Sfatul terapeutului
Vezi toate intrebarile | Vezi categorii intrebariAdreseaza o intrebare pe grup sau sub anonimat
O cunoscuta are un baiat de 22 de ani, care de 5 ani este suparat pe ea si nu ii vorbeste.
Mesaj:
Buna ziua. Am o situatie la care daca a-ti putea sa imi dati un sfat. O cunoscuta are un baiat de 22 de Ani care de 5 Ani este suparat pe ea, si nu vorbeste cu ea sub nici o forma. Problema este insa si mai grava avand in vedere ca nu iese din casa Ani de zile, sta inchis in camera si sta in calculator. Ea il ingrijeste si ii ofera totul. Problema este ca parintii luí su trecut prin clipe problemátice cu certuri maltratarí batai etc. Insa baiatul o invinovateste pe ea pt suferinta luí. Ea a incercat sa repare greseala, a incercat in toate modurile insa nimic. Daca ati putea sa imi dati un sfatce trebuie sa faca ea ca sa isi recupereze baiatul ca mama di desigur ca el sa isi inceapa o viata normala. Multumim anticipat. |
|||
|
|||
Faptul ca el alege sa pastreze supararea asta este problema lui, deoarece el poate sa o pastreze incontinuare indiferent ce face mama lui, sau poate sa renunte la acest sentiment. In acest punct, consider ca mama nu ar trebui sa incerce sa-l mai impace (mai ales daca a incercat de mai multe ori), cat sa faca ceva care sa il oblige sa se maturizeze, sa-si ia viata in propriile maini.
La 22 de ani este clar un adult, cel putin din punct de vedere biologic si social. Daca psihologic nu a ajuns la maturitate, trebuie condus acolo. Dar daca el este ingrijit incontinuu de parinti (si, implicit, de mama), ce motivatie sa aiba sa iasa din camera si sa dea piept cu lumea si viata (care nu sunt usoare)? Mama trebuie sa inceteze in a-i oferi totul pe tava. Asta poate insemna sa inceapa cu lucrurile mici: baiatul isi pune singur de mancare, isi spala singur rufele, isi face singur curat in camera? Daca nu, clar trebuie sa inceapa sa le faca singur. Apoi vin lucrurile mari: baiatul este la o facultate, sau a terminat una? Daca nu, ce face cu viata lui? Nu voi intreba direct daca are un venit, dar ar trebui sa dea dovada macar de oarecare ambitie. Asta poate insemna chiar si chestii fara bani, cum ar fi voluntariat pentru anumite cauze, sau participarea in anumite cluburi de activitati. Daca exista macar ceva in genul asta, sa se construiasca pe ele. De exemplu, daca lui ii place o anumita activitate, sa incerce sa faca mai mult in domeniul respectiv, nu doar activitatea respectiva. Aici vorbim, in primul rand, de initiativa. Doar cand el va ajunge la maturitate, si va vedea ca exista decizii grele, dar pe care trebuie sa le faci, probabil ca o va intelege si pe mama sa. Pana atunci, nu. Asadar, mama trebuie sa-l oblige sa dea piept cu viata. Nu este ca si cum il lasa sa moara de foame, dar trebuie sa puna niste limite in ceea ce ii ofera si sa realizeze ca baiatul ei ar trebui sa dea piept cu greutatile vietii (chiar daca va fi greu pentru ea sa-i permita acest lucru). Pentru orice alte intrebari, ma puteti contacta si prin mesaj privat! |
|||
|
|||
Problemele pe care familia le parcurge afecteaza pe toti membrii acesteia. Prin urmare si copiii. Modul in care probabil acest baiat a inteles conflictul il determina sa o considere responsabila pe mama. Mama poate apela la un terapeut pentru a rezolva propriile probleme. In ceea priveste baiatul, este necesar ca el sa doreasca sa se schimbe. Poate ca schimbarile pe care le va sesiza la mama il vor determina sa vada altfel situatia si eventual sa doreasca sa isi schimbe modul de viata.
|
|||
|
|||
De ce s-ar schimba baiatul, daca – cu toata atitudinea rauvoitoare pe care o are – primeste tot ce-i trebuie si nu e deranjat pentru nimic? Sfatuiti persoana sa mearga la terapie fara intarziere.
|
|||
|
|||
nu-i mai dati de mincare citeva zile, poate se scoala de la calculator si incepe sa comunice…. din pacate, prea multi fac pe "victima" doar ca sa scape de responsabilitati, iar mamele sunt pur si simplu manipulate. – O intrebare, care nu este a mea: cum va ginditi ca se va schimba ceva, daca mama continua sa se poarte in acelasi fel in care a facut-o ani de zile? – Din cei doi, cred ca mama are un sentiment mai acut de vinovatie… ma intreb: de ce, oare?
|
|||
|
|||
Se propune deci schimbare cu forta. In afara de faptul ca asta poate da nastere la rezistente si mai puternice nu imi dau seama ce ar rezolva. Eu consider ca este nevoie de o abordare personalizata. Dar asta este doar parerea mea.
|
|||
|
|||
Doina Zamfirescu, nu cred ca este vorba de schimbare cu forta, cat lasarea baiatului sa se descurce singur in anumite situatii in care ar trebui sa se descurce singur in virtutea varstei. Rezistentele deja exista. Cat de mai rezistent ar putea deveni? Trebuie ceva care sa sparga rezistentele actuale.
|
|||
|
|||
Nici nu ai idee!
|
|||
|
|||
ar fi bine ca fiul sa discute in prima faza cu un psiholog despre aceasta tendinta de izolare pe care o are (daca nu vrea sa discute cu mama). Poate ca acest caz este mult mai dificil de evaluat online, totusi.
|