Mesaj:
Am un fiu de 23 de ani. In perioada liceului au inceput problemele de comportament. Are destula agresivitate in limbaj fata de mine. A pierdut examenul de admitere la facultate dand dovada de extrem de mult dezinteres desi el singur a afacut alegerea facultatii. Este foarte adevarat ca tot in perioada liceului au aparut problemele intre mine si sotul meu, urmare carora am divortat abia acum.Are preocupari extrem de nepotrivite pt varsta lui, se joaca pe calculator foarte mult si nu are nicio alta preocupare. Nu-l interezeaza ca trebuie sa-si castige cumva existenta. Pana in adolescenta a fost un copil care a invatat , a avut rezultate . E adevarat ca l-am impins mereu de la spate sa invete cat a fost acasa. Dupa ce a luat la facultate relatia noastra a inceput sa se deprecieze vizibil. Nu comunica, este tare ascuns , nu raspunde la telefon. Singura punte de comunicare a ramas cand vine sa ceara bani ca nu se poate intretine. Nu stiu cum sa fac , cum sa procedez de unde s-o apuc….

Apelati cu incredere la un terapeut. In timp, poate il convingeti si pe fiu sa vina la terapie.

Mesaj:
am adunat pana la 35 de ani o multime de traume cele m multe cauzate de barbati. incep cu tatal meu alcoolic care venea in fiecare zi beat si le lua la bataie pe mama, bunica si sora mea pana le umplea de sange, ne ameninta cu cutitul si ne alerga pe scara blocului urland fara sa ii fi facut nimic care sa il provoace. pe mine nu m-a batut niciodata, invatam bine si atunci cand incepea spectacolul imi luam cartile si invatam, era forma mea de aparare. o singura data s-a intamplat sa arunce cu cutitul in mine cand l-am contrazis si l-am criticat pt ce facea cu noi. am avut noroc ca, cutitul s-a intors invers si a venit cu manerul in pieptul meu. dupa liceu am plecat la facultate in bucuresti si cum tata nu avea bani ca ii dadea pe bautura s-a rugat de sora lui sa ma primeasca la ea. cu greu, a acceptat si am ramas acolo. imi placea sa invat si nu ieseam deloc in oras, doar pt a da meditatii ca sa le mai dau ceva bani in casa pt mancare, desi aveau suficienti. faceam toate treburile in casa si eram respectuoasa cu matusa si unchiul. totul a mers bine pana in anul trei de facultate cand unchiul a sarit pe mine si a inceput sa ma pipaie in zonele intime. am reusit sa scap si am fugit pe balcon. fiindu-i, probabil, teama ca ma arunc, m-a lasat in pace. a venit dupa cateva minute la mine si mi-a bagat 10 lei in pantaloni zicand, pentru daune morale. seara cand s-au adunat la masa nu m-am dus sa mananc, nu m puteam. a doua zi, i-am spus verisoarei mele care era cu un an m mare, ce imi facuse. mi-a spus ca nu ma crede ca taica-su nu a avut niciodata macar o aventura. am ramas singura si mi-am facut bagajul. a venit si varul meu i-am povestit tot si nici el n-a crezut si mi-a zis sa plec din casa, oricum plecam. i-am spus sa considere atunci ca sunt nebuna si ca am fantezii cu taica-su ca sa stea linistit. am plecat. eram in sesiune si mai aveam 2 examene. in strada, m-am gandit sa merg la alta matusa. ajunsa, nu am putut sa-i povestesc, am rugat-o sa ma lase putin sa pot vb. mai tarziu i-am povestit si mi-a permis sa raman pana termin sesiunea. dupa 3 zile, a venit matusa cu varul plangand si zicand ca a recunoscut, ca e nebun si ca il interneaza la nebuni. m-a rugat sa stau tot la ei in anul 4, ca nu se mai atinge de mine, si sa nu-i spun tatalui meu ca, la cat de mult tine la mine, il omoara. m-am intors anul urmator si, o perioada a fost bine, apoi a inceput sa derapeze iar si sa ma terorizeze psihic. cand isi cumpara cate un costum se imbraca cu el si venea sa ma intrebe daca il plac. ma uitam cu scarba si nu ziceam nimic sa nu il provoc. cand imi era rau, aveam febra 40, ma intreba: mori? sa chem salvarea? si ranjea. am inceput sa stau cat m mult la facultate, in biblioteca, apoi am