Am 19 ani și mă aflu într-o situație dificilă. Stau cu părinții mei, care nu o duc foarte bine cu banii. In majoritatea cazurilor mă fac să mă simt nedorită.
Bună ziua! Am 19 ani și mă aflu într-o situație dificilă. Stau cu părinții mei, care nu o duc foarte bine cu banii. In majoritatea cazurilor ei mă fac să mă simt nedorită. De fiecare dată când le zic că vreau să ies afară, zic să plec dar să nu mai vin, seara imi fac scandal de obicei că umblu “degeaba” pe afară. Uneori am momente în care mă înțeleg super bine cu ei. Eu am incep să lucrez de curând și am crezut că se vor schimba, văzând că nu mai stai degeaba. Acum ei doresc să mă mut din casă cât mai repede, să nu mai consum și ei să plătească. Simt că mă urăsc și nu țin deloc la mine. Niciodată nu mi-au zis cuvinte dulci de părinți (ai grijă, te iubesc, ești bine). Când mă simt rău..imi spun că nu le pasă, nu este vina lor. Mă insultă foarte grav. De a merge la un psiholog nici nu vor să audă. De bătut nu mă bat, dar nu simt iubirea aceea de părinte și nu le pasă de mine. Ce să mai fac? Am incercat să mă apropiu
de ei, dar un moment e totul roz, apoi urlă, țipă (mama în special) Țin să menționez că (,) consumă alcool și pe nici o cale nu pot vorbi cu ei atunci. Sunt cu moralul la pământ, nici unul nu mă înțelege. Nu mai știu ce să fac.
Daca tu lucrezi, incearca sa iti gasesti ceva sa locuiesti separat. Asa, poate isi vor da si ei seama ca le este greu fara tine… si isi vor schimba comportamentul.7
Si eu vroiam sa zic aceelasi lucru – daca ai inceput sa ai banii tai, cauta sa te muti cat mai repede. Daca vrei sa nu dai foarte mult, poti imparti cu o prietena ceva sau sunt grupuri inclusiv pe facebook gen “caut coleg de apartament” unde poti lua doar o camera pt inceput.
Imi pare f rau pentru situatia in care esti. Meriti sa fii iubita si respectata, dar din pacate, parintii tai nu pot face asta, fiindca eu nu stiu cum se face. Ai o persoana de incredere, pe care te poti baza? Te poti muta? Te poate ajuta cineva? Pleaca undeva unde sa te simti bine si sa te refaci. Influenta lor este toxica. Intr-un fel iti fac bine ca te trimit departe de ei… fa-ti o lista cu ce ai vrea sa faci in viata ta. Ai vrea sa pleci undeva in strainatate? Sa studiezi? Sa te muti in alt oras? Fa rost de bani (rude, salariu, de unde poti) si porneste la drum. In momentul de fata doar tu te poti ajuta! Mai scrie aici daca mai ai nevoie de ajutor! O sa fie bine! Iti tin pumnii!
Sa-i accepti cum sunt si sa le multumesti pentru faptul ca te-au nascut…, de restul ai tu grija. Desi neacceptarea si lipsa iubirii o sa te urmareasca ani intregi va trebui sa inveti tu pe propria piele ce inseamna asta. Nu le reprosa nimic, atata stiu sa ofere…
Îmi pare rău pt situația ta
Așa e iubirea face tot si ei nu stiu sa te iubească. Cel mai bine e sa te îndepărtezi de ei. Da e gre financiar dar dacă imparti cu cineva chiria va fi mai ușor și dacă imparti casa cu cineva va fi mai ușor moral ca știi că e cineva acasă și mai puteți vb uneori. Eu îți zic e al naibii de greu să pleci de acasă dar dacă îți permiți fă acest lucru
Ori te izolezi de ei emoțional și începi să înțelegi că problema nu e la tine, ori te muți. Băutura este un viciu greu, care dezumanizează.
Ma bucur ca lucrezi, ca ti-ai creat indeoendenta asta! Parintilor…e cazul sa nu mai ai asteptari, doare , dar ei mai mult de atat nu pot oferi! Nemultumirea lor e poate legata ca isi doresc mai multa sustinere financiara din partea ta, in ce scop vor folosi banii nu mai conteaza.De viciul bauturii se scapa greu si doar daca persoana isi doreste, in schimb ar face orice sa isi procure alcool.Am in familie asa ceva si la fel am fost tratata…inexistenta, invizibila ,dar cu repros ca m-a leganat, spalat…in calitate de parinte.
Poti sa iti construiesti singura propria ta viata! Nu te teme si…iarta-i din adancul sufletului.
Sunt insarcinata in 7 luni. Acum o luna ne-am mutat intr-un alt apartament, cu chirie, pentru conditii mai bune. Problema este ca nu pot sa sa ma obisnuiesc cu zona, cu locul…
Buna va rog frumos am nevoie de un sfat de o parere sunt insarcinata in 7 luni acum o luna aproximativ neam mutat intrun alt apartament cu chirie pt conditii mai bune problema este ca nu pot sa sa ma obisnuiesc cu zona cu locul cu faptul ca este asa de departe.ce sa fac? ma simt f singura aici noi locuim in strainatate. nu mi sa mai intamplat niciodata asa ceva. oare sa ma mut il alta parte?nu pot sa mananc nu pot sa dorm noaptea nu mai stiu ce sa fac nu pot sa gatesc nu pot sa fac nimic. sunt intro depresie desi sotul meu este alaturi de mine ma iubeste si ma sprijina neconditionat.va rog astept un sfat o parere.
