Mesaj:
Buna seara,
Mama mea in varsta de 65 de ani are atac de panica (diagnostic pus de medici de peste 4 ani de zile).
Din comportamentele ei:
- cand vin facturile (inainte de a afla cat are de platit) tremura si striga: “- Cat a mai venit de platit si la gaz/ lumina … ?”
- dupa ce platesc o factura, in urmatoarele 4-5 zile ma intreaba zilnic (de obicei de cel putin 2 ori): cat a fost factura la … ?
- daca nu ii raspund la telefon cand ma suna, suna din nou de mai multe ori, chiar si pana la 16-20 de apeluri
(in acest timp cand ma suna isi imagineaza unele scenarii, de genul: s-a intamplat ceva groaznic cu mine, ….)
- daca trebuie sa plec din oras, pentru cateva zile, ma suna la cateva ore, de mai multe ori sa ma intrebe daca sunt in regula (daca am ajuns cu bine)
- daca se defecteaza ceva (alaltaieri s-a defectat telefonul ei mobil) m-a sunat de pe telefonul unei vecine sa vin urgent, urgent …. pentru ca e defect telefonul
- daca se defecteaza un aparat electrocasnic (de ex., iarna aceasta centrala termica a avut unele probleme de functionare din cauza turturilor de gheata formati pe burlanul de evacuare) se gandeste ca trebuie inlocuit sau ca trebuie reparat exact ce e mai scump de la acesta si ca nu are cu ce sa plateasca
Urmeaza in prezent un “tratament de linistire” cu Xanax de 0,5 mg – 1 pastila seara.
Va rog sa imi oferiti cateva sfaturi (dar nu medicamentoase) ca sa ii “alung” ideile negativiste pe care le are.
Va multumesc mult pentru orice sugestie, Viorel

Indicat ar fi să meargă la un terapeut, pentru a afla ce anume a declanşat aceste atacuri de panică. Medicaţia nu va rezolva cauza, ci diminuează parţial efectele. În terapie va învăţa să controleze atacurile de panică, să normalizeze dimensiunile catastrofale date de gândurile automate, negative, care se derulează în timpul atacului de panică şi odată identificată cauza, împreună cu terapeutul, este foarte posibil ca aceste atacuri chiar să înceteze.

RASPUNS: Multumesc pentru indicatii. Problema delicata este ca nu se poate deplasa (a fost recent operata dupa o fractura de col femural) iar pentru a consulta un specialist ar trebuie sa mearga pe targa la 36 de km (in cel mai apropiat oras care dispune de personal calificat in a rezolva astfel de probleme).

În acest caz puteți opta pentru terapie online, care are ca obiect suportul persoanelor greu deplasabile din diverse motive medicale sau psihologice.

Mesaj:
buna ziua. am 36 de ani si am o problema la piciorul sting ,deasupra calcaiului la tendon. mi s a spus ca am tendinita. am facut lasero terapie 10 sedinte si nu ma mai durut, dar a ramas umflat. sa mai merg si in alta parte? sa mai cer o parere??

Incercati, pentru o luna de zile, produsul din plante numit Rumalaya forte, 2 tablete pe zi, dimineata si seara, cu 30 minute inainte de mese.
Local aplicati Rumalaya gel.
Aveti o suferinta a ficatului, daca nu la nivel functional, cu siguranta la nivel energetic ( conform medicinii traditionale chineze, ficatul este responsabil de buna functionare a tendoanelor).
Va doresc multa sanatate.

Dumneavoastra ati inlaturat efectul (durerea) dar nu si cauza… Nu ati precizat ce s-a intimplat acolo… trautatism prin lovire, entorsa sau luxatie? “Umflatura” poate fi ori lichid sinovial adunat din articulatia gambei, ori un mic hematom… O simpla radiografie (fata+profil) a articulatiei gambei, va da un raspuns cu privire la acea “umflatura” de care e posibil sa scapati doat chirurgical (puncie pentru evacurea lichidului format acolo )

ce anume a ramas umflat? trebuie sa faceti diferenta intre “umflatura” si prezenta unui nodul retrocalcanean.

Carmen Badea zice bine !

Mesaj:
Ce poti face atunci cand totul in jurul tau se prabuseste? Ce poti face atunci cand singura scapare pe care o vezi este suicidul? Ce poti face cand ai obosit sa lupti?
Numele meu este Stefan, am 27 ani. O spun cu mana pe inima, consider ca as putea deveni studiu de caz.
Sunt mai multe la mijloc, provin dintr-o familie cu tatal alcoolic, parinti divortati.
Sunt dependent de jocuri de noroc.
Relatiile sentimentale nu pot sa le sustin, consider ca nu stiu sa iubesc.
Sunt o persoana foarte rece care se ataseaza foarte greu de cineva sau ceva.
De vre-o 3 ani de zile simt ca nu imi gasesc locul pe lume, ca nu ma incadrez in peisaj…tampit sentiment dar asta simt.
Am mai avut tentative de suicid in urma cu 5 ani am luat o cutie de antiepileptice si am ajuns in coma la spital, si acum regret ca nu am luat si a 2-a cutie…
Am incercat si psihoterapia dar nu a mers, am schimbat terapeutul, nu a mers (probabil datorita faptului ca ma consider inteligent si mereu duc lucrurile acolo unde vreau eu).
Chiar nu stiu cum sa scap de aceste sentimente…

Dragul meu Stefan, ti-o spun cu toata seriozitatea: atunci cind esti “mai cu moț”, ai nevoie sa gasesti pe cineva “coafat” la fel ca tine. Stii tu… Din seria sacul si peticul, orice naș isi are nașul… Nu ca ai fi tu unicul in situatia ta; sau ca ea n-ar avea solutie. Doar n-ai gasit-o tu inca și n-ai gasit persoana – nu mai inteligenta ca tine, ca nu de alt razboi ai nevoie acum; ci care sa aiba si abilitatile si competentele profesionale necesare, dar care sa vina si cu acel “plus” special, ca sa se poata constitui deopotriva in autoritate si model. Sa-ti poata oferi nu doar sprijin, ci si motivatie, si argumente. Sa te poata face cu adevarat sa vezi luminita de la capatul tunelului. Hotaraste-ti sa gasesti asa ceva – si dupa aceea da-mi de stire .