refacut legatura cu o matusa din partea mamei, de data asta, si mai mergeam pe la ea. acolo locuia deja un baiat care era la facultate si nu puteam ramane. intr-o zi acesta a venit dupa mine cand am plecat si m-a abordat in statie spunan ca ma ajuta cu tehnoredactarea licentei. am inceput sa iesim si dupa ceva vreme am aflat ca eram veri de gradul 3. am hotarat sa rup relatia, desi tineam f mult la el. nu puteam continua, mai ales dupa episodul, unchiul. el nu era de acord, nu-i pasa ca suntem rude, zicea ca e indragostit de mine si nu il intereseaza legatura de sange care era intre noi. nu reuseam sa inteleg ce se intampla cu barbatii, chiar nu tin cont de nimic. incercam sa iau asta ca pe o lectie. oricine poate gresi, incercam sa-l iert pe unchi, dar nu reuseam. dupa toate traumele astea si stresul licentei mi s-a declansat astmul. peste cativa ani, cu greu a reusit cineva sa se aproprie de mine, sotul meu. nici ac experienta nu a fost una prea reusita. am fost presata luni intregi sa accept lucruri pe care nu le voiam, uneori suna si de 50 de ori. imi zicea ca ma iubeste, ca vrea sa ma culc cu el si, apoi, imi povestea de fosta prietena ce minunata era, ce decolteu frumos avea, ce ambitioasa era si ce sex salbatic ii oferea. apoi o facea putoare ca il insela cu tot aproape orasul. cand ii spuneam ca nu vreau sa continui, ma ameninta ca ma da afara de la serviciu, ca e mason, ca are relatii importante. eu nu aveam nici parinti sa ma sprijine si nici nu imi placea sa imi fac relatii in paralel pt a scapa de el. am ajuns la casatorie. acum se poarta f frumos,imi spune ca o lauda pe cealalta ca sa ma starneasca pt ca vedea ca nu sunt interesata, are grija de mine, ma ajuta la tot, ma protejeaza. cand sunt trista imi ridica moralul, dar mi-e teama sa am incredere in el, sa il iubesc, mi-e teama ca peste ani se va transforma in cineva de nerecunoscut, cum s-a intamplat cu unchiul si voi fi dezamagita. avem o fetita de 5 ani si sunt iarasi insarcinata, acum este baiat, am aflat aseara, insa, in loc sa ma bucur m-am intristat si am simtit teama. mi-e teama ca nu ma voi descurca cu un baiat. dupa traumele produse de barbatii din familie am o teama imensa ca si copilul meu imi va face rau. mi-e frica sa nu il resping si sa nu am reactii necontrolate mai ales daca voi avea depresie postnatala. as dori sa urmez cursurile de hypnobirthing, dar stiu ca pana nu rezolv aceste traume, nu voi putea. pt o nastere fara durere trebuie sa fii impacata cu tine si cu toti, iar eu nu sunt. ce sa fac sa scap de aceste frici?

Psihoterapie. Daca sunteti din Bucuresti va pot ajuta.

Mergeti cu incredere la un psihoterapeut. Ati trecut prin multe si aveti nevoie de sprijin. Tineretea este ea insasi o resursa, asa ca nu disperati.

Mesaj:
Buna ziua!
Sunt implicata de 6 ani intr-o relatie.Prietenul meu practica sporturi de iarna;de doi ani si-a gasit aceasta pasiune si merge anual,de atunci,intr-un concediu de o saptamana in strainatate.Mi-as dori sa vin si eu,fiindca am acelasi hobby,insa nu imi permit financiar(nici el nu poate sa ma ajute,deocamdata),si nici perioada de concediu nu se sincronizeaza cu a lui(el poate sa isi ia oricand in timpul anului,la mine e fix.)Ma deranjeaza foarte tare ca el merge de unul singur,cu toate ca ii inteleg pasiunea.Ma deranjeaza si mai tare faptul ca el stie ce simt,si cu toate acestea,merge.Mi-ar fi placut sa gasim o alternativa coumna,dar el nu vede niciuna.Daca el ar fi in postura mea,eu nu m-as duce intr-un concediu de una singura.O consider o chestiune de respect si consideratie fata de relatie si fata de cel langa mine.Intr-o evetuala casnicie,nu as accepta asa ceva.Nu sunt adepta concediilor separate.
Probabil am o viziune prea dogmatica asupra relatiilor,pentru societatea “deschisa noutatii” din zilele noastre(cu toate ca am 25 de ani)…Asa o fi?