Cat mai multe plimbari in aer liber. Asa am patit si eu, am plecaf in Franta.. totul mi se parea aiurea, nu stiam pe nimeni, nu stiam limba, etc. Deci imi era foarte greu sa socializez. Cand m-am obisnuit mai bine, am plecat in Germania. Acum sunt in aceeasi situatie. Iesi,plimba-te in parcuri etc. Asa poate iti faci si noi prieteni!
Poti gasi pe internet grupuri de romani in zona unde locuiești. Spre exemplu ,in UK, oamenii se întâlnesc la biblioteci pentru un ceai ,o prajitura.Exista multe asociații care te pot ajuta cu informații sau cu ajutor de specialitate .
Am niste probleme pe care nu stiu cum sa le gestionez. Marea mea problema este ca am inceput sa urasc foarte multe persoane, am devenit foarte negativista si nu suport niciun fel de refuz.
Buna ziua! Am niste probleme pe care nu stiu cum sa le gestionez. Marea mea problema este ca am inceput sa urasc foarte multe persoane,am devenit foarte negativista si nu suport nici un fel de refuz. Cred ca problema incepe inca de acum 3 ani cand am fost diagnosticata cu celule precanceroase dupa care a venit problema ca s ar putea sa nu pot avea copii. Eu nici nu mi am dorit dar sotul in ciuda ca am zis ca nu sunt pregatita a insistat. Am ramas geavida am avut o sarcina toxica (mai mult in spital decat acasa) dupa care am aflat ca sotul ma inseala. Nu puteam sa accept ideea ca raman cu un copil nedorit cu viata distrusa si fara sot si fara posibilitati ( pt ca si financiar am luat o tzapa cu toate ca am lucrat). Am insistat sa se gandeasca si pana la urma a decis sa mai incercam. Problema este acum la mine…nu am rabdare fata de el,nu ii tolerez nimic, tot timpul ii reprosez ceva,ma sufoca faptul ca nu ma ajuta cu aproape nimic prin casa cu pretextul ca el lucreaza si e obosit io fiind acasa nu sunt in stare etc. Am ajuns sa nu il suport. As pleca inapoie la parinti in Ro (stau in De si inafara de sot nu am pe nimeni aici) dar nici aia nu e o solutie pt ca am un tata alcolist care mi a distrus copilaria si nu am nevoie sa diatruga si copilul meu. Mi de ajuns ca am remuscari fata de copil pt ca poate nu il iubesc suficient si nu am destula rabdare cu el si cateodata asa simt ca imi distruge viata. Problema e ca stresul meu deja a ajuns sa imi afecteze si relatiile cu prietenii care cumva daca ma refuza ma rabufnesc. Deci scurt…traiesc intr o relatie toxica ( foarte probabil tot din cauza nervilor mei) si sunt cu psihicul si moralul la pamant. Vad numa negru in tot si nici o solutie la nimic. Scuzati mi postul asa lung dar nu am cui sa ma adresez si nici timp sa ma duc la sedinte ca nu am cu cine lasa copilul. Va rog sa ma utati cumva. Multumesc!
Imi pare rau pentru situatia dvs. Sunteti atat de nervoasa fiindca s-au adunat atat de multe frustrari. V-ar ajuta sa incepeti o terapie, sa va descarcati, apoi sa incepeti sa reparati. Oricum, in Germania se asteapta luni de zile pana puteti incepe o terapie. Incercati online cu cineva din Romania. Multa sanatate!
Fetita mea in varsta de 3 ani si 2 luni s-a nascut prematur, prin cezariana, de urgenta.
Buna ziua! Apelez din nou la dvs..De data aceasta as vrea sa va povestesc despre fetita mea in varsta de 3 ani si 2 luni. S-a nascut prematur, prin cezariana se urgenta. Imediat dupa nastere (pe care mi-am dorit-o naturala, dar nu s-a putut) am intrat in depresie, teama cea mai mare fiind sa nu o pierd. Am facut terapie (pe atunci locuiam in Anglia) si a trecut. La scurt timp (1,8 luni) am adus pe lume cea de-a doua fetita. Si au inceput problemele! Desi am incercat sa ii acordam aceeasi atentie celei mari, gelozia si-a spus cuvantul. A inceput sa o bata pe cea mica si sa ma respinga pe mine. Ce-i drept, cu timpul si-a mai revenit, dar are momente cand nu o putem scoate la capat cu ea. Are 2 prietene in varsta de 6 ani si tot timpul isi doreste ce au ele – aceeasi rochita, jucarie, carte etc. Daca nu primeste, incepe sa tipe si sa ma loveasca pe mine sau pe tatal ei (cand este in preajma). Imi cere paine prajita, ii fac si apoi imi spune ca nu mai vrea, ca isi doreste prajitura (nu are voie foarte multe dulciuru). Si tot asa…pana ma epuizeaza si rabufnesc. Am incercat foarte multe variante (cu pedeapsa, cu recompensa – nu sunt de acord cu ele, dar am incercat si asa), cu imbratisat (ma loveste), cu distragerea atentiei, nimic nu functioneaza…Nu are rabdare sa ii citesc, daca o rog sa coloram impreuna nu ma lasa, nu ii pot arata nimic pentru ca nu are rabdare. Pe de alta parte, la gradinita este extrem de cuminte, chiar are grija de copilasii mai mici decat ea. Ii pupa, imbratiseaza etc. In public mi se pare chiar rusinoasa. La fel, cand iesim noi, fetele (eu si fetitele) la plimbare, esrw fff atenta la ce ii povestesc, chiar putem purta o discutie. Intrebarea mea este ce sa fac acasa, ca totul sa fie bine, sa nu mai tipam?! Nu vreau sa o traumatizez, vreau sa invat sa ma abtin, sa o fac sa stie cat de mult o iubesc! Mentionez ca nu am cu cine la lasa pentru a-mi lua o pauza de la ele. Nu traim in Romania, si eu si sotul facem cu schimbul: eu la serviciu si el cu fetele si invers…Va multumesc frumos! Ps: sertraline te poate face mai nervos decat de obicei (la 6 luni de la inceperea tratamentului?)