“Therapist killer” este un concept prin care sunt definite persoanele care se considera atat de speciale incat cred ca nimeni si nimic nu le poate ajuta ( in aceste situatii nevoia de a fi special este intensa, inconstienta si mai ales compensatorie pentru o stima de sine scazuta). Cred ca problemele lor sunt cele mai grave intalnite vreodata si ca nici un terapeut nu le poate face fata. Pentru a-si confirma faptul ca sunt cei mai deosebiti, merg la terapie cu scopul declarat de a-si rezolva problemele, dar de fapt, cu scopul real, inconstient, de a demonstra ca terapeutul nu e in stare sa il ajute si mai mult decat atat schimba terapeutul de mai multe ori pentru a dovedi ca nici un terapeut nu e instare sa il ajute deci … iata ce special este el!!! Cum face sa dovedeasca lucrul acesta?! Saboteaza de fiecare data, repet fara sa constientizeze, procesul terapeutic… fie nu-si amintesc sa spuna tot adevarul, fie gasesc scuze pentru a nu face anumite lucruri in cadrul procesului, fie intarzie sau lipsesc din diferite “motive” de la sedintele de terapie, etc!!! Deci, concluzia: daca esti special, nu este pentru ca ai cele mai speciale probleme. S-au vazut in cabinet probleme si mai grave si mai grele si tot s-au rezolvat! Deci daca vrei sa rezolvi problemele trebuie in primul rand sa renunti la ele si mai ales la ideea ca esti special datorita lor, apoi trebuie sa depui eforturi autentice si sustinute impreuna cu terapeutul, nu impotriva lui! Succes!!!

Daca doresti CU ADEVARAT sa schimbi ceva in viata ta, sa renunti la pozitia de victima atunci cauta un psihoterapeut si porneste un proces terapeutic. SUCCES!!!!

Draga Stefan, faptul ca ai cerut ajutor este deja un pas foarte mare, si un semn ca cel putin la nivel de subconstient nu-ti doresti sa termini cu viata, ci sa o schimbi…….in primul rand, poate ca e bine sa stii ca nu esti singurul in aceasta situatie, ca dependenta de orice fel, la fel ca si depresia si problemele emotionale pot fi tratate prin sedinte de terapie. esti prea inteligent ca sa nu stii asta. dar te-as intreba, dintre toate problemele pe care spui ca le ai si care te-au facut sa te gandesti la suicid, care simti ca doare cel mai tare??? numeste una singura, te rog. si daca poti, numeste si acel singur lucru din lume pe care ti l-ai dori foarte mult, si care te-ar face fericit pe deplin.

E mai greu sa te ajute cineva impotriva dorintei tale, depinde pentru ce te duci la terapie, o faci ca sa iti demonstrezi ca esti atat de tare incat poti sa duci lucrurile acolo unde vrei (se pare ca nu intr-o directie diferita de problemele de care nu scapi) sau ai de gand sa faci un parteneriat real cu un terapeut astfel incat sa ajungi intr-o situatie mai buna decat in prezent? Daca vrei sa iti fie mai bine, cauta sa iti recunosti vulnerabilitatile pe care le ai, sa te deschizi in relatia terapeutica pentru a putea avansa.Altfel, o sa iti demonstrezi la nesfarsit ca nu merge nimic.

buna, in primult rand pune stop trecutului si iarta-ti parintii, cum sunt ei sunt ai tai, trebuie sa-i iubesti si sa-i respecti….acum esti baiat mare cauta-ti drumul in viata..ce-ti place sa faci??? jocurile astea de noroc trage tu o linie si calculeaza cati bani ai investit si cati ai castigat?? stiu ca esti pe minus de aceea ei deschis mereuuuu noi centre de jocuri..pam pam…de ce sa te sinucizi??? doar lasii fac asta!! mergi si te roaga lui dumnezeu sa-ti arate drumul tau in viata…esti baiat mare!! totul vine din tine!! putina vointa!!

Se intampla uneori in viata sa ai impresia ca totul s-a prabusit si nu mai exista nicio cale sa poti iesi din asta si sa te poti redresa. INTOTDEAUNA exista solutii pt orice! Este doar o iluzie ca nimic nu merge si totul e in bezna, suntem incercati de multe ori in felul acesta, si asta tot spre binele nostru ne este dat. Avem nevoie de aceste momente in viata ca sa ne putem schimba optica, macazul, mentalitatea, sa revenim asupra fiintei noastre, asupra sufletului nostru pe care-l neglijam mult fara sa ne dam seama. Indreapta-ti atentia asupra ta, asupra fiintei tale cu tot ceea ce inseamna ea, asupra plusurilor tale, talentelor tale si aptitudinilor tale si vezi ce poti face cu bogatia pe care o contii in interiorul tau. Nu te mai focaliza pe exterior si pe ceea ce se intampla in afara ta, fiecare cu crucea lui, cu destinul lui, fiecare traieste ceea ce trebuie sa traiasca, tu focalizeaza-te pe tine si pe ceea ce trebuie sa faci si ce-ti doresti, pe ceea ce poti construi si dobandi in aceasta existenta. Nu te victimiza, invata sa ai credinta, speranta, invata sa valorifici tot ceea ce ai bun si frumos in tine, nu continua sa te anulezi ca persoana, ca fiinta luminoasa, ca spirit. Totul tine de tine, esti singurul care te poate ajuta, tu esti cel in masura sa se ajute cu adevarat. Apeleaza la psihoterapie, te va ajuta. Dar un singur lucru sa nu uiti niciodata: fara credinta, nimic si nimeni nu exista! Alege ceva in care sa crezi cu adevarat, orice! Si dupa ce ai facut asta, foloseste credinta in tot ceea ce faci si vei reusi!