relatia este in doi (cel putin), daca nu exista consens, ea nu poate sa functioneze. Incercati sa gasiti impreuna o solutie, sa aveti un dialog real… monologul se exclude automat

schimba tu ceva la tine in abordare pe principiul ca daca schimbi ceva tu, va schimba si el. Ce anume ai putea face diferit? Daca vrei, te ast cu raspuns pe office@atelierecumaniere.ro

I-ai spus ca nu esti de acord? Cum iti raspunde el la asta?

Gelozie boala grea;),fiecare om,la un moment dat isi doreste sa fie singur! O sapt/an ti se pare mult? Stai si analizeaza situatia,si comunicati,exprimati-va nemultumirile,unul fata de celalat;) “Mi-ar fi placut sa gasim o alternativa comuna,dar el nu vede niciuna”,ai ramas doar la stadiul de dorinta,ca sa treci la intentie,trebuie si dorinta celuilalt!

RASPUNS: Da,o saptamana pe an mi se pare mult,in conditiile in care eu nu am nici macar acea saptamana intr-un an pentru mine,si nici pentru noi(de ex,sa mergem undeva o saptamana,intr-un concediu,sa avem un timp al nostru mai specific decat cel obisnuit),iar el o are.Nu inteleg,in general,nevoia de singuratate intr-o relatie care merge bine,cand oamenii sunt mai tot timpul singuri:5 sau 6 zile pe saptamana pe care le dedica carierei aproape in totalitate,timpul cu prietenii,plus alte evenimente.Consider ca o relatie trebuie intretinuta,iar astfel de momente ofera profunzime legaturii dintre doi oameni.Iar cand am spus “mi-ar fi placut…dar el nu vede niciuna” m-am referit la faptul ca i-am spus despre ceea ce simt deja,iar el spune ca ma intelege,dar nu are ce sa faca in privinta asta…dragul de el… Eu ar trebui sa gasesc o solutie,ca doar e problema mea,nu a noastra,nu-i asa?

cum spuneam mai sus: o relatie presupune doua persoane. Rediscutati acest aspect, fie intre dvs, fie in terapie de cuplu. Daca nu exista dorinta reciproca, atunci…

Intr-un cuplu, cei doi nu reactioneaza si nu percep lucrurile in acelasi fel. Da, in situatie inversa, poate tu ai alege sa stai acasa, dar asta este ce ai face TU. Daca ar ramane acasa crezi ca ar demonstra ca te iubeste mai mult? Presupui ca in timpul in care tu ai fi la serviciu, el s-ar gandi la tine cu dragoste sau s-ar gandi ca tu esti persoana care l-a impiedicat sa faca ceva din placere? . Poate ar fi bine sa te analizezi ce anume sta in spatele dorintei tale (ca prietenul sa stea acasa), neincredere, teama de indepartare intre voi, ideea ca va petrece experiente fara tine??

Nu te poate invinovati nimeni pentru ceea ce doresti de la un partener. Singura conditie este sa te inteleaga si sa te asculte chiar partenerul tau, daca nu ai intelegere la el si cauti solutii in alta parte, mai nimerit ar fi sa discuti cu un psiholog.

Mesaj:
Buna ziua, ma numesc Mihaela.Sunt intr-o relatie de 2 ani si ne cunoastem de 8 ani. Totul decurge bine pt 1-2 luni, dupa care imi comunica o serie de lucruri ce il deranjeaza la mine- lucruri absolut fictive , apoi ne revenim iar la starea de bine. Ce se intampla?

l-ati intrebat pe el ce se intampla? Este cel mai competent in a va raspunde! Daca nu stie propuneti-i niste discutii cu un terapeut de cuplu (unde sa mergeti impreuna). Daca doriti, ar fi de folos sa reveniti cu detalii

Uneori, critica celuilalt poate fi o masca pentru a se indeparta afectiv de dvs. Sunt oameni raniti sufleteste care nu au incredere suficienta in apropiere prea mare. Contactati un terapeut amandoi, daca discutati sincer si va hotarati pentru acest pas.

