Mesaj:
Buna ziua,
Am avut o relatie de 6 ani si am fost logodita cu un tip care s-a dovedit a fi gay. Nu doar ca s-a folosit de mine in tot acest timp, insa m-a facut sa nu ma iubesc, sa nu ma respect. Am renuntat la facultate pentru el, deoarece nu aveam bani si trebuia ca unul dintre noi sa se angajeze. Bineinteles ca nu putea fi vorba de el.
Intr-un final, dupa 6 ani, cu inima franta am hotarat sa il parasesc. A fost cea mai grea decizie din viata mea. Stiam ca e gay, insa daca mi-ar fi spus: “imi pare rau, te rog. Iarta-ma!” cu siguranta l-as fi iertat. Dar nu mi-a spus asta. In schimb m-a ajutat sa-mi fac abagajele, ba chiar mi le-a coborat la scara, m-a umilit si mi-a reprosat ca nu am fost destul de buna pentru el.
Am hotarat sa fiu puternica si sa nu-mi mai pese, m-am reinscris la facultate, mi-am gasit un job bun, mi-am reluat pasiunile si sunt mai ambitioasa ca niciodata.
Insa aici e problema. L-am cunoscut intre timp pe B. Un om extraordinar, sufletist, iubitor, un om simplu, dar daruit in tot ceea ce face. Era tot ceea ce voiam. Am hotarat sa ne mutam impreuna, insa dupa vreo 3 luni, nu ma mai recunosc. In loc sa imi doresc un viitor cu el, ma gandesc tot mai des sa il parasesc.
Nu pot spune ca am un motiv anume. Uneori simt ca ma copleseste cu dragoste si-mi vine sa urlu sa ma lase in pace, sa ma lase sa respir. Alteori mi se pare ca voi ajunge din nou sa ma sacrific pentru el, sau ca daca o sa stam impreuna nu pot avea cariera pe care mi-o doresc. Il simt ca o povara, ca o frustrare, desi nu este si nu mi-a dat niciodata motive sa cred ca ar fi. M-a sustinut intotdeauna, ba chiar m-a ajutat, cand am avut dubii cu privire la publicarea cartii mele, m-a impins de la spate, a venit cu mine la editura si a fost atat de mandru si de incantat de carte.
E adevarat ca suntem diferiti in unele privinte, nu ma intelege in toate, insa cine intelege o femeie? Nu putem comunica chiar cum mi-as dori pentru ca nu avem foarte multe interese comune – eu sunt translator, el e programator. Eu citesc, el se joaca. Eu scriu poezii, el scrie cod. Si totusi cand ajung langa el, seara, si ii simt mainile puternice cum ma iau in brate am impresia ca am tot.
Sunt constienta ca are defecte, cu totii avem. Ar fi absurd sa-i reprosez maruntisuri, sunt constienta ca si eu am defecte care pe el il deranjeaza. Insa ma gandesc, dupa ce va disparea feeria inceputului, cum va fi? Cum vom fi peste 6 ani? Plictisiti, plafonati, neinteresati unul de celalalt. Ma ingrozeste atat de tare ideea asta!
Pe de alta parte simt ca nu-i pot oferi cat i-am oferit fostului, mi se pare ca nu mai pot iubi la fel, cu aceeasi naivitate si incredere. Il iubesc, aproape cu teama si cu ura. Oare chiar il iubesc? Daca ne-am desparti, i-as simti lipsa? Pentru cat timp?
Privind la viitor, ne vad impreuna, insa oare asta ma va face fericita?
Imi doresc o cariera, insa doar cariera nu ma va face fericita. Imi doresc o familie, insa nu vreau sa renunt din nou la ambitiile mele. O familie, un copil mai ales reprezinta un sacrificiu enorm, si nu stiu daca sunt pregatita sa-mi asum o astfel de raspundere. (mentionez ca am 25 de ani) Uneori am impresia ca nu le pot avea pe toate.
Nu stiu de ce ma simt asa. Niciodata nu am fost atat de scindata in pareri. Cum poti sa vrei un viitor cu o persoana pe care iti doresti sa o parasesti?
Oare ceea ce simt acum e din cauza fostei relatii sau din cauza ca, de fapt, nu il iubesc cu adevarat?
va rog sa-mi dati un sfat. oricat de dur sau transant ar suna, as vrea sa stiu o parere exterioara. Nu stiu cu cine sa vorbesc despre aceste lucruri.
Multumesc.
Raluca

