Mesaj anonim, prin www.terapeuti.ro:

Probabil povestea mea suna ca un cliseu, si nici macar nu stiu daca o pot numi poveste.Am 17 ani, iar de doua luni am iesit dintr-o relatie de 2 ani cu un coleg de clasa. Ne cunoastem din clasa 1, mi-a placut mereu de el, iar la sfarsitul clasei a8-a am decis sa ne dam o sansa.Imi construisem tot felul de scenarii in mintea mea, despre cum va fi sa ai o relatie, doar ca el era foarte timid, primul sarut nu a fost un sarut, doar ne imbratisam si asa. Doar ca de la ”a placea” la ”a iubi” e un drum lung, si nu stiam asta atunci. Relatia a durat cam o luna si ceva, pana cand, satula sa merg cu el pe strada si sa nu zica nimic catre mine, am decis sa ma despart de el, invocand ca motiv principal scoala si o participare la o olimpiada foarte importanta pentru mine.Nu ma asteptam sa fie asa greu, a inceput sa planga, ma simteam oribil, dar si oarecum usurata ca nu va mai trebui sa dau explicatii pentru tot ceea ce fac, ca nu ma va mai stresa nimeni. Am fost foarte rea, recunosc.
O vreme dupa despartire ieseam afara si dadeam mereu de el, aveam impresia ca ma urmareste, si imi bateam joc de el, il faceam in toata forma, il jigneam, nu pot sa realizez nici acum de ce ma purtam asa cu el, cand nu imi gresise cu nimic. La cateva luni distanta, am iesit afara mai multi, l-am vazut vorbind cu o fata si am ramas socata, nu stiu cum sa zic, s-a declansat in mine ceva ce m-a facut sa ma schimb. Am inceput sa ii caut prezenta tot mai mult, sa vorbesc cu el tot mai mult, iar cand m-a condus acasa dupa un timp si m-a sarutat, am simtit fiori in tot corpul. Ma indragosteam de el treptat, dar si iremediabil. In lunile ce au urmat ne certam des, nu am format o relatie stabila sa zic asa, dar ne intorceam mereu unul la celalalt. Mi-a suportat multe, nu cred ca ar mai fi fost vreun om in lumea asta sa ma suporte cum a facut-o el. Aveam incredere oarba in el, puteam sa ii zic absolut orice si stiam ca nu va mai afla nimeni. Dar prietena mea cea mai buna isi batea mereu joc de el, il jignea, si tot felul de chestii, ma atragea si pe mine in ele, si aici recunosc ca nu am stiut cum sa gasesc un echilibru, sa fiu obiectiva, el iesind cel mai des in pierdere. S-a terminat si clasa a9-a si a venit vacanta de vara. Ieseam aproape zilnic cu el, ne plimbam de mana, ne sarutam, aveam o banca a noastra, eram, pentru prima data in viata, fericita. Il iubeam foarte mult, desi mereu ii gaseam cate un defect. Cred, de fapt sunt sigura, ca acea vara a fost cea mai frumoasa din viata mea. In ultimele zile de vacanta, stateam la el in brate si am inceput sa plang, i-am cerut iertare pentru tot ce i-am facut, i-am promis ca o sa lupt pentru noi si ca vreau sa fim impreuna mereu. Ne iubeam, mi-a iertat tot ce se putea. Dar a inceput scoala si comportamentul lui era usor schimbat, era distant, la scoala nu vroia sa ma imbratiseze, ca sa nu mai zic de sarutat, desi colegii sunt foarte in regula si stiau de noi, plus ca mai erau cupluri, pauzele si le petre
cea tot in compania baietilor dintr-o gasca si i-am zis ca as vrea sa fie mai mult cu mine. Am avut multe certuri pe tema aceasta, iar pe la inceputul lui octombrie ne-am despartit cam o luna. Imi lipsea ingrozitor, si el tot cu aceasta gasca era, despre care, uitasem sa mentionez, nu ma suporta deoarece ei considera ca sunt grasa. Ei ma jigneau, el nu zicea nimic, doar ma strangea in brate. Dar ne-am impacat si mi-a fost foarte greu sa il fac sa se ataseze la fel de mult ca inainte, dar am reusit. Sarbatorile de iarna ni le-am petrecut impreuna, a fost foarte frumos, la fel si vacanta de iarna. Dar vedeam ca el nu vrea sa ne plimbam, doar sa mergem la el, invocand mereu ca e prea frig afara. Dupa ce a venit primavara, la