Mesaj:
Buna ziua!Ma aflu in fata unei situatii dificile in sensul luarii deciziei asupra divortului. Sunt casatorita de aproximativ 5 ani si nu am copii.Sotul meu e un tip anxios care in ianuarie 2014 a facut un atac de panica (urmare unui fibroscopii) cu repercursiuni in sensul ca si azi resimte o stare inexplicabila de frica continua (multe operatii de polipi in copilarie – traume), dupa multe discutii am reusit sa-l conving sa mearga la un psihiatru in prima faza (a urmat un tratament medicamentos o luna – el a decis sa intrerupa medicatia) iar acum merge la un psihoterapeut care vede unele progrese la el (eu mai putin – probabil dezamagirea de ani si ani)si face si terapie craniosacrala care il ajuta mult insa starea de agitatie continua persista. Ne certam in fiecare zi de la tot felul de nimicuri fiind super cicalitor si mai ales gelos si posesiv(asta am aflat acum 6 luni – fiind o persoana fff introvertita).Inca de la inceputul relatiei am incercat sa-l ajut sa-si corecteze unele tulburari comportamentale care ma deranjau mai ales in public in timp insa s-a izolat de toti prietenii a renuntat la sport si a devenit un captiv al rutinei serviciu casa si mereu lipit de mine asa am ajuns si eu sa nu mai pot iesi nicaieri singura. In prezent simt ca nu am pot substitui rolul barbatului intr-un cuplu – practic niciodata nu m-am simtit protejata si in siguranta el comportandu-se ca un copil mare pe care am tot incercat sa-l ajut cum am putut(am apelat si la preoti, psihologi, familie)ca intr-un final sa ajung sa-mi reproseze ca daca am fi facut un copil el nu ar fi trecut prin toate astea insa mereu ceva ma retinea sa i-au decizia asta pe de o parte problemele financiare (avem un credit ptr casa pe 30 de ani) si abea ne descurcam de la o luna la alta (desi amandoi suntem bugetari cu studii postuniversitare) si pe de alta parte nu il vedem in stare sa-si asume responsabilitatea cresterii unui copil. Dezamagita de la un an la altul m-am refugiat in munca sperand ca voi fi promovata insa sistemul corupt din Romania nu apreciaza valorile si competenta astfel am inca un esec si pe plan profesional (2 facultati si un master si nu se gasesc inca solutii pentru a fi promovata). De cand m-am angajat la actualul loc de munca (6 ani) am devenit fff buna prietena cu un coleg care mereu mi-a fost mereu alaturi chair oferindu-mi diverse solutii in ideea de a-mi salva casnicia. In urma cu un an cred mi-a marturisit ca s-a indragostit de mine si spre uimirea mea am raspuns sentimentelor lui nu-mi venea sa cred ce se intampla cu mine vorbeam in fiecare zi si la serviciu si mai ales seara pe mess ajungand sa ne cunoasteam destul de bine insa dragostea dintre noi a atins doar nivelul platonic – fizic nu s-a intamplat nimic intre noi. Din momentul acela a inceput o lupta in interiorul meu gandindu-ma in fiecare zi ce voi face mai ales din clipa in care colegul meu imi pusese intrebarea: ce asteptari ai de la relatia noastra? lucrul asta efectiv ma blocase eram intr-un cerc vicios. Astfel dupa o certa puternica cu sotul meu i-am spus colegului meu ca am de gand sa divortez ca am obosit sa lupt pentru o relatie care nu merge (sotul meu mereu sustinand ca e fericit si nu intelege de ce tot vad eu probleme)desi atat familia si cunostintele sesizau reactiile lui deplasate si comportamentul imatur. Dupa discutia legata de un posibil divort colegul meu a avut o reactie de baricadare efectiv a doua zi parca am fi fost doi straini bineinteles ca am raspuns cu aceeasi moneda cand aveam cea mai mare nevoie de el nu-mi mai oferea intelegerea si sustinerea de care aveam atata nevoie. In prezent ne eveitam si ne limitam doar in a discuta chestiuni de serviciu cand e chiar musai.I-am trimis un ultim e-mail in care ii uram tot binele din lume si raspunsul a fost ca se simte vinovat pentru distrugerea unei relatii si sa lasam timpul sa vindece ranile si poate intr-o zi vom discuta cum stau lucrurile in realitate. Dupa numeroase discutii cu sotul meu inclusiv cu terapeutul am ajuns la concluzia ca trebuie sa ne punem ordine in ganduri si sa luam o decizie fiind momentul sa incetam sa ne facem rau unul altuia. Va rog sa ma ajutati sa i-au o decizie corecta si buna (sotul meu imi spune ca inca ma iubeste si ca va fi de acord cu decizia pe care o voi lua eu). Ma gandeam sa cer iertare atat sotului meu cat si colegului meu pentru ca practic am facut 2 oameni sa sufere (neintentionat) constiinta ma mustra acut, insa deocamdata nu am puterea sa spun iarta-ma niciunuia dintre ei. Va rog sa-mi sugerati ce as putea sa fac in asa o situatie fara iesire pe care o traversez si care ma afecteaza mult pe zi ce trece. Va multumesc din suflet pentru timpul acordat si pentru intelegere si sper sa nu ma judecati pentru ca efectiv nici azi nu-mi explic cele intamplate fiind o persoana credincioasa si cu principii insa niciodata nu trebuie sa spunem nicioadata. Toate cele bune!

Buna. Din cele relatate am inteles ca mergi la cabinetul unui psihoterspeut. Daca nu ai obtinut rezultate, incercati , impreuna cu sotul ,un psihoterapeut de familie si cuplu. Sunt multe informatii de analizat si pus in ordine, si este nevoie ,si de participarea sotului la sedinte.

din ce ati scris, se pare ca stiti foarte bine ce este de facut. Ce va pot intreba eu aditional este: care sunt nevoile/dorintele pentru viata Dvs? Doriti sa traiti pt altii, sau pt Dvs? Solutia exista! Incercati sa mai ‘rotiti camera de filmat in alte unghiuri . Succes!

Draga doamna, s-a schimbat ceva in relatia cu sotul? Ma refer la nemultumirile care v-au determinat sa alegeti ideea divortului. Daca vreti sa mai dati casniciei inca o sansa, faceti ambii eforturi in aceeasi masura si stabiliti pasi clari, o perioada determinata de timp (trei luni, sase luni de ex.), mergeti la terapie amandoi si cereti terapeutului sa verifice progresul (el fiind neutru). Daca lucrurile se schimba semnificativ in bine, inseamna ca ati gresit sa doriti divortul. Succes!