Mesaj:
buna!sunt o mama care nu a fost mama…mi-am lasat copilul de la 5ani labunici.am tot acolo e si a fumat 4ani etnobotanice.acum trage pe nas prafuri si cred ca fura,face trafic…cum sa scap de aceste poveri care ma ucid?cum sa procedez cu el care este destul de afectat si nu vrea nimic?nu vreau sa moara…regret tare ca l-am lasat.nu mai pot intoarce timpul.AJUTATI-MAAA!SI PE COPILASUL MEU DRAG!

o varianta ar fi sa il internati intr-un spital sau clinica ce se ocupa cu dezintoxicare, psihoterapie pt adictii etc

Dezintoxicare si psihoterapie!

Psihoterapie pentru dvs., ca sa reusiti sa schimbati tiparul de interactiune cu el, dar si pentru ca sa va impacati cu alegerile pe care le-ati facut de-a lungul vietii. Pentru baiat ar fi buna internarea intr-o clinica de dezintoxicare, dar doar daca doreste el, pentru ca altfel orice interventie va fi nereusita.

Cati ani are acum copilul dvs?

Mesaj:
Am 21 de ani, sunt barbat, si vreau sa precizez ca psihicul meu este la pamant. De mic copil am fost o fire foarte emotiva si am crezut ca voi scapa de aceasta senzatie pe parcurs, insa asteptarea mi-a aratat ca situatia n-a facut decat sa se agraveze tot mai mult odata cu trecerea timpului. Sunt complexat din foarte multe puncte de vedere si mi-am pierdut aproape total increderea in mine. Cand ies pe strada, pur si simplu ceva mi se blocheaza in interior si imi este teama aproape de fiecare data cand intalnesc pe cineva, fie el barbat sau femeie. Sa va dau cateva exemple care imi provoaca aceasta fobie :
1. De fiecare data cand am pe cineva in spatele meu, pe strada, incep sa nu mai merg drept. Pur si simplu nu ma pot stapani. Parca altcineva mi-ar controla picioarele in momentul ala. Cateva persoane mi-au atras atentia in privinta asta si m-am simtit de parca mi-ar fi dat cu ceva in cap la auzul acestor vorbe, intrucat sunt inspaimantat de orice greseala pe care o fac. Cand sunt criticat pentru ceva anume, nu reusesc sa ignor sau sa incerc sa ma adun cat mai repede cu putinta, ci imi sta gandul la acea greseala mult, mult timp.
2. Nu am avut niciodata o prietena, desi mi s-a spus de multe ori ca arat bine. Pur si simplu nu reusesc sa preiau initiativa. Cand sunt intr-o asemenea situatie, de a discuta cu o fata chestii ce tin de viata in cuplu, apare blocajul mintal, mi se inroreste toata fata si imi transpira palmele de parca abia m-as fi spalat pe maini. Imi este frica sa o privesc in ochi in momentele acelea. Ma uit stanga, dreapta, si totul se incetoseaza. Este o presiune enorma pe umerii mei cand sunt pus in fata unei asemenea situatii, desi sunt constient ca nimic rau nu mi se poate intampla. Un caz similar ar fi acela ca am fost la 2 interviuri pentru angajare, pe care, bineinteles, le-am facut praf, desi, consider eu, am un vocabular destul de dezvoltat si, cand sunt singur sau cu persoane cu a caror prezenta m-am obisnuit (sunt foarte putine acelea), vorbesc fluent si ma fac inteles destul de usor. Dar in timpul interviului, aceeasi poveste, incep sa-mi transpire palmele in ultimul hal si reusesc ” performanta ” de a da omului respectiv cea mai proasta impresie posibila. Nu ma mai suport, parintii mei nu isi explica de ce esuez astfel in viata, din moment ce psihicurile amandurora sunt foarte tari si nu s-au confruntat niciodata cu astfel de probleme. Sunt prizonierul propriei mele mentalitati. Nu stiu ce-as mai putea incerca, lucruri care sa tina de mine, pentru a ma arata lumii asa cum sunt eu de fapt si pentru a-mi trai linistit viata. De-asta va cer ajutorul si va multumesc anticipat.

cel mai eficient ar fi sa incepi o terapie in care sa explorezi toate lucrurile astea si sa cauti (cu ajutor) noi solutii, perspective, care sa le inlocuiasca pe cele prezente. Daca esti din Bucuresti iti stau la dispozitie; ma poti contacta in privat. Succes!

