Titlul inițial al acestui articol a făcut referire la dependența de substanță (alcool sau droguri). Dar dependențele, așa cum au fost ele definite de specialiști, au la bază același mecanism de formare și aceleași elemente componente, indiferent dacă obiectul dependenței îl reprezintă alcoolul, drogurile, jocurile de noroc, calculatorul etc. Tocmai de aceea, factorii aceștia de risc ai recăderii în dependență pot fi luați în considerare în foarte multe situații în care o persoană este în perioada de abstinență, ca urmare a unui comportament adictiv.

În unele lucrări de specialitate, factorii de risc ai recăderii sunt denumiți „determinanți” și se clasifică în: determinanţii individuali şi determinanţii de mediu (Marlatt, Witkiewitz, 2).

Determinanții individuali:

aşteptările asupra efectelor consumului;

motivaţia;

stările afective;

pofta/cravingul;

autoeficacitatea sau eficienţa de sine;

copingul (strategia dezvoltată de fiecare individ pentru a face faţă unei situaţii de stres).

Determinanţii de mediu: accesul la substanţa/obiectul adicției, nivelul de expunere la stimuli, influenţele sociale, suportul social, stilul de viaţă etc.

Aşteptările cu privire la efectele consumului ^sus

Se referă la aşteptările pe care persoana dependentă le are asupra efectelor consumului. Dacă te simți rău din cauza sevrajului și bei știind că te vei simți mai bine, aceasta se numește întărire negativă a comportamentului, dar, în același timp, așteptările cu privire la efectele consumului sunt așteptări pozitive, adică urmările consumului sunt plăcute (idem, 11).

Motivaţia^sus

În procesul recăderii, motivaţia apare în două moduri diferite (care se manifestă uneori simultan, mai ales în cazul persoanelor dependente, acest aspect numindu-se „ambivalență”): motivaţia pentru schimbare, în sensul schimbării comportamentale pozitive, şi motivaţia pentru consum, adică de menţinere a comportamentul problematic. Cum se modifică, treptat, starea de ambivalență și motivația, în cazul unei dependențe, reprezintă aspectul care a stat la baza așa-numiului ciclu al schimbării al lui DiClemente şi Prochaska. Una dintre cele mai cunoscute tehnici de intervenţie în scopul rezolvării ambivalenţei și dezvoltării motivației pentru schimbare o reprezintă interviul motivaţional dezvoltat de Miller şi Rollnick (idem, 11).

Stările afective^sus

Există o legătură dovedită ştiinţific între recădere şi emoţiile/stările negative, aceste stări negative reprezentând, conform multor studii, principalul motiv al reluării consumului. De exemplu, în ziua în care şi-au administrat cocaină, sentimentul de singurătate este resimţit de 62,1% dintre consumatori, depresia şi starea de tensiune de 55,8%, iar furia de 40%. O stare foarte bună şi entuziasm au resimţit procentaje mai mici din rândul consumatorilor: 37,9%, respectiv 33,7%. În cazul alcoolului, de exemplu, stările negative conduc, de obicei, către un consum continuu, pe când cele pozitive către un consum mai degrabă episodic (băutul recreațional, cu diverse ocazii; petreceri, de exemplu), ceea ce confirmă totodată şi situarea stărilor negative printre primii factori ai recăderii (idem, 16).

Dacă strategiile de răspuns la situaţiile de risc sunt insuficient dezvoltate, iar încrederea individului în rezolvarea acestora nu este foarte mare, apare tentaţia de recădere. Aceasta conduce la o vulnerabilizare a persoanelor care aleg să cedeze tentaţiei şi astfel, prin încălcarea regulilor autoimpuse, la sentimente de autoînvinovăţire, de pierdere a controlului, de lipsă a speranţei. Aici intervine și teoria atribuirii, care presupune două posibile aspecte: (1) individul atribuie căderea unor cauze interne, deci incontrolabile şi astfel cresc riscurile unei alte recăderi şi (2) individul atribuie căderea unor cauze externe, controlabile, deci riscurile recăderilor scad (idem, 3).

O altă vulnerabilizare psihică o reprezintă râvnirea la o plăcere, care apare atunci când clientul consideră că eforturile lui în privinţa abstinenţei ar putea fi răsplătite prin ceva plăcut sau atunci când starea lui psihică sau stilul lui de viaţă înregistrează un dezechilibru, deci plăcerea are rolul de a compensa acest lucru (Blume, 390). În ambele situaţii însă tentaţia va fi spre consumul de droguri, ca urmare a aşteptărilor pozitive care sunt asociate efectelor consumului.

Pofta/cravingul^sus

În opinia multor specialişti, unul dintre cei mai importanţi factori de risc ai recăderii îl reprezintă cravingul (poftă, engl.), adică „nevoia irezistibilă resimţită de un individ să consume […] chiar multă vreme după o lungă perioadă de abstinenţă” (Valleur, Matysiak, 141).