Buna Raluca, iti raspund din perspectiva faptului ca sunt si eu intr-o relatie (ca sa zic asa) cu un programator . Ii ziceam “relatie” pentru ca de fapt suntem impreuna de 20 de ani si casatoriti de 14. Tot ceea ce pot sa-ti spun este ca trebuie sa-ti asculti cu adevarat inima, sa treci peste absolut ORICE care te-ar fi putut marca in trecut, sa ierti pe toti cei care ti-au gresit, sa te ierti pe tine si sa traiesti incepand de AZI. Poate ar fi bine sa evaluezi aceasta relatie punand pur si simplu p[e hartie plusurile si minusurile pe care ti le ofera. Daca dupa ce te-ai gandit la toate aspectele rezultatul iese cu “plus”, merita sa investesti in ea. Ideea e ca nu exista doi oameni la fel, daca vreodata cineva te-a facut sa suferi asta nu inseamna ca si actualul va face la fel. Poti avea si o cariera, si o viata de familie, daca iti stabilesti clar prioritatile si daca reusiti sa comunicati in timp util. Daca “aduni” in tine nemultumire si frustrare si nu le puteti dezamorsa, comunicarea va avea mult de suferit si relatia se va raci pe parcurs. Spuneti-va tot ceea ce va deranjeaza (atentie la ton!, pentru ca el face muzica), dar si ceea ce va bucura. Iti doresc mult succes, dragoste si s-auzim doar de bine!

Ma bucur ca ati mentionat varsta pe care o aveti pt ca ma pregateam sa va intreb cati ani aveti…. Imi faceti impresia ca nu sunteti inca matura, ceea ce nu este nefiresc pt varsta pe care o aveti. Nu va cunoasteti si nu stiti ceea ce va doriti, in plus nu va bucurati deloc de ceea ce aveti si de ceea ce va ofera viata, bun si frumos. Aveti tot felul de ganduri negative inutil si ar trebui sa va ganditi ca suntem ceea ce gandim. Spuneti ca cel cu care ati fost era gay, ca se purta execrabil cu dv si ca nu merita din partea dv nici iubire si nici timp investit, ca va umilea si v-a facut sa va pierdeti stima de sine si increderea, dar acum ca ati gasit un barbat heterosexual care va iubeste, va respecta, va intelege si va sprijina in tot ce faceti, va indoiti de el, de iubirea pe care i-o purtati, de un viitor impreuna cu el…. Nu este obligatoriu sa dispara feeria de la inceput, si chiar daca ar disparea, sunt altele lucrurile cu care ramanem intr-o relatie, mult mai importante. Este ca si cum nu va doriti sa fiti fericita si cautati cu tot dinadinsul motive sa va stricati relatia pe care o aveti, desi nu se compara cu cea pe care ati avut-o, este ceea ce v-ar putea implini si face fericita…. O intrebare: ce fel de femeie ar putea fi buna pt un gay????? Si ce fel de relatie dureaza in timp si aduce fericire, cu un gay?

ca sa raspund la intrebare: relatia precedenta este foarte probabil sa va fi marcat mai profund decat va dati seama (‘oare l-am facut eu gay?’ – stima de sine; etc). Este posibil sa nu stiti ce simtiti cu adevarat pt ca nu ati consumat inca fosta relatie. Va recomand cateva sedinte de psihoterapie pt a putea explora in siguranta episodul trecut, prezentul se va realinia de la sine

Raluca ai inceput cu o relatare trista: “Am avut o relatie de 6 ani si am fost logodita cu un tip care s-a dovedit a fi gay.” poate era bisexual atita timp cit si tu aveai o relatie cu el…. era gay sau asa ai vrut sa-l numersti tu? sa inteleg ca in acei 6 ani de relatie el mergea si cu alti barbati? atunci tu cred ca aveai 19 ani si de acolo de la acea relatie s-a “stricat” viata ta. Orgoliul si ambitia te-a readus la facultate si la ambitia de a urma o cariera… ai intilnit un “programator” si nu e rau insa acum trecutul ti-a reaparut in fatza si nu ai curaj sa renunti la cariera pentru a avea o familie…. pur si simplu nu ca nu ai vrea, insa iti este frica… La 25 de ani o femeie este mult mai matura decit un barbat si ar trebui gindit direct: “eu ce vreau de la viata? cariera sau familie… 100% pe amindoua nu le poti avea… din mesajul tau se simte ca iti doresti o cariera cu prea putina implicare familiara…. acum ca esti tinara vrei sa te afirmi… mai tirziu poate, intelepciunea isi va gasi loculi in viata ta.

Este clar că datorită suferinței pe care ți-a provocat-o fosta relație,ești puțin confuză.Ar fi indicat să-ți iei niște momente de reflecție și să-ți stabilești cam ce vrei de la viață,cam cum vrei să arate o relație cu un bărbat.Poți scrie pe o hârtie cam ce vrei să primești într-o relație și cam ce nu accepți.Când vei avea foarte clare aceste lucruri atunci criteriile tale de alegere a unui potențial soț îți vor deveni ușoare.