Nu cred ca esuati in vreun fel in viata, pur si simplu experimentati niste stari care sunt in afara controlului vointei d-voastra. Iar asta nu poate fi imputat cuiva! V-as sugera sa cantariti posibilitatea de a sta de vorba cu un specialist, consilier/psihoterapeut. As mai adauga, citind si celelalte mesaje de pe grup, ca sa ceri ajutorul atunci cand se intampla lucururi dincolo de vointa si controlul propriu, nu este un act de slabiciune, dimpotriva. Va doresc, ca in viitor, sa va puteti arata celorlalti asa cum sunteti.

Cand suntem ntr-o autocritica severa permanenta, ne indepartam de noi insine. Este bine sa cautati un terapeut in care sa aveti incredere si sa ii spuneti toate prin cate treceti. Cu rabdare si perseverenta va veti vindeca de aceste spaime.

Mesaj:
Am 30 de ani, prietena mea are 21. Recent ceva mi-a atras atentia legat de trecutul ei. Fostii iubiti inca o cautau si desi nu se intalneau,mai vorbeau. Am aflat despre ea ca a inceput viata sexuala la 15 ani cu profesorul de istorie (insurat cu copil de care a stiut de la inceput) pentru care avea o pasiune. Ea a spus ca el o sacaia cu note mici. Ca era un pervers, ii arata partile intime pe web. Apoi a avut o relatie normala cu un baiat din liceu, pe care il insela cu profesorul. Urmatorul iubit a fost un politist de 31 de ani, casatorit, 2 copii. A spus ca acesta nu i-a spus si ca a aflat pe parcurs. Urmatoarea relatie a fost cu un baiat mai mic decat ea, ea avea 19, el 18, care a stat in casa cu ea, ca si chirias. Pana aici a spus ca a fost indragostita de fiecare. Ultimul a parasit-o ca a aflat ca povestea cu fostul. Apoi a intrat intr-o relatie cu cu cineva pe care nu l-a iubit, si l-a lasat pentru mine. Am scos foarte greu adevarul de la ea. M-a mintit desi stiam adevarul, fara sa il caut eu. Imi spune ca ma iubeste, ca vrea sa ne casatorim. Chiar s-a comportat frumos cu mine. Nu a avut curajul, dar a vrut sa afle si mama ei totul, asa ca m-a lasat pe mine sa-i vorbesc despre trecutul ei. Sunt primul pe care l-a adus acasa. Initial, s-a certat cu toata lumea pentru a fi cu mine. I-am cunoscut familia, oameni buni, fara nici o problema, fara chestii complicate. Repet spunea ca ma iubeste si mai vorbea cu fostii, cu chiriasul si politistul care doreau sex. In loc sa ii expedieze scurt purta discutii interminabile. La un asemenea profil, riscuriile pot fi mari. Acum…Lupul isi schimba parul, dar naravul ba…sau…In viata oamenii se mai schimba. Va multumesc si va apreciez foarte mult.

in mode evident nu este un comportament normal, sa nu mai spun sanatos. Ce ati putea face este sa mergeti cu ea la cateva sedinte de terapie de cuplu pt a o putea incuraja ulterior sa mearga in terapie individuala. Ceva se intampla in ea la nivel relational. In functie de ce recomandari primiti de la terapeutii care o vor vedea, va recomand sa fiti precaut. Este tanara, poate sa evolueze, dar ‘normal’ nu este ce a facut. Subiectul poate fi discutat in mare amploare dar cel mai corect ar fi sa o faceti impreuna. Succes!