Nevoia consumului compulsiv are atât o componentă fiziologică (ca urmare a stării de sevraj), cât şi una psihologică și aici au introdus unii specialiști concepte similare ideii de craving. Ei pun această nevoie, în primul rând, nu pe seama efectelor fiziologice sau tulburărilor mentale apărute ca urmare a consumului, ci mai degrabă pe experienţa asociată consumului. Consumatorul nu doreşte, de fapt, obiectul adicției în sine, ci contextul în care acest lucru s-a realizat până acum, de regulă o anumită experienţă de socializare. Este ceea ce se mai numește și amintire euforică, acest concept făcând referire la aşteptările pozitive ale unei persoane cu privire la efectele pe care le va avea respectivul consum asupra sa, așteptări bazate pe experienţele anterioare, deoarece creierul uman este selectiv, iar amintirile plăcute primează, de obicei, celor mai puţin plăcute (Blume, 30).

Autoeficacitatea^sus

Albert Bandura, cel care a pus bazele teoriei învăţarii sociale şi a celei social-cognitive (omul este ființă socială și învață din interacțiunea cu mediul și observându-i pe cei din jur) este şi cel care a dezvoltat conceptul de autoeficacitate sau eficienţă de sine (self-efficacy, engl.). Prin autoeficacitate se înţelege percepţia despre sine, gradul de încredere a unei persoane în capacitatea ei de a face faţă unor situaţii specifice. Pentru evaluarea autoeficacităţii au fost concepute o serie de scale de măsurare precum IDS (The Inventory of Drinking Situation – Annis, 1982) sau AASE (The Alcohol Abstinence Self-Efficacy, DiClemente, 1994), iar măsurarea eficacităţii reprezintă în continuare o provocare (Marlatt, Witkiewitz, 9)

Copingul^sus

Conceptul de coping este similar autoeficacității, dar nu are un echivalent terminologic în limba română şi, de altfel, sensurile lui în domenii diferite sunt destul de largi. Plecând de la semnificaţia verbului „to cope”, care înseamnă, în limba engleză, „a face faţă unei situaţii”, copingul este asociat aşadar răspunsului la stres şi, în funcţie de eficacitatea tehnicilor pe care le foloseşte, poate influenţa pozitiv sau negativ nivelul acestuia. Stresul rezultă din dorinţa de schimbare a unei situaţii nesatisfăcătoare de viaţă. Copingul trebuie luat în considerare ca o parte componentă a unui proces emoţional complex, în care mai sunt cuprinse emoţia, motivaţia, evaluarea şi stresul (Lazarus, 101).

În funcţie de aspectele pe care le vizează, copingul cuprinde atât strategii comportamentale, cât şi cognitive şi poate fi coping de stres, menit să reducă efectele factorilor de stres, sau coping de tentaţie, care se adresează dorinţei de consum. Ambele tipuri pot lua însă forma copingului cognitiv (adică setul de procese cognitive prin care se urmăreşte menţinerea controlului asupra comportamentului) sau a copingului comportamental (care presupune forma de acţiune propriu-zisă) (Marlatt, Witkiewitz, 13).

O altă distincţie asupra formelor de coping cuprinde: copingul de apropiere, care presupune încercarea de confruntare, reformulare şi acceptare şi copingul de evitare, care poate include abaterea de la stimuli sau angajarea în alte activităţi (ibidem).

Determinanții de mediu^sus

În această categorie de factori intră mai multe aspecte, printre care: cât de facil este accesul la substanţa/obiectul adicției, nivelul de expunere la stimuli care pot declanșa dorința de consum, influenţele sociale, suportul social, stilul de viaţă şi posibilele lui dezechilibre etc.

De exemplu, cum era și firesc, un suport social pozitiv creşte şansa abstinenţei pe termen lung, la fel cum cel negativ creşte riscurile. Vorbind despre suportul social negativ referirile se fac mai ales la conflictele interpersonale sau la presiunile sociale făcute în favoarea consumului. În concordanţă cu studiile care acordă o importanţă majoră suportului social sunt şi terapiile de cuplu, a căror eficacitate a fost dovedită mai ales în cazul dependenţei de alcool (idem, 20).

Stilul de viață echilibrat a fost luat în calcul și de abordările cognitiv-comportamentale în tratare adicţiei care presupun, printre altele, managementul stresului, cel al timpului şi tehnici de relaxare, iar în ultimii ani au fost propuse chiar exerciţiile de meditaţie şi tehnicile de dezvoltare a atenţiei (Marlatt, Witkiewitz, 4-5).

Bibliografie:

Blume, Arthur W., Consumul şi dependenţa de droguri. Ghid practic de evaluare, diagnostic şi tratament, Iaşi, Polirom, 2011;

Lazarus, Richard S., A New Synthesis. Stress and Emotion, New York, Springer Publishing Company Paperback, 1999;

Marlatt, Allan G., Witkiewitz, Katie, „Relapse prevention for Alcohol and Drug Problems”, in Marlatt, Allan G., Donovan, Dennis M., Relapse Prevention. Maintenance Strategies in the Treatment of Addictive Behaviors, second edition, New York, The Guilford Press, 2005, 1-45;

Valleur, Marc, Matysiak, Jean-Claude, Patologiile excesului. Sex alcool, droguri, jocuri…, Bucureşti, Editura Nemira, 2008.

Ofer spre inchiriere, partial (cate 1 zi/saptamana) sau complet, spatiu mobilat si amenajat in cladire de birouri, ultracentral, in zona Piata Romana, ideal pentru cabinet de psihologie, psihoterapie, consiliere.

Detalii la tel.: 0722.296.162.