Raluca, am impresia ca ai nevoie de cineva care sa te tina in sah si pe care sa il obtii cu greu, probabil ca in felul acesta ai putea sa iti recastigi increderea in sine. Cui vrei sa ii para rau si pentru ce? Cum a fost relatia cu tatal tau?

Life trap.. “Daca suna prea frumos hai sa o luam la fuga in direcția opusa pana nu se impute treaba” – ma îndoiesc ca il urasti sau ca ti-ar fi mai bine singura, Iubești diferit pt ca gândești diferit esti trecută prin chestii si nu ai cum sa mai Iubești la fel, senzatia cum ca ai vrea sa te despărți de el este rezultatul traumei trăite cu primul iubit,vrei sa te despărți pt ca iti este frica sa nu fii dinou dezamagita, ai impresia ca daca nu esti doar tu atunci vei fi împinsă sa renunți la tine asa ca in trecut, dar trebuie sa realizezi, nu ai cum sa mai renunți la tine acum ai o cariera nu mai ai dc sa renunți la cariera ta pt ca, cariera ta reprezintă sursa ta de venit, eu sunt grafician, prietenul meu e programator ( ne potrivim ca nuca in perete) dar jocurile lui au desene Grafice si povesti in spatele lor, daca cauti destul ai sa vezi ca te poți indentifica in ceea ce face el , el scrie cod, tu scrii cărți, codul este ca o limba straina pe care pt a o citi iti trebuie un dispozitiv special, asa cum pentru a citi o carte iti trebuie o sursa de lumina, este foarte ușor sa găsești chestii pe care le aveți in comun chiar si acolo unde pare sa nu existe nimic, sper sa reusesti sa scapi de problemele sufletesti si urmele trecutului si sa vezi adevarata forma a iubirii…. Care din punctul meu este rabdarea si analizarea detaliilor frumoase

Salut,am o problema de o perioada de timp,e vorba despre “prieteni” sau despre colectivul de la scoala.Ei bine,in clasa mea suntem majoritatea baieti.Cand vorbesc cu 1-2 prieteni totul este foarte bine,chiar eu sunt liderul conversatiei etc…Dar sunt situati in care poate ma cert cu un coleg de clasa,in acel moment majoritatea se pun de partea lui sau stau indiferenti.Sau un alt exemplu cand vorbeam cu un coleg il barfea pe alt coleg cu care eu ma intelegeam foarte bine si el vedea asta,zicea tot felu de el.In fine la scoala el se purta foarte bine si incerca sa se ia de mine….Eu am un caracter foarte puternic,dar cand toti se iau de tine,este foarte greu sa mai zici ceva.Eu sunt foarte bun prieten la scoala cu ala care era barfit,el este foarte respectat.
UN alt caz ar fi daca stau cu 2-3 colegi sunt cel mai sus-clasat in discutie,dar in alte circumstante sunt mai rau ca noroiul,eu ii infrunt dar cum spuneam si mai sus si ceilalti se puneau de partea lui sau stateau indiferenti.Ma port foarte bine cu toti…..
De exemplu daca ar fi sa aleaga intre mine si prietenul meu,toata lumea ar merge pe mana lui,chiar daca se poarta mai urat cu ei,nu ca eu sunt sclavul lor dar nu ma iau de ei foarte des,prietenul meu se ia…..
Anul acesta la scoala am decis sa am mai putini prieteni la scoala si sunt prieten cu doar cei care sunt masculi alpha,daca le poti zice asa in acel colectiv.
Ce ma nelinisteste pe mine este cum se poarta lumea,cateodata si fetele imi mai comenteaza si ma mai tachineaza,dar pun chestia asta pe faptul ca sunt cred eu destul de frumos si fermecator.Va rog pe dumneavoastra domnilor/doamnelor psihologi/pshioloage sa imi spuneti de ce se intampla asta si cum sa fac sa remediez problema.Dupa cum am spus,prietenii sau colegii mei sunt uneori de partea mea,iar uneori ar face orice sa ma dea deoparte,m-am gandit ca poate si din cauza indvidiei,pt ca invat bine etc…..
Multumiri Anticipate!