Va inteleg frustrarea si disperarea. Cititi 2 carti: Rivalitatea dintre frati www.elefant.ro/211942-rivalitatea-dintre-frati-ajuta-ti-copiii-sa-se-inteleaga-ca-sa-poti-avea-si-tu-o-viata-normala si Cum sa le vorbim copiilor… www.librarie.net/p/83197/cum-sa-vorbim-copiilor-daca-vrem-sa-ne-asculte-si-cum-sa-i-ascultam-pentru-ca-ei-sa-ne-vorbeasca. Dupa ce le cititi (si dvs si tatal) eventual mergeti si la o terapie. Va tin pumnii!
Cărțile recomandate de dna Cristina sunt într-adevăr de ajutor. In plus față de informațiile de mai sus aş adaugă că atitudinea noastră ca părinți este cea mai importantă. Noi să fim ok cu noi şi să ştim exact ce vrem de la copii noștri, limitele să fie bine definite şi cunoscute de catre noi si copii. Să fiți atentă la fetiță ce anume ii cauzează comportamentul. Puteti monitoriza şi explora acest proces cu un psihoterapeut/consilier. Nu trebuie să treceți singură prin asta. Vă felicit că vă preocupă emoțiile fetiței dumneavoastră şi vă doresc succes. Se poate!
Sunt o fata de 18 ani. In urma cu o zi am avut un conflict mai aprins cu parintii, iar conflictele de genul asta apar o data la 2-3 luni.
Olga Gâdea
:
Multumesc anticipat!
Ana Maria
:
Pot spune ca ma regasesc in ce spui tu. Si eu sunt o fire mai temperamentala si colerica dar cand simt ca izbucnesc, atunci ma opresc, ies afara din casa sau din camera unde are loc conflictul, fac cateva exercitii de respiratie. Adevarul e ca iti trebuie vointa, eu incerc de cateva luni sa imi mentin calmul si inca nu am enuntat la firea mea colerica 100%. Inca mai am de lucrat. Intradevar, jignirile parintilor tai te demoralizeaza si tu ii jignesti la randul tau astfel aparandu-te de ei( cunosc situatia, sunt patita). Cauta niste metode de respiratie care sa te ajute sa te calmezi in cazuri ca si cele relatate de tine. In cazul meu au functionat. E vorba aia: cel mai destept cedeaza. Daca tu cedezi in fata alor tai si nu ii mai jignesti s-ar putea sa le ridice si lor semne de intrebare si astfel ei sa inceteze in a te mai jigni si a mai incepe discutii fara sens
Va rog o parere sau un sfat, ca simt ca o iau razna. Am o fetita de 1 an si 2 luni. De la 1 luna o port in sistem de purtare (ergonomic), acum mai rar, doar daca e mai rece afara.
Olga Gâdea
:
Va rog o parere sau un sfat ca simt ca o iau razna. Am o fetita de 1 an si 2 luni. De la 1 luna o port in sistem de purtare (ergonomic), acum mai rar, doar daca e mai rece afara, dar pana in vara toate plimbrlarile si mai ales prin casa cand nu statea singura o puneam in sistem. Deci e un copil tinut in brate mult, cat pot am sa o duc in brate. Problema e ca uneori cand i se pune pata ca vrea in brate si nu o iau face crize de plans. Cand nu o pot lua in brate fac mancare, asta e singurul motiv pt care nu o pot lua. I-am explicat calm ca eu am nevoie sa ma hranesc, ea papa san si mai mupt se joaca cu mancarea, insa de multe ori ma enervez si incep sa tip la ea si normal ca plange si mai tare. Eu nervoasa si nemancata ajung sa urlu de nervi. Dupa ce ne linistim imi pare tare rau, acum plang si ea doarme, tocmai ce am depasit un episod fix asa. O iubesc mult de tot, este sufletul meu si nu stiu ce sa fac sa nu mai tip la ea ca oricum nu intepege, e prea mica, insa rabufnesc de cele
mai multe ori. Sotul ma ajuta cat de mult poate dar vine tarziu de la serviciu. De mulre ori chiar daca e obosit merge el la plimbare cu ea ca sa ma odihnesc si eu. Pe fetita am incercat sa o pun in spate in sistem sa fim amandoua fericite insa nu vrea, ea vrea sa stea la picioarele mele pana o iau in brate. Astept sfaturi, pareri, idei cum sa fac in situatia asta. Multumesc tare mult!