fel. Nu m-a deranjat atunci, desi simteam ca ii e rusine cu mine, eram putin mai grasa ca el. Imi asum asta, tocmai am reusit sa slabesc 10 kg si vreau sa continui, desi poate ar fi trebuit sa fac asta mai devreme. Din mai, anul acesta am avut certuri din nou, deoarece el era la scoala mereu cu prietenii, si in weekend cand ar fi trebuit la fel. Invoca ca e obosit, ca e tarziu, ca are zi de nastere. Ma durea…mesajele erau tot mai rare, desi mesajele de noapte buna erau insotite mereu de ”te iubesc”. Am tinut-o asa o luna, lasand mereu de la mine, pana cand nu am mai putut, nu am putut suporta raceala si indiferenta lui. I-am zis ca vreau sa ne despartim. A fost putin socat…La 2 zile distanta, i-am scris si deja era alt om. Imi vorbea sec, zicea ca nu are treaba cu nimic, ca nu are sens sa lamurim si chestii de astea. Am acceptat foarte greu asta, ieseam pe strada si ma intalneam cu el si gasca in care era si nici nu aveam putere sa ma prefac ca zambesc. O luna am tinut-o asa…a venit o cabana, ziua prietenei mele unde am mers la el. Vroiam sa ne impacam, dar mi-a zis ca nu vrea sa fim decat prieteni, desi ma imbratisa de parca eram impreuna…Am vrut sa il sarut si s-a tras, era foarte hotarat, pana i-am zis ca il vreau pe ultimul, si apoi nu o sa il mai deranjez. Mi-a zis ca ma iubeste si o sa ii fie mai greu acum sa ma uite din nou. Ne-am sarutat si am stat imbratisati toata noaptea, era al meu din nou, dar pentru scurt timp.Il iubeam mai mult ca niciodata. Dar pentru ca tot ce e frumos se termina repede, a venit dimineata si era totul gata…am ramas doar noi doi in camera si ceilalti au pus melodii triste, de despartire, iar eu eram in bratele lui, stiind ca e pentru ultima data. Nu pot sa descriu ceea ce am simtit atunci. Tot ce imi doream era sa opresc timpul. I-am zis ca credeam ca iubirea noastra va dura mereu, ca prima iubire e si ultima, si mi-a zis ca sunt rare cazurile. Ca el vrea libertate acum, sa se distreze cu prietenii, sa nu dea socoteala nimanui pentru ceea ce face. Era foarte schimbat. Cand ne-am imbratisat pentru ultima data, la-m intrebat daca chiar a fost ultima data cand am trait totul, si mi-a zis ”da…nu, nu stiu”. Vroiam in acel moment sa ma sting. Am plans in
bratele lui, mi-au dat lacrimile, la fel si lui, dar m-a lasat si a plecat. In acea zi, credeti-ma nu pot sa descriu in cuvinte tot ce am simtit, nu am simtit niciodata asa durere, ma strangea de gat si nu puteam respira, nu puteam dormi, nu-mi gaseam locul in lume. Dar nu am mai insitat, l-am lasat, desi as fi vrut de multe ori sa ii scriu sa ne vede. I-am trimis mesaj daca a ajuns acasa cu bine, mi-a raspuns sec, iar cand i-am zis ceva, a zis ca nu ii pasa. De atunci nu am mai vorbit, a trecut o luna, in total 2 de cand ne-am despartit. Ranile mele sunt la fel de adanci ca si atunci, imi asum tot ce am facut, stiu cu 99% din vina pentru ca s-a terminat o port eu, o sa regret toata viata pentru cum m-am purtat cu el prima data, si intr-un fel simt ca mi se intorc toate acum. Dar eu m-am intors inapoi la el, si mi-as dori sa faca si el la fel. Nu pot sa ma iert pentru ce i-am facut, si nu inteleg cum pot niste priteni sa il influenteze atat de mult. Desi in gasca e o fata cu care se intelege bine, am vazut ca vorbea cu ea prin mesaje si asa, zice si el si toata lumea ca nu e nimic intre ei, ma doare sa vad ca are timp de ea si asa. Ma condamn mereu pentru ce a fost, vreau sa nu ma mai doara, vreau sa il uit, dar nu reusesc. De 2 luni visez in fiecare noapte cu el, ca ne impacam, si simt ca nu mai pot. Ma trezesc mult prea bulversata. Chiar nu o sa reusesc sa-mi uit niciodata prima iubire? Cum pot face sa nu mai visez cu el? Va multumesc ca ati avut rabdare sa cititi povestea mea…

