse, iar un ochi obiectiv si specializat ne poate furniza, macar, o alta perspectiva

Ti-a trecut prin minte ca poate tocmai aceasta situatie a facut-o sa-si caute pe altcineva? Nu e usor lucru sa traiesti cu cineva care te suspecteaza tot timpul si orice ai spune sau face sa se termine totdeauna cu cearta?

Cred ca va complaceti in rolul de victima, in care dvs sunteti cel caruia "vi se fac" lucruri de catre logodnica. Datorita faptului ca probabil ea se simte vinovata ca va face sa sufere, ramane in continuare cu dvs, dvs o supuneti la diferite reprosuri si certuri, ea se razbuna – inselandu-va, sau in alte moduri, apoi iar se simte vinovata….etc, astfel incat comportamentul dvs determina si intretine comportamentul logodnicei, si invers. Ati intrat intr-un tipar comportamental si cel mai eficace mod de a iesi din cercul vicios ar fi sa apelati la un psihoterapeut pentru a identifica resursele pe care le aveti si care sa va ajute sa depasiti momentul "de-a soarecele si pisica".

Vrei sa mergi mai departe, vrei si o viata noua. Poti avea o viata noua doar mergand mai departe. Hotaraste-te repede caci ea are toata libertatea de a alege si decide si ti-a demonstrat-o cu varf si indesat.

Se pare că ceea ce înseamnă viaţa ta se rezumă la doar atât… nu zic să începi să vânezi şi la tine erori de comportament sau să te cerţi cu tine însuţi, adică să dezvolţi un conflict. mai e ceva… şi spun doar că fiecare pas în viaţă începe cu bucuria de a trăi propriile capacităţi şi în baza lor să construieşti ceea ce se numeşte fericire pentru fiecare. se pare că prietena ta ţi-a dat de înţeles că fiecare este responsabil de propria fericire, căci nu suntem goi şi ne naştem cu tot ceea ce ne trebuie pentru a avea o viaţă frumoasă, iar faptul că o ierţi încontinuu înseamnă că începi să înţelegi. pe acest drum, chiar de pornim împreună… e timpul să faci şi tu ceva, deoarece iubirea nu înseamnă în a sta deoparte privind cum celălalt îşi trăieşte viaţa, căci aşa ajungem să înţelegem doar la modul teoretic lucrurile… lucruri care ajung ca fantasme, obsesii,etc. ele sunt reale, nu doar simple jucării în mintea ta.

Oh,oh saracul om ne-a cerut sa-l ajutam si noi am sarit cu gura pe el. Cred ca cel mai bun medic esti tu insati, incearca sa iti controlezi emotiile, sa gandesti pozitiv, sa-ti gasesti si alte preocupari " neobsedante" faceti lucruri placute impreuna, incearca sa fii din nou, tu, barbatul de care ea s-a indragostit! Mult succes iti doresc caci, de obicei despartirile sunt dureroase pentru amandoi!

Mesaj:

Buna ziua! Am 19 ani si sunt prietena unui baiat de aceeasi varsta care are o mama posesiva, care dramatizeaza si face pe victima. Sotul nu are niciun fel de autoritate in casa, iar ea face ce vrea cu sotul si copilul ei. Ei traiesc sub deviza ,,Sa nu facem sau spunem ceva care ar putea s-o supere”..asa ca ei suporta orice umilinta, jignire.. Baiatul a plecat la facultate acum in octombrie… insa el si nici eu nu mai suportam sa-l sune zilnic si sa raporteze tot ce face..ce mananca..ce mananca colegul (nu exagerez, exact asta intreaba). Tatal e cadru militar, iar baiatul nu i-a comentat niciodata.. se teme de reactia tatalui sau si nu are curaj sa-l infrunte. Tatal ii impune sa-si sune mama zilnic,,de fiecare data cand are timp”. Baiatul nu stie cum sa ii infrunte, ce sa faca…iar eu am ajuns la capatul rabdarii dupa ce m-au jignit zicand ca eu il invat sa-si urasca parintii. Tin mult la baiat si as vrea sa il ajut, insa nu stiu cum…ma gandisem la un moment dat sa-l parasesc, insa sunt foarte nehotarata. Astept sfatul dvs. Va multumesc anticipat!

Nimeni nu este de piatra, nici parintii nici copiii. Va veni vremea in care vor intelege ambele parti ca fiecare trebuie sa isi vada de viata lui. El trebuie sa isi ”infrunte” parintii, insa sa fie pregatit. Ei nu sunt din piatra si vor intelege, un parinte poate fi ”educat” daca stii cum sa pui problema . Trebuie sa mai astepte sa se obisnuiasca si ei fara prezenta lui in casa, din cauza asta sunt super protectori. Trebuie intelesi, pana la un punct evident. Rabdare. El ar fi bine da consulte si un psiholog, caci din cate imi dau seama inca nu stie cum sa discute cu parintii, sa ii faca sa inteleaga ca el are nevoie de independenta. Solutia va veni pe parcurs, cu multa rabdare.