Elena Gabriela
:
Incercati de cate ori aveti treaba sa ii faceti o ocupatie: jucarii, ii dati sa rontaie ceva, etc. Orice, numai sa aiba ceva de facut. Ii puteti canta, dansati si tot asa. Exact asa facea si a mea o perioada.
Pásztai Zoltán
:
Emotiile trebuie controlate ! copilul intelege sigur …! cresterea este o perioada a vietii care trebuie sacrificat ptr copil … succes si rabdare , autocontrol ..
Psiholog Monica Enescu
:
Copiii mai fac si crize de plans, si daca plang din cauza frustrarii mai trebuie lasati sa planga uneori. Daca sunteti in apropiere, si dvs nu o puteti lua in brate, nu o luati. Copilul va intelege cand sunteti disponibila si cand nu si va renunta treptat la crizele de plans, iar dvs va continuati treaba fara sa tipati la ea. O puteti lasa sa planga?
Cris Tina
:
fetita este prea mica pentru a intelege explicatiile dumneavoastra . Cand plange opriti-va din ceea ce faceti si stati cu ea pana se linisteste . Mancarea poate astepta, curatenia poate astepta dar fetita nu trebuie sa fie lasata sa planga atat de mult incat sa faca crize . Va veni momentul cand veti dori sa o luati in brate si va va respinge (cam pe la trei ani ) , pana atunci inarmati-va cu rabdare . Va puteti aproviziona frigiderul cu multe semipreparate care sa nu necesite mult timp pentru preparare sau puteti inlocui pranzul gatit cu un pranz rece in unele zile , nu este o tragedie insa pentru fetita la varsta asta poate fi o tragedie sa se simta respinsa de mamica iar situatia aceasta ii poate influenta viata mai tarziu . Succes !!!
Georgiana Constantin
:
Te inteleg perfect… asa patesc si eu … am un baiat de 17 luni, deci mai mare si inca face asa… eu am urmatoarele metode…
1. Mereu, inainte de orice, inspir si expir de vreo 3 ori(mi-a luat mult sa ma invat sa fac asta de fiecare data ptr ca,nah, e primul copil si nu eram obisnuita)
2. Ma intreb daca chiar e absolut necesar sa fac acel lucru pe care vreau sa il fac, uneori imi dau seama ca nu e chiar atat de necesar si ii acord atentia dorita jucandu-ne
3. Daca chiar trebuie sa fac ceva si pasul 2 nu merge incerc sa il implic… spre exemplu: facem omleta: il pun pe blat in bucatarie si el bate ouale, el ia ardeii taiati si ii amesteca, mararul etc… evident da pe langa, si se mai face si mizerie dar am ajuns la concluzia ca decat 2 oameni frustrati mai bine putina mizerie si haine murdare ptr ca la final pot curata si hainele le pot spala… (un alt exemplu ar fi ca nu am reusit sa fac pandispan pana acum fara ca el sa nu umple blatul de faina dar mizeria facuta incepe sa fie din ce in ce mai mica, deci am sperante ca in timp va fi casa zen din nou
4. Daca e ceva f f urgent si f periculos ptr copil nu cedez la plans, il tin la distanta dar vb cu el in permanenta explicandu-i de ce fac ceea ce fac si care sunt riscurile (spre ex cand fac curat la pisica il pun in learning tower unde nu prea ii convine si bate in el si tipa sau plange) dar totul fac cu calm si cum zice sotul, imi repet ca are inca creierasul dezvoltat la nivelul unui babuin si cea mai buna abordare e calmul indiferent de orice (nu am vrut sa jicnesc maimutele
E greu, dar cu rabdare va trece si aceasta perioada…
Mult succes!
(mi-a luat mult sa ma invat sa fac asta de fiecare data ptr ca,nah, e primul copil si nu eram obisnuita)Anca Florina
:
Subscriu in totalitate Georgiana Constantin . 20 de luni noi
Victorita Maria Raducan
:
Buna! Copiii inteleg ceea ce li se spune dar ei protesteaza prin plansete si tipete. Nu e o solutie sa o lasati sa planga si sa tipati la ea pt ca nici pt ea nu e bine plus va incarcati si cu un sentiment dureros de vina. Ati incercat sa o atrageti prin jocuri? Presupun ca merge adica nu cred ca stati toata ziua cu ea in brate pt ca un copil de varsta ei deja cauta sa descopere, sa umble, sa caute. Treburile gospodaresti le puteti face atunci cand ea doarme pt ca un copil de varsta ei trebuie permanent supravegheat. Ce inteleg e ca stati tot timpul cu ea in brate?