Mesaj:
Buna ziua,am o problema de mai bine de un an sui jumatate. Sint o proaspata mamica care are un bebe de un an si 3 saptamini,care nu mai are nici un fel de relatie cu sotul ei practic de cind am conceput copilul. Avem o relatie foarte rece,sotul meu cred ca nu mai este interesat… iar dupa certuri aprinse imi striga ca ii provoc scirba si sila… ma critica ,ba ca sint grasa ba ca maninc cam mult…mentionez ca au fost momente in timpul sarcinii cind m-a insultat zicindu-mi ca arat ca o vaca… i-am tot explicat ca este din cauza sarcinii si ca e ok sa fiu mai plinuta… acum am 57 kg si inaltimea de 1.60..eu nu ma vad grasa, sint o femeie careia ii place sa se ingrijeasca,sint admirata de cei din jurul meu, prietene,prieteni, insa de el nu…ceea ce nu inteleg. Nu inteleg ce se intimpla? Doarme separat refuza sa doarma cu mine,i-am cerut sa divortam din cauza ca nu pot trai cu un asemenea stres, si in al doilea rind am nevoie de cineva linga mine care sa ma iubeasca si sa ma sustine. Motivul pentru care refuza sa divorteze sint copiii. Cel mare are 16 ani,baiat,am uitat sa mentionez. Deci sint atit de derutata neputind sa imi dau seama ce este cu el. Am inceput sa ne insultam reciproc. Situatia este dezastruoasa. Imi spune ca i-am vorbit urit si nu poate trece peste decit daca il las linistit 2 luni. Intre timp,pleaca cind vrea ,vine tirziu,bea,si planuri cu noi deloc. Numai cu prietenii vrea sa plece,iar daca ii spun sa stea cu pitica 1 ora sa ies si eu sa ma recreez cu prietenele,ma intreaba daca este ziua vreuneia dintre ele? de ce sa ies… Am nevoie de ajutor! nu inteleg ce se intimpla

Nu-l mai dati ocazia sa i.a numai el decizii,luati si dumneavoastra,daca nu va simtiti bine in relatie si vreti sa divortati,luati atitudine,nu-i cereti parerea,piticii vor suferi mai mult intr-o familie in care parintii nu se mai iubesc si mai ales nu se mai respecta

totul pare a fi foarte defazat si ma face sa ma gandesc putin mai mult la echilibrul psihic al sotului dvs. Puteti incerca se mergeti la un terapeut de familie si cuplu, daca accepta, daca nu… se pare ca stiti deja ce e de facut. Pentru dvs in mod special v-as recomanda, in limitele posibilitatilor, sa discutati putin cu un psiholog, asta in cazul in care simtiti nevoia. Succes

Un sot care se poarta si vorbeste asa ,nu va mai respecta asta e clar .Probabil ca are o relatie extraconjugala.Nu merita sa suferiti pt un asemenea om care nu-si iubeste copii si sotia

nu e nevoie sa fie neaparat o relatie extraconjugala… sunt multe alte variante… si eu am ramas surprins de cate

Nu intelegeti ce se intampla cu cine, cu dvs. sau cu sotul?

Stimata doamna daca stiti ce va doriti de la viata si spre binele copiilor… cred ca separarea ar aduce un mare cistig pentru linistea dumneavoastra si pentru copii, care fara voia lor asista la “neintelegerile” din cuplu si pot dezvolta traume… cit priveste “schimbarea atitudinii” sotului, nu va straduiti sa “ii schimbati” comportamentul ca va irositi timpul….

deci Dvs. spuneti ca Dumnezeu este de acord cu comportamentul sotului Doamnei de mai sus… si ca ea este practic de vina in toata dilema asta familiala. Imi cer scuze dar nu m-am mai putut abtine!

Poate ne spuneti cate ceva despre aparitia celui de-al doilea copil: a fost dorinta amandurora, a fost o intamplare, cum a reactionat sotul cand a aflat ca va fi din nou tatic?

…Ne cerem scuze fata de dl. Stan Aurel, dar am sters comentariul dumnealui.

Trebuia lasat o vreme, vrem si noi sa citim si alte pareri. Putea fi scos la sfarsitul comentariilor.

Ne-am gandit ca o polemica pe aceasta tema nu o va ajuta prea mult pe doamna care a postat mesajul, desi poate ca subiectul de discutie este unul util, dat fiind ca nu este prima data cand apare pe acest grup.

Nu sunt specialist,parerea mea,pute-ti trece cu vederea,dar am vazut aceasta intamplare la parintii mei,nu mi-au spus,am vazut…trebuie decat sa stiti un lucru.Atunci cand cineva jigneste…nu o face din inima…vrea sa reflecteze,sa ramana singur pt o perioada scurta…sunt sigur ca ii pare rau pt ce “a facut”.Acum are mai mare nevoie de dumneavoastra. Succes!!!

Pare ca sotul dv se poarta ca un copil gelos care a pierdut primul loc in inima mamei si nu se mai bucura de gratiile acesteia din plin. Domnul si-a dorit acest copil la fel de mult ca dv? Se intampla frecvent ca sotii sa aiba reactii de acest gen dupa ce un copil se naste, e nevoie de rabdare si intelepciune ca sa puteti trece cu bine peste aceasta etapa.