Stai chill, si nu mai pune la suflet toate remarcile. Nu mereu poti domina, invata sa mai si pierzi sau sa cedezi locul. Poate pari un pic arogant in fata altora tocmai pt exprimi siguranta de sine. Cred ca ar trebui exersate abilitatile de comunicare, cum faci fata conflictului, cum iti spui punctul de vedere, cum renunti/eviti. Daca vrei, te astept cu mai multe detalii pe office@atelierecumaniere.ro

Mesaj:
Bună ziua!
Am un prieten foarte bun care trece prin momente grele deoarece și-a pierdut ambii părinți în 2 ani de zile. Are 24 de ani, nu își găsește un job și acum l-a părăsit și prietena cu care avea o relație de 3 ani. Este depresiv, instabil emoțional (plânge foarte des, ore întregi, nu poate dormi, respiră greu) și eu nu știu cum să îl mai ajut. Sunt studentă la psihologie, anul II, dar încă nu am cine știe ce competențe. Încerc să îi fiu alături, îi trimit mesaje de încurajare, încerc să îl fac să își descopere potențialul și să nu se mai gândească la fosta prietenă, dar este foarte greu… Ce m-ați sfătui să fac pentru a reuși să îl scot din starea asta? Îmi este teama să nu aibă vreo tentativă de suicid pentru că se învinovățește constant pentru orice…

il puteti lua de mana si sa mergeti cu el la un consult psihiatric, dupa care vedem daca este deschis consilierii. Daca sunteti in Bucuresti va stam la dispozitie: www.cmibotezat.ro

Ma gandesc ca prietenul tau trece inca printr-un doliu, peste care s-a suprapus depresia. Este f dificil sa-ti pierzi ambii parinti si apoi si prietena… Trimite-l de urgenta la un psihoterapeut, mai ales daca il vezi atat de afectat! Nu se poate vindeca/ameliora o depresie prin simple sfaturi, chiar daca tu detii niste informatii relevante. Necesita mai multe luni de munca terapeutica. Chiar daca el nu va fi motivat (si e normal, fiind depresiv), incearca sa-l convingi ca nu are nimic de pierdut: frecvent prima sedinta este gratuita, iar multi terapeuti acorda reduceri persoanelor cu venituri reduse sau fara loc de munca. Merita sa incerce. Suicidul este mai frecvent la persoanele care anunta ce au de gand sa faca, insa nu trebuie exclusa varianta sinuciderilor ”tacute”. Daca tu evaluezi ca existand si cel mai mic risc, nu-l lasa asa! Exista si help-line-uri pentru cei aflati in astfel de situatii de deprimare severa, sa cauti pe internet sa-i arati. Daca vei considera ca ii pot fi de folos, aceasta este pagina mea: http://www.romedic.ro/anacristinabadita

Daca avem putin noroc, prietenul e din Iasi. Daca nu (“nenorocul” fiind al meu, caci marturisesc ca nu agreez suficient de tare consultatiile online) – poate fi de oriunde, nu mai conteaza. Daca-i obtineti acordul, sint (si eu) deschisa la a-i veni in ajutor. Schimbarile in plan emotional se vor vedea imediat ; si, apoi, vom corecta impreuna toate celelalte planuri ale vietii care comporta imbunatatiri.

Mesaj:
buna ziua!am 15 ani si acesta e primul meu an de liceu si pe timpul scoli stau cu sora mea mai mare,care e foarte ocupata, in gazda(eu fiind de la tara). sunt foarte sensibila si cand ceva ma supara sau ma intristeaza tin in mine iar dupa o anumita perioada de timp izbugnesc in plans si nu ma pot opri. dar din ultimul timp plang mult mai des si am impresia ca toti oameni din jurul meu ma privesc si ma critica.sunt nopti intregi in care plang neincetat si nu pot sa imi explic de ce. nu stiu ce sa fac si nici nu vreau sa imi alarmez familia.

ai prieteni cu care sa.ti petreci timpul liber??? incearca sa iti gasesti ceva de facut ca altfel o iei razna plus ca ar trebui sa nu te mai gandesti la ceea ce cred oamenii despre tine pt ca asta este doar in capul tau … succes pe mai departe

Este o schimbare importanta in viata ta, locuind pentru prima data departe de ai tai si e normal sa treci printr-o perioada mai grea, dat nu te ingrijora, fiecare persoana se acomodeaza, mai devreme sau mai tarziu si in functie de personalitatea sa. In ceea ce priveste exprimarea nemultumirilor, este recomandat sa spui la momentul respectiv intr-o maniera respectoasa (ceva de genul “Ma simt … si spui ce simti… atunci cand tu faci …si spui ce face… si te rog sa nu mai faci data viitoare…. “) Daca tii in tine vezi si tu ca tensiunea se strange si izbucnesti necontrolat! Cred ca te-ar ajuta macar surorii sa-i spui prin ce treci si poate incearca sa te sustina mai mult. De asemenea prietenii sunt importanti si sunt sigur ca printre colegii de liceu poti gasi macar o persoana sau doua cu care sa poti discuta, chiar si din alta clasa daca nu de la tine din clasa! De asemenea iti recomand sa te interesezi daca exista in liceu un psiholog sau consilier scolar, pentru ca te-ar putea ascuta mai bine! Daca nu, poate ai o profesoara pe care o apreciezi si ai putea sa discuti mai multe cu aceasta! Succes!