Olga Gâdea
:
RASPUNS DIN PARTEA PERSOANEI CARE A PUS INTREBAREA: “Multumesc tuturor pentru raspunsuri! Evident ca atunci cand fac treaba ori luam in bucatarie diverse jucarii care stiu ca ii plac, ori luam cateva carti pt ca sunt preferatele ei si sa ii explic in timp ce fac de mancare. Daca nu ii ofer diverse ustensile de bucatarie care sunt in regula pt ea si se poate juca. Cand pot o integrez si pe ea in activitate, de ex o rog sa imi dea la mana cartofi sa ii curat. Pana nu de mult statea in camera alaturata bucătăriei in care se juca si o supravegheam, dar are o saptamana si ceva de cand nu pot face nimic. Cum vede ca nu mai sunt cu ea in canera, desi o anunt ca plec in bucătărie si ii spun ceva cum vibe dupa mine. Nu am nevoie de ore intregi, dar macar un sfert de ora sa pun mancarea pe foc. Prioritar este ea intotdeauna, dar nici flamanda nu pot sta. Sotul vine la amiaza de la munca sa manance, eu deja am slabit mai mult decat aveam inainte sa raman insarcinata, ei trebuie sa ii pun ceva pe masa. Eu ma refeream la 10-15 min cat sa pregatesc totul si apoi mai pot face treaba si cu ea in brate, dar nu le mai am nici pe acelea. De multe ori sotul a venit si si-a facut singur rapid ceva sa manance ca pur si simplu nu am avut cum sa fac, el intelege nu e problema. Vasele in bucatarie au stat si ele cate 2-3 zile pana le-a venit rândul. Nu cred ca exagerez cu 15 min in care sa pot pregati o masa calda. M-am saturat de hrana rece si de cerut mancare gatita parintilor mei care ne ajuta f mult in privinta asta. Cat despre plans daca in momentul ala cand ii explic ca nu pot sa o iau ca sunt murdara pe maini sau ca am nevoie de ambele maini ca sa pot face treaba si ea tot plange, o las pana termin ce faceam in momentul ala si apoi o iau in brate sa se linisteasca, dar daca o pun jos iar incepe si tot asa. S-a inteles gresit, nu stau toata ziya cu ea in brate. Daca venim in living sa ne jucam nu are probleme, ne jucam impreuna, ma stie acolo si e ok. Acum ii ies si 2 masele, caninii o chinuie de mult, probabil si asta e cauza. A avut o perioada se juca asa frumos pe langa mine ca terminam treaba si nu stiam ce sa mai fac. Cat stau doar eu cu ea o singura data pe zi fac mancare si alte treburi (mai rar, de obicei doar mancare), in rest avem alte activitati. Mancare/treaba prin casa nu pot face cand doarme ea ca ma simte daca plec si se trezeste, asa ca stau langa ea cat doarme. Este inca alaptata si mai cauta sanul si daca nu sunt sa i-l ofer in momemtul ala se trezeste. Multumesc frumos pentru răspunsuri! Sper sa fie doar o perioada si sa invat sa ma inarmez cu mai multa rabdare. “
Sunt fata, am vârsta de 17 ani și sunt cam intr-o dilema, de fapt o chestie care ma stresează de ceva timp și nu mai pot așa.
Buna! Sunt fata, am vârsta de 17 ani și sunt cam intr o dilema de fapt o chestia care ma stresează de ceva timp și nu mai pot așa. Am avut o relație la distanța cu un baiat cu un an mai mare decât mine , și a bătut mult joc de mine, nu am făcut nimic cu el, nu am întreținut relații sexuale sau așa , după un timp ne am împăcat și la ceva timp a apărut in viața mea un baiat care e lângă mine și e cu 2 ani mai mare . M am Atașat mult de el și el ma iubește enorm , a făcut multe lucruri pentru mine , e un baiat extraordinar , ai mei nu sunt de acord cu el pentru ca e dintr o familie săraca și am avut multe probleme in familie, tata a avut o amanta, fratele meu joaca jocuri de noroc și multe altele care mi au marcat Copilăria .Revenind, am stat foarte mult timp cu băiatul de aici , m am îndrăgostit de el, acum in prezent avem 11 luni impreuna și N am făcut nimic cu el, sunt virgina, între timp am mai vorbit și cu cel din It care mi a cumpărat un ceas foarte scump și spune ca ma iubește și vede un viitor cu mine doar ca el locuiește acolo și eu aici, încă mai țin la el dar nu cât îl iubesc pe băiatul de aici.. in prezent , băiatul de aici vrea sa o facem și sunt speriata , mi e frica de durere , mi e frica sa ma uit după in ochii alor mei deși nu vor stii, lucru asta e normal in ziua de azi, l as face cel mai fericit sa fac asta la cât ma iubește doar ca mi e frica de faptul ca nu știu cum ma voi simți după fata de toți ..
Esti draguta si inocenta. Se simte ca iti atribui inconstient simtul vinovatiei. Nu e cazul, daca nu acum, atunci oricand se poate intampla ceea de ce iti este frica… Nu faci un lucru pentru ca trebuie sa-l faci ci il faci din placere. In cazul asta sentimentul vinovatiei fie se diminueaza fie lipseste in totalitate. Nu te lasa prada fricilor si celorlalte care rezulta… esti finuta si ai grija la inocenta…
Dar cum te-ai simti fata de tine? Pare ca iti faci mai multe probleme despre ce vor zice sau ce vor crede altii despre tine si mai putin despre cum te simti tu fata de tine. Te simti pregatita sa faci pasul asta? Pentru cine ai face-o? Pentru altii? Asta e un lucru pe care il faci cu persoana iubita cand amandoi simtiti asta si va doriti unul pe celalalt. Te simti atrasa de baiatul asta, vrei sa faci acest lucru cu el, la momentul asta? Daca nu, cred ca poate ar fi cazul sa mai astepti. Tu esti cea care decide ce se intampla cu corpul tau si cand esti ok cu tine sa experimentezi asta cu cineva. Iubirea daca este reala si sincera nu trebuie sa fie conditionata…este ceva ce simti si oferi liber fara sa astepti ceva in schimb sau sa ii pui conditii. Nu exista “da dar eu uite ce am facut pentru tine” sau “demonstreaza-mi ca ma iubesti” sau “te iubesc daca…”. Asta nu e iubire, iar cine crede asta ori isi face singur iluzii ori incearca sa te convinga de ceva. Iubirea e libera.