Mesaj:
Buna ziua! Am 24 de ani si sufar de sindromul obsesiv compulsiv.Primele simtpome de ordin obsesiv au aparut de la varsta de 7 ani, iar compulsiile la putin timp dupa.De atunci acesta este modul meu de viata, imi organizez viata dupa obsesii , ma ascund dupa compulsii si incerc sa supravietuiesc atacurilor de panica.Inaintand in varsta si trecand prin adolescenta “conditia” mea era tot mai evidenta si mai suparatoare pentru mine.Familia mea a obervat chinurile prin care trec zi de zi pentru a face cele mai mici lucruri: de la a trece intr-o camera in alta, de a ma urca in pat, de a ma imbraca si au incercat sa ma opreasca generand astfel reactii anxioase din partea mea.Am devenit obsedata de ideea ca sunt o ciudata nestiind ce se intampla cu mine.Am inceput sa citesc carti de psihologie, sa ma autoeduc, sa incerc sa ma autocorectez.Mi-am trecut in revista istoricul vietii cu traume si evolutii, cu evenimente care m-au facut sa reactionez obsesiv, cu esecuri si incercari
disperate.Pe scurt, facand un efort de memorie am constatat ca obsesiile isi au originea in certurile parintilor.Lumea mica a unui copil care deabia incepe sa consientizeze ce era in jurul lui era limitata.Cand eram prezenta certurile nu mai erau atat de aprige,cand eram trimisa in alta camera le puteam auzi.Frica mea cea mai mare era ca mama mea sa nu fie lovita.Stiam ca daca voi fi acolo nu se poate intampla nimic.Mi-am dezvoltat astfel obsesia ca mama mea ar putea pati ceva daca eu nu sunt, in acelasi timp am dezvoltat si o raceala fata de barbati.Pentru a scapa de gandurile astea trebuia sa fac ceva bun, sa detin controlul,am inceput sa ating cu mana dreapta tot ce e cat mai sus, am numere bune si numere rele, imi numar in gand de cate ori trebuie sa ating un lucru, numai in timp ce inspir, cand expir ma opresc, si o iau de la capat.La televizor ma uit numai pe posturile care nu contin cifra 3, 6 sau 8 sau care adunate nu dau aceste numere si multe altele .Cu toate astea
am o viata sociala echilibrata, am prieteni si nu mi-e frica sa ies in public.Chiar daca pare egoist a fost o usurare pt mine cand am aflat ca nu sunt singura in aceasta postura, ca oamenii chiar traiesc sau pot trece peste sindrom.O perioada am incercat sa uit tot cu “ajutorul “ alcoolului si am avut doua incercari de sinucidere.Locuiesc singura de la 15 ani.De la 18 am inceput sa lucrez, sa ma intretin singura, chiar daca aveam rezultate bune la scoala nu imi permiteam o facultate.La 21 de ani mi-a murit tatal, o prietena ,si 2 bunici. In cele din urma am reusit sa ma adun, in momentul de fata am 2 joburi si sunt studenta la psiho ,lucru care pot sa spun m-a salvat, ma intretin si ma coordonez.As vrea sa scap de acest sindrom, apropiatii observa anumite ritualuri,nu ma pot apropia prea tare de cineva, nu pot avea o relatie. Nu stiu de unde sa incep.Stiu ca exista terapie prin expunere,stiu ca un ajutor psihologic ar fi preferabil,vreau un punct de inceput,o idee ,o
parere,orice.E prima data cand vb despre asta,..

care sunt beneficiile acestor ritualuri atat de complicate? cred ca prezenta intr un cabinet ar fi benefica dar ptr inceput e bine si asa

Sa apelati la un terapeut.

ce am inteles eu este mai mult o stima de sine scazuta decat o problema de adaptare, confruntare cu acest sindrom, de cum ma vad eu pe mine, cum se uita altii la mine. Sunt convins a o data crescuta stima de sine (pt inceput) o sa va fie mai clare lucrurile. Cu respect si admiratie, succes!

Lucrez in cadrul Sanatoriului de Nevroze din Predeal si am mai lucrat cu persoane ce prezinta tulburari obsesiv-compulsive. Daca doresti informatii ma poti suna dupa ora 18.30: 0723.77.42.00 / 0745.77.42.70. Iti las si site-ul meu aici: http://echilibrultau.ro/

în primul rând felicitări pentru curajul de a povesti prin ceea ce treci și de a accepta situația reală, pasul următor pentru a produce o schimbare este să ceri ajutor specializat și vei reuși, mut succes și răbdare, ceva consolidat în decursul unor ani nu dispare de pe o zi pe alta, important este să începi!

RASPUNS: Mi-e greu sa vb despre tulburare cu cineva pt ca mi-am creat o imagine acceptabila despre mine, care ma ridica din depresii si care imi dadea putere sa continui chiar daca o faceam cu TOC-ul in spate.Stiu ca dureaza de o viata si s-a consolidat cu fiecare trauma traita.Dar faptul ca am reusit sa o fac auzita este un mare pas.Un pas urias este insa ca v-ati rupt 5 min din viata pt a-mi da un sfat si a ma sustine,nu ma mai simt penibil ci ma simt normala in anormalitatea mea. Nu sustin ca o sa reusesc singura, dar sunt ferm convinsa ca o sa incerc.Va multumesc ca ati dus constientizarea mea la un alt nivel, acum stiu ca este posibil, am un TOC de vindecat si niste depresii de aruncat la gunoi.Accept in continuare orice sugestii si va multumesc inca o data!

fara a vrea sa minimalizez… dar TOC-ul dvs poate sa fie ca purtatul de ochelari/’burta’/'schilod’/scund/etc… cred ca important este ce facem noi cu viata noastra, nu ce face ea din noi. Cum spunea si Bruce Lee: “Do not pray for an easy life, pray for the strength to endure a difficult one”. Cu aceeasi admiratie, Succes!