Dacă ai putea, ți-ar prinde bine câteva ședințe de psihoterapie.Trebuie să vorbești cu cineva despre ce simți sau ce te apasă.Totdeauna există o cauză.Trebuie să o descoperim.

Cand te intristezi – lasa-le sa iasa si nu le mai tine in tine. Fa-ti o agenda – jurnal in care sa te descarci – te va ajuta ft mult. Incearca sa te axezi si pe alte interese: plimbare, prietene – pt a-ti umple timpul. daca vrei, imi poti scrie pe office@atelierecumaniere.ro pt cateva orientari

Am o teama de ceva vreme si uneori imi alunga chiar si somnul. In toamna aceasta voi pleca la facultate in alt judet si nu voi avea ocazia sa vin acasa decat in weekend. De aceea simt un gol in stomac din acest punct de vedere si totodata o teama de inadaptare deoarece nu am mai fost pelcata undeva atat de mult timp departe de tot. Sunt o fire sensibila si poate un pic izolata as spune. Imi ia mult timp sa imi fac cunostinte si nu prea socializez deoarece sunt timida de felul meu. Cand voi pleca ma voi simti ca tot in jurul meu se prabuseste si ma rup intr-un fel de viata mea de pana acum alaturi de familie, animalele de companie, casa, tot. Abia acum constientizez cate am in prezent si cum le pot pierde din toamna. Nu ma ajuta nici un raspuns si simt o teama de a parasi locul natal si de a incepe o noua viata fara parinti si sprijin. Ce sa fac ca sa trec peste teama aceasta? Stiu ca totul e spre binele meu, dar teama e mai mare decat speranta…..

Draga mea, nu exista problema fara solutie Pentru ca “nu te ajuta nici un raspuns”, solutia la problema ta poate fi, fara prea mari batai de cap, Emotional Freedom Techniques. Gasesti detalii despre acest procedeu pe www.facebook.com/Cristina.H.B.Docan , in albumul intitulat chiar asa

Pentru ca nu ai mai fost niciodata plecata mult timp de acasa, este nerealist sa spui ” cand voi pleca se va prabusi totul in jurul meu” pentru ca nu ai de unde sa stii sigur. Dar daca-ti spui mereu asta, te vei autoprograma sa te simti asa! Nu se va prabusi nimic, toate cele dragi te vor astepta mereu acasa si le vei gasi cand te vei intoarce. De asemenea, nu incepi nici o viata noua, este aceeasi viata intr-o alta etapa, normala in evolutia unei persoane care doreste sa se dezvolte profesional. In legatura cu socializarea, nu e nevoie sa fii cea mai populara, sigur vei gasi o colega, doua, cu care sa fii pe aceeasi lungime de unda! Teama este normala si buna pentru autoprotectie, cu conditia de a o controla tu pe ea, nu ea pe tine, pentru ca ea este a ta, nu tu esti a ei, deci ea tre’ sa te asculte pe tine, nu pe ea! O sa fie bine! Nu esti nici prima nici ultima care va depasi aceasta perioada de tranzitie!

Este cursul firesc al vietii, mai devreme sau mai tarziu tot va trebui sa inveti si sa te obisnuiesti sa te descurci in afara protectiei familiei. Poate ai ajuns destul de mare incat sa incepi sa poti face fata provocarilor vietii. Ia-o ca pe un exercitiu! Pe de alta parte vei descoperi lucruri noi, poate vei descoperi si oameni pe care iti va face placere sa ii descoperi, dincolo de timiditatea ta. Daca vei dori, poti lucra cu un psihoterapeut pe latura de incredere in sine, felul in care te astepti sa fii perceputa, apreciata de ceilalti iti influenteaza maniera de interactiune cu acestia. Uneori exista riscul sa ajungi sa iti confirmi anumite idei nefavorabile despre tine insati.