Sunt eleva la cel mai bun liceu din oras. Mereu am fost un copil cuminte, am ascultat de parinti. Dar in casa noastra niciodata nu a fost o atmosfera placuta tot timpul.
Sunt eleva la cel mai bun liceu din oras. Mereu am fost un copil cuminte, am ascultat de parinti. Dar in casa noastra niciodata nu a fost o atmosfera placuta tot timpul. Tatal meu si mama mea au o relatie foarte dificila. Mereu s-au certat, dar nu au fost niciodata certuri constructive, ci numai bazate pe înjurături, cuvinte grele si pline de repros, care i-a afectat in timp. Si pw mine la fel. De cand eram mica, au existat suficiente ocazii in care mama sa imi spuna ca tata (care este foarte impulsiv si nervos de obicei) se poarta asa din vina mea. Eu nu eram de acord cu ea, ne contraziceam ca orice mama si orice fiica, dar cand intervenea el… era grav. Intotdeauna am suferit cand in casa exista scene de genul, dar de cand mama s-a imbolnavit, reactiile ei s-au inrautatit. Acum este mai bine. Eu sunt un copil decent, cu bun simt si iubitor si fac tot ce imi sta in putinta ca.. sa fiu pe placul lor. Dar mama ne reproseaza din ce in ce mai mult, atat mie, car si tatalui meu ca nu facem nimic cum trebuie. Imi spune cuvinte grele si scarboase. Ma face sa ma simt ca un nimic, inutila si proasta. Imi spune de multe ori ca sunt batuta in cap. Oh, ca orice om am defecte, dar sunt altruista, inteligenta si descurcareata. de cate ori se poarta urat cu mine imi zice ca ” siruatiile de viata o fac sa fie asa. E un om bun, dar ma distruge emotional. Zice ca tata o sa o bage in mormant. Si cateodata, crede ca si eu o sa contribui la asta. Eu o inteleg ca ii e greu, dar nici ea, nici tata nu ar trebui sa ma faca sa ma simt asa. Nu ar trebui sa plang atata. Chiar sunt un copil bun. Sincer. Cand tipa tata… ei bine, se dezlantuie iadul. E groaznic uneori sa stai in casa asta. Ma simt asa rau si cand ii pomenesc de asta mamei, se victimizeaza. Aparent.. eu si tata o distrugem.. din cauza atitudinii noastre. Tata, de asemenea, e incredintat ca mama il termina psihic, tot ameninta ca daca nu as fi eu, de mult ar fi plecat. Dar ei ma distrug pe mine. Nu mai suport certurile, vina, presiunea. Nu stiu ce sa mai fac. Zilele astea cel putin m-am consumat mai mult ca niciodata. Daca nu ar fi Dumnezeu, nu stiu ce as face. Mi-e teama ca o sa cedez.
Offfff…biet copil.Esti victima părinților tăi.Cea mai mare cruzime asupra psihicului tau e să ți se spună…e din cauza ta.Sant o mama si te rog să iei atitudine ca să te poți salva.Stiu ca ai iubești…și ei te iubesc pe tine dar…în modul lor
Tatal meu este de bolnav de dementa, iar mama a nu mai suporta situatia. E agresiv si arunca cu ce are la indemana, i se nazare din orice. Mama vrea sa plece si sa-l paraseasca, eu nu sunt de acord sa-l abandonam, dar nu vreau nici mama sa sufere.
Olga Gâdea
:
Ce as putea sa fac sa le fie bine amandurora..Multumesc !
Pascu Viorica
:
mai intai va trebui internat in clinica de psihiatrie; discutati, cereti opinia medicului de familie- privind procedurile. Acum are un tratament?
Psiholog Monica Enescu
:
Psiholog Monica Enescu
:
Psiholog Monica Enescu
:
Psiholog Monica Enescu
:
Psiholog Monica Enescu
:
Psiholog Monica Enescu
:
Sunt mama unui baiat in clasa a II-a. Imi spune ca il chinui ,,cu temele astea de nimic”. Se impotmoleste la exercitii simple de tot, pe cand pe altele mult mai grele le face in cap intr-o secunda.