Fiind şi studentă la Psihologie, îţi recomand să găseşti un grup de dezvoltare personală, care în fapt lucrează ca un grup de terapie pentru membrii săi; vei găsi multă empatie, acceptare şi suport în grup şi în acelaşi timp vei participa la travaliul celorlalţi… este o experienţă deosebită, chiar şi pentru cei care consideră că sunt perfect echilibraţi. Succes!

Mesaj:
buna ziua am un copil de 7 ani in clasa 1 care intampina probleme la scoala. am incercat cam tot ce am putut sa il fac sa invete literele la inceput am crezut ca nu ii place asa ca am fost mai dura , dupa care am trecut la recompense apoi la pedepse stie litera pe moment dupa care o uita . doamna invatatoare nu il intelege, imi spune saptamanl ca nu intelege cum invata el si ca nu a mai intalnit copii ca el.memoreaza cuvintele de al scoala si le scrie acasa. noi am inceput acasa din nou sa facem literele si am facut cu greuuuu vreo 10 litere deocamdata facem cuvinte din ele si i le dictez pe litere sa mi le scrie cand citeste tot pe litere citeste si nu intelece cuvantul .la matematica pana nu numara pe degete nu scrie cifra.am luat legatura cu profesurul de sprijin din scoala si mi-a spus ca nu face asocierea mi-a recomandat sa ma duc la neurolog . el vorbeste foarte corect desparte cuv in silabe bine doar ca nu intelege cum se formeaza cuvintele , daca ii spun un cuvant pe litere nu intelege ce vreau sa spun si nici el nu poate spune cuvintele pe litere. sunetu a fost o mare provocare pt noi si inca mai este cuvantu pizza imi spune ca incepe cu i petronela cu e si altele. cel mai greu a invatat litera r chiar daca o citea acu 1 minut cand ajungea din nou la ea nu o mai recunostea ca si altele dar la litera r am stat cam o saptamana zilnic. cifrele 6 si 9 le facea invers acum a inceput sa le faca bine da mai are scapari .am ajuns la concluzia ca el chiar vrea sa invete deoarece cand citim pe litere imi spune sa nu il ajut si sa il las pe el sa se gandeasca,inchide ochi si spune toate literele care l-ea facut pana ajunge la litera care vrea sa o citeasca cred ca el a memorat tot mecanic si nu inteleg de ce si cum.va rog ajutor unde as putea sa ma duc ca sa il pot ajuta. nu cred ca este o probleme neurologica pt ca repet copilul vorbeste clat merge normal se comporta foarte normal este intradevar timid, azi am programare la neuro chiar daca tind sa cred ca nu acolo este problema.va multumesc

Buna, imi poti scrie personal ca sa te pot ajuta.

din cate inteleg copilul sufera de dislexie. va recomand sa incepeti terapia cat mai curand posibil, dar mai ales un psihopedagog va poate face o evaluare. daca aveti nevoie de ajutor specializat, imi puteti scrie pe privat. mult succes!

dupa consultul neurologic apelati si la un psihopedagog sau psiholog pentru o evaluare de specialitate.

Dislexia este o tulburare de prelucrare a informaţiilor care nu se rezolvă odată cu creşterea copilului, unele caracteristici rămânând prezente pe parcursul întregii vieţi a celui în cauză. Există însă metode speciale de terapie pentru dislexie (de ex. metoda Meixner, metoda Sindelar, metoda Ayres, metoda Delacato, metoda Gosy, metoda Frostig etc.), cu ajutorul cărora simptomele pot fi ameliorate şi se pot preveni tulburările în dezvoltarea personalităţii. Succesul terapiei este influenţat, în mare măsură, de recunoaşterea timpurie a problemei şi începerea unei terapii adecvate cât mai devreme.http://dislexic.ro/despre-dislexie/terapia-dislexiei/

Va dau o veste buna…Einstein a fost dislexic si alte mari genii. Nu disperati!!! Toate cele bune!

Pedepsele ar fi o idee bună dacă-l găsiţi că se joacă cu chibriturile.”Plumbul este un binecunoscut compus neurotoxic, în special pentru copii. S-a constatat că la copiii care sunt expuşi intoxicaţiilor cu plumb, prezenţa unor concentraţii reduse în sânge chiar şi de 10 μg/dL, determină punctaje semnificativ mai reduse în testele standardizate.” http://wp.me/p48646-1pV

Şi oricum copiii cu probleme de neurodezvoltare au în general de câştigat dacă ţin cont de aşa ceva:

“Asocierea deficitului de carnitină, intoleranţei la gluten/alergiei alimentare şi malabsorbţiei grăsimilor cu fenotipul apraxiei, sugerează garanţia unei vast workup metabolic. Investigarea corespunzătoare ar putea identifica un subgrup de copii cu un sindrom de alergie, apraxie şi malabsorbţie anterior nerecunoscut, care sunt sensibili la intervenţiile nutriţionale, adiţional tradiţionalei terapii de limbaj şi ocupaţionale.” http://wp.me/p48646-10Q