Nu lasa ca aceasta teama sa decida ptr tine optiunile de viitor! O sa fie greu la inceput, dar dupa aceasta experienta vei fi o cu totul alta persoana, mai bine echipata ptr a infrunta viatza cu bune si rele, bucurii si dezamagiri … dorul de origini isi va pierde din intensitate, odata ce noua viata va prinde proprile sale radacini :p

Se vede clar că ai multe temeri și ar fi ideal să le discuți în câteva ședințe de psihoterapie.Încrederea în tine e cea mai importantă în acest moment.Contează felul cum te percepi și ce dovezi ai că nu te-ai descurca.Mai întâi încearcă și vezi după aceea.Analizează-ți temerile și vezi temeiul lor.Dacă vei constata că pur și simplu nu ai abilitățile necesare pentru situațiile cu care te vei confrunta,nu trebuie să-ți faci griji,acestea se învață.Într-un cabinet de psihoterapie le vei învăța foarte ușor.Reflectează la asta…

Uneori ca sa cresti ca persoana – doare, dar este doar semnul maturitatii, al dezvoltarii. Zona de confort este intodeauna calda si este dificila trecerea. E vb doar de adaptare, curaj si intelegerea faptului ca tu evoluezi.

Mesaj:
Am 21 de ani si simt atat de tare nevoia de dragoste incat ajung sa spun lucruri pe care nici eu nu le cred. Am o relatie de un an dar am mai avut una de 3 ani in care am aplicat aceleasi lucruri. Aveam impresia ca nu am sa pot trai fara persoana respectiva si ii ziceam asta. Acum, in relatia actuala, am aceleasi sentimente de dependenta emotionala si am nevoie mereu sa ma asigure ca ma iubeste mai mult decat a iubit vreodata. Sunt perfect constienta ca ma iubeste. E greu de descris ce simt. Ma copleseste sentimentul acesta, nevoia de exclusivitate, de dragoste mai presus de orice.
Problema e ca devin de nesuportat si ma gandesc ca o sa se sature de mine… plus ca ce simt mi se pare un cliseu… nici nu stiu daca e dragoste din moment ce il intreb daca ma iubeste si ii dau impresia ca niciodata nu e suficient.
Parintii mei au divortat cand eram mica (4 ani) si tatal meu nu m-a cautat niciodata. Nu stiu asadar cum ar trebui sa fie o relatie cu un barbat. Mi-e greu pentru ca nu am avut un model acasa si am avut si am in continuare acest gol si vesnica nevoie de dragoste multa… si neconditionata… din partea unui barbat. Acum sunt constienta ca nu pot schimba trecutul… dar ce fac cu prezentul? Ce sa fac sa nu mai simt nevoia asta coplesitoare si nesanatoasa de dragoste? Credeti-ma, am un gol imens…

ai spus foarte bine care este sursa. Sunt insa si foarte multe lucruri nespuse in relatia cu ‘tatal’ pe care nu o sa ai cum sa ti le rezolvi daca nu te confrunti cu ele. Ideal ar fi sa incepi o analiza personala (psihoterapie) in care sa explorezi aceasta relatie (inexistenta) cu tatal tau

De dorit ar fi sa lucrezi pe traumele din copilarie, intr-o psihoterapie ar fi indicat. Ai nevoie sa-ti vindeci ranile mai intai si sa intelegi lucrurile la un nivel profund si adevarat ca sa si poti ierta ceea ce tine de trecutul tau. Apoi lucrat la stima de sine, la incredere, la o dezvoltare frumoasa si armonioasa…

iubirea poate crea tot atat de multe probleme cat si solutii. lipsa ei din partea tatalui te.a marcat atat de tare incat ai ajuns in aceasta situatie, de nesiguranta. cunosc acest lucru, deoarece m.am aflat intr.o situatie oarecum similara. avem nevoie de amandoi parintii ca sa crestem in echilibru. ce ai putea sa faci, din punctul meu de vedere, este sa dezvolti iubirea in tine, prin tine, daruind. iar dc nici asa nu funcioneaza, atunci sa te duci intr.un centru de meditatie, unde sa participi dinamic si necondiționat in tot ce se intampla acolo. dar sa fie grupuri de oameni care lucreaza tema aceasta, iubirea

Draga mea, acum ceva vreme, o situatie relativ comparabila cu a ta m-a impresionat atit de tare, incit m-a scos, pentru 2 ani de zile, din “circuit”. Mai precis, povestea consecintelor abandonului parintesc in urma divortului aupra unei tinere un pic mai mare ca tine mi s-a parut atit de dureroasa, incit, vreme de acei doi ani, am lucrat la o carte, destinata vindecarii acelei fiinte. Stii, ca sa vindeci sufletul unui om, trebuie sa-i poti vindeca mintea; iar eu, in felul acesta, am putut-o face . De aceea (si nu numai), iti recomand “Calatoria fericirii”. Atit potentialul, cit si impactul acestei carti asupra oamenilor ma incurajeaza sa sper ca, si in cazul tau, simpla ei lectura va rezolva tot ce ai de rezolvat, astfel incit si experienta ta de viata sa capete o CU TOTUL alta calitate… https://www.facebook.com/pages/Calatoria-Fericirii/424418584250969