Mesaj anonim, prin terapeuti.ro/sfatul-terapeutului/:Buna ziua. Sunt mama unui baiat care intra in clasa a 2 a. L-am dat de la 5 ani si 8 luni la scoala, primind confirmari de la gradinita ca este avansat academic. Se descurca foarte bine acasa la lectii, doar ca e cam lenes si delasator. In schimb, la scoala ia calificative mici, invatatoarea spune ca stie si moare de ciuda din cauza asta, mai spune ca e neatent si dezinteresat. Greseste din neatentie, din dezinteres, de plictiseala. A fost evaluat cu WISC la un psiholog cu experienta vasta pe copii, si e ok. Are mediu-avansat la calcul matematic, la viteza calcul, psihologul m-a felicitat pentru cultura generala vasta. Nu are deficit de atentie si concentrare. Nu vreau sa aiba doar 10 pe linie, recunosc ca nu-l fortez absolut deloc, il las sa lucreze independent ca sa-si formeze ritmul lui, sa invete sa inteleaga ce citeste, etc. Dar intra a 2 a si vreau sa-l ajut, il vad frustrat, pare neinteles, are zile in care lucreaza atat de frumos si corect si repede si zile in care efectiv ne chinuim. Imi spune ca el vrea sa-l invat eu acasa. Imi spune ca il chunui eu ,,cu temele astea de nimic”. Se impotmoleste la exercitii simple de tot, pe cand pe altele mult mai grele le face in cap intr-o secunda. Am inceput sa invatam tabla inmultirii si a prins foarte repede. Credeam ca ii va fi greu la cele cu 7,8, si cu 9, dar le socoteste repede si spune cat face. Pare mai atent la lucruri mai grele, si il atrag lucrurile mai grele, pe cand greseste la numerele pare si impare sau la predecesor si succesor. Spune ca nu-i plac, ca nu are ce sa faca cu ele. Nu-mi permit sa-l dau la o scoala cu invatamant alternativ, ca sunt departe ca distanta de noi. eu simt ca are nevoie de invatamand individualizat, dar are IQ normal. Va rog, un sfat pentru o mama derutata. Poate aveti si voi copii si aveti intrebari asemanatoare. Doresc un raspuns avizat, de la psihopedagogi si psihologi. Multumesc din suflet!
Arina Anghel
:
Care este relaţia dumneavoastră cu copilul? Ce lucruri faceţi împreună (mers în parc, la cumpărături, joacă, pregătit masa împreună, mâncat în familie zilnic, cel puţin odată) ? Care sunt lucrurile prin care vă simţiţi conectată la el ca și mamă, ceva ceea ce doar dvs îi daţi şi prin care băiatul se simte iubit şi acceptat aşa cum e? Răspunde-ţi-vă la aceste întrebări şi apoi exploraţi care este nevoia dvs de a vă preocupa aşa detaliat de situaţia lui şcolară. Dumneavoastră ce vi s-a spus când eraţi mică despre şcoală şi învăţătură? A afectat situaţia şcolară viaţa dvs actuală, starea prezentă în care vă aflaţi ca adult?
Aud că vă îngrijorează acest aspect al vieţii fiului dvs, e important de observat care este sursa acestei îngrijorări. Vă recomand un proces psihoterapeutic exploratoriu pentru dumneavoastră.
Psiholog Monica Enescu
:
E normal ca un copil care este inteligent si invata usor sa se plictiseasca si sa fie frustrat, ba chiar sa se simta diferit de ceilalti si neinteles. Ce face copilul in afara de scoala? Din cate se pare fiul dvs are nevoie de sarcini mai complexe altfel isi pierde usor interesul. Poate are nevoie de mai multa provocare, la scoala de exemplu, daca face exercitiile simple si termina mai repede, invatatoarea ii poate da exercitii mai grele, dar doar dupa ce le-a facut bine pe celelalte. Poate extra-curricular ar putea juca diverse jocuri de logica, strategie, poate invata sah, acum sunt multe posibilitati de a stimula mintea unui copil in dezvoltare. Este destul de simplu de inteles ca nu toti copii sunt la fel si nu toti au aceleasi nevoi chiar daca scoala ii trateaza la fel si cumva exista tendinta de uniformizare. Unii lucreaza greu sau au nevoie de confirmari, sunt timizi si nu au incredere, altii nu au rabdare si se plictisesc usor daca nu sunt stimulati. Copilul dvs pare sa faca parte din aceasta ultima categorie, este suficient sa ii descoperiti si intelegeti nevoile pentru a-i face un program mai adecvat nevoilor lui. Si este important ca si el sa invete sa isi comunice nevoile pentru a fi inteles, chiar daca acest lucru e comunicat de forma “ma plictisesc”, “vreau sa fac altceva”, “temele astea sunt de nimic”. Un psiholog va poate ajuta sa aflati care sunt nevoile copilului dvs, si nu doar IQ-ul.
Tiberiu Seeberger
:
Am citit despre o mamă care a avut 5 copii, iar înainte de nasterea fiecăruia ea spunea: ” sunt curios ce vrei să fii când vei fi mare”. Ideea este că nu este bine să îl forțați să învețe mult și să ia doctoratul la 14 ani pentru că veți avea un copil care nu a trăit până atunci deloc. Gândiți vă mai bine și vedeți dacă dumneavoastră faceți acest lucru sau l ați dat la școală doar pentru a vă lăuda cu un copil perfect. Spun aceste lucruri pentru că partea emoțională are foarte mare legătură cu partea cognitivă iar problemele de la școală pot fi o dovadă a dificultăților emoționale pe care le întâmpină copilul
Corina Andreea Furdui
:
Inteleg din cele prezentate ca dumneavoastra v-ati erijat in rol de invatator incercand sa-l invatati materia ce ar trebui parcursa la scoala.Ca atare copilul e plictisit la scoala, devine neatent pt. ca el nu mai e stimulat de ceva nou.Dincolo de lectii , teme si iar teme , ce mai faceti impreuna?