Mai pe scurt… feriţi-l de “produse alimentare de bază” http://www.cristianmargarit.ro/2010/06/biz/produse-alimentare-de-baza

draga doamna, pt ca nu este domeniul meu de competenta, va transmit parerea unei colege, specialist in domeniu: “Cred că e un copil dislexo-disgrafic. Fiind dislexic, dificultățile pe care le întâmpină, fie dificultatile de înțelegere a semnificației cuvântului și a unităților care-l compun, fie omisiuni la începutul cuvintelor (petronela începe cu e ) etc., se reflectă și în plan grafic (mama îi dictează cuvântul pe litere….). Sunt interconectate și interdependente. Trebuie lucrate gândirea și atenția, în cazul în care dezvoltarea motricității e adecvată vârstei pe care o are, dupa cum spune mama. Observ că are deficit de abstractizare-generalizare și de conectare a sensului la semnele grafice, litere…. Mă gândesc să nu aibă o formă de deficiență mintală, să fie un copil normal sub aspectul psihomotricității, dar cu deficiență mintală. Doamne ferește! E nevoie de o anamneză completă.
Să zicem că dna educatoare nu știe, dar mă mir că profesorul de sprijin a îndrumat mămica la un neurolog!! Chiar și un prof de sprijin ar fi trebuit sa aibă cunostinte generale în această direcție. Copilul are nevoie de o intervenție terapeutică ce implică diagnosticul logopedic și demersul terapeutic propriu-zis.
Nădăjduiesc ca dna educatoare să aibă tact și îngăduință, la fel și mămica, copilul nu are nici o vină că întâmpină astfel de dificultăți, mai degrabă dânsele să-și evalueze propriul comportament față de el etc, pentru a nu determina copilul să interiorizeze anumite atitudini față de școală, în general, și față de activitatile de scris-citit, în special; sau, cine știe, stări psihice conflictuale, determinate de această deficiență….
Se poate lucra cu copilul!! Acum, nu mai târziu!! Curaj și stăruință!!” De asemenea, va recomand un film artistic deosebit exact pe aceasta tema, Stelute pe pamant. Numai bine!

ati incercat prin joc si cantecele cu numere??? sunt pe net o gramadaaaa…daca nici asa nu merge adresati-va unui specialist

Are nevoie de terapie logopedica.

Mesaj:
fiica mea un om cu ff mare incredere in oameni si cu o stima de sine scazuta este casatorita cu un psihopat asa cum e descris in carti si au o fetita de 4 ani. Oridecateori reusesc sa ma apropii de copilul meu,telefoanele ingheata,dar am reusit cred sa o fac sa inteleaga ca o vom sustine chiar dupa ceea ce ne-a facut.Noi lucram mai mult in strainatate. Ne-am hotarit ca eu,mama,sa ma duc sa inchiriez o camera in satul in care e fiica mea. Se spune ca psihopatii se tem ff mult sa fie descoperiti. Unde pot cere ajutor si este bun acest demers?

”o vom sustine chiar si dupa ceea ce ne-a facut.” Realizati ceea ce ati scris? Asa cum dumneavoastra v-ati ales viata si ea are acest drept. Lasati-i libertatea de a alege. Poate fiica dv. il iubeste. Legat de stima de sine scazuta va pot spune ca in general este legata de trairile din copilarie. Cat de aproape i-ati fost in copilarie, cat de mult ati incurajat-o, cat de mult ati comunicat cu ea, de cate ori i-ati spus ca o iubiti, cat din sufletul dv. i-ati oferit? Eticheta de psihopat, pe care ati pus-o are vreun fundament sau asa vi se pare? Indiferent daca va place sau nu, fiica dv. a facut o alegere, pe care dv. ar trebui sa o intelegeti. Ideal ar fi sa-i acordati sprijinul neconditionat, fara sa-i contestati deciziile.

in primul rand, daca este vorba de abuz clar, contactati in primul rand autoritatile si vedeti cum va sfatuiesc. Daca sotul fiicei este violent si trebuie intervenit cu politia ar fi ideal sa stiti procedura

De ce trebuie sa fiti avocatul fiicei dumneavoastra? Poate ca ei ii place “psihopatul”… unele cupluri se simt fericite cu “ceva iesit din comun”….

Ce v-a facut mai exact sa credeti ca este un psihopat ? De ce sunteti atat de sigura de acest lucru ?

“dar am reusit cred sa o fac sa inteleaga ca o vom sustine chiar dupa ceea ce ne-a facut…” Ce v-a facut? S-a maritat cu omul pe care l-a iubit si cu care dv nu ati de acord, dupa cum reiese de aici. Aici ar fi f multe lucruri de discutat. Stima ei de sine si aparenta incredere in oameni, pleaca de la faptul ca in copilarie a suferit, a fost controlata si inhibata de faptul ca nu ati avut incredere in ea… Spuneti ca reusiti cu greu sa va apropiati de ea din cauza sotului, spuneti ca este un psihopat. Posibil sa fie, posibil sa nu fie, va ganditi ca poate tocmai datorita dv nu permite sa va apropiati de ea??? Este posibil… Fiica s-a plans de el vreodata? A abuzat-o in vreun fel? Stiti sigur asta? Spuneti ca lucrati mai mult in strainatate, asta inseamna ca nu prea ati fost in preajma ei in ultimul timp, ceea ce ma face sa cred ca exagerati putin… Poate gresesc, nu pot sti sigur, nu am cum. Ideea este ca de dorit ar fi sa o sprijiniti si sa actionati doar daca fata va cere ajutorul concret si credeti ca puteti face ceva real pt ea. Succes!

