La început am crezut că e ceva firesc ca după ce vine de la serviciu să bea un pahar de bere, două. Doar că în timp, fie că venea de la serviciu, fie că era liber, a început să consume și mai mult alcool. De la o bere, două, pe care le vedeam eu, la 2-3 litri. De la un pahar de coniac, la 4-5 pahare. După ce bea încep discuțiile, este agresiv verbal, spune cuvinte care dor. Când este treaz este cel mai minunat om. Parcă aș vorbi de două persoane diferite.

Mesaj anonim, prin secțiunea Consiliere psihologică online 

Buna ziua. Sunt M, 30ani, sex feminin.
Problema este sotul meu,34ani.
Suntem căsătoriți de 4ani si avem împreună un băiețel de 3ani. Ca in orice relație totul a fost roz la început, sau cel putin asa credeam, fiind foarte îndrăgostită de el. Ne-am mutat împreună la doar o lună de relație si dupa alte 4luni am rămas însărcinată. Il vedeam bărbatul perfect si credeam ca o sa fie un tată ideal. Doar că problemele au început să apară sau sa le vad eu, la scurt timp după aceea. Problema cea mai mare fiind alcoolul.
La început am crezut ca e ceva firesc ca dupa ce vine de la servici sa bea un pahar de bere, două. Doar că în timp fie ca venea de la servici, fie ca era liber, a început să consume si mai mult alcool. De la o bere, două, pe care le vedeam eu la 2-3litri. De la un pahar de coniac la 4-5pahare. Are si un tratament pe care îl urmează de aprox 3ani pentru o boala autoimuna. Dar asta nu-l împiedică să consume alcool. Problema este ca dupa ce bea incep discuțiile, este agresiv verbal, spune cuvinte care dor. Cand este treaz este cel mai minunat om. Parca as vorbi de două persoane diferite. Am incercat sa vorbesc cu el sa ii explic ca nu este bine pentru sănătatea lui, ca nu ii da un exemplu bun copilului, ca nu este normal ca băiețelul sa creasca într-un asemenea mediu, degeaba.
I-am spus că daca nu se va schimba mai bine divortam, a spus că da, divortam si gata, ca s-a săturat de mine sa-l bat la cap intr_una. Am rămas la stadiul de amenințări, nu am putut face pasul ala, am tot sperat ca se schimba, dar nu vrea. I-am sugerat atat eu cat si părinții lui sa meargă la un psiholog, refuza.
Copilul meu are o întârziere de limbaj, am fost cu el la psiholog si mi-a spus că este asa din cauza mediului din familie, ar trebuie sa fie liniste, sa ne simtă pe noi fericiți, ne-a sugerat noua ședințe, pe care sotul le-a refuzat.
Eu simt ca am ajuns la capătul puterilor, imi este teama de fiecare data cand îl văd cu paharul in mana, imi vin in minte tot felul de gânduri, de suicid, dar ma opresc doar la a plânge, ma gandesc ca nimeni nu-mi va iubi copilul asa cum îl iubesc eu.
Ma doare ca nu pot avea incredere in el, sa-l las cu copilul acasa spre exemplu. Mi-e teamă că va bea, îl va certa sau îl va lovi. Ma doare ca nu se implica, nu iese cu noi in parc, nu renunță la băutură, pentru a-si face activități cu noi.
Eu ca femeie simt ca am devenit o umbră. Sunt in casa doar pentru a avea grijă de copil, a face mâncare, curățenie, a spală si cam atat.
Imi iubesc sotul, cel care era, cel care nu punea mai mult pret pe băutură decât pe noi.
Imi iubesc copilul si mai mult, si ma doare ca nu pot face mai mult pentru el, sa stie ca si tati îl iubește, chiar dacă parca nu ar fi lângă noi.
Imi spune tot timpul ca tu esti mereu obosită psihic si nu stie de ce. I-am spus că el atunci când bea este motivul, dar degeaba. Nu bea o zi sau doua maxim dintr-o săptămână, după care O ia de la capăt.
Acum are el dreptate: sunt eu nebună sau chiar a devenit alcoolic?
Va rog ajutati-ma cu un sfat, mi-e frică ca o sa cedez într-o zi, n-aș vrea sa ramana copilul fără tata, dar nici fără mama.
Am ajuns sa plâng numai când văd că își cumpără băutură.
Ma repet: când nu bea, chiar si alea 3-4 ore dintr-o zi in care este cu noi, este cel mai minunat om.
Cum ma pot hrăni doar cu gândul asta, daca el 10ore este la serviciu, daca am noroc 3-4 ore este treaz cu noi si restul zilei pana seara la 22 când se baga la somn, este băut?
Sa mai cred ca se va schimba si vom fi o familie fericită?