:
RASPUNS DIN PARTEA PERSOANEI CARE A PUS INTREBAREA: “1-Fac totul impreuna cu el, iesim des in parc, ne jucam o multime de jocuri, mergem la cumparaturi cu el, il incurajam sa-si dea cu parerea ce sa cumparam, il lasam pe el sa ia decizii, cand mergem la restaurant el isi alege ce doreste sa manance, in concedii la fel, decidem impreuna cu el programul zilnic.Deseori ii solicit ajutorul in pregatirea mesei. Stie ca e iubit, verbalizeaza asta, spune ca are o mama minunata, ca ma iubeste, ca eu il ingrijesc, azi mi-a spus ca eu sunt soarele lui. Am grija sa-l validez, sa-l recompensez. Eu am avut o situatie dificila cu scoala, parinti care nu se implicau. Nu cred ca m-a afectat in viata de adult, sunt masteranda, am o profesie minunata in sanatate.
2-Problema este ca exercitiile simple le greseste din ignoranta iar pe cele grele le stie. Nu prea stie sa comunice starile prin care trece. Facem impreuna o multime de jocuri pentru dezvoltare emotionala.A fost testat si pentru alte probleme, nu se incadreaza in diagnostic pentru nimic. Psihologul ne-a spus sa-l dam la cursuri de dezvoltare personala si socializare.Ii place sa fotografieze, sa inventeze tot felul de lucruri, mi-a spus ca el vrea sa inventeze ceva deosebit dar inca nu stie ce. Uneori simt ca are mai multe chestii in el, decat varsta pe care o are. Adica, are idei, planuri, vrea mai nou sa fie directorul unei fabrici de jucarii. I-am spus cand ieseam de la cofetarie, nu vrei sa avem cofetaria noastra? si a zis , pai atunci trebuie sa renunt la fabrica de jucarii. Eu si uitasem de asta, el nu.
3- Nu l-am dat la scoala pentru a ma lauda cu el ci pentru ca la 2 ani si jumate stia deja toate cifrele pana la peste o suta, atat crescator cat si descrescator, atat in romana cat si in engleza, la fel alfabetul in romana si engleza. La grupa mare invatau sa scrie cifrele si el deja le stia, din cauza asta nu avea rabdare si educatoarele spuneau ca scrie pe dulapuri din razbunare, se pare ca nu se prea pricepeau la copii.Am primit recomandarea de a-l da la un invatamant alternativ, stiind ca in scoala obisnuita nu se va tine cont de abilitatile lui, dar nu am putut, nu avem pe aproape. Invatatoarea a vazut ca e bun la matematica dar atat. Nu se implica. Nu l-am obligat niciodata sa invete mult. La 4-5 ani isi lua o carte, specifica varstei si facea exercitiile de matematica. Ii placea si spunea ca ii place matematica. La scoala, spune ca nu ii mai place, ceva s-a schimbat. Spunea ca el vrea sa fie clasa a 2 nu a 1 a, ca s-a plictisit de clasa 1, nu mai are ce sa invete aici. Ca el vrea sa avanseze mai repede. Probabil ca partea emotionala este problema, desi la gradinita nu era. De cand a inceput scoala, s-a schimbat ceva la el. Se pune presiune pe el, eu nu pun, invatatoarea este in varsta si vrea sa aplice metode vechi.
Va multumesc din suflet tuturor pentru raspunsuri.”
Tiberiu Seeberger
:
Datorită statutului de autoritate față de copii pe care îl are și datorită faptului că stă atât de mult timp în prezența lor, o învățătoare devine pentru copil o altă mamă. Poate că doar împarte mamele: mama de la școală este mama cea rea și mama de acasă este cea bună. Am citit răspunsul dumneavoastră și vă felicit pentru faptul că nu puneți presiune pe el și că îl creșteți într-un climat plin de iubire, dar deocamdată problema nu este atât de gravă. Este normal ca un copil să fie distras și să vrea altceva să facă decât lecțiile plictisitoare pe care ni le impune sistemul educațional românesc. Dacă situația escaladează și chiar devine o problemă serioasă, atunci vă recomand să mergeți la o terapie cu el, dar până atunci merită să își trăiască viața. Inteligența emoțională este cu mult mai importantă decât cea rațională.
Pascu Viorica
:
buna ziua! Stimata doamna ce explicatie/ opiunie a avut psihologul, i-a facut o evaluare ampla? Daca nu, cautati un psiholog clinician pentru o evaluare completa, pentru a exclude cu desavarsire orice diagnostic! Mai devreme sau mai tarziu va trebui sa faceti acest lucru! S-ar putea sa fie mai multe aspecte problematice; asigurati-va ca este ok! Un psiholog clinician, psihoterapeut va poate indica si schema de tratament; dar “fata-in -fata”! Este dificil doar prin intermediul internetului, de spus, ce este de facut. Toate cele bune!
:
RASPUNS DIN PARTEA PERSOANEI CARE A PUS INTREBAREA: “Copilul a fost evaluat complex de către un psiholog clinician și educational cunoscut și cu experienta în evaluarea copiilor. Nu se încadrează în vreun diagnostic.Psihologul a spus ca emoțional e sub media vârstei colegilor de clasa. Din cauza precocitații lui am consultat de a lungul timpului și alți specialiști. Nu avea nimic. Psihologul a spus sa l înscriem la cursuri de dezvoltare personala pentru socializare. Mulțumesc. “
Pascu Viorica
:
“emotional este sub varsta colegilor, la clasa a II…..” ma nedumireste! Puteti sa cautati adresa mea de email pe COPSI sau info si sa-mi scrieti detaliat! Poate va pot ajuta cu un sfat mai bun, daca am mai multe date si evident daca doriti!
Continuand navigarea pe acest site sunteti de acord cu Termenii si Conditiile utilizarii.