Mesaj:
Sunt o adolescenta de 16 ani si ma gandesc sa ma sinucid. Dorinta devine din ce in ce mai mare pe masura ce trece timpul. Am probleme cu parintii. Acestia vor sa divorteze, insa nu asta e lucrul care ma afecteaza. Divortul lor imi este oarecum indiferent deoarece era previzibil. Insa tatal meu este plecat in strainatate si am probleme mari cu mama. Nu imi respecta intimitatea niciodata. Intra in camera mea si citeste unele lucruri pe care eu nu as fi vrut sa le citeasca gen jurnal si alte chestii. Mereu imi spune ca vrea sa fim prietene bune insa nu pot sa ii spun nimic deoarece ma judeca si are o gandire foarte invechita.. Mereu imi spune sa imi fac prieteni si sa ies afara.. dar eu am prieteni insa nu ii plac ei.. Am devenit foarte rece cu ea in ultimul an si certurile cu ea ma fac sa devin simai rece. M-am schimbat mult de cand eram mica si nu mai sunt aproape deloc ce eram. Schimbarea e si buna si rea deoarece acum sunt mai rece si mai imuna la unele lucruri rele care ma inconjoara, insa multa lume imi spune ca sunt rea si pana si mama imi spune de multe ori ca nu ma mai suporta, recent mi-a spus ca nu stie cine sunt si ca sunt un nimic pentru ea. Chiar daca vreau sa par rece, defapt imi pasa si de cele mai multe ori plang singura. Ma gandesc ca fiindca nu plang in fata ei crede ca nu ma afecteaza dar nu e chiar asa insa daca plang de fata cu ea zice ca plang degeaba. Nu mai stiu ce sa fac. De multe ori m-am gandit sa imi iau viata dar nu pot. Simt responsabilitate fatade parintii mei. Fiindca sunt singurul lor copil si ei m-au crescut atat si mama mereu spune ca s-a sacrificat, si ea si tata, doar ca sa ma creasca pe mine si nu cred ca pot sa ii las asa pur si simplu deoarece nu vaa fi nimeni care sa ii ajute la batranete. Scriu pe site-ul asta pe care tocmai l-am gasit pentru ca nu mai stiu la cine sa apelez. Desi am prieteni foarte buni nu pot sa le spun aceste lucruri. Nimeni nu stie. Nimeni nu banuieste nimic. Absolut nimic. Mereu sunt “vesela” cand ies afara sau la scoala. Mama nu vrea sa “dea bani degeaba” ca sa ma duc la psiholog desi ne permitem.. Va rog ajutati-ma. Cum pot sa ma schimb si ce pot sa fac pentru a imbunatati situatia? Multumesc din tot sufletul daca ma ajutati.

as vrea sa te intreb daca nu te poti duce la consilierul scolar. Parintii tai iti dau bani pt alte cheltuieli? Poate poti redirectiona de acolo catre niste sedinte de psihoterapie

Calde salutari…incerc sa ma pun un pic in papucii tai si admit ca imi e destul de usor. Am trecut si eu multi ani prin asa ceva. Desigur ca nu ca tine, ci ca mine Un singur lucru as vrea sa iti transmit si sper ca iti va fi de ajutor: viata ta, e viata ta. Pana la un punct, parintii tai au avut grija de ea. Poate ca e momentul sa incepi sa te ocupi tu de viata ta, sa cauti in jurul tau acele lucruri si acei oameni care te pot ajuta sa iti traiesti viata asa cum simti ca poti si cum vrei. Gandeste-te tu cum vrei sa fie pentru tine si pas, cu pas, in timp, cladeste-ti visele. Iti recomand doua carti: http://liviabonarov.files.wordpress.com/2011/01/jacques-salome-curajul-de-a-fi-tu-insuti.pdf si asta http://clublectura.ro/citeste.php?carte=Daca-m-as-asculta-m-as-intelege Lectura placuta!

Gandeste-te ca ai viata ta pe care ai tot dreptul sa ti-o faci asa cum vrei. Esti stapana ta, ai propriile ganduri, sentimente, valori, visuri, ai drumul in fata ta si nu trebuie sa faci decat sa pornesti pe el. Ce-ti place sa faci?

Cum iti place sa fii, ce lucruri iti fac placere, ce calitati ai? La toate astea ar fi de dorit sa te gandesti, sa revii asupra ta si asupra fiintei tale cu tot ceea ce esti si atentia sa ti-o indrepti asupra a tot ceea ce esti si a tot ceea ce-ti doresti. Se intampla deseori ca parintii sa-si verse frustrarile si sa proiecteze pe noi, din pacate! Ceea ce mama ta vede la tine si nu-i place, de multe ori pot fi lucruri care-i apartin, nu au legatura cu tine. Nemultumirile si frustrarile ei ii apartin, dar nu le poate accepta si atunci e mai simplu sa le vada la tine. Fii curajoasa si priveste la viata pe care o ai in fata, gandeste-te ca de tine depinde cum va fi, intoarce-te asupra ta si asupra nevoilor tale, dorintelor tale, asupra a ceea ce esti si-ti doresti cu adevarat si toata energia pe care o ai s-o folosesti in mod constructiv ca sa-ti poti cladi viata pe care ti-o doresti. Ti-as recomanda sa mergi la psiholog, daca poti.