Ideile sugerate mai înainte de colegii mei sunt extrem de bune.Adaug doar că din nevoia ta foarte mare de a fi iubită,nu este indicat să faci lucruri forțate și în care nu crezi.La un moment dat vei obosi să faci asta și chiar e posibil ca el să-și dea seama și nu va fi bine.Dependența de orice natură nu e bună deoarece fericirea ta nu trebuie să depindă de alții sau de situații exterioare.Ca să nu mai adaugăm că poți fi chiar manipulată.Așa cum ți-ai dat seama toate acestea ți se întâmplă datorită lipsei relației cu tatăl.În concluzie câteva ședințe de psihoterapie ți-ar fi foarte utile.

Intradevar, crad ca ai identificat bine cauza nemultumirii tale, relatia cu tatal absent! Este adevarat ca nu poti schimba evenimentele din trecut, dar poti schimba perceptia ta asupra acestor evenimente, astfel incat sa nu-ti mai afecteze in mod negativ prezentul. Am sa explic in cateva cuvinte la ce ma refer prin schimbarea perceptiei… tu ai ramas cu interpretarea acestor evenimente din perspectiva copilului, o interpretare emotionala si extrem limitata din punct de vedere al motivelor care au provocat evenimentele respective, dar cu siguranta, ca adult ai putea avea o perspectiva mai larga, globala asupra acestor motive, astfel incat sa resemnifici la nivel emotional evenimentele. Evident nu se vor transforma din neplacute in placute, dar vor deveni mai usor de inteles, de acceptat si vei putea face pace cu ele, pentru a le lasa in trecut si a nu le mai aduce in prezent. Aceasta resemnificare se face in cadrul unui proces psihoterapeutic! Succes!

Eu sunt adepta doar 50% unei scormoniri in trecut. Afli ce afli legat de trecut, dar ce faci “aici si acum”? Focuseaza-te si pe tine, alege sa incetezi reasigurarile – asta tine de tine! Si fa-ti o lista de prioritati personale: ce ai putea face tu pt tine ca sa iti ocupi golul, timpii morti si ca sa iti distragi gandurile? Poate sa faci un sport, sa citesti o carte, sa iesi cu fetele, un shopping? Alege diversitatea si golul se umple din mai multe parti. Ti-as sugera chiar si un animal de companie, daca esti adepta acestora.Nu exista o reteta a relatiei perfecte deoarece perfectiunea nu exista.

Mesaj:
Buna ziua!
Numele meu este Ionut si am probleme imi a contola pasajele de furie.Mi se intampla destul de des, iar acest lucru a inceput sa imi afecteze viata sociala.
Imi doresc sa schimb acest lucru la mine,sunt destul de afectat.
Mi-as dorii sa particip la sedinte de grup in care se “trateaza” controlul furie,dar nu cunosc nici un astfel de grup.
Va multumesc!

Ionut, este imposibil ca in orasul in care locuiesti sa nu gasesti un psihoterapeut cu care sa poti incepe o terapie care sa te ajute.

Ionut, de ce preferi sa lucrezi in grup si nu individual? De multe ori accesele de furie se intampla cand ceilalti nu iti acorda importanta sau respectul cuvenit. Asta te trimite la imaginea si stima de sine. E atat de relevanta atitudinea contextuala a cuiva pentru cel ce esti tu?

O psihoterapie te-ar ajuta…

Prima data ar trebui sa vorbesti privat cu un psihoterapeut pentru determinarea cauza acceselor tale de furie, in funcție de vârsta si istoricul tau sunt foarte multe cause ce trebuiesc testate

da o cautare pe google “Grupuri de dezvoltare personala” Acelea sunt gruprurile de care ziceai, dar se abordeaza problematici diverse, se ajunge mai greu la o restructurare comportamentala si cognitiva, dar ai o experienta unica de viata a inca 10 persoane. eu merg pe ideea ca daca tu te-ai simti mai confortabil in grup, atunci vei avea rezultate mai bune poate, decat individual – daca munca unu la unu te-ar vulnerabiliza sau te-ar stanjeni. Totusi, mai structurat si mai repede rezolvi unu la unu in cabinet cu terapeutul. Tu stii ce ti se potriveste.