A ales sa va duca pe dvs ca ambasador al trecutului ei? De ce era necesar ca mama sa stie acest trecut? Care este relatia dintre ele daca nu a avut puterea sa-i spuna ea aceste lucruri? Nu este un lucru foarte des intalnit ca o fata sa-si inceapa viata sexuala cu o persoana in varsta, casatorita. Asa ca ma intreb daca lucrurile sunt chiar atat de ok in familia de origine,daca sunt chiar atat de fara probleme, fara chestii complicate. Exista un motiv pentru care nu a vorbit ea cu mama ei. Ar fi bine daca prietena dvs ar putea merge la cateva sedinte de pshoterapie pentru a-si lamuri putin trecutul (mai ales cu familia), dar asta doar ea o poate decide, când va simti ca doreste sa faca acest pas. Referitor la dvs, care era întrebarea, daca prietena se va schimba si nu va va insela si pe dvs, asa cum a mai facut-o?

Oamenii se pot schimba,condiţia este sa- si dorească. Până acum nu prea şi- a dorit ,dar poate cine ştie…de aici înainte…

Intrebarile mele pt dvstra sunt: 1.ce anume va atrage la prietena dvstra…? ce rol credeti ca aveti in viata prietenei dvstra? 2. dvstra ce credeti mai mult, ca lupul isi schimba parul, dar naravul ba SAU ca oamenii sunt cu adevarat capabili de schimbari uimitoare in vietile lor ?

Mesaj:
Imi apare herpes la gura in mod frecvent,si uneori foarte inflamat si dureros, de fiecare data am luat ca tratament aciclovir unguent dar si pastile. Exista vreun tratament sa scap definitiv sau macar sa-mi apara mai rar?

un specialist ati consultat (sau poate mai multi)?

isoprinosine 2 de 3 ori pe zi,timp de trei luni,nu mai mult,nici mai putin

Tratament sa scapati definitiv nu există . Herpesul simplex tip 1,pe care il aveţi rămâne cantonat in organism si apare pe fondul scăderii imunităţii…Remediati imunitatea,stimulati-o natural.

Exista produse din plante care, administrate un timp mai indelungat, pot contribui la cresterea imunitatii organismului, pentru ca, asa cum probabil stiti deja, virusul herpetic sa gaseste in organism in stare latenta, iar atunci cand acesta este debilitat (expunere la frig/vant, febra, infectii, suprasolicitare fizica sau psihica), devine manifest si produce fie acest herpex simplex cu diverse localizari, fie zona zoster, fie, in cazul copiilor, varicela(varsatul de vant).
Avem firme care produc preparate din plante de o deosebita calitate, cum ar fi Fares, Plantextrakt, Dacia Plant, chiar la noi in tara. Va pot recomanda dintre produsele lor.
O alta optiune ar fi aceea a unui tratament homeopat sau, in fine, va mai pot oferi ca alternativa medicina traditionala chineza, care, de exemplu, cu ajutorul acupuncturii, printr-o echilibrare energetica generala, reda organismului capactatea de a se apara eficient impotriva agresiunilor externe sau interne.

Atentie si la conditiile de reactivare ale virusului herpetic! Virusul intra in corp la nivelul portii de intrare prin mucoase, piele, determina o infectie primara,productiva, iar apoi se cantoneaza in ganglionii spinali, dupa care se poate reactiva, migrand iar la nivelul pielii, unde devine iar productiv. In cazul unor tulburari hormonale, sau la menstruatie (herpesul catamenial), in cazul expunerii prelungite la frig sau la caldura sau la radiatii, precum si concomitent cu infectii virale sau bacteriene! Spre exemplu, in pneumonia franc lobara, apare herpesul labial, afectand,de obicei, aceeasi parte cu plamanul in cauza – constituie ceea ce, in clinica, este reprezentat de faciesul vultuos. Boala poate include, in functie de tipul de herpes, complicatii severe, motiv pentru care este necesar sa consultati un medic.

Vad ca va pricepeti bine la herpes, sunt curios ce explicatii aveti pentru faptul ca la unii oameni se manifesta si la altii nu, chiar daca au intrat in contact cu el.

