Sfatul terapeutului
Vezi toate intrebarile | Vezi categorii intrebariAdreseaza o intrebare pe grup sau sub anonimat
Tatal meu a fost ucis in fata noastra, a mea, a mamei si a fratelui meu mai mare… A fost un gest stupid al unui barbat care a venit la usa apartamentului nostru cu un cutit de bucatarie, in urma unei dispute la fotbal intre doi copii: fratele meu si baiatul lui vitreg…
Mesaj:
Buna ziua! In anul 1996 tatal meu a fost ucis in fata noastra, a mea, a mamei si a fratelui meu mai mare… Era prima zi de vacanta, 16 iunie, a fost un gest stupid a unui barbat care a venit la usa apartamentului nostru cu un cutit de bucatarie, in urma unei dispute intre doi copii la fotbal, fratele meu si baiatul lui vitreg…Aveam 6 ani pe atunci,fratele meu 10, iar mama 34.Au ramas amintiri proaspete cu evenimentul respectiv, un dezechilibru care persista si astazi si cred ca va persista mereu.Mama nu s-a recasatorit, a facut depresie de care se trateaza si astazi. Au urmat ani in care neajusurile si-au spus cuvantul,a venit perioada adolescentei cand lucrurile nu au mers foarte frumos, deoarece ma certam mereu cu mama, primeam reprosuri,desi mi-am vazut de scoala si nu m-am abatut de la drumul drept pe care mi-l aratase.Mereu am vrut sa nu o deranjez deoarece deja era plina de probleme din cauza depresiei si a faptului ca era singura cu 2 copii. Adeseori cand imi spuneam parerea sau comentam ceva mancam bataie atat de la ea cat si de la fratele meu, pe care de altfel il iubea mai mult, favorizandu-l in tot ce facea, desi era si este o fire foarte slaba si vulnerabila la ce este rau (nu se tinea de scoala pe vremea aia, mereu cand dadea de greu apela repede la mama sa-l scoata din toate, insusi la serviciu).Ma simteam ca “echipa” pe care o formasem eu cu tatal meu (pentru ca am aflat ulterior ca mama a incercat tot ce a fost posibil sa scape de sarcina cu mine,pentru ca nu voia al doilea copil) a disparut ditr-odata si a ramas singura sa “lupt” impotriva a tot ceea ce se spunea in casa. Anii au trecut si am intalnit un baiat pe la varsta de 16 ani cu care am si ramas impreuna, care-mi este sot in prezent.Seamana enorm de mult cu tatal meu ca si fire, probabil de asta m-am si indragostit de el…Mama nu a fost de acord cu el pt ca familia lui era modesta, saracuta, parintii nu aveau studii superioare si a facut tot posibilul sa ne desparta..avea momente cand il tolera si momente cand imi vorbea foarte urat, facea “circ” si mereu ma jignea, nu ma incuraja cu nimic si in plus il punea si pe fratele meu impotriva mea. Am iubit-o pe mama foarte mult in copilarie, era idolul meu, dar toate aceste jigniri si faptul ca mereu pasa aceasta responsabilitate de a creste singura pe umerii mei , faptul ca nu era de acord cu mine, ma barfea prietenelor/rudelor mele si mereu se victimiza, voia sa fie ea mereu pe primul plan pana si in relatia mea cu actualul meu sot, pe atunci iubit, m-au facut sa-mi schimb sentimentele fata de ea, m-au facut sa o “tolerez”.O iubesc de la distanta, ca sa zic asa, dar mereu cand ne intalnim ma deranjeaza foarte mult, comenteaza , mereu vrea sa schimbe cate ceva la mine , tunsoarea, stilul vestimentar, sa-si puna “amprementa” ei si sa-mi coordoneze orice activitate, ceea ce ma enerveaza si ma obliga sa-i vorbesc urat,desi imi pare rau dupa. Mereu se victimizeaza si vrea sa atraga atentia asupra ei cu diferitele bolie de care suferi,si faptul ca este singura. Imi puteti da un sfat pentru a incerca sa gasesc acele sentimente frumoase si sa ma impac cu trecut, cu faptul ca mi-a facut rau cat eram adolescenta , insusi faptul ca ma ameninta ca nu vine la nunta mea (ceea ce face si cu fratele meu acum), sa incerc sa o iert cumva in inima mea ? |
|||
|
|||
ce am citit mai sus m-a atins si imi pare rau ca a trebuit sa treci impreuna cu familia ta prin acea experienta care ulterior a reusit sa aiba un efect de avalansa asupra vietilor Dvs. Mama, din pacate, este o persoana tulburata psihic de multi ani si are nevoie de sustinere, atat medicamentoasa cat si psihoterapeutica. In ceea ce priveste a o ierta cumva in inima Dvs., asta o faceti sau nu o faceti, hotararea este personala. Poate ca nu puteti inca… poate ca nu este inca momentul de a o ierta. O sa stiti cand vine acel moment… nu incercati sa il fortati. Succes si casa de piatra!
|
|||
|
|||
Eu cred ca v-ar fi de ajutor o terapie(acea metoda care va inspira incredere) care sa va ajute sa rezolvati respingerea pe care ati simtit-o din partea mamei in perioada intrauterina. Si tot atat de important, sa puteti privi din alta perspectiva trauma mortii tatalui. Se poate!
|
|||
|
|||
Am citit cu atentie tot ce ai scris si asa cum au spus si colegii mei, este impresionant.
Voi incerca sa iti arat o alta fateta a celor relatate si poate privind din acest punct vei vedea altfel. Mama ta a suferit o trauma, o pierdere, ca si voi de altfel. Ea v-a avut pe voi si voi pe ea. Cred ca e pacat sa ramai in cap cu ideea ca mama ta a vrut sa scape de sarcina cu tine. Ea a vrut sa scape de o sarcina, cum or mai fi fost si altele in viata ei. Dar nu era vorba despre tine, nu te cunostea inca, nu te numise, nu te tinuse in brate. Pana cand sa te nasti erai doar o necunoscuta. Nu o lua in nume de rau, dar daca ar fi fost ceva stict despre tine, despre fiinta ta, persoana ta, te putea da si dupa ce te-ai nascut. Si n-a facut-o. Apoi l-a protejat pe fratele tau mai mult decat pe tine. Poate in fratele tau, doar pt ca e barbat vede o bucatica din tatal tau, pe care nu l-a putut proteja in fata sortii si pe care a vrut sa-l scoata de fiecare data “la liman” asa cum cred ca si-a dorit de milioane de ori sa fi putut face si cu tatal tau…. Sa-l scoata la liman. Nu lua “barfa” ei ca de rau, ci ca un motiv de a povestii despre fata ei, fata ei, care este o luptatoare ca ea, care face si drege. Faptul ca “critica” parul, hainele si mai stiu eu ce, e felul ei de a arata ca TE VEDE. Asa stie ea, asa poate ea. Si parintii gresesc, dar greselile lor ne fac mari si puternici. Daca ar fi fost la fel de toleranta cu tine ca si cu fratele tau unde ai fi fost? Pentru parinti e greu cand copiii cresc si isi vad de ale lor. Toata viata ei sunteti voi, si ai putea sa ii permiti sa faca parte si ea din viata voastra. |
Copyright © 2011 - 2024 Terapeuti.ro | Toate drepturile rezervate.