Uite, aceasta pastila impotriva furiei ti-as recomanda sa o printezi sau sa o pui pe telefon si sa o citesti de cate ori simti ca te prinde furia. Deasemenea, poti face “amorse de relaxare”: iti alegi o imagine simbol – care sa stii tu ca te duce cu gandul la relaxare si stare de bine. Lipeste-o in cat mai multe parti astfel in cat daca te ia furia, sa dai cu ochii de amorsa si sa te poti controla. Asculta pe youtube meditatie de relaxare, orice exercitii de relaxare. Acestea ar fi cateva lucruri bune pt un mic inceput.

Mesaj:
De cateva zile amm o problema. Am nascut acum 2 sapt si la o sapt dupa ce am nascut am inceput sa am simptome de raceala insotite de lipsa aer. Am luat tratament dar fara rezultate. Am mers si la pneumolog fiind speriata ca ar putea fi de la plamani sau un astm. Nimic. Doctorul de acolo mi-a zis ca poate fi pe sistem nervos si ca e posibil sa fie atacuri de panica. Dar de la viroza la atacuri panica sau stari pe sistem nervos? Este posibil? Mentionez ca ma straduiesc sa trag aer in piept de vreo 3-4 ori, a 5 a oara reusesc si am o stare f f proasta. Am impresia ca voi muri plang ma gandesc ca raman copiii singuri…

da, este posibil sa aveti atacuri de panica. contactati un psiholog ca sa gasiti cateva metode eficiente de gestionare a acestora. succes

Nu-s decit citeva zile de cind, intr-o sedinta de 20 de minute, am vindecat acuze similare Asta, pentru ca instrumentul pe care il folosesc in consiliere/dezvoltare personala da astfel de rezultate, intr-un timp atit de scurt Va sugerez sa gasiti pe cineva care stie sa lucreze cu Emotional Freedom Technique (gasiti detalii si pe pagina www.facebook.com/Cristina.H.B.Docan )

Încercaţi să nu vă mai gândiţi şi obisnuiti vă cu noul statut de mama. Toate mamele trec prin astfel de situaţii la naştere. Căutati un ajutor cu bb acum la început. Puteti să mi scrieţi pe privat.

poate ca face parte din depresia post-partum. Discutati despre ce simtiti si incercati sa le intelegeti mai bine, de unde vin, ce reprezinta, etc. fie cu familia, fie cu un specialist

Mesaj:
Sunt epuizata la 4 luni de la nasterea copilului si sunt zile cand am si dureri de cap. Ce pot sa fac sa-mi recapat energia?

Să ai un ajutor cu copilul şi să te ocupi şi de tine.

Factori pot fi mai mulți pentru aceste efecte.Contează dacă sunt pasagere sau sunt permanente aceste stări.Dacă sunt permanente este o problemă și trebuie să întreprindeți ceva în acest sens.Ne dai prea puține informații ca să-ți dăm sugestiile adecvate.Cauzele ți le poți descoperi singură sau cu ajutorul unui terapeut la un cabinet.Reflectează la asta…

Exista oameni care te pot ajuta sa-ti reechilibrezi energiile,am trecut si eu prin asta…acum sunt foarte activ si ma simt foarte bine.

‘cand doarme copilul, doarme si mami’

Dati-ne detalii:suport afectiv(sot,parinti),daca dormiti suficient-noaptea,daca acceptati burtica,vergeturile care de regula raman dupa nastere,daca alaptati bebelusul si ce dietea aveti,sunteti la prima nastere si cati ani aveti?

Va rog sa ma ajutati cu un sfat in urmatoarea situatie. O persoana foarte apropiata mie are manifestari neobisnuite, toti oamenii apropiati ii percepe ostil, crede ca cineva vrea sa o fure, ascunde lucruri, inclusiv cutite. Recent a venit acasa cu o persoana (de culoare) in care are mare incredere. Nu stiu cum sa procedez pentru ca nu vreau sa o pun intr-o situatie jenanta, dar starea ei se agraveaza si are mare nevoie de ajutor specializat. Multumesc anticipat.

Mentionez ca nu se pune problema de psihiatru sau psiholog si nu doreste sa mearga la doctor

As dori sa incerc sa invat cum sa o ajut in asa fel sa doreasca sa mearga la un medic psihiatru. Eu trebuie sa fac ceva pentru ea cu toata dragostea nu o pot lasa asa dar nu stiu cum sa o determin sa accepte ajutor specializat. Eu nu sunt specialist si am observat ca nu se rezolva cu dragoste si atat sau cu ajutorul meu practic eu nu o ajut ci doar asist la o depreciere dureroasa.

Scuzati-ma sunt poate socata de ceea ce se intampla cu ea. Eu accept si doresc sa primesc un sfat autorizat. Trebuie sa existe o solutie numai ca eu nu o vad

Apropo de ajutorul specializat, e cu traducere En.Ro, butonul de sub video http://tinyurl.com/ns5prp7