Sunt lucruri despre care invat, suficient cat sa stiu ca pot exista complicatii foarte mari, ca si ulceratiile corneene si encefalitele – la virs herpetic simplex 1, si hepatite necrozante, encefalite si coagulari intravasculare diseminate la HSV 2. Latenta e o proprietate a herpesvirusurilor. Virusul herpetic simplex 2- cel care determina herpesul genital se poate transmite si in absenta leziunilor vizibile, datorita excretiei virale ASIMPTOMATICE. Majoritatea adultilor sunt,insa,seropozitivi, dar numai un sfert din ei au un herpes genital simptomatic. Daca vreti super detalii, replicarea virala este abortiva si asa se explica latenta. In afara de asta, reactivarile au o particularitate… Pacientii fara anticorpi (deci cei care nici nu au facut infectia primara) nu au reactivari, insa pacientii la care s-au decelat anticorpi au un titru ridicat,tocmai din cauza reactivarilor…

Am mai intalnit medici tineri care imi place ca sunt pasionati si incearca sa inteleaga in profunzime medicina, mi se pare o meserie deosebita.

Mesaj:
Am 21 de ani, sunt barbat, si vreau sa precizez ca psihicul meu este la pamant. De mic copil am fost o fire foarte emotiva si am crezut ca voi scapa de aceasta senzatie pe parcurs, insa asteptarea mi-a aratat ca situatia n-a facut decat sa se agraveze tot mai mult odata cu trecerea timpului. Sunt complexat din foarte multe puncte de vedere si mi-am pierdut aproape total increderea in mine. Cand ies pe strada, pur si simplu ceva mi se blocheaza in interior si imi este teama aproape de fiecare data cand intalnesc pe cineva, fie el barbat sau femeie. Sa va dau cateva exemple care imi provoaca aceasta fobie :
1. De fiecare data cand am pe cineva in spatele meu, pe strada, incep sa nu mai merg drept. Pur si simplu nu ma pot stapani. Parca altcineva mi-ar controla picioarele in momentul ala. Cateva persoane mi-au atras atentia in privinta asta si m-am simtit de parca mi-ar fi dat cu ceva in cap la auzul acestor vorbe, intrucat sunt inspaimantat de orice greseala pe care o fac. Cand sunt criticat pentru ceva anume, nu reusesc sa ignor sau sa incerc sa ma adun cat mai repede cu putinta, ci imi sta gandul la acea greseala mult, mult timp.
2. Nu am avut niciodata o prietena, desi mi s-a spus de multe ori ca arat bine. Pur si simplu nu reusesc sa preiau initiativa. Cand sunt intr-o asemenea situatie, de a discuta cu o fata chestii ce tin de viata in cuplu, apare blocajul mintal, mi se inroreste toata fata si imi transpira palmele de parca abia m-as fi spalat pe maini. Imi este frica sa o privesc in ochi in momentele acelea. Ma uit stanga, dreapta, si totul se incetoseaza. Este o presiune enorma pe umerii mei cand sunt pus in fata unei asemenea situatii, desi sunt constient ca nimic rau nu mi se poate intampla. Un caz similar ar fi acela ca am fost la 2 interviuri pentru angajare, pe care, bineinteles, le-am facut praf, desi, consider eu, am un vocabular destul de dezvoltat si, cand sunt singur sau cu persoane cu a caror prezenta m-am obisnuit (sunt foarte putine acelea), vorbesc fluent si ma fac inteles destul de usor. Dar in timpul interviului, aceeasi poveste, incep sa-mi transpire palmele in ultimul hal si reusesc ” performanta ” de a da omului respectiv cea mai proasta impresie posibila. Nu ma mai suport, parintii mei nu isi explica de ce esuez astfel in viata, din moment ce psihicurile amandurora sunt foarte tari si nu s-au confruntat niciodata cu astfel de probleme. Sunt prizonierul propriei mele mentalitati. Nu stiu ce-as mai putea incerca, lucruri care sa tina de mine, pentru a ma arata lumii asa cum sunt eu de fapt si pentru a-mi trai linistit viata. De-asta va cer ajutorul si va multumesc anticipat.