MI-AR PLACE SA MA CONTACTEZI

Iti recomand sa intri pe site- ul de la Istt, cei de acolo te pot ajuta cu 3-6 sedinte gratuite de terapie. Daca nu te descurci

lasa- mi un mesaj in privat si iti voi da mai multe detalii( valabil pt Bucuresti)

Mesaj:
Buna ziua,
Pana acum nu am vrut sa recunosc, dar realizez ca este intr-adevar o problema pe care nu o pot solutiona singura.
Nu ma pot abtine sa nu imi pun mana pe fata, avand probleme acute cu tenul (probabil 80% din vina o am eu), sa nu rup o unghie, sa nu rod o pielita, sau sa rup o coaja de la o zgarietura, sau orice…
In mod normal imi dau seama, ca treaba asta este din cauza stresului, dar eu personal nu ma consider o persoana stresata. Dar iar aici intra negarea mea…
Cum as putea sa scap de chestia asta? Ceva, sa fie la indemana si sa nu fie nevoie de mine psihic, sa ma abtin… Nu prea pot avea incredere in mine pentru ca o fac inconstient.
Nu am avut tocmai un trecut linistit si frumos, si imi dezvolt multe gesturi urate fara sa-mi dau seama, cu toate ca acum sunt o persoana linistita si impacata.
Singura chestie care ma frustreaza, este faptul ca nu ma pot ingriji asa cum mi-as dori.

si eu fac aceasi lucru….stresul…mergi la med de fam si vb te va sfatui ce sa faci

Mesaj:
Buna ziua!Ma confrunt cu o problema care este comuna, cred eu, multor persoane de varsta mea. Anul acesta am implinit 20 de ani si impasul prin care trec este datorat lipsei mele de maturitate si intelegere. Am un iubit de aproape un de zile. Am locuit impreuna cateva luni, ne-am inteles foarte bine , ne iubim, dar acum a fost nevoit sa plece in straintate din motive financiare. Totul a mers perfect pana acum, numai ca azi am avut o discutie despre mine. E deranjat de faptul ca am devenit stresanta, ca vorbesc numai despre acelelasi lucruri zilnic(uneori folosesc alte cuvinte si o alta exprimare, dar ideea e aceeasi) si ca il sufoc. Are dreptate. Eu stiu ca ma iubeste, dar e prima mea relaie la distanta si mi-e frica. Ma tem ca ne vom desparti dintr-un nimic si devin paranoica. Ma comport ca un copil, dramatizez, exagerez, uneori tind sa devin prea posesiva si fac din tantar armasar. Stiu ca nu fac bine, dar nu ma pot abtine. Vreau sa scap de teama ca as putea sa il pierd. Mi-a zis ca nu se intampla nimic daca nu vorbim o ora, nu voi ramane fara el. Am discutat foarte mult pe tema asta si mi-am dat seama ca nu prcedez cum trebuie, vreau sa ma maturizez. Nu stiu cum sa ma comport in astfel de relatii. Dati-mi un sfat, va rog frumos. Multumesc!

In cazul tau trebui sa gasesti un psihoterapeut cu care sa poti discuta despre tine mai amanuntit .O zi buna.

in principiu vorbim, din cate inteleg, despre frica de a pierde (ceva/cineva). Dezbaterea cu un terapeut a acestui subiect ar fi ideala. In ceea ce priveste varsta… maturizarea vine o data cu… timpul . Suferinta face parte din viata si nu ne ajuta cu nimic sa tot fugim de ea, de unde si proverbeul ‘pana nu dai cu capul de tocul de la usa nu iti dai seama ca e acolo’. Succes!

E foarte greu de dat un sfat in asemenea situatii, dar important este in primul rand sa recunosti ca ai o problema, ceea ce deja ai facut. Apoi, important e sa identifici exact sentimentul de teama pe care il ai in legatura cu pierderea lui: e teama de a ramane singura, sau de a fi parasita, si in acest caz egoul este cel care sufera? In al treilea rand e important sa te uiti inapoi in copilarie, adolescenta si in special in relatia cu parintii, si sa vezi daca problema nu incepe cumva acolo. Ar mai fi multe de spus, dar in principiu aminteste-ti ca dragostea adevarata nu e posesiva,si trebuie intotdeauna sa inveti sa lasi unui partener suficienta libertate incat sa poata fi el, si sa-ti poata simti lipsa.Cu cat vei fi mai posesiva, cu atat se va indeparta mai mult. Incearca sa-ti gasesti un hobby care sa te tina ocupata, si mai ales un hobby care sa te ajute sa ai mai multa incredere in tine. De obicei de acolo vine frica de a pierde pe cineva, cand nu credem ca santem destul de puternici/de buni/de frumosi, incat sa supravietuim fara acea persoana. Invata sa te iubesti atat incat sa nu devii dependenta de iubirea altcuiva. Si nu in ultimul rand aminteste-ti ca totul pe lume se intampla cu un scop anume, nimic nu este intamplator, si voi santeti unul in viata celuilalt pentru a va completa si a invata lectii de viata de la celalat.Cand lectiile vor fi invatate, totul va decurge fara nici un fel de drame. Poate ca lectia pe care o ai de invatat din aceasta relatie este sa inveti sa te iubesti, sa te apreciezi, sa devii mai puternica…..Sper sa te fi ajutat putin, dar cea care te poate ajuta cel mai mult esti chiar tu….xx

Frica de a fi parasit, respins , frica de singuratate etc se regasesc la multi oameni, si nu au legatura cu lipsa de maturitate sau cu varsta. Un semn de maturitate este faptul ca poti sa recunosti ca le ai si cauti solutii. In general, aceste frici au radacini mai adanci, si cauzele sunt diferite de la o persoana la alta. Un sfat te-ar putea ajuta sa depasesti actuala stare, dar cateva sedinte de terapie te-ar ajuta sa rezolvi “radacina”.

Cine te-a mai parasit in trecut? De unde aceasta nesiguranta? Care sunt motivele pentru care te-ar putea parasi? Atunci cand esti sigura pe tine, tot ce se intampla iti reconfirma faptul ca esti puternica si apreciata, cand navighezi pe nisipuri miscatoare, cand ai o stima de sine scazuta, tot ce ti se intampla vine sa-ti confirme neputineta, parerea proasta pe care o ai , tu insati despre tine. Ar fi indicat sa cauti pe cineva care sa te insoteasca o vreme, un psihoterapeut.

fiecare om are dreptul sa respire nu??? da-i si lui aer…cauta-ti un job sau alta preocupare pooop