Ar fi fost mai frumos daca lucrurile astea nu s-ar fi intamplat? Incearca sa scrii – un jurnal de exemplu sau un blog, ca e la moda. Ai talent si te poate ajuta sa iti pui ordine in ganduri.

Nu o sa incep cu sfaturi de adult, pentru ca tu iti traiesti prima dragoste si la varsta ta, pare "catastrofica" o situatie din asta din pacate! Iti inteleg suferinta, dar asa cum ti-a fost sugerat si mai sus, scrie, scrie ce simti, scrie toate cuvintele care-ti vin in minte sau inregistreaza-te pe telefon si cand vei citi mai tarziu, iti vei da seama singura. Poti sa folosesti aceasta situatie prin ati demonstra ca ai timp pentru tine, pentru devenirea ta, focuseza-te pe invatat, fa-ti timp sa te cochetezi, incearca sa-ti coriesti singura si sa-ti combini materiale mai vechi sau mai noi folosind creativitatea, ceva care sa-ti stea bine si sa te scoata in evidenta, care sa te faca sa te simti bine in pielea ta, demonstreaza-ti ca esti unica si valoroasa prin tine insuti, lasa pozitia de victima, nu-i permite sa se instaleze confortabil in mintea ta ci alegeti o postura de invingatoare, care invata din ceea ce i se intampla si care foloseste toate situatiile pentru ea. Din acest aparent esec vei iesi invingatoare pentru ca poti!

Ai povestit foarte in amanunt totul, ceea ce ma face sa cred, ca tu mereu ti-ai scris impresiile zilnice, iar daca nu ai facut-o inca, fa ceea ce ti-au indicat si doamnele mai sus, adica scrie totul intr-un jurnal. In felul acesta, nu numai ca vei constientiza, daca sau unde ai gresit, ci te vei elibera de aceasta suferinta. Nu dispera, nu esti prima sau ultima care sufera la prima dragoste. Peste ani uitandu-te in urma, vei zambi si ti se va parea totul o poveste. Ca sa-l scoti din mintea ta, incearca sa-l inlocuiesti cu un alt baiat sau incearca sa faci ceva, ce tie ti-ar place. In felul acesta, mintea ta e ocupata si nu mai este loc pentru el. Cand iti aduci aminte de el, fii prezenta, observa-ti gandul si inlocuieste-l cu altceva. Cat despre vis, inainte de culcare, nu te gandi la el. Gandeste-te la orice altceva, dar nu el. In felul acesta, nu il vei mai visa! Mult succes, draga mea!

Despartirile sunt grele, indiferent de varsta la care se intampla si mai ales daca vorbim despre marea iubire. DIn pacate nu exista nici o formula magica pentru a trece peste aceasta situatie mai usor. Este necesar sa traiesti aceasta tristete si toate celelalte sentimente care vin la pachet cu ea pana cand va scadea in intensitate si intr-un final se va integra usor in viata ta. Este greu, dar face parte din viata. Te-ar putea ajuta sa discuti cu cineva despre ce simti, o persoana care sa te asculte si care sa-ti fie alaturi neconditionat, fara sa te judece (o prietena foarte buna, mama, un psiholog etc). In rest, curaj si capul sus!

Aveam impresia ca am raspuns deja la mesajul tau, dar se pare ca mi-a scapat Ar fi multe de spus, probabil la fel de multe cat ai scris si tu mai sus, dar o sa incerc sa ma limitez la esenta a ce e mai important de spus si anume:
1) prima dragoste nu se uita niciodata, chiar daca de cele mai multe ori nu rezista, ramai cu amintirile (si bune si rele) si cu experienta acumulata vei fi astfel in masura sa alegi mult mai bine partenerul potrivit pentru tine data viitoare.
2) Din ce ai povestit tu mai sus, se pare ca ai realizat singura ce si unde greseai, cand la inceput tu il vedeai doar ca prieten pentru ca ulterior cand ai vazut ca il poti pierde cu adevarat sa te atasezi mai mult de el. Solutia este sa nu il mai vezi deloc un timp (perioada e relativa, depinde de fiecare cat de repede poate trece peste asta) si in paralel sa iti faci noi prieteni, sa descoperi lucruri noi si astfel sa gasesti noi sanse si oportunitati de a fi fericita si de a-l gasi pe "printul tau". Nu stiu daca faci sport, dar ar fi o solutie, alergatul, rolele, bicicleta te vor face sa nu te mai focusezi pe el ci sa te focusezi asupra ta, iar mici schimbari in viata ta de asemenea te vor ajuta (schimbari legate de intalnirile cu prietenii comuni cu tine si el, schimbari legate de ce vrei sa faci cu adevarat cu viata ta pe termen scurt si lung).
3) Focuseaza-te pe tine nu pe el, si daca nu ai inca o prietena/prieten cu care sa poti discuta problemele tale, incearca sa gasesti o astfel de persoana (chiar si online) si da, legat de ce ti sa mai recomandat mai sus, un jurnal intim e binevenit (online sau offline, nu conteaza) important e intr-un fel sa poti sa treci peste astfel de probleme analizandu-le si luand decizii bune. Nu te ancora in trecut, focuseaza-te pe viitorul tau, pe lucrurile care te pot face fericita si nu devenii dependenta de iubirea altuia (pentru ca dependenta nu e iubire).