eu vad situatia asa: 1) psihoterapie … si rezolvi problemele intr-un interval de timp, cu suma x de bani! 2) auto-dezvoltare si cautare de raspunsuri … un proces ce consuma timpul propriu, incercari si esuari, dar din care vei invata multe chestii despre tine si oameni in general; Nu stiu ce varsta ai, dar imi aduc aminte cum am trecut si eu prin aceste faza, in adolescenta mea … si cum am pierdut o groaza de timp, si dezvoltat o groaza de complexe, ce si acum ma “bantuiesc” in momente de criza. Din lipsa de bani si alternative, am mers pe pasul 2 … Ca prim pas, ajuta practicarea unui sport ce va pune in contact cu propriul corp (ceea ce se poate numi body-awarness). Corpul este o interfata a mintii…la fel precum si faţa, si cu cat intrati mai mult in contact cu propriul corp, sau proria faţa…cu atat intrati in contact si cu emotile ce va desincronizeaza. Eu unul am optat ptr running, dar totodata poate fii yoga, pilates, hiking, meditatia etc.

Primul pas pe care eu cred ca e sanatos sa-l faci esto o scimbare de atitudine privind greseala sau esecul temporar ( pentru ca nici un esec nu este permanent, decat daca hotarasti sa abandonezi). Orice om greseste sau nu reuseste din prima in anumite privinte, ori, paradoxal, pentru a reduce incidenta greselilor este util sa iti dai voie sa si gresesti, in sensul ca atunci cand se intampla sa nu te judeci ci sa te accepti asa cu greseala cu tot, pentru ca in acest fel iti oferi suport emotional pentru a depasi greseala, pentru ca daca tu nu te sustii vei trai cu impresia ca nici ceilalti nu vor tolera greselile si astfel iti amplifici teama de greseala! Urmatorii pasi tin de dezvoltarea unor strategii de gestionare a greselilo, intarirea stimei de sine, identificarea cauzelor inconstiente, radacina acestei frici de esec etc. Dar astia de obicei ii faci mai reoede in cabinetul psihoterapeutului. CONCLUZIE: da-ti voie sa gresesti! Bucura-te de o greseala ca de o ocazie de a-ti oferi tu tie afectiune si sustinere, in felul asta vei putea sa iti imbunatatesti relatia cu tine insuti! SUCCES!

Eu consider ca daca vrei sa faci ceva eficient, trebuie sa urmezi o dezvoltare personala impreuna cu un psihoterapeut, ai nevoie de lucrul asta.

Stimate tinere domn ai nevoie de 3 lucruri simple: incredere, incredere,…incredere in tine, in simturile tale, in gandurile tale, in deciziile si faptele tale. Iar ceea ce tu crezi ca este o greseala este de fapt un ceva al tau pe care ceilalti nu-l inteleg si nu iti ramane de facut decat sa-i faci sa-l inteleaga.
Te poate sprijini un psihoterapeut in toata devenirea si descoperirea proprie.

Mesaj:
Am 22 de ani si am o problema cu mama mea .Mama mea desi vede ca am ajuns la varsta asta ea tot numi da voie sa fac nimic adica sa ies si eu cu prietenu la o plimbare sau sa ma duc cu cineva prin oras,ea pur si simplu vrea sa stau numai in casa.Nu comunica cu mine doar stie sa se impuna,si din cauza aceasta mereu ii ascund lucruri.Stie ca am prieten desi nu iam zis de prima data ,la si cunoscut dar nu cum ar fi normal adica sami ceara sa il prezint am fost nevoita sa fac o strategie prin care sal cunoasca si sa intamplat si asta dar de atunci nu ma intreaba nimic legat de el dar cand ies discuti contradictorii intre mine si ea ,ea imi reproseaza ca cu el nu vorbesc asa etc .Mias dori sa se schimbe in vreun fel viata mea pentru ca nu ma simt bn tinuta asa din scurt si nici nu pot vb deschis cu ea este foarte dificila.VA ROG SAMI DATI UN SFAT CE SA FAC SA II SCHIMB ACESTE IDEI SI SA O FAC SA INTELEAGA CA NU MAI SUNT COPIL SI CA TREBUIE SA MA DESCURC SINGURA.Eu nu am fost nici macar la un bal sau zi onomastica sau in vreo excursie…nu ma lasa nici unde

Nu te lasa? Pai in inseamna ca esti copil inca. Adultii nu au nevoie de permisiune, adultii fac ce e mai bine pentru ei fara sa ceara voie. Daca te crede copil, inseamna ca nu prea ai demonstat ca nu esti altfel!