Login

Întreabă psihologul online

Susținem

vegani romania

Implant dentar pret

RECOMANDĂM

Masti de protectie Dr Fashion

masti de protectie reutilizabileMastile de protectie reutilizabile Dr Fashion ajuta la prevenirea contaminarii cu fluide, intrarea acestora in caile aeriene via nas si gura.
Curs de Life Coaching NLP acreditat ANC si international - Bucuresti

Curs de Life Coaching NLP acreditat ANC si international – martie-noiembrie 2015, Bucuresti

A început a treia ediţie a cursului de formare profesională în calitate de Life Coach NLP, acreditat de Autoritatea Naţională pentru Calificări (fost CNFPA), SNLP (Society of NLP – SUA) şi ICI (International Association of Coaching Institutes – Germania). Cursul este susţinut de Daniel Bichiş, Master Coach Trainer, Master Trainer NLP si Mariana Bichiş, Master Coach, formator ANC.

Life Coachingul NLP facilitează şi accelerează exprimarea potenţialului propriu şi optimizarea relaţiei cu propria viaţă. Clienţii care îl preferă obţin succese în cea mai importantă provocare: să ducă o viaţă împlinită, pe toate planurile.

Spre deosebire de obiectivele cantitative simple din Business Coaching sau Sport Coaching, Life Coachingul NLP lucrează cu obiective complexe, ce implică simultan mai multe domenii şi laturi ale vieţii clientului. Mai mult, operează cu obiective emergente, ce se dezvăluie treptat pe măsură ce sunt depăşite limitările în privinţa aspiraţiilor şi se activează talentele şi abilităţile înnăscute. Iar evaluarea succesului se face pe baza capacităţii de a facilita creşterea semnificativă a calităţii vieţii clientului.

O provocare atât de complexă poate fi abordată doar de coacherii care posedă, echilibrat:

  • cunoştinţe referitoare la procesele intra şi interpersonale implicate în fiecare domeniu;
  • abilităţi de identificare a comportamentelor, convingerilor, valorilor şi structurilor de identitate implicate în proces;
  • tehnici de facilitare a schimbărilor la oricare dintre aceste niveluri;
  • armonie şi echilibru interior, rezultate dintr-un proces avansat de dezvoltare personală;
  • atitudine bazată pe respect, curiozitate, creativitate şi intuiţie, pentru a facilita emergenţa soluţiilor specifice clientului.

Pentru a răspunde acestor deziderate, precum şi pentru a asigura conformitatea cu cerinţele standardului românesc de formare ca specialist în activităţi de coaching (cod COR 242412), cursul organizat de Competent Consulting se desfăşoară în cadrul a nouă module de câte 3 zile (in total 27 de zile), urmate de o zi de examinare în prezenţa reprezentanţilor ANC.

Pentru absolvire, cursanţii prezintă un proiect de business plan, ce le permite să-şi accelereze intrarea pe piaţa de coaching, precum şi documentează minim 60 ore de coaching realizate suplimentar faţă de exerciţiile supervizate realizate în sala de curs.

La baza cursului de formare ca „Specialist în activitatea de coaching” oferit de Competent Consulting stau:

peste 25 de ani de experienţă practică de coaching cumulată în comun de către cei doi formatori;

participarea activă, în calitate de coordonator, la redactarea Standardului ocupaţional aprobat de către ANC pentru această profesie;

rezultatele obţinute la cele 4 ediţii anterioare, cu 57 de absolvenţi, marea lor majoritate practicând coachingul fie ca liber-profesionişti, fie ca angajaţi;

zecile de studii ştiinţifice şi studii de caz publicate sau prezentate în ţară şi străinătate;

recunoaşterea expertizei în domeniu a celor doi formatori, de către organizaţii profesionale precum Asociaţia Română pentru Coaching – ARC, IANLP, IAC, SNLP.

De aceea, cursul asigură tuturor participanţilor:

învăţarea modelelor şi tehnicilor NLP de schimbare a percepţiilor, atitudinilor, deciziilor şi acţiunilor;

însuşirea conceptelor şi tehnicilor de coaching;

instalarea atitudinii specifice unui coach de succes;

dezvoltarea abilităţilor necesare pentru folosirea eficientă a tehnicilor de coaching NLP;

dezvoltarea şi optimizarea personală, menită să asigure o bază solidă lucrului cu alte persoane şi să ofere experienţa necesară pentru a înţelege trăirile şi provocările cu care se confruntă clienţii de coaching.

Prin modalitatea în care este conceput şi prezentat, cursul oferă:

216 ore de interacţiune directă cu formatorii (mai mult decât cer standardele ANC sau ICF),

formarea simultană în NLP şi coaching, finalizată prin

dubla certificare de Associate Life Coach şi Practitioner NLP.

Certificări multiple recunoscute local şi internaţional:

Absolvenţii obţin atestarea competenţelor dobândite, prin certificate de absolvire emise de:

  • Ministerul Educaţiei Naţionale, prin ANC, recunoscute la nivel european, ce oferă dreptul de liberă practică în România şi Uniunea Europeană;
  • International Association of Coaching Institutes (ICI), activă în peste 40 de ţări din întreaga lume;
  • Society of NLP şi co-creatorul NLP, Richard Bandler, recunoscut la nivel mondial.

De asemenea, cei interesaţi pot obţine şi certificarea de către International Coach Federation (ICF), prin metoda portofoliului. Întrucât definiţia coachingului, competenţele specifice şi aspectele de etică promovate de ICF sunt integrate în programă, toate cele 216 ore de formare şi cele 60 ore practică independentă sunt recunoscute şi permit obţinerea certificării ca Associate Certified Coach (ACC) sau Professional Certified Coach (PCC) după susţinerea unui test-grilă online şi documentarea orelor de coaching efectuate.

Doi formatori de excepţie:

Daniel Bichiş utilizează NLP la nivel profesional de peste 15 ani. Din anul 2000 este trainer NLP certificat de SNLP, iar din 2011 singurul master trainer licenţiat. Este master coach (ICI) din anul 2008.

Vreme de 5 ani, în perioada 2000-2004, a activat în cadrul primului cabinet de coaching NLP din Bucureşti, lucrând cu aproape 500 de persoane. 

Din 2004 susţine cursuri de NLP, coaching şi inteligenţă emoţională. 

Este psiholog şi membru al SNLP, APRO-NLP, IN, IANLP, ICI, ICF, Asociaţiei Române pentru Coaching – ARC.

Mariana Bichiş aplică încă din anii ‘90 diferite metode de dezvoltare personală, zona sa de excelenţă fiind relaţia dintre corp, emoţii şi gânduri. Din 2004 asigură supervizare şi mentorat în cadul cursurilor de NLP, coaching şi inteligenţă emoţională.

Este master coach (ICI) din anul 2011 şi trainer NLP (IANLP) din anul 2009. Este membră a SNLP, APRO-NLP, ICI şi a Asociaţiei Române pentru Coaching – ARC.

Cursul este organizat sub forma a 9 module lunare de câte 3 zile, după cum urmează:

Modulul 1 – 27 fev.-1 martie 2015

Modulul 2 – 27-29 martie 2015

Modulul 3 – 24-26 aprilie 2015

Modulul 4 – 29-31 mai 2015

Modulul 5 – 26-28 iunie 2015

Modulul 6 – 17-19 iulie 2015

Modulul 7 – 18-20 septembrie 2015

Modulul 8 – 16-18 octombrie 2015

Modulul 9 – 13-15 noiembrie 2015

Evaluarea finală se va face în luna februarie 2016, la o dată ce va fi convenită cu participanții. Atunci absolvenții vor face prezentarea proiectului de absolvire şi susţinerea probei teoretice şi practice.

Modulele se desfăşoară în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, la interval de circa o lună.

Programul începe la ora 9:30 şi se termină la ora 18:30 a fiecărei zile, cu pauză de masă între orele 13:30 şi 14:30. Mai există două pauze de cafea în jurul orelor 11 şi 16.

Accentul este pus pe latura practică şi experienţială, cu feedback video şi supervizare din partea colegilor şi a trainerilor. Se încurajează discuţiile atât pe marginea problemelor, cât şi a alternativelor şi soluţiilor identificate de către participanţi, pentru maximizarea beneficiilor.

Examenul de absolvire se va desfăşura la circa un an de la începerea cursului şi va consta din:

proiectul de absolvire, ce documentează practica individuală de coaching şi propriul concept de intrare pe piaţa de coaching,

test-grilă din teorie,

sesiune de lucru de 30 minute cu un client de coaching necunoscut.

Investiţia necesară este de 2.790 EUR şi poate fi achitată în 2-6 rate. Dacă se face plata în avans, până pe data de 20 februarie 2015, investiţia este de 2.590 EUR. În conformitate cu prevederile Codului fiscal, cursurile de formare profesională acreditate de ANC sunt scutite de TVA.

Începând cu 27 februarie 2014, ora 9:30, fii prezent/ă în sala Jad de la “U Business Center” Bucureşti, pentru a-ţi crea viitorul de Life Coach NLP!

Contact:
Pentru detalii suplimentare legate de curs şi înscrieri ne puteţi contacta prin e-mail la adresa: contact@competent.ro, la tel. 0788-294-801 sau folosind formularul de contact de pe situl nostru: www.competent.ro.



Lasa un comentariu

Loading

Cauta un terapeut sau adreseaza o intrebare

19313 raspunsuri primite pentru 4121 intrebari | Vezi toate intrebarile
consiliere